O lege spune că din 2021 trebuie să ne aruncăm cojile de legume într-o găleată separată. Oradea face de trei ani pregătiri pentru recuperarea lor.

Dacă ai doar un minut să citești:

  • Suntem codași în UE când vine vorba de reciclare, cu o recuperare anuală de aproximativ 11% din gunoiul aruncat. 
  • Conform țintelor europene, până în 2020 ar fi trebuit să recuperăm 50% din deșeurile menajere, adică ce producem acasă, în birouri sau instituții. Din cauza asta, ne așteaptă cât de curând amenzi de la UE de sute de mii de euro.
  • O categorie de deșeuri pe care nu o valorificăm decât în câteva locuri din țară este cea a biodeșeurilor (resturi de mâncare, coji) care ocupă aproximativ jumătate din gunoiul nostru. 
  • O bună colectare a lor ne-ar putea apropia de țintele europene, pentru că este categoria de deșeuri care cântărește cel mai mult. 
  • Totodată, asta ar însemna mai puține deșeuri la depozite, în contextul în care avem zeci închise, pentru că nu sunt la zi cu normele de mediu.
  • În acest scop, a intrat în vigoare la începutul lui 2021 și Legea Compostului, care spune că administrațiile locale trebuie să creeze infrastructuri pentru colectarea separată a biodeșeurilor.
  • Legea intră și sub umbrela programului „Plătești pentru cât arunci”, o schemă pe care trebuia s-o aplicăm în toată țara încă din 2019 și care implică să plătim gunoiul diferențiat, în funcție de tipul și cantitatea deșeurilor pe care le aruncăm.
  • De la 1 aprilie 2021 Oradea a făcut trecerea la programul „Plătești pentru cât arunci”, care vine cu provocări, și pentru că unii locuitori refuză schimbarea. Una dintre noutățile programului la Oradea este introducerea pubelei pentru biodeșeuri, pentru toți locuitorii.
  • Înainte de schimbarea asta, Oradea a mai rulat un program pilot pentru colectarea de biodeșeuri, pe 10% din populație, la bloc. De acolo, autoritățile au învățat că schimbarea nu va veni de pe o zi de alta și că e nevoie să  comunice mai mult cu cetățenii, dar și să ne schimbăm fiecare relația cu gunoiul nostru.
  • Sunt idei pe care treptat le vom dezbate în toată țara, pentru că schimbarea nu e opțională, chiar dacă momentan așa poate părea. 

Cuvintele subliniate cu linie punctată pe fundal galben sunt termeni întâlniți des în managementul deșeurilor dar mai rar în afara domeniului, sau concepte care necesită explicații suplimentare despre cum se aplică în context local. Apasă pe cuvânt pentru definiții și detalii adiționale.

I. PUBELELE NOASTRE 

Când mașina de gunoi a ajuns pe strada Apateului 4 din Oradea, patru pubele erau așezate în parcarea de la colțul blocului cu patru etaje – o asociație mică de proprietari, cu câteva familii. 

Pubelele sunt așezate „la graniță”, adică la limita dintre blocuri și case. Ioan Ferche, președintele asociației, ridică din când în când capacele ca să vadă dacă gunoaiele sunt depozitate conform regulilor fiecărei categorii. Îi place curățenia în ele și-n jurul lor și niciodată nu și-a certat vecinii. Dar i-a avertizat o dată, de câteva ori, până au înțeles de ce să nu le mai amestece.

Din mașină se văd culorile pubelelor din grija lui Ferche: negru, galben, maro, verde. Familia asta de recipiente s-a-nmulțit odată cu trecerea anilor. Demult a fost una singură, neagră, semn că tot ce ieșea din apartamentele noastre ajungea la groapă.

După ce-am intrat în Uniunea Europeană, a apărut și a doua pubelă, galbenă, pentru tot ce e reciclabil – fie carton, plastic sau metal. A treia, verde, pentru sticlă, a apărut în primăvara lui 2021. 

Pubela maro e acolo deja de trei ani, când printr-un proiect pilot o parte dintre orădeni au început să colecteze în ea biodeșeuri. Coji de cartofi, ceapă, ouă, portocale, morcovi, resturi care pot fi transformate în îngrășământ sau pământ de flori. Ferche e cu ochii și pe oamenii care mai aruncă în pubelele blocului deși nu locuiesc acolo, pentru că nu sunt protejate de țarcuri, ca-n alte părți ale orașului. Orice sticlă aruncată de un trecător în pubela lor maro, spre exemplu, le dă peste cap încercarea de a fi în linie cu regulile „de sus” de colectare a deșeurilor, de a fi cât de cât în ton cu un oraș „cât de cât curat”. 

„Până la urmă noi ne facem treaba, colectăm, reciclăm”, spune Ferche, „dar dacă face așa rău plasticul, de ce nu se opresc din a-l mai face? Hai să nu mai facem”.

Florin Mal, șoferul unei mașini de gunoi din Oradea, a ridicat săptămânal cojile și alte resturi de mâncare din pubelele maro ale locatarilor, pentru că 10% dintre ei au fost prinși într-un astfel de experiment. Scopul: să vadă dacă ar putea să-l extindă pentru toată populația.

La Oradea, ideea unui program prin care să fie recuperate biodeșeurile nu a apărut deodată. Administrația locală face eforturi de mai mulți ani. Fostul primar liberal (și actualul președinte al Consiliului Județean Bihor) Ilie Bolojan înființa, spre exemplu, acum 10 ani, Poliția Ecologică, iar actualul primar liberal (și fostul viceprimar) Florin Birta se ocupă, în 2021, să treacă orașul de la două la patru categorii de deșeuri colectate selectiv.

Eforturile sunt în colaborare cu Zoltán Pálhegyi, directorul firmei colectoare de deșeuri, RER Vest, și Zoltán Pásztai, directorul Eco Bihor, depozitul la care ajung toate deșeurile din oraș. Le voi spune, de-acum, Zoli de la colectare și Zoli de la depozit. 

Eforturile lor de a devia din pubele deșeuri care n-au ce căuta acolo se văd, în primul rând, în cele două platforme construite de RER, cu câte 12 fracții (construcții, mobilier, electrocasnice, sticlă, deșeuri periculoase), care adună lunar, gratuit, între 200 și 400 de tone de deșeuri. 

Oradea are două spații cu 12 tipuri de containere în care orădenii pot duce gratuit deșeuri voluminoase. Materiale de construcții, geamuri, electrocasnice. Cele funcționale (precum un TV) sunt redistribuite (începând de la muncitorii operatorului de colectare), scaunele pot deveni lemn de foc.

Dacă ne uităm la reciclabilele clasice (plastic, metal), Oradea a recuperat o medie de 15% în ultimii ani, iar în 2019 în jur de 5% (față de media națională de 11%), asta și pentru că reciclatorii au cerut materie mai curată. Explicația mai mare, spune Zoli de la depozit, este și că în 2018 China, care valorifica cele mai multe deșeuri reciclabile din lume, a închis granițele pentru transporturi internaționale. Astfel, toți reciclatorii spre care și Eco Bihor trimitea reciclabile s-au umplut de cereri, așa că au început să le trieze, deci să respingă și ce ajungea contaminat de la orădeni.

Eforturile locale s-au văzut și-n clopote stradale pentru reciclabile sau în taxe suplimentare percepute pentru deșeuri aduse la depozitul lor din alte județe (pentru că al lor este la zi cu normele de mediu și alte județe nu). Din taxe au amenajat un sens giratoriu verde sau un parc public cu aparate de fitness. Se văd eforturi de valorificare și în pământul de flori care se vinde la depozitul de deșeuri, compus și din deșeuri verzi, colectate din spațiile verzi din Oradea.

Tot în 2018 au început discuțiile pentru colectarea biodeșeurilor din gospodării.

Încercările din Oradea sunt importante pentru ce trăim cu toții

Dacă locuiești într-un apartament de bloc, într-un oraș care încă nu colectează cojile separat, probabil că resturile de la mesele tale fermentează într-o găleată sub chiuvetă, laolaltă cu tubul de la pasta de dinți sau cu absorbante. Cam așa și la mine. Statisticile oficiale, venite din datele gropilor de gunoi, spun că eu am produs în 2019 în jur de 280 kg de gunoi pe an

N-ar fi rău, dacă mă uit că un norvegian a produs 776 kg sau un neamț, 609, pentru că majoritatea țărilor, chiar dacă produc mai mult gunoi, recuperează mai mult din el. Vecinii din Ungaria, Polonia, Bulgaria deviază de la groapă 30-40%, noi în jur de 11%. Iar statisticile nu includ și gropile ilegale, câmpurile pe care ne ardem gunoaiele tot ilegal, tonele de PET-uri care ajung în albiile râurilor sau gunoiul care ajunge ilegal în țară (anul trecut, spre exemplu, ajungeau în Bihor 700 de tone.)

Că stăm prost la managementul deșeurilor o demonstrează și zecile de gropi de gunoi pe care trebuie să le reabilităm și care pot deveni focare de infecții. 

Află mai multe: Gropile de gunoi în infringement

  • Infringement înseamnă „încălcare” (a unei legi, a unui acord european). Asta înseamnă că suntem avertizați de Comisia Europeană că nu ne respectăm promisiunile și că suntem pasibili de amenzi de sute de mii de euro pe zi.
  • Conform Ministerului Mediului, în 2021 există în România 47 de depozite pentru deșeuri, conforme normelor europene de mediu. Pentru alte 109, neconforme, am fost somați de UE, încă din 2009, că trebuie să le închidem și să le reabilităm. 
  • „Neconform” înseamnă că ni s-a cerut, spre exemplu, să separăm gunoiul menajer de cel industrial nepericulos, precum molozul, betonul, șindrila; sau să filtrăm lichidele care se formează de la depozitarea gunoaielor. O altă problemă a fost că multe dintre depozite erau în proprietatea unor firme falimentare, de la care datoriile de mediu au devenit dificil de recuperat. 
  • Toate gropile de gunoi au beneficiat, din 2005, de o perioadă de tranziție, când am promis prima oară Comisiei Europene că le vom închide până în 2017. 
  • Apoi am promis că până-n 2019, însă până la începutul lui 2020 nu am progresat mai deloc
  • Din cauza asta, o procedură de infringement ne cere să închidem și să reabilităm 15 depozite ilegale de deșeuri (alte 86 ilegale sunt deja închise și în reabilitare). 
  • În 2002, fostul depozit de la Oradea s-a închis, din aceleași cauze, și a început construcția celui nou, Eco Bihor. Momentan, este singurul depozit la care ajung deșeurile din județ (dar și din alte județe care nu au normele la zi). 
  • Din 2007, prin fonduri europene, funcționează în județ și o rețea numită Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), gestionată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bihor Ecolect. Adică reprezentanți din administrațiile locale dezbat și gândesc regulamente pentru buna gestionare a deșeurilor din județ. SMID-ul a devenit o structură obligatorie în țară, condiționare europeană pentru deblocarea unor linii de finanțare (dar încă nu e pusă la punct peste tot).

Avem și exemple de urmat, precum orașul Târgu-Lăpuș, unde se reciclează și 60% din deșeuri. Oamenii au primit gratuit pubele și containere, au fost informați de reguli și cine nu s-a supus a plătit amenzi (când a greșit unul, a plătit tot blocul); sau comuna Sălacea, care, la fel, trimite spre reciclare 60% din ce colectează. Aici, operatorul de salubrizare, o firmă soră a depozitului Eco Bihor, colectează pe cinci fracții (cartonul e a cincea), cu mașini cu două „camere” (pot lua coji și carton deodată), spre deosebire de cele mai comune, care ridică doar o fracție. Dacă conținutul pubelei nu corespunde cu regulile, gunoiul nu este ridicat, iar pe recipiente agenții lipesc avertismente și explicații. 

Din păcate însă, multe localități mai mari au dus lipsa unui sistem eficient de management al deșeurilor (Bucureștiul are fluxuri și firme diferite de colectare pentru fiecare dintre cele șase sectoare și conflicte constante), iar asta a transformat România în codașa Uniunii în materie de colectare selectivă.  

Jumătate din gunoiul pe care îl producem ca țară ar fi trebuit recuperat până-n 2020, au spus-o normele europene și OUG 74, care în 2018 a modificat o serie de legi privind gestionarea deșeurilor. Pentru nerespectare, UE nu ne-a sancționat încă, însă avertizează cu un infringement.

  • Pubela galbenă (plastic și metal) poate conține: conserve; sticle PET; doze din aluminiu de băuturi; flacoane de la detergenți lichizi, capace de la borcane etc.
  • Pubela albastră (carton și hârtie) poate conține caiete, ziare, cartoane.
  • Pubela verde poate conține sticle sau borcane.
  • Pubela neagră (deșeuri reziduale) poate conține absorbante, pamperși, tubul de la pasta de dinți, plicuri de hrană umedă pentru animale, ambalaje de alimente care nu pot fi curățate.
  • Pubela maro (biodeșeuri) poate conține resturi de fructe și de legume proaspete sau gătite, resturi de pâine, zaț de cafea sau pliculețe de ceai; coji de ouă sau de nucă; păr și blană; rumeguș..

Pentru fiecare pubelă există un set de bune practici și ilustrează cele cinci categorii de deșeuri la care vom ajunge în viitor (Oradea are patru din ele: galben, verde, negru, maro). Păstrează și tu ghidul de colectare selectivă.


Important în momentul de față, spune Andrei Coșuleanu, președintele asociației de mediu Act for Tomorrow, este să înțelegem și să ne raportăm la deșeuri ca la niște resurse care pot fi valorificate dacă sunt colectate corect.

De exemplu, dacă un kilogram de plastic e predat curat spre un reciclator, poate fi vândut de la depozitul de deșeuri spre reciclatori cu 2 lei, în loc de 1 leu. Pe termen lung, dublarea veniturilor obținute din reciclabile poate sprijini, printr-un parteneriat cu administrația locală, subvenționarea altor servicii publice precum ridicarea gunoiului.

Află mai multe: Ordonanța 74, un impuls pentru recuperarea deșeurilor

  • OUG 74, adoptată în 2018, a stabilit programul „Plătești pentru cât arunci”, care din 2019 obligă la plată diferențiată, în funcție de volumul și tipul deșeurilor aruncate. (Momentan, cei care locuiesc la blocuri în majoritatea orașelor plătesc pentru salubrizare o taxă lunară inclusă în costul întreținerii, de aproximativ 10 lei de persoană)
  • Aceeași ordonanță pune mai multă responsabilitate pe producătorii de ambalaje, care, de exemplu, pot folosi mai puține tipuri de materiale în fabricarea lor (pentru un plus de șanse la recuperare). Totodată, cantitățile recuperate pe care le declară vor fi monitorizate de Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitare (ADI), organizate la nivel județean și responsabile și pentru o bună gestionare locală a deșeurilor. ADI-urile sunt structuri de stat și au rolul de a aduce la aceeași masă reprezentanții administrațiilor locale. 
  • Prin OUG 74 a intrat în vigoare și sistemul garanție-depozit, prin care vom putea returna în hipermarketuri sticlele de plastic și de sticlă folosite (plătind o garanție de 50 bani). Dar asta nu se va pune în practică înainte de 2022, până când sunt promise norme de implementare.  
  • Pachetul de măsuri este important în contextul european, care pune accent pe o strategie de economie circulară, prin care trebuie să recuperăm și să refolosim cât mai mult din ce punem pe piață și căreia trebuie să ne aliniem, pentru o dezvoltare sustenabilă. 
  • De aceea, s-a stabilit și plata unei taxe de economie circulară pentru deșeurile depozitate pe rampa de gunoi (care vine să înlocuiască taxa percepută la groapă/tonă și care a crescut, odată cu schimbarea asta, de la 30 la 80 lei/ tonă; asta pune presiune și pe trecerea la „Plătești pentru cât arunci”, și poate mări facturile cetățenilor pentru ridicarea gunoiului, dacă aceștia nu vor colecta selectiv gunoiul și va ajunge o mare parte la groapă).

O soluție care ne poate apropia de țintele europene este colectarea cojilor și resturilor alimentare, fracția organică din ce consumăm. Asta pentru că ocupă cam jumătate din gunoiul nostru menajer și pentru că poate fi recuperată prin compostare. Spune asta Legea Compostului, în vigoare de la începutul acestui an, care ne obligă să aruncăm separat aceste resturi organice, fie că locuim în case sau în blocuri. Vestea proastă e că multe primării așteaptă norme de implementare. Vestea bună e că lipsa normelor nu te împiedică să încerci. Sibiu, spre exemplu, a trecut de câțiva ani la cinci fracții, iar una dintre ele e cea maro.

Nevoia asta de schimbare și de mai multe tipuri de pubele reflectă și relația noastră cu gunoiul. Abia avem răbdare să separăm gunoiul pe cât ne permite infrastructura de acum, nu ne gândim mult ce aruncăm, nici nu-i mai acordăm un drum separat, spune Zoli de la depozit, cum făceau bunicii pe vremuri, când coborau cu găleata plină, cu un ziar pe interior, burete de zemuri. Apoi spălau găleata sub duș și o îmbrăcau într-un ziar curat. Acum, gunoiul e un drum grăbit, complementar mersului la serviciu sau la o ocazie pentru care te-ai îmbrăcat frumos, spune și Zoli de la colectare, nu vrei să „miroși” și nu mai contează în ce pubelă nimerești.

Reciclarea n-a fost prioritatea noastră, noi suntem prioritatea noastră. 

Și cum să vedem gunoiul altfel, când nu avem, în multe locuri, infrastructură coerentă.

II. TOTUL A ÎNCEPUT CU PILOTUL

Pubela nouă din țarc, găleata nouă din casă 

În tot contextul, a avut sens ca un grup de lucru format din primărie, poliția locală, RER Vest și Eco Bihor să încerce în Oradea, printr-un experiment, și recuperarea cojilor. 

A pornit și din întrebarea: E Oradea pregătită pentru fracția bio? 

La început, dezbaterile au fost pe 5-6 fracții, tocmai ca să poți recupera mai mult, mai curat, mai diferențiat. 

Pentru Zoli de la depozit, inginerul de mediu care l-a și proiectat, așa ar fi trebuit să arate: cojile să fie o parte din schimbare, dar să ai și carton și sticlă separate. Crede că e singurul mod în care putem progresa, ca un bandaj rupt rapid de pe rană. Cu unguent bun pentru ea, deci toată infrastructura pusă la dispoziție. 

Zoltán Pásztai este directorul depozitului ecologic de deșeuri Eco Bihor. El a convins conducerea firmei care a investit fonduri în el să extindă serviciile spre fracția biodeșeurilor, pe care o vede peste tot în țară ca parte dintr-un sistem de 5-6 categorii de colectare, indiferent de mărimea orașului. 

Apoi informare și iar informare, la primărie, pe mașinile de gunoi, în scara blocului. Dar și în școli, la clasele primare, unde e potențial de mini ecologiști care să-i facă pe părinți să se simtă prost dacă nu colectează selectiv, spune directorul, care mai participă la demonstrații în școli, cu colegii. 

Iar dacă nu colaborezi tu, cetățeanul, există taxe, există amenzi pe care le plătești, conform legii, iar agentul de salubrizare nu-ți va ridica gunoiul. E simplu pentru director, care se bucură de apartenența noastră la UE, pentru că ne forțează la progres și ținte atinse. Și, da, va fi o perioadă de mirare reciprocă. Salubristul se va mira că nici azi nu ai colectat cum te-a rugat, tu te vei mira că gunoiul nu e ridicat, însă până la urmă ne vom obișnui. Tough love. Cine vrea să rămână cu gunoiul la ușă? N-ar trebui, în niciun caz, să fie o negociere, cum nu vrem nici să negociem viitorul copiilor noștri în altă țară, spune directorul, tată a trei copii. 

Zoli de la colectare, în schimb, a crezut că trebuie să ne uităm mai calculat la media de 10-15% din deșeuri pe care Oradea reușea să o recupereze până în 2018, din reciclare. 

Zoltán Pálhegyi este directorul firmei de colectare de deșeuri din Oradea, RER Vest. Crede că pentru un sistem de colectare eficient, comoditatea locuitorilor e un factor important, așa că vede fracții noi introduse treptat. Altfel, locuitorii vor crede că e multă muncă și orice comunicare va fi dificilă.

Directorul, care își începe orice prezentare despre deșeuri cu fotografia unui râu pe care ajungi să vâslești printre PET-uri „ca să se înțeleagă ce poate să însemne un gest adunat de la atâția oameni”, spune că e mai bine s-o luăm pas cu pas. Triplarea pubelelor n-ar face decât să-i frustreze pe oameni și mulți se vor da bătuți. Abia am separat, până acum, cât de cât gunoiul rezidual de reciclabile, spune el. Plus că atâtea fracții noi, atâtea alte nevoi: mașini și angajați noi, trasee noi, adică prea multe riscuri deodată. Dar speră și el, și soția lui, într-un oraș în care să fie normal pentru copiii lui să întrebe, cu un cotor de măr în mână, unde e coșul bio.  

Așa că directorul de la colectare a decis să-și asume, în programul pilot, pe lângă cele două fracții din oraș, o a treia: una experiment, cea a cojilor.

Pubelele maro au apărut în țarcurile a 12.000 de orădeni (cam 10% din populația orașului) care stau la bloc. Dacă la casă e mai ușor pentru orădeni să-și facă compost din coji, la bloc nu chiar, pentru că nu există un spațiu imediat, o bucată de pământ proprie pe care locuitorii să lase cojile la fermentat, cum zice procesul.

Și pentru că în blocuri locuiesc 75% dintre orădeni, pentru ei a și fost gândit pilotul. Într-o zonă compactă apropiată centrului. Miza a fost să afle ce ar însemna să transforme, pe viitor, experimentul într-o regulă pentru oraș. 

Președintele de asociație Ioan Ferche și ceilalți președinți au fost chemați într-o zi la Primărie. Au explicat cei doi Zoli și acolo, și-n alte câteva întâlniri în cartiere că vor distribui câte o pubelă maro la fiecare asociație și că-n ea vor strânge orădenii biodeșeurile. Deci fără plastic, absorbante, bocanci, ulei folosit sau altele. Ferche s-a bucurat. Și ei și familiile vecine gătesc, deci consumul de coji e constant. Plus că și el și soția vin din familii de agricultori și le-a plăcut că pot fi „mai bio” și la bloc.

În cartiere, vreo 17 studenți colaboratori de la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea au distribuit, coordonați de RER Vest, găleți maro de 10 litri, cu crăpături laterale, pentru aerisire și eventuale scurgeri de la legume. E mult mai ușor să convingi oamenii să coopereze când le dai și instrumentele, spune Zoli de la depozit. Dacă ar fi trimis oamenii să-și cumpere găleți, care costă în jur de 200 lei, ar fi lăsat-o baltă. 

Un recipient asemănător cu cele distribuite în experimentul de ridicare a cojilor în Oradea (găleata aceasta există în comune din jurul Oradiei, via firma AVE Bihor).
Ambii directori recomandă vărsarea cojilor direct în pubelă. Dacă sunt pungi, să fie cele pe care scrie OK compost, sau, ideal, pungi de hârtie, care se descompun cel mai repede. Fotografie de Anca Iosif.

Odată cu gălețile, studenții au împărțit și pungi de hârtie care să ajungă șase luni într-o gospodărie. După ce s-au terminat, oamenii au fost încurajați să treacă la pungi compostabile (dacă hârtia li se pare scumpă), de tipul primit astăzi la orice hipermarket. Deși tot dintr-un derivat al plasticului sunt, se descompun mai repede decât o pungă clasică (câteva luni, versus zeci de ani).

Mai avem, totuși, până să trecem la fără pungă în găleți, cum spuneam, pentru că prioritatea noastră e să nu riscăm mirosuri, remarcă și cei doi Zoli. 

Directorul de la depozit, însă, ar fi fericit și cu folosirea pungilor clasice de plastic. Nu e situația ideală, dar măcar conținutul să fie într-adevăr vegetal, nu contaminat cu flacoane (așa ai avea doar un tip de ambalaj de extras și sunt aparate speciale pentru asta). Deși conduce o afacere, iar resturile vegetale nu aduc încă profit, ele sunt un punct sensibil pentru Zoli. Nu mai are idealism de schimbat lumea, dar înțelege potențialul compostului de valorificare și vânzare ca îngrășământ sau energie verde, și i-a rămas suficientă ambiție cât să vrea să scoată ce poate mai bun din fracția cojilor. Pentru asta, speră și că într-o zi o să scoatem tot mai mulți pateul din conservă înainte să-l aruncăm în pubela maro.

După dotarea cu găleți și pungi, studenții au mai venit să verifice cum și ce aruncă oamenii în pubelele dedicate, au vorbit iar cu locatarii, au mai împărțit pliante. În primele șase luni, oameni de la RER au mers pe la asociații cu feedback: „aici faceți bine”, „aici e loc de îmbunătățit”, „aici nu aruncați ce trebuie”.

Ca să fie motivați să intre în horă, președinților de bloc li s-a spus că pilotul începe ca un concurs. Președintele Ferche le-a povestit vecinilor cum asociația de locatari care reușește să separe cel mai bine cojile primește serviciul de salubrizare gratuit pe un an, ceea ce pentru scara lor cu 40 de locatari însemna o economie importantă, cam 5.000 lei (iar motivația trece și prin stomac, spune președintele). De la început, Ferche a băgat fără rușine mâna în pubela maro, ca să scoată din ea pungi de plastic. A strigat la muncitorii de la RER când a părut că au vrut să ia cojile laolaltă cu gunoiul rezidual și a atenționat vecinii când un flacon ajungea în pubela maro, până au înțeles și au început și unii dintre ei să fie atenți.

În bucătăria din apartamentul pe care îl împarte cu soția lui, Emilia, stă pe chiuvetă o găletușă de iaurt în care ea strânge cojile de la legume. Conținutul îl varsă în găleata maro primită de la RER, păstrată pe balcon, ca să nu miroasă în casă. Emilia face eforturile astea cu gândul la copil și la nepoți, cărora le dorește un viitor cu copaci fără pungi de plastic agățate în ei. Soții coboară apoi găleata maro și-o debarasează în pubelă – excepție au fost cele câteva săptămâni în care au fost amândoi slăbiți de COVID-19 și abia au găsit forță să spele o furculiță, darămite să separe coji.

Atenția președintelui în și în jurul pubelelor n-a fost în van, spune diploma agățată pe un perete din scara blocului. Le-a fost acordată de RER Vest și primărie pentru „cei mai responsabili locatari”, care au depus eforturi „pentru separarea celei mai mari cantități” de biodeșeuri, între vara și iarna lui 2018; deci un an fără taxe la gunoi. Au fost și președinți glumeți care au zis că au primit ei premiul pentru că sunt o asociație mică. Și e normal, spune Zoli de la colectare, în locurile mici orice schimbare se întâmplă mai repede.
„Astea sunt gunoaiele noastre”, spune Ferche uitându-se în pubela maro. După concurs, au umplut-o în continuare, pentru că și RER Vest a continuat să ridice biodeșeurile de la blocurile din experiment, în timp ce au început să plănuiască extinderea fracției în tot orașul. După eforturi repetate de a separa cojile, l-am întrebat pe președintele Ferche dacă știe unde ajung după ce le ridică mașina de gunoi. O tăcere de câteva secunde a însemnat că nu știa.

Drumul cojilor cu mașina de gunoi 

Ridicarea cojilor din pubelele maro e intuitivă. Un muncitor RER deschide capacul pubelei maro a lui Ferche, pentru că e vineri, zi de ridicat biodeșeuri. Șoferul mașinii și șeful echipei, Florin Mal, îi face semn să vină înapoi – pubela e prea goală pentru o ridicare, așa că o vor verifica săptămâna viitoare. 

Își văd de drum spre țarcuri. Dacă la Ferche asociația e mică și nu și-ar fi avut rostul un țarc, la majoritatea blocurilor din oraș, care au mai multe scări, pubelele sunt păstrate în aceste cuști care se deschid pe baza unei cartele și care se alimentează de la un panou solar. 

Soluția venise din nevoia de a avea un perimetru la care să nu aibă acces decât locatarii (înainte erau doar containere), ca să nu mai existe riscul ca persoane străine să arunce în „curtea lor” sau să le răscolească gunoaiele. Cu panou solar pentru că și asta fusese o dezbatere, spune Zoli de la colectare. „Cine ar trebui să plătească factura de câțiva lei pentru curentul de la țarc?” 

Pe porțile țarcurilor sunt lipite panouri cu numele asociațiilor și cu reguli de colectare pentru reciclabile. Cartonul și cutiile de lapte: pliate și legate (ca să nu ocupe inutil spațiu), la plastic: folie, flacoane (precum sticlele de detergent), PET-uri trebuie strivite și fără dop. „CURAT ȘI FĂRĂ RESTURI”. 

Mal vede și acum pungi de gunoi desfăcute și răscolite, pentru că unii oameni reușesc să deschidă poarta cu un magnet. Alți locatari le-au reproșat lor că au lăsat, prin februarie, țarcurile deschise. Se întâmplase, într-adevăr, pentru că fuseseră zile friguroase și cu pericol de îngheț și de sistem blocat.

În pubelele pe care muncitorii le verifică sunt resturi vegetale, majoritatea în pungi de plastic normale, dar și cu altele pe lângă: de la sticle până la haine împrăștiate. Și-n containerele de reciclabile sau de rezidual sunt cutii de lapte amestecate cu resturi de mâncare – deci în toate un mix din toate. Au fost, însă, și câteva pubele în care au găsit doar coji, fără pungi, fără nimic, idealul teoretic al experimentului. Muncitorii se uită să nu fie alte gunoaie evidente tip poșete sau faianță, însă nu intră în atribuțiile lor să ia la puricat fiecare sac, spune Mal, care-n peste 15 ani le-a văzut pe toate în gunoi – de la haine, la bani falși, la bocanci. 

Dusul gunoiului îl facem pe grabă și nu ne întrebăm întotdeauna în ce pubelă ar trebui să aruncăm ce. Ne bucurăm că scăpăm de saci, în drum spre serviciu sau școala copilului.

Unii locatari cred că pubelele diferite sunt luate cu aceeași mașină, ba chiar le-au strigat de la geam sau i-au filmat. Mal spune că e pe teren doar pentru fracția asta, cum și pentru celelalte categorii sunt alte mașini. 

Pentru evitarea unei confuzii legate de programul de colectare, Zoli de la depozit recomandă inscripționarea mașinilor cu niște stickere pe care să scrie „azi colectăm rezidual/ biodeșeuri”, cum a colantat și el mașinile firmei pe care o coordonează (pe lângă depozit) și cu care ridică gunoiul în mai multe comune bihorene.

Zoli de la colectare spune că lumea a fost întotdeauna informată de programul de colectare prin calendare printate, prin pliante cu reguli pentru reciclabile sau pentru biodeșeuri în cazul pilotului, anunțuri la aviziere, online, iar cu locuitorii de la case au comunicat foarte bine prin sms-uri date cu o seară înainte: „nu uitați să scoateți mâine sacul galben”.

Sunt cazuri în care o pubelă maro o blochează pe alta galbenă, spune Mal, și când încearcă să dea una la o parte, pare că vrea s-o golească pe cea din față. Sunt și cazuri în care muncitorii greșesc sau în care Mal e sunat că pubela de rezidual s-a umplut pe după-amiază, deși o golise dimineața. Șoferul are în cabină și un aparat foto cu care de regulă face fotografii la țarcuri, la plecare, și le descarcă într-un folder din calculator, în caz de reclamații.  

Florin Mal este șoferul și șeful echipajului. Are un aparat foto cu care fotografiază țarcurile la plecare, ca dovadă pentru curățenie. O regulă le cere să măture, dacă e cazul, la 2 metri în jurul țarcurilor. 

Glumea la volan, că așa cum plimbă cu drag copii fascinați de mașina de gunoi în dreapta lui, ar lua și adulții arțăgoși, ca să vadă cum e în teren. Problema e că sunt de la început cu ton de ceartă, spune Mal. Oamenii trebuie să se schimbe, crede, să li se vadă principiile și în cum aruncă gunoiul (și el sortează reciclabilele acasă), însă, cu toate întâmplările, recunoaște că îi e bine în Oradea, orașul pe care-l vede evoluat în ultimii zece ani sub conducerea lui Bolojan, care locuiește în zona pilotului. 

După ce Mal ridică cojile din tot perimetrul, pleacă cu ele spre Eco Bihor, depozitul ecologic coordonat de Zoli.

Învățături pentru schimbarea mai mare din oraș

În ultimii aproape trei ani, Oradea a învățat din experimentul ăsta că fără sprijinul primăriei nu faci nicio schimbare, mai ales dacă primarul e unul respectat. 

Că orice schimbare implică conversații directe. Cea mai importantă, poate, e cea în care le comunici oamenilor că îți vei respecta partea și că suntem împreună în asta

Că trebuie să întâmpini gradul de comoditate a locuitorilor, cum spun ambii directori, să le faci viața mai ușoară. Adică să-i echipezi cu pubele sau altele, ca să grăbești un ritm colectiv de schimbare. 

Că trebuie să comunici schimbările pe toate căile. La primărie, în cartiere, pe pubele, pe pliante, pe Facebook

Că trebuie să-i recompensezi sau să nu le ceri costuri extra pentru o perioadă, pentru că totul se rezumă la știința comportamentului.

Că trebuie să creezi o infrastructură, ca apoi să poți cere socoteală cetățenilor. De-aici și cele două platformele care adună sute de tone de deșeuri din construcții, una dintre ele deschisă în 2018. Oamenii nu mai pot pretinde că nu au unde arunca diverse și că de-asta lasă o saltea lângă pubele –, și atunci ai cadrul să-i sancționezi. Președintele Consiliului Județean, Bolojan, a semnat în martie 2021 acorduri cu alte patru comune din județ, pentru alte patru, a câte 3.000 metri pătrați fiecare, care vor fi construite în vara lui 2021

Poate lecția mai dură (și deloc nouă) e că schimbarea se produce în ani și că nu poți controla mereu cum interpretează fiecare „colectare separată”. Într-un business oarecare deservești o audiență, spune Zoli de la colectare, „dar clienții noștri sunt toți orădenii”. 

Și tocmai pentru toți orădenii, orașul a decis să-și asume, de luna asta, o schimbare și mai mare. 

III. PLĂTEȘTI PENTRU CÂT ARUNCI, NU E CALE DE ÎNTOARCERE

Schimbarea relației cu gunoiul pentru toată Oradea

Mal nu mai colectează, din aprilie 2021, cojile din pubela maro doar în zona experimentului. Oradea a trecut la programul „Plătești pentru cât arunci” (Pay as you throw în alte țări europene), prin care cetățenii strâng deșeurile pe patru fracții: rezidual, reciclabile (plastic, metal, carton, hârtie), sticlă și biodeșeuri – schimbarea cea mai importantă de conținut, pentru că este fracția cea mai voluminoasă la ținte. Schema, care vine să completeze legea privind regimul deșeurilor în OUG 74/2018, a intrat în vigoare acum doi ani și înseamnă că orădenii vor plăti gunoiul în funcție de câte kilograme scot la pubele lunar, de câte ori și ce fel de pubele umplu.

Totodată înglobează și Legea Compostului, în vigoare din ianuarie 2021, care obligă la colectarea de coji în toată țara.

Ideea din spate e să te descurajeze să arunci la pubela neagră, din care tot ajunge pe haldă. Pentru asta, pot exista tarife mai mici pentru celelalte fracții sau chiar gratuități (aici cazul sticlei, o decizie a Consiliului Local, ca să mai curețe fracția reciclabilelor, unde ajungeau des cioburi, lucru periculos și pentru angajații de la benzile de sortare). 

Nu am atins, în 2020, ținta de recuperare a 50% din deșeuri în România, ci am reciclat doar 11%. Ordonanța spune însă că în 2021 e nevoie ca orașele să recupereze 60%, iar în 2022 70%. 

Uitându-ne la ultimii ani în care media de reciclare a stagnat într-un 11% (și tot scade, spun specialiștii) și la faptul că nu avem un program coerent de colectare, e greu de imaginat că vom atinge țintele. E urgentă o colectare selectivă mai curată, dar și de valorificarea fracției organice.

Prima mare schimbare logistică e că RER Vest încheie acum sute de contracte direct cu orădenii, fie că sunt la casă, fie că sunt președinți de asociații. Înainte, contractul era între primărie și operator, iar cetățenii de la bloc regăseau o taxă pentru gunoi în suma întreținerii. E o schimbare care, la un moment dat, ne așteaptă pe toți.

La case, orădenii vor alege pubele de 60 sau 120 de litri, iar plata se va face în funcție de numărul de goliri și de capacitatea aleasă. La blocuri, orădenii continuă să folosească containerele negre și galbene de 1,1 metri cubi pentru deșeuri reziduale și reciclabile (sau pubele, în cazul asociațiilor mai mici) și primesc în plus pubele maro și verzi, pentru biodeșeuri și sticlă. În funcție de numărul de locatari dintr-o asociație, se va aproxima un număr de ridicări lunare – în prezent, media în Oradea este de 17 ridicări lunare, pentru o asociație –, apoi se va calcula câte dintre cele 17, spre exemplu, vor fi de rezidual, câte de reciclabile și tot așa. O ridicare de rezidual e cea mai scumpă, una de biodeșeuri cea mai ieftină (6,3 versus 3,7 lei la un volum de 60 de litri).

Zoli de la colectare a explicat de mai multe ori principiul pentru locuitori și presă. Cu cât containerul sau pubela neagră, pentru rezidual, se va umple mai rar, cu atât factura va fi mai mică (ridicările se fac la pubelă plină). O sticlă de plastic, spre exemplu, trebuie turtită ca să ocupe un volum mai mic și pusă în recipientul galben, nu în cel negru, cum se găsesc adesea amestecate în țarcuri. 

Pentru o mai bună colectare selectivă, trebuie să ținem și fracția reciclabilelor cât mai curată – fără lichide, coji, alte substanțe. Așa, mai puțin gunoi ajunge la groapă și taxele la gunoi pot fi mai mici.

Pubelele vor avea cipuri și vor fi scanate la gura mașinii de gunoi la fiecare descărcare. Dacă asociația ta a fugit de pubela neagră – și a strivit PET-urile și cutiile de lapte și a pus cojile la biodeșeuri –, atunci ea va fi ridicată tot mai rar. Odată ce se va elibera din spațiul din ea, din cele 17 ridicări, o asociație va avea, poate cinci de container negru, nu opt-nouă, pentru că va fi eliberat și 30-40% din volumul ei. 

De aici mergem înainte oricum, nu e o opțiune, a subliniat și viceprimarul la o conferință într-un cartier. Echipele RER au împărțit deja la blocuri mare parte din pubelele maro și verzi și, iar prioritar este să se înceapă trecerea, ca și cetățenii, și autoritățile să observe cum evoluează lucrurile, dacă oamenii se vor acomoda cu noua împărțire. Va fi un experiment pentru tot orașul, iar regulile ajustate pe parcurs.

Majoritatea președinților de asociații de bloc au fost nemulțumiți de trecerea la programul „Plătești pentru cât arunci”. Printre motive: e greu să estimezi cât gunoi aruncă fiecare, când unele țarcuri sunt împărțite de mai multe asociații. Colectorul de deșeuri spune că va face o redistribuire de pubele.

Știe și Zoli de la colectare că la blocuri va fi o tranziție înceată; el oricum n-a fost de acord cu programul sub forma asta și s-a exprimat la o dezbaterea că oamenii își vor face și impresia automată că le dai mai mult de muncă și le ceri tot lor mai mulți bani. Oamenii nu se gândesc că trebuie să intri tu cu mai multe mașini pe aceleași trasee, pentru că ai fracții noi pentru toți locuitorii, deci costuri noi. Oamenii se gândesc cine plătește curentul de la țarc.

Pentru că prima dată de start a programului a fost 1 martie, cei de la RER Vest au făcut pregătirile în februarie ca să fie gata la termen. În loc de 14-15 mașini în oraș, au cumpărat și trecut la 28. Pentru că majoritatea președinților de asociații de bloc au refuzat să semneze contractele, primăria a amânat data de începere pentru 1 aprilie, ca să poată organiza o serie de întâlniri cu ei, live, să le explice schimbarea. Șoferii noi angajați la RER au fost trimiși în concediu, ca să nu-i piardă. 

În orașe din Italia sau Spania știe că sistemul funcționează pe o taxă unică, mai mare, pusă pe pubela neagră, iar reciclabilele sunt luate gratuit. Ideea asta, spune Zoli de la colectare, că se scumpește taxa pe gunoi, dar la fel pentru toți, e mai ușor de înțeles de oameni. 

Alte orașe mai mici funcționează cu găleți individuale cipate și ridicate din fața blocului, de pe un stâlp-cuier. Zoltan de la depozit a preluat ideea de la un orășel spaniol și a aplicat-o, via firma lor de salubrizare (AVE Bihor) în Valea lui Mihai, oraș cu aproape 10.000 de locuitori. Mulți îi spun, însă, că într-un oraș mare n-ar funcționa. Directorul recunoaște că e pe minus acum, financiar, din cauză că încearcă o recuperare pe cinci fracții, care e mai costisitoare, însă speră ca ADI-urile, structurile județene care adună reprezentanții administrațiilor locale pentru a conveni regulamente de salubrizare să înțeleagă că ăsta e viitorul.

Află mai multe: Cuierele de deșeuri din Valea lui Mihai

  • Printre blocurile cu două-trei etaje au fost montați câte trei stâlpi.
  • Pe fiecare stâlp cu patru laturi sunt agățătoare pentru gălețile individuale ale locatarilor, vreo 64.
  • Fiecare locatar a primit trei găleți de 8-10 litri: gri pentru rezidual, maro pentru biodeșeuri, verde pentru sticlă.
  • Fiecare găleată are un cip și un cod care corespunde unei anume gospodării. 
  • Există un program de ridicare: joia, spre exemplu, mașina de gunoi ridică biodeșeurile. Locatarii știu că joia (sau miercuri seara) pot scoate găleata maro și o pot agăța în oricare dintre cuiere.
  • Echipa va verifica dacă ce e în găleată corespunde regulilor de colectare (de exemplu, fără plastic printre resturi de mâncare). Dacă nu corespunde, nu o vor ridica și vor lipi un sticker cu un avertisment care explică de ce au lăsat-o acolo.
  • De altfel, dacă scoți rezidualul în zi de biodeșeuri, tot n-o vor ridica, pentru că nu e scoasă conform programului.
  • Mașinile au niște stickere pe ele care marchează tipul ei: „Azi colectăm biodeșeuri” (plus pictograme cu resturi de mâncare). 
  • Dacă conținutul e OK, cipul de pe găleată este scanat printr-un smartwatch de la mâna unuia dintre muncitori, apoi găleata este pusă înapoi în cuier, goală. Locatarii le vor lua de unde le-au lăsat.
  • În total, colectarea se face pe cinci fracții: cele trei găleți pentru cuiere, plus plastic și metal în saci galbeni, carton în sac albastru. Sacii sunt lăsați lângă cuiere, în zilele pentru reciclabile.
  • Contractele sunt încheiate între AVE Bihor și fiecare locatar.

Nu e, într-adevăr, cea mai bună idee să faci sistemul ăsta obligatoriu, cum îl prevede OUG 74/2018, spune și Zoli de la depozit, ci ar trebui să fie unul care să te invite să vrei să faci parte din el, prin beneficii. 

La noi însă, procedura e standard. Primăria a decis trecerea la „Plătești pentru cât arunci” după ce a expirat contractul de salubrizare precedent dintre instituție și RER Vest. Apoi, au creionat o listă de noi îndatoriri care ar trebui îndeplinite prin noul contract (caiet de sarcini), deci și schimbarea de categorii. Apoi, Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară Bihor Ecolect, cea care elaborează regulamentele județene pentru salubrizare, a organizat o licitație la care au aplicat mai multe firme. A câștigat din nou RER Vest, cu cele mai mici tarife. 

Pilotul i-a confirmat lui Zoli de la depozit că ar fi fost nevoie de sancțiuni, însă înțelege și că a fost un experiment, fără un caiet de sarcini sau alte constrângeri pentru locatari. Acum, că devine obligatoriu și oficial pentru toată lumea, iar Oradea pune la dispoziție infrastructura, așteaptă să vadă dacă oamenii își vor schimba comportamentul.

Schimbarea e inevitabilă și implică o întorsătură de paradigmă și despre cum vedem munca salubristului, cum spunea într-un interviu și un manager de colectare din alt oraș. Nu vom mai vedea salubristul ca persoana care colectează și are toate îndatoririle, ci ca pe cea care gestionează. Un transfer de responsabilitate. 

Marea împotrivire, „nu ne păcăliți”

Poate din cauză că nu vorbim suficient despre cât ne costă protecția mediul, unde încep responsabilitățile noastră ca cetățeni sau cât avem de reparat din urmă, ajungem să credem că orice scumpire e un furt și devenim o piedică în propriul nostru progres colectiv. 

Uneori nu ne permitem, într-adevăr, să progresăm din buzunar, și orice schimbare de genul ăsta ne e în afara controlului și ne sperie, cum s-a întâmplat în cazul multor președinți de bloc orădeni care au refuzat să semneze contractele.

Însă ca Mal și colegii lui să ridice cojile de la toți orădenii, e nevoie ca președinții să accepte, măcar, să stea de vorbă cu colegii lui de la RER. Doi dintre ei, Radu Ghergheleș și Gheorghina Dudaș, au patrulat din februarie cartierele, încercând să vorbească cu ei, după ce le trimiseseră scrisori care anunțau schimbarea. Gheorghina, angajata RER la contractări, absolventa de Mediu care a fost ajutor de bază la începuturile pilotului, când a împărțit locatarilor găletușe maro, a fost pregătită cu drafturi pentru președinții doritori să semneze.

Radu îi suna de la volanul unui Dokker și întreba când pot veni. Jobul lui full-time e de controlor al zonei metropolitane, adică să se asigure că e curat în comunele vecine, că zilele de ridicare sunt respectate. A fost controlor și pe Oradea, cunoaște zona, pubelele (și a gândit și implementat și el la traseul din pilot) și de-asta e o persoană potrivită să vorbească cu președinții.

A și stat la pândă cu poliția în apropierea țarcurilor în trecut, și la el în cartier – unde mai trage vecinii de mânecă să meargă câțiva metri în plus, pentru a arunca gunoiul la țarcul lor. „Nu ne lua mai mult de 40 de minute”, spune Radu, „ca să prindem pe cineva că arunca unde nu trebuie”. Atunci, polițistul putea să dea amendă. Fără flagrant însă, spune Radu, greu să dovedești că cineva a greșit. Mereu ai posibilitatea să spui „dar nu eu”, „suntem 50 pe scară”, „poate altcineva”.

Pentru valorificarea resturilor vegetale din pubela maro, trebuie s-o ținem curată. Să ne uităm atent în ce culoare de pubelă ne aruncăm lucrurile. Iar pentru haine și accesorii, Oradea are pubele dedicate pentru donații.

Dacă meseria în sine de controlor implică o doză de control, în discuțiile cu președinții, Radu nu l-a avut. Ei spun că nici măcar nu au fost consultați în legătură cu schimbarea asta, că ar plăti mai mult, numai să rămână tariful fix, alții au făcut o conferință de presă ca să comunice că nu vor semna sau că vor semna odată cu majoritatea. 

Momentan sunt aproximativ 20 de contracte semnate la blocuri, din aproape 900 de asociații, așa că primăria și RER au agreat un compromis.

O perioadă de tranziție până la finalul anului, a declarat primarul, în care asociațiile de bloc care nu au semnat noile contracte vor plăti o nouă sumă lunară, fixă, de aproape 19 lei (față de cei 10 anteriori), asta și pentru că președinții unor asociații mai mari au semnalat că pubelele din unele țarcuri sunt împărțite între mai multe asociații, ceea ce face dificil orice calcul la factură. Primarul Birta a declarat că în 2021 vor colabora cu RER pentru o redistribuire a lor.

La sediul RER Vest au dedicat și o cameră unde președinții pot veni, primi mai multe explicații și semna contractele. Directorul spune că doar până pe 16 aprilie vor mai ridica gunoiul în baza înțelegerii anterioare. Dacă președinții nu vor semna, pot fi sancționați de primărie prin taxe mai mari. Cei care au semnat deja contractele, vor experimenta din prima tarifele diferențiate (urmând ca din 2022 să treacă toată lumea la ele).

Soarta zbuciumată a cojilor contaminate

În timp ce echipele RER și primăria fac compromisuri, Florin Mal se îndreaptă cu aproape patru tone de coji și resturi, cam jumătate din capacitatea mașinii, spre depozitul de deșeuri, oprirea finală. 

Depozitul ecologic Eco Bihor funcționează din 2005 printr-un parteneriat public-privat între KEVIEP Kft Ungaria (firma-mamă care deține societatea Eco Bihor) și primărie, care spune că până-n 2025 toate deșeurile de la nivel județean, fie din gospodării sau instituții trebuie redirecționate către ei. În schimb, KEVIEP a adus capitalul pentru construcția depozitului ecologic, când fostul depozit orădean se închidea. Investițiile care ajung la milioane de euro sunt un mix între fonduri de la firma-mamă, fonduri europene și profit (din materiale date către reciclatori, din taxele de la groapă). La depozitul din Oradea ajung și deșeurile din Alba sau Cluj, locuri în care nu sunt încă puse la punct depozite ecologice, cantități taxate extra față de cele din Bihor.

Dacă te uiți de sus la depozit, vei vedea o parcare și câteva clădiri într-o linie. În dreapta, două corpuri pentru birourile lor: unul pentru Eco Bihor și un container provizoriu, pentru echipa AVE Bihor, firma-soră de colectare deșeuri, preluată recent. 

În stânga există două hale: una cu o bandă de sortare, unde ajung deșeurile din pubela galbenă, care sunt separate de angajați pe grămezi de plastic (folii), metal, PET-uri, carton și hârtie; și alta cu un spațiu dedicat balotării. 

După ce sunt separate sticlele de plastic de alte deșeuri, mai trec printr-o sortare pe culori – alb, verde, maro, altele. Alte feluri de plastice nu sunt acceptate de reciclator, fie pentru că nu pot fi recuperate, fie pentru că sunt contaminate. Cine crede că e un mare profit, spune directorul depozitului, se înșală. 

În a doua hală e o stație de tratare mecano-biologică a deșeurilor. În spate, în aer liber sunt, pe pământ înălțat, o stație de recuperare a betonului concasat și, în fine, depozitul pentru deșeuri reziduale, a cărui tehnologie e gândită și îmbunătățită de echipa Eco Bihor în colaborări cu cercetători de la Universitatea Politehnica București. O stație de epurare permite recuperarea levigatului și o stație de biogaz reduce, printre altele, emisiile gazelor cu efect de seră, precum metanul. Între clădiri și depozit se vede, tot în aer liber, și stația de compostare. 

Atât resturile vegetale din bucătăriile noastre – coji de fructe și legume, resturi de la mese; cât și deșeurile verzi – crengi și frunze din parcuri – se pot transforma în compost, un amestec care odată descompus poate intra în componența pământului de flori.

Ne oprim într-o coadă de mașini la intrare, unde Mal îmi arată pe geam coșurile de reciclare din fața birourilor Eco Bihor. Plastic, hârtie, metal, biodeșeuri. Își amintește ce obsedat e directorul depozitului de colectarea selectivă. L-a mai surprins muștruluind oamenii și resortând gunoi. Zoli a avut și discuții cu doamna care le face curat, a și verificat seara coșuri, „ca să nu ne chinuim degeaba pe atâtea fracții”.

Coada la care stăm e pentru cântărirea mașinii. O dată la intrare, o dată la ieșire, ca să rezulte tonele depozitate, taxate. „Cea mai tare afacere este groapa de gunoi”, spune Mal, „aici orice intră și orice iese se plătește”.

Ajungem la poartă și șoferul întreabă la geamul gheretei unde să ducă cojile. Ele ar trebui să ajungă la stația de compostare, un loc în care găsești deja câteva grămezi cu resturi alimentare – de la casele dintr-o comună vecină Oradiei, din care firma-soră a depozitului colectează și fracția bio; o grămadă cu deșeuri verzi (crengi și frunze de la curățenii din Oradea, aduse de RER cu mașini separate) care așteaptă să fie tocate și care sunt parte din amestecul pentru pământul de flori; se zăresc și câteva grămezi-linii, amestec deja în descompunere. Pentru pământul certificat după normele vecinilor din Ungaria, Eco Bihor are deja o clientelă fidelă, agricultori care vin și ridică direct de la ei, uneori vrac (și Zoli de la colectare mai cumpără pentru grădină și e mulțumit), sau îl pot lua dintr-un magazine de bricolaj.

„Sus la groapă”, aude Mal un răspuns care nu s-a schimbat în ultimul an. Asta pentru că resturile bio au printre ele pungi de plastic clasice, Domestos sau alte flacoane cu lichide toxice – care contaminează odată mecanic, prin prezența recipientului, a doua oară chimic, dacă mai curg ultime picături printre coji.

La început, trimiteau muncitori și cei de la RER și cei de la Eco Bihor la intrarea în depozit, ca să ajute la o primă sortare manuală, adică să intre cu mâinile printre coji și PET-uri, ca să le separe. Până când treaba asta a devenit umilitoare și niciunii, nici alții nu au mai vrut să piardă oameni.  

Luni întregi au făcut eforturi ca resturile din apartamentele orădenilor din pilot să poată fi recuperate, însă o analiză la depozit a arătat că gradul de contaminare a fost mai mereu pe la 25%-30%. Ca o comparație, biodeșeurile care ajung acolo din comune vecine Oradiei (de la case), au un grad de contaminare de sub 3%, iar cu asta, spune directorul Zoli, poți lucra. 

Într-un petic de pământ înnoroiat și presărat cu alte gunoaie și cu pescăruși vuind în jur, Mal a apăsat pe butoane și au fost câteva minute în care mașina și-a răsturnat cuva și a vărsat ce adunase din oraș, un răspuns final și pentru președintele Ferche, care nu știa, când l-am întrebat, unde ajung resturile lor vegetale. Aici vin toate. Coji multicolore, presărate și cu plastic, în multitudinea lor de forme: pungi, Cola, Fairy, Ariel, Tușnad, Cappy, mâncare aruncată cu tot cu conserve.

În 2021 avem 47 de depozite de deșeuri ecologice funcționale, printre care și Eco Bihor. Tot gunoiul din imagine ar fi trebuit să ajungă la stația de compostare și să fie transformat în pământ de flori, însă gradul de contaminare (în special cu plastic) e prea mare pentru asta.

Zoli de la depozit a luat o lecție importantă pentru trecerea la „Plătești pentru cât arunci”. Până oamenii vor înțelege valoarea deșeurilor – crede că procesul ăsta prin care fracția bio să vină curată la ei poate dura și câțiva ani –, e nevoie ca ei, acolo, să fie pregătiți pentru toate cojile orădenilor. 

Și-a comandat aparate care vor curăța conținutul de pungile de plastic și care vor mai scoate din umiditatea cojilor. Zoli se gândește și la nivelul următor, să cumpere un aparat care poate transforma resturile în energie și combustibil. Dar investițiile pas cu pas.

Dincolo de cum și ce aruncă oamenii în pubela maro, pilotul a setat un precedent și o direcție pe mai departe, iar directorii știu că e nevoie de conștientizări peste conștientizări, pentru ca oamenii să se oprească din graba lor, să nu mai paseze responsabilitatea doar la ei și să facă ce numim astăzi wishful recycling. Ambii Zoli remarcă în discuții și prezentări cât de puține știm, de fapt, despre gunoiul nostru, fie că sunt coji sau altceva. 

Încercările noastre pe viitor

Între timp, continuăm să ne aruncăm, în multe locuri din țară, cojile de ouă și de cartofi laolaltă cu tubul de la pasta de dinți. În același timp, mai multe primării au făcut pași către noul sistem, o nouă filosofie din care pubela cojilor e un paragraf important. 

După o veșnicie în care deșeurile au fost gestionate în Capitală în șase feluri diferite, primarul Nicușor Dan vorbește despre o implementare unitară a „Plătești pentru cât arunci”. La Cluj se încearcă o variantă a schemei, cu pubele supraterane pe patru fracții, securizate, în care locatarii aruncă în baza unui cod (și au reușit, prin unele proiecte pilot să recupereze și 17% din deșeuri). Și la Timișoara au început în primăvara asta discuții pentru trecerea treptată a orașului la noul program. În Arad se închid ghenele din blocurile turn, pentru că toboganele nu permit o colectare selectivă, lucru care nemulțumește locatarii, pentru că trebuie să coboare. 

Nu există o lege care să pună sechestru pe ele, dar nici blocuri cu patru tobogane nu avem. Bucureștiul a promis că până-n 2025 le va închide pe toate (iar clădirile noi trebuie să aibă în plan spații dedicate pubelelor separate).  

În ciuda reticențelor la nou, există în români și o dorință generală de învățare și o ambiție spre performanță, spune într-un interviu psihologul și autorul cărții Psihologia poporului român Daniel David. În Oradea am simțit o mândrie locală a omului care aparține unui loc curat și ordonat și care așa vrea să-l păstreze, una pe care eu, ca bucureșteancă, n-o resimt. O doamnă, după ce a auzit că sunt pentru prima oară în oraș mi-a arătat clădirile istorice cu fațade refăcute, o piațetă curată, Primăria în renovare, „la noi se lucrează mereu”. Președintele Ferche mi-a arătat parcuri întreținute. „A făcut, a făcut Bolojan.”

Curățenia în pubele nu se va întâmpla de la o zi la alta, iar pentru asta, primăria și colectorul de deșeuri din Oradea au agreat un compromis pentru 2021: un tarif fix (de 19 lei) pentru cei care nu au semnat contractele, urmând să le ridice și lor pubelele tot pe patru fracții. Anul acesta este de test mai ales la blocuri, urmând ca din 2022 să treacă toată lumea pe tarife diferențiate.

Dar dacă nu știi care e situația în orașul tău sau dacă există o discuție despre „Plătești pentru cât arunci” sau despre biodeșeuri, în general, poți suna sau scrie un email către primărie, să întrebi, cu bune intenții, dacă există un plan. Întreabă-l și pe Mal din orașul tău ce tip de gunoi ridică azi și dă-i o șansă să explice. Dacă nu funcționează și ai dovezi, poți depune și plângeri, ai pârghii.

Dacă ești aventuros, poți face și acasă compost din coji. Ele se pot transforma în îngrășământ pentru florile tale – pentru asta ai tutoriale, grupuri dedicate pe Facebook (și cu discuții despre vecini care fac compost în grădina blocului), articole, vloguri. Dacă nu ai stare de experimente, poate știi pe cineva la țară care să primească și cojile tale.
În București, dacă le duc la magazinul zero waste, ajung într-o grădină din apropiere

Între timp, află și dacă există un magazin zero waste în orașul tău. Au apărut în București, Iași, Piatra Neamț. La Oradea s-a deschis primul din țară, care te așteaptă, peste Criș, în centru, și cu scutece reutilizabile, și cu legume sau fructe vrac din agricultura ecologică locală. 

Ioana Tănase, una dintre cele două fondatoare, spune că de fiecare dată când au avut ocazia, fie l-au chemat pe Zoli de la depozit pentru prezentări, fie au organizat deplasări la depozitul de deșeuri din oraș cu oameni din comunitatea lor. „De fiecare dată când organizez ceva mi se pare valoros ca oamenii să ajungă și la groapa de gunoi, să vadă ce se întâmplă cu deșeurile lor”, spune Ioana, „că dacă nu, va fi întotdeauna așa… doar o chestie; ajung undeva, away, și nimeni nu știe unde sau ce înseamnă asta.”  

Magazinele zero waste promovează un stil de viață sustenabil și te provoacă să vii cu propriile recipiente ca să cumperi semințe, condimente sau legume. La Despachetărie, cel din Oradea, mai găsești și scutece sau absorbante lavabile sau deodorant cu ambalaj compostabil.

Ioana e entuziasmată că Oradea face trecerea asta de la pilot, în care a fost și ea prinsă, la întregul oraș și că vor avea și la magazin pubela maro, pe lângă cea neagră și cea galbenă, importantă tocmai pentru că vând legume, deci coji vor exista mereu. 

Fondatoarele fac toate eforturile spre zero deșeuri, dar sunt produse care ajung ambalate, iar asta înseamnă că trebuie să și plătească pentru serviciul de ridicare a lor, spune Ioana. „E foarte bine că e totul obligatoriu”, subliniază fondatoarea magazinului, având în vedere că trăim unde trăim și suntem încă la început cu toate”. 

„E controversat încă pentru că pare că îi pune pe oameni la muncă, ce sunt eu, gunoier?”. Însă și dacă nu vrei să depui efortul, vei plăti la un moment dat (sancțiuni) ca să facă alții în locul tău. Din păcate, încă suntem într-o țară în care greu se schimbă mentalitățile, crede Ioana, „dar o să trecem și peste asta”.