Bucureșteanul: Povești pe piele

Alex Petcu, omul celor 1500 de tatuaje.

Fotografie de Ina Ionescu.

Alex Petcu s-a apucat de tatuat în urmă cu vreo 14 ani, pe când era încă în liceu. Pasionat din copilărie de desen, s-a gândit că și pielea l-ar putea ajuta să-și exploreze talentul. Primul tatuaj, o mască aztecă color, i l-a făcut celui mai bun prieten. Pe atunci, nu știa să regleze aparatul, iar acele nu băteau de două ori în același loc. Deși tatuajul a ieșit bine, rana a fost mare și s-a vindecat greu. Avea nevoie să învețe, de aceea îi este foarte recunoscător lui Cătălin.

Astăzi, pe Alex îl găsești la Black Ink Studio, salonul de pe Batiștei unde lucrează. Are aproximativ 1.500 de tatuaje la activ, premii câștigate (locul al doilea la categoriile Best Big și Best Black & Grey la Convenția internațională de tatuaje, București 2012) și numeroase mulțumiri pe pagina de Facebook („Mulțumesc mult, Alex. Cu ajutorul tău cele două gâște vor zbura mereu împreună.”).

Alex nu a simțit când a devenit un nume în comunitatea tatuatorilor din România, fiindcă și-a dorit să învețe cât mai bine meșteșugul, iar asta l-a absorbit în întregime. În ultimii doi ani de facultate (2002-2004), a lucrat într-un birou de urbanism. Din 2004, s-a dedicat exclusiv tatuajelor, care i-au adus considerabil mai multă fericire.

Alex poartă barbă, are flash-uri în urechi și e îmbrăcat numai în negru: pantaloni subțiri, largi și un tricou la fel. Te duce cu gândul, cumva, la vară și la mare. E rârâit și face pauze lungi între propoziții. Pare tăcut, dar dacă simte că cei pe care îi tatuează sunt deschiși, acceptă să vorbească despre el.

Face patru tatuaje pe săptămână și reușește să trăiască din asta. O programare la el se face cu aproximativ trei luni înainte. Oamenii, de regulă, vin cu o imagine, un desen sau cu o idee stabilită de acasă. Alex spune că au nevoie de un punct de pornire, care, pe parcurs, poate fi modelat. Cheia este relația care se creează între artist și client. Nu folosește, însă, cuvântul client, ci colecționar. Consideră că cei care se tatuează își doresc, de fapt, să adune lucrări de la diferiți artiști.

Munca lui implică un grad mare de responsabilitate – „Am fost împins de mama să am mare grijă, pentru că mă joc cu viețile oamenilor, iar din punctul de vedere al sănătății, totul trebuie să fie foarte igienic.” –, dar și de teamă. Își amintește, că la început, presiunea posibilelor greșeli în desen era mare. Cu anii, a căpătat încredere în ce poate face, pentru el experiența a devenit, în mare măsură, normală, dar încearcă să nu uite că cei care vin la tatuat sunt la fel de emoționați ca în prima zi de liceu.

Alex ascultă poveștile oamenilor, pentru că așa înțelege mai bine ce-și doresc și poate fi mai personal în desen. Recunoaște că uneori se adună prea multe și simte că devine un fel de psiholog, ceea ce poate fi apăsător. „Dar mă și bucur. Cred că asta înseamnă să fii om și artist.”

Vorbește cu drag despre o colecție de ceasuri steampunk lucrată la început de drum, prin 2006-2007 unui prieten bun, care voia neapărat un tatuaj ieșit din mâna lui Alex. Acum un an a reușit să-i creeze unei fete două tatuaje pe brațe, de care este mândru. Natura, temă propusă de ea și preferată de Alex, i-a permis să deseneze în voie, rezultatul fiind o vulpe pe brațul stâng și un cerb pe cel drept.

La 31 de ani, Alex se consideră statornic. Crede că una din modalitățile prin care te poți vedea cu adevărat pe tine este să stai lângă un om. De șapte ani este într-o relație și speră că va ține multă vreme.

Nu a găsit însă încă echilibrul de care ar avea nevoie pentru a se putea exprima mai bine în desen. Dacă găsește un echilibru în desen și tatuat pierde unul în viață și dragoste. Formula asta se aplică și invers. A acordat prea multă energie pasiunilor sale în detrimentul sănătății. Așa au apărut durerile de spate, de genunchi, de încheieturi sau problemele cu vederea. A ales desenul de multe ori și l-ar alege în continuare. „Nu este primul lucru de care m-am îndrăgostit, dar este unul din lucrurile de care m-am îndrăgostit și a rămas încă în mine.” Ultimele cuvinte nu vin din gât, ci de undeva de mai departe, din stomac. Sunt rostite cu forță, ca și cum trebuie să iasă la suprafață.

Fotografie de Ina Ionescu.

Ar lua o pauză doar pentru a se regăsi din punct de vedere artistic. Are nevoie de timp să-și pună ordine în idei, să le așeze pe foi, pe pânză, să studieze din nou desen sau chiar să-și mai facă un tatuaj. Primul desen și l-a făcut singur ; ilustrează un prieten imaginar prins cu ace pentru că voia să plece. Pe gamba stângă, are un scris tradițional persan care înseamnă „Devino copilul artei”. Este un tatuaj primit din partea unui artist de origine iraniană din Berlin, în atelierul căruia a lucrat prima dată.

În timpul liber, Alex pescuiește și grădinărește, pasiuni moștenite de la părinții lui. În fiecare zi,  încearcă, pe cât de mult posibil, să se simtă liber prin ceea ce face. Dacă nu reușește, așteaptă noaptea și evadează pe tărâmul viselor. „Acolo e cel mai tare, e preferatul meu.” 

Ruxandra Cosma e studentă în anul I la jurnalism, la Universitatea din București.

4 comentarii la Bucureșteanul: Povești pe piele

  1. Un mic sfat pt viitor – daca scrieti un articol despre un artist si activitatea pe care o desfasoara, faceti bine si includeti poze cu lucrarile lui sau macar un link catre portofoliul acestuia.

    1. Corect. Mulțumim pentru sugestie.

  2. Chiar zilele trecute ma gandeam la tatuajul pe care-l am pe spate inca din 2006, mi-as dori o transformare 🙂 Am cautat pe net si am gasit Black Ink Studio, dar si multi altii. Fara sa va ganditi, m-ati ajutat sa-mi aleg persoana care o sa mi-l faca 🙂

    1. Ne bucurăm, Marie. Poate ni-l arăți când e gata 🙂

Comentariile sunt închise.