Bucureşteanul: Branding de cartier

O tânără își însușește Bucureștiul cartier după cartier.

„Nu putea ca măcar azi să nu plouă?”, întreabă Tea Tomescu în timp ce, evitând băltoacele bulevardului Aviatorilor, își face drum spre casa de la numărul 9. E vineri seară, sfârșitul unei zile în care orașul a fost bătut de un vânt puternic care a dărâmat copaci și stâlpi peste mașini. E însă o seară importantă pentru Tea; seara primei ei expoziții.

Tea, de la Teodora, are 22 de ani și e graphic designer și project manager la IQads. S-a născut și a locuit în Berceni, cu o pauză de doi ani când a locuit în zona bulevardului Dacia. A făcut facultatea de Comunicare și Relații Publice la SNSPA, iar acum face un master de Producție multimedia.

Pe la sfârșitul lui octombrie, Tea a găsit o cutie cu vederi vechi, strânse de părinți după ce au făcut curat prin casa bunicilor. Erau din diverse orașe din România, iar pe unele dintre ele era tipărit cu litere mari, numele localității. Aveau o patină, arătau interesant, așă că i-a venit ideea să facă ceva similar pentru cartierele din București.

Avea o pagină de Facebook, Dungi, pe care și-o făcuse în vară și pe care începuse să urce desene, postere și logo-uri făcute de ea. Dar când a postat prima „vedere” – o imagine de prin anii ‘70 cu blocurile din Drumul Taberei, peste care a pus logoul desenat de ea: literele sunt legate printr-o linie, iar lângă a desenat un cort, o trimitere la tabăra așezată în zonă de Tudor Vladimirescu în timpul revoluției de la 1821 – a strâns imediat 354 de shareuri și peste 1.000 de likeuri. A continuat să-și posteze lucrările, câteva zeci, într-un ritm alert, când una la două zile, când mai multe pe zi, iar în noiembrie au contactat-o cei de la galeria nou9, întrebând-o dacă n-ar vrea să le expună.

În galerie sunt expuse câteva zeci de fotografii făcute de Tea în București în ultimii cinci ani. (Pentru că sunt multe, și pentru că rezoluția multora dintre ele nu e suficient de mare pentru printuri mari, imaginile cu logourile cartierelor vor fi proiectate pe un perete, în centrul expoziției.) În fotografii apar un bătrân la balconul unei case din Centrul Vechi, un muncitor cărând un mănunchi de cabluri multicolore în timp ce e privit de un cuplu de pensionari mirați, un cuplu de tineri lângă un cărucior de copil, privind niște pui de câine lup așezați în fața lor.

O atrag culorile și momentele umane, dar uneori îi e teamă să se apropie prea mult. „Ştiu teoria, să zâmbești, faci poza și mergi mai departe, dar mă gândesc că nici mie nu mi-ar plăcea să vină cineva așa și să-mi facă o poză”.

Tea spune că multă vreme a ignorat orașul în care s-a născut, dar de câțiva ani, de când a prins-o fotografia, a început să se plimbe pe străzi și să observe detalii, să-i aprecieze arhitectura sau să se bucure de mici momente.

Într-una dintre imaginile incluse în expoziție e un balcon de bloc cu tencuiala scorojită de care sunt prinse niște litere butucănoase scorojite care formează cuvântul „croitorie”.

Din astfel de sigle și din colecția „Reclame vechi românești” s-a inspirat pentru brandingul Cartierelor de București. Pentru a găsi detaliile caracteristice fiecăruia – Dristor are în interiorul O-ului o șaorma, T-ul din Pantelimon e ca o cruce – și-a întrebat cunoscuții: ce-ți vine în minte când te gândești la cartierul ăsta? A căutat și informații istorice, dar pe net nu găsești mare lucru, iar la bibliotecă nu a avut timp să meargă. A primit în schimb niște cărți de la o prietenă de la arhitectură și o mai ajută fratele ei, Andrei.

Andrei are 16 ani și e elev la Colegiul Național Sfântul Sava. Vineri seara a venit cu o oră mai devreme pentru a-i da o mână de ajutor Teei. Are părul negru și ochelari cu rama la fel. Îi place mult istoria și-a început să-i placă și Teei, așa că el i-a scris și un text despre transformările suferite de București, care începe entuziast cu o recreare a atmosferei interbelice de pe Calea Victoriei și-n care trimite la Neagu Djuvara și la un diplomat francez cu numele Bois le Comte. Lui Tea i-a plăcut și l-a tipărit față-verso pe o jumătate de A4, l-a multiplicat, și l-a așezat prin toate colțurile expoziției.

La jumătate de oră după deschiderea galeriei, în casa de la numărul 9 zumzetul socializării se îmbină cu playlistul DJ-ului. Tea se plimbă printre oameni – colegi, prieteni, cunoștințe, oameni de pe Facebook – mulțumindu-le că au venit. Printre ei, cu Nikon-ul la gât, e și Andrei. Ridică discret aparatul și face câte o poză sau îl lasă jos, zâmbind, când simte privirile îndreptate înspre el. Tea îl oprește ca să verifice setările, apoi, mulțumită, îi înapoiază aparatul.

„Fă-le poze”, îi spune. „N-o să se supere”. 


Bucureșteanul e o serie de articole săptămânale despre oameni și întâmplări din Capitală.

2 comentarii la Bucureşteanul: Branding de cartier

  1. Am citit un numar al revistei si pe hârtie și mi-a plăcut cum e scrisă. Veau să mai citesc.
    Mulțumesc!

  2. Bravo pentru idei, pentru originalitate si pentru pagina sde facebook 🙂 e superba poza cu Hanul lui Manuc! Culorile si modul in care este luminat Hanul este superb. Ofera senzatia de ‘vremuri frumoase’ bune de pastrat ca niste bijuterii in cutia cu amintiri .

Comentariile sunt închise.