DoR Live e o „revistă vie” pe care o consumi sub forma unui spectacol.

La DoR Live conceptul şi dinamica unei reviste sunt transpuse pe scenă alături de unii dintre cei mai neconvenționali și relevanți jurnaliști și artiști ai momentului. În două-trei ore, pe scenă se succed 15-20 de povești care au o temă comună: momente de lectură, scurtmetraje, teatru, dans, muzică live. Ca într-o revistă, avem materiale mai scurte, mai lungi, mai vesele, mai triste. Avem și publicitate.

Scopul e să creăm o întâlnire intimă între poveste și public, să creăm emoție și empatie și să permite spectatorilor să se conecteze live cu întâmplările redate și unii cu alții.

DoR Live e conceput ca o experiență exclusiv pentru cei din sală. Nu se înregistrează, nu se transmite live și nu se repetă. Fiecare show e unic.

În 2017 și 2018 am organizat cinci ediții (patru în București și una în Cluj), toate sold out, culminând cu DoR Live: Antrenament pentru schimbare, de la Sala Mare a Teatrului Național din București.

În 2019 plănuim să organizăm trei ediții DoR Live.