Alina Șincu

Asistent de producție Pe Bune

Alina Șincu este asistent de producție pentru podcastul Pe Bune din februarie 2018, ceea ce înseamnă că transcrie interviurile primite de la Andreea Vrabie, contactează pagini care le-ar putea promova în social media și moderează grupul de ascultători de pe Facebook.
După perioada de urgență, a simțit nevoia să-și mai înfrunte din temeri, așa că și-a luat un longboard. N-a căzut decât o dată. Deocamdată.

Ana Maria Ciobanu

Reporter

Ana Maria Ciobanu este reporter și scrie despre echitate socială. Publică la DoR din 2011 și e co-gazda podcastului mame în care explorează dansul complicat pe sârma dintre maternitate și carieră. Proiectul de care e cel mai mândră e Satul Mădălinei, o serie audio despre cât de complicat este să te lupți cu sărăcia transgenerațională, oricât de bine intenționat ești. Articolul cu care i-a fost cel mai greu e Frica era aici și înainte.
Când îi rămâne timp și are cu cine să lase copiii, se cațără pe munți sau e pasager pe motor spre o plajă pustie. Primul ei job a fost de clovn.

Anca Vancu

Reporter

Anca Vancu e reporter DoR din 2019, după ce primii șapte ani de presă i-a lucrat în redacția Adevărul. A scris, printre altele, despre cum s-a construit o cooperativă agricolă de succes, plecarea la facultate a unui elev strălucit din Vaslui și relația complicată cu părinții ei în pandemie. Acum scrie povești care scanează relația noastră cu munca și documentează cum rezistă, se transformă și ce soluții găsesc micile businessuri românești afectate de criză. Îi place să citească poezii, să se uite la meciuri și să descrie întâmplări mărunte din jurul ei care o ajută să înțeleagă și să simtă mai bine lumea.

Anca Iosif

Reporter

Anca Iosif este reporter pe mediu. E pe teren ca să înțeleagă cum ne raportăm la natură și cum o protejăm. A început cu relația noastră cu râurile și cu consumul de plastic. Din 2017 s-a ocupat de educație, apoi a explorat satele și potențialul lor. A scris despre cățăratul ca unealtă de a ține copiii în școală, despre producători locali, despre zbor sau despre urși. Cel
mai recent a văzut unul în pădurea în care își începea călătoria ei de 100 km în Făgăraș.

Andreea Vîlcu

Newsroom Manager

Andreea Vîlcu e newsroom managerul redacției de aproape doi ani. Se ocupă de facturare, contracte ale colaboratorilor și e suport în procesul de distribuție. Are în grijă și nevoile echipei și ale spațiului redacției: de la udat flori, depanat probleme administrative, organizat zile de naștere și book club-uri, până la a crea momente în care ne adunăm la un pahar de vin pe terasă sau la înghețată.
De asemenea e și meme providerul redacției și de un an încoace niciun mail de luni dimineața nu pleacă fără o selecție de meme-uri. Curatoriate sau cu oamenii din redacție.

Andreea Giuclea

Reporter

Andreea Giuclea e reporter sportiv și a debutat în echipa DoR în 2012. A scris despre cum a ajuns Simona Halep numărul 1 mondial, despre accidentările grave prin care a trecut Cristina Neagu, despre discriminarea și inegalitățile din sportul feminin și despre abuzurile din gimnastică.
A făcut parte din echipa de comunicare a conferinței The Power of Storytelling, a scris o carte despre sportivi care nu renunță și trimite lunar un newsletter cu povești din sport. Visează să ajungă la Jocurile Olimpice.

Andreea Vrabie

Gazdă Pe Bune

Andreea Vrabie s-a alăturat echipei DoR în 2015 și din 2017 e gazda și producătorul podcastului Pe Bune, o serie de interviuri în care vorbește cu artiști, antreprenori și alți profesioniști creativi despre procesul lor de muncă și dificultățile pe care le întâmpină în munca lor. Ca să te familiarizezi cu munca ei, ascultă interviul cu Răzvan Exarhu sau înregistrarea spectacolului Pe Bune Live – Munca, o relație complicată în care pentru o seară am scos podcastul din studio și l-am urcat pe scenă. Andreea e fană Harry Potter și are două pisici: Jay Z și Dobby(toc).

Carla Lunguți

Manager de comunitate DoR

Carla Lunguți e community manager la DoR și parte din echipa DoR din 2017. Este legătura redacției cu comunitatea de abonați și cititori DoR: organizeză evenimente pentru comunitate și este co-autor al newsletterului Arcul Narativ. Își petrece zilele pe Slack-ul comunității DoR – un loc în care ne-a adunat pentru a construi jurnalism împreună.
Înainte ca pandemia să mute întreaga muncă pe Zoom, a adus oamenii împreună la ateliere de scriere creativă, unde am vorbit despre cum putem controla timpul pe care îl petrecem în social media sau unde suntem după 10 ani de DoR.
În timpul liber, citește și ascultă podcasturi despre muncă, cultură organizațională, iar de 13 ani are un câine pe care îl cheamă Zuzu.

Cătălina Penciu

Gazda Omnivor

Cătălina Penciu colaborează cu DoR din 2019, când a devenit co-editorul Omnivor. Dacă nu scrie despre mâncare, încearcă să-și dea seama cum putem deveni o versiune mai bună a noastră (fie că scrie despre impactul perfecțiunii, fie că e un facilitator/coach de echipă). Obiectivul curent: să-i facă pe ceilalți să-și dea seama că, de fapt, pot face orice își pun în minte. Are un club de carte din 2015 și nu ratează nicio ocazie să-și umple biblioteca de titluri noi (sau plante).

Cătălina Albeanu

Digital Editor

Cătălina Albeanu e editor digital la DoR din vara lui 2018. A lucrat la introducerea abonamentelor digitale pe site și, mai nou, face parte din echipa care se îngrijește de experiența cititorilor pe site-ul DoR: de la cum se îmbină textul cu fotografiile și cum arată totul pe mobil, până la cum putem prezenta jurnalismul în moduri inovatoare. Cătălina e jurnalist la bază și, ocazional, documentează materiale care caută să înțeleagă relația oamenilor cu autoritățile: ce așteptări ar trebui să avem de la politicieni; ce nevoi de schimbare există într-un oraș cu același primar în funcție de mai multe mandate; și ce putem să învățăm din alte țări despre ce se întâmplă la noi.

Cristian Lupșa

Editor DoR

Cristian Lupșa e editor fondator al DoR. A început în 2009, odată cu ideea, și a făcut de toate. A scris, a editat, a dat cu mopul, a distribuit reviste, a vândut proiecte și publicitate, iar în rolul de astăzi își sprijină colegii să devină cea mai bună versiune a lor și să publice cele mai bune povești pe care le pot spune. Scrie adesea despre dificultățile, transformările și reușitele DoR. Pentru că e neliniștit din fire, e și un înfocat susținător al inovației și al încercării de lucruri noi. Când nu e în redacție, fie e undeva și mănâncă, fie e în fotoliu și citește.

Georgiana Ilie

Senior Editor

Georgiana Ilie este Senior Editor la DoR și face parte din echipă din 2009. Scrie, editează și se ocupă de partea financiară a organizației alături de echipa de management. Scrie cu precădere despre sistemul de urgență – despre moartea primului pompier din București, despre cât de pregătiți suntem pentru cutremur, despre leadershipul din starea de urgență. Personal, e interesată de educație financiară ca soluție pentru o viață mai fericită.

Ioana Burtea

Reporter

Ioana Burtea scrie pentru DoR din 2015. Tot de atunci, face parte din echipa de comunicare a The Power of Storytelling. De-a lungul anilor, a scris despre justiție, inclusiv un portret al Laurei Codruța Kövesi, dar și despre pandemie, Republica Moldova sau cum faci presă independentă în județul lui Liviu Dragnea. Acum se concentrează pe eseuri personale care arată experiențele femeilor în societatea în care trăim. Totul a început în 2015 cu un eseu despre pierdere și sănătate mintală, a continuat cu altul în 2018 despre moșteniri complicate de familie, iar în 2020 a scris despre abuz sexual și vindecare.

Irina Tacu

Reporter

Irina Tacu e reporter și om de comunicare, iar din 2015 e parte din DoR. A scris statusuri de social media, a gândit campanii de abonare cu pisici, a documentat subiecte considerate tabu sau despre care știm mai puțin, a scris despre oameni care luptă să producă schimbare, a dat voce adolescenților și mai ales fetelor tinere și stereotipurilor cu care se confruntă, a documentat povești despre intimitate și relații. Cel mai bine gândește și scrie în formă de eseu (cum ar fi aceste bucăți despre intimitate și singurătate). În prezent experimentează cu scriitura personală și lucrează mai mult cu munca colegilor: editează și coordonează campanii de comunicare care să ducă poveștile DoR cât mai departe în lume.

Maria Bercea

Copy & Archive Editor

Maria Bercea e editor la DoR din 2017 și colaborator de la începuturile revistei. În prezent se ocupă de aducerea la zi a arhivei DoR online și de corectura articolelor pe care le publicăm. A editat proiectul de jurnalism despre educație Școala9; înainte, a coordonat o revistă pentru bărbați citită mai mult de femei și a acumulat multe informații despre modă, mașini și ceasuri scumpe; în preistoria DoR a scris despre subiecte eclectice (de la artă și benzi desenate la boardgames sau cai abandonați). Îi place să organizeze texte și procese. Este mama lui Mihai, care merge la grădiniță, iubește muzica și spaghetele bolognese.

Marilena Tatu

Manager financiar

Marilena Tatu este manager financiar la DoR din 2019. Se ocupă de managementul financiar al asociației, elaborarea bugetelor anuale și monitorizarea situațiilor financiare. Pe scurt, urmărește încasările și cheltuielile, lucrează cu Excel-uri amețitoare și ne virează salariile la final de lună. Îi plac câinii și emisiunile cu ei și, deși nu are un animal de companie, visează din când în când la un labrador.

Mihai Ciobanu

Front-end Developer

Mihai Ciobanu este front-end developer și lucrează la DoR din 2019. Are grijă ca site-ul și shopul DoR să funcționeze și dezvoltă noi modalități de a împachetare vizuală a conținutului editorial. A făcut asta cu povestea legăturii dintre o bunică și o nepoată, sau cu cea a unor tinere românce din diasporă care sprijină comunitatea din care au plecat. Tot el creează și noi opțiuni pentru shopul online cum ar fi experiența custom pentru cumpărarea unui abonament cadou sau secțiunea dedicată susținătorilor DoR. Vine la redacție cu bicicleta și îi place să meșterească.

Nicoleta Coșoreanu

Gazdă Arcul Narativ

Nicoleta e reporter pe educație și co-gazdă a newsletterului săptămânal de comunitate, Arcul Narativ. Scrie pentru DoR din 2018 și ține pasul cu ce se întâmplă în sistemul de educație, iar prin ce scrie sinte că dă sens și context realității din școli. Săptămânal, se asigură și că abonații DoR primesc Arcul Narativ, newsletterul dedicat lor. La final de 2019 a fost în Germania, unde a documentat povestea unei familii de români mutată acolo și câteva mini-portrete ale unor români implicați în sistemul de educație nemțesc. Toate au făcut parte dintr-o expoziție foto realizată în colaborare cu Goethe Institut București.

Nicoleta Rădăcină

Gazdă Concentrat

Nicoleta Rădăcină e reporter la DoR din 2018. A scris despre cum e să trăiești cu Huntington, o boală genetică rară și incurabilă (premiat cu locul II la Reportaj la Superscrieri 2019), cum se schimbă dinamica de muncă dintre angajatori și angajați în fabrică și, printre altele, cum arată noul val al gastronomiei românești. În prezent e editor Concentrat, un newsletter zilnic ca un shot de energie, informație și surpriză. Scrie, curatoriază și editează știrile zilei, documentează povești despre oameni ca tine sau ca cei pe care încă nu-i înțelegi și inventează rubrici de care nu știai că ai nevoie. Iubește ratonii și să-și vopsească părul des.

Oana Filip

Reporter

Oana Filip e reporter și lucrează la DoR din 2019. Scrie despre satul românesc și ocazional mumii. A documentat dezvoltarea rurală pentru La Noi, proiectul editorial unde a învățat să scrie despre agricultură. A stat o săptămână într-un cătun alături de o familie tânără, a documentat moartea a milioane de albine și a încercat să înțeleagă cum te împaci cu boala la bătrânețe. Îi plac nunțile și emisiunile TV îndoielnice.

Oana Barbonie

Editor Vizual

Oana Barbonie e editor vizual și parte din echipă din 2018. Caută, alege și convoacă la muncă oameni de vizual, dă e-mailuri și provoacă echipa în brainstorminguri, pentru că vede spațiul dintre text și imagine, ca cea mai bună zonă de explozie. Printre task-urile zilnice pe care și le impune e să caute oameni cool și nefaimoși pe Instagram. Face colaj din liceu și adesea folosește fotografii din arhiva familiei ca să ilustreze povești vizuale. A scris despre cum avea un prieten nuc în copilărie și o bucurie mare din pandemie e când l-a convins pe artistul Dan Perjovschi să reunească, să traducă și să adapteze două lucrări într-una pentru coperta DoR #40. E olteancă și are alergie la frig.

Oana Sandu

Reporter

Oana Sandu este reporter DoR din 2012. A intrat în lumea jurnalismului narativ, după ce a scris un eseu personal despre divorțul părinților ei. A intervievat sute de oameni și a scris despre zidul din Baia Mare, discriminare și identitate romă, cum e să fii părinte de copil cu dizabilitate în România și sistemul de nașteri. Unele dintre cele importante texte pe care le-a scris sunt Echilibru, povestea unei tinere care și-a pierdut viața, și Crima de la grădiniță , despre o relație de cuplu care s-a transformat în violență. Oana este specializată în violență în familie. Dacă vrei să o urmărești, te poți înscrie la newsletterul ei despre violență în familie și inegalitate de gen. Împreună cu Ana Maria Ciobanu a găzduit mame, un podcast despre maternitate. Adoră Crăciunul și să-i citească fetiței sale povești scrise de Astrid Lindgren.

Sorana Stănescu

Senior Editor

Sorana Stănescu e senior editor și membru în universul DoR de la înființare. Editează în special povești din domeniile dezvoltare rurală, identitate, reziliență și încredere. Ocazional, organizează listele care organizează DoR Live, seria de show-uri de live storytelling. Când merge pe teren, încearcă să explice bucăți de sisteme: cât de competent este ministrul Sănătății în gestionarea pandemiei, unde ar trebui să se întâlnească și unde să se despartă medicina și religia sau ce se întâmplă cu tinerii care nu sunt nici în școală, nici la un job. Sorana de abia așteaptă să treacă pandemia, pentru că cea mai fericită e pe teren și la volan.

Vlad Odobescu

Reporter

Vlad Odobescu e reporter la DoR din februarie 2019. A scris despre orașul său natal, Huși, dar și despre vecinii din Vaslui, despre ce înseamnă să fii un prieten bun, sau despre fenomene sociale precum dependența de jocuri de noroc. A realizat portrete de politicieni: l-a însoțit pe fostul premier Dacian Cioloș în campania pentru alegerile europarlamentare din 2019 și a descris, împreună cu Sorana Stănescu, ascensiunea politică a ministrului sănătății, Nelu Tătaru. Acum documentează povești despre reziliență, încredere și identitate, în cadrul unui beat care vorbește despre cine suntem, despre transformările noastre ca societate, în momente de criză și „de pace”.