.EDU. Proiect DoR şi Fundaţia Soros
DoR a ajutat oamenii minunați de la Fundația Soros să facă un proiect editorial pentru aniversarea a 20 de ani…
DoR a ajutat oamenii minunați de la Fundația Soros să facă un proiect editorial pentru aniversarea a 20 de ani de activitate în România. E vorba de o colecție de povești ale unor foști bursieri ai Fundației, oameni a căror formare profesională și intelectuală s-a datorat, în parte, și experienței de studiu în străinătate.
Despre această experiență povestesc ei în paginile .EDU. Jurnal de bursier.
Dacă ați studiat vreodată afară, aceste povești vă vor reaminti de revelațiile – mici sau mari – care s-au succedat de-a lungul experienței. Dacă nu, veți vedea cât de mult accelerează maturizarea unui om ieșirea din spațiul cunoscut și confortabil. Veți vedea că la finele experienței mulți dintre acești oameni au mai multă forță și dorință de a schimba ceva în jurul lor:
„M-am întors acasă ca un soi de cetățean al lumii”, spune Corina Murafa, care în 2006 a făcut un an de facultate la New York. A fost apoi primul delegat de tineret al României la ONU, fondator al cluburilor de film One World și astăzi masterand în politici publice la Berlin. „Voiam să-mi văd țara schimbându-se. Am început să mă cert cu ai mei pentru că selectam gunoiul și beam apă de la robinet, ca să nu încurajez consumul de sticle de plastic. Nici cu unii dintre profesorii din ultimul an de facultate nu mi-a mers mai bine, pentru că puneam întrebări și aveam opinii”.
Corina promite că de la anul va fi la treabă în România. Mulți dintre ceilalți 12 bursieri portretizați lucrează în țară și fac lucruri mari – Simona Baciu conduce premiata Şcoală Internațională de la Cluj, Andrei Gorzo e unul dintre cei mai respectați critici de film și Eugen Cojocariu se ocupă de Radio România Internațional.
Mini-echipa de la DoR care a realizat proiectul a intervievat, editat, fotografiat și aranjat în pagină aceste povești – asta știm cel mai bine să facem. Lavinia Gliga a coordonat partea editorială, Andrei Pungovschi a făcut fotografiile, iar Carmen Gociu, designul. Ilustrația de copertă e a Veronicăi Solomon.
Fanii DoR care vor această mini-revistă s-o atașeze la colecția DoR o vor putea primi gratuit de la noi anul viitor. Avem un număr limitat și probabil vom încerca să le distribuim în cadrul unui eveniment. Dacă vreți să vă rezervați exemplarul de pe acum, dați un mail la dor@decatorevista.ro cu subiectul „Vreau .EDU”.
Dacă vreți ajutorul DoR în proiecte editoriale – concepție, scris, editat, ilustrat – , dați un mail la dor@decatorevista.ro.
S-ar putea să-ți mai placă:
Spre DoR #2, pe puncte
În timp ce scriu aceste rânduri – sâmbătă după-amiaza – o parte din echipa DoR traversează Bucureștiul de la un capăt la altul, colectând cadru după cadru pentru un pictorial delicios de păcătos, care va închide numărul.
DoR Live à la Cluj − văzut de Paul Mureșan
Pe 17 septembrie, am lansat DoR #17 - Toamnă 2014 cu showul DoR Live à la Cluj, un spectacol care a combinat momente…
Mini campanie de vară. Abonează-te la DoR!
Pentru că jurnalismul nostru depinde de susținerea directă a celor care ne citesc, am revenit cu o mini campanie de abonare care să îți aducă DoR mai aproape de planurile tale de peste vară, și nouă să ne ofere liniștea financiară pentru a continua să documentăm cu grijă poveștile României de azi.
Comentariile sunt închise.