Mici Victorii Civice: Şcoala tuturor

Un director a transformat o școală dintr-o comunitate săracă într-un loc unde copiii vin de drag.

Pe canapeaua din sufragerie, Ion Nilă, un bărbat de 56 de ani, cu mustață, ochi negri și mari și sprâncene stufoase, se uită la niște fotografii pe laptopul de pe măsuță. Într-una este holul din școala din satul Vizurești, județul Dâmbovița, pe care a condus-o până în mai. E un hol cu două ghivece mari de flori ornamentale și multe colaje pe pereți, făcute de copii: desene, poezii, sfinți pictați și deasupra lor un panou albastru pe care scrie mare, cu galben, „Misiunea școlii”.

Nilă mi-o citește cu grijă, subliniind fiecare cuvânt. „Şcoala Vizurești își propune prin educația pe care o oferă copiilor să devină susținător și catalizator al comunității, continuator al tradițiilor locale, să atragă elevii, părinții, comunitatea spre școală, stimulând motivația acestora. Ne propunem să diversificăm oferta școlară astfel încât școala să devină «inima comunității», locul unde elevii, părinții, cât și ceilalți membri ai comunității să se simtă ca în propria casă, indiferent de sex, religie, vârstă, etnie și unde se celebrează progresul fiecăruia”.

Nilă a fost directorul școlii din 1995 până în mai 2012, când a devenit consilier psihopedagogic, adică psiholog școlar pentru copii care au probleme acasă – părinți plecați la muncă în străinătate sau care trec pur și simplu prin frământările adolescenței. Primul lui an a coincis cu renovarea fizică a școlii, singura din satul aflat la aproximativ 50 de kilometri de București, unde majoritatea celor 1.900 de locuitori locuiesc în case sărăcăcioase din chirpici și muncesc cu ziua.

Nilă locuiește în Crețu, satul de lângă, și știa comunitatea dinainte să devină director. Ştia că mulți dintre copii sunt de religii diferite, ortodocși, penticostali, adventiști dar și că 80% dintre elevi sunt romi. A văzut repede că erau neînțelegeri între ei la clase; copiii românilor nu voiau să stea în bancă cu cei romi și uneori se mai certau. Clădirea școlii, un conac boieresc care a aparținut unui fost latifundiar român de origine greacă, era dărăpănată, în locul geamurilor se pusese tablă, iar curtea școlii era loc de pășunat pentru animalele din sat.

Așa că fostul învățător, proaspăt director, a știut ce voia să facă: o școală primitoare pentru cei 300 de copii, dar și pentru părinți și profesori, o școală multiculturală, unde nu există discriminări de niciun fel, unde cele mai importante trei cuvinte să fie „toleranță”, „respect” și „prietenie”.

Renovarea a început-o printr-un proiect finanțat de Banca Mondială. A găsit mobilier nou prin sponsorizări și a adus calculatoare printr-un parteneriat cu o bancă, ca să pună la punct un atelier de informatică pentru copii în weekend. A decis ca în școală să se învețe engleza, nu rusa ca până atunci. Între timp, aflase și că 30 de copii nu veneau la școală fiindcă se duceau la cerșit în București și că unii părinți din familiile tradiționale nu-și lasă fetele la cursuri. La grădiniță, care însemna pe atunci o cameră cu mucegai din subsol, ajungeau doar șapte-opt copii, vecini ai școlii. „A trebuit să mă gândesc să-i aduc la școală pentru că fratele mai mic aștepta încălțămintea de la fratele mai mare ca să vină la școală”, spune el.

În 1996, școala a fost selectată pentru un program PHARE care însemna ajutor pentru copii din medii defavorizate, dar și începerea cursurilor „A doua șansă” pentru adulții din sat care nu fuseseră la școală sau nu terminaseră gimnaziul.

La o conferință la București, Nilă a cunoscut-o pe Leslie Hawke, președintele organizației Ovidiu Ro, i-a povestit despre comunitatea lui și au încheiat un parteneriat. (Vizurești a devenit un alt sat unde organizația oferă stimulente financiare familiilor sărace care-și trimit în fiecare zi copiii la grădiniță). I-a convins pe părinți să înființeze o asociație și au strâns formulare 2% prin sat, ca să facă rost de buget extern pentru școală.

Nilă și-a dorit să schimbe denumirea banală „Şcoala cu clasele I-VIII Vizurești” și să-i dea numele Smarandei și Dumitru Roman, un cuplu de învățători care au stat 50 de ani la catedră. Așa că 26 octombrie, ziua Sfântului Dumitru, s-a transformat în ziua școlii, când copii, profesori și oameni din sat vin ca la sărbătoare să asculte poezii și cântece de-ale copiilor, să împartă nuci, mere și gogoși. Tot atunci, au scris pe porțile școlii: „În școala noastră se dă «Bună ziua» și se răspunde «Mulțumesc», „Aici este România cea adevărată” sau „Cine intră aici trebuie să zâmbească, să zâmbească, să zâmbească”. De un Crăciun, a convins 150 de angajați ai unei bănci să ofere câte un cadou copiilor. Copiii au făcut liste pentru Moș Crăciun și angajații le-au transformat în realitate.

În 2008, toate aceste progrese i-au făcut pe jurnaliștii de la The Economist să scrie într-un articol despre integrarea romilor că Vizureștiul este o poveste de succes și că totul se datorează directorului Nilă. De-aici și de la compania Oracle, un alt finanțator al școlii, a aflat ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Mark Gitenstein, de Vizurești, și de-asta, anul trecut, de Ziua Romilor, a vrut să țină discursul în curtea școlii.

Sunt acum 495 de elevi la școală și 86 de copii care vin la grădiniță în fiecare zi. Peste 40 de adulți au trecut prin cursurile de după-amiaza și și-au găsit de lucru; la Spații Verzi, la firme de construcții sau instalații. Şi-au făcut case mai bune, s-au îmbrăcat mai bine, au început să vorbească altfel, spune Nilă, dar cel mai important „și-au dat seama de importanța școlii pentru copiii lor”. Şapte elevi sunt acum olimpici naționali la limba romani și istoria și tradițiile romilor. Anul acesta 70 de familii au primit câte un calculator prin Euro200, un program al Ministerului Educației.

Nilă e un strângător de fonduri înnăscut, dar l-au ajutat și abilitățile politice. Spune fără ocolișuri că a intrat în anii ‘90 în PSD, fiindcă e un om de stânga. Voia să ajute oamenii. În mai, în plină campanie electorală, partidul l-a demis de la conducerea filialei din Vizurești, și apoi, după câteva zile, a venit și anunțul din cancelarie. Înainte să le spună tuturor că Nilă va fi schimbat, inspectorul i-a mulțumit pentru toate eforturile depuse. La început i-a fost greu, dar spune că apoi s-a obișnuit.

Acum, la școală, îi place că elevii vin la el fără să se sfiască, ori de câte ori au o dilemă. Îi place că nu e modelul de director român de care toată lumea se sperie, ci mai mult ca modelul american, care-și știe mai toți elevii. Nu mai vrea să intre în politică și a pus la cale Asociația Prietenia, prin care vrea să închege mai multe grupuri de inițiativă în sat care să-și ceară drepturile de cetățeni, atunci când va fi cazul. ●

***

DESPRE ACEASTĂ SERIE: Prin seria de texte Mici victorii civice, realizate în cadrul ReStart România 2012, vă prezentăm câțiva oameni obișnuiți care au schimbat ceva în satul, cartierul sau orașul unde locuiesc, în școala unde predau sau pentru oamenii alături de care trăiesc. ReStart România – un proiect organizat de TechSoup România cu o finanțare Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe – ajută cetățenii să utilizeze tehnologia pentru a-și îmbunătăți viața lor și a comunității.

2 comentarii la Mici Victorii Civice: Şcoala tuturor

  1. FELICITARI!!!

  2. Felicitari ! Astfel de exemple ar trebuie promovate in presa. Si domnul Ion Nila, dar si cei de la „Decat o revista” fac o treaba exceptionala. Succes !!

Comentariile sunt închise.