Murray Nossel: Cum să extragi, să modelezi și să prezinți o poveste

Citește introducerea cărții Powered by Storytelling, scrisă de invitatul #Story18 Murray Nossel și publicată în română de Editura Publica.

Murray Nossel este regizor de film documentar nominalizat la Oscar, profesor de medicină narativă,  co-fondator Narativ și invitat la a opta ediție The Power of Storytelling. Fragmentul de mai jos face parte din cartea sa recent publicată Powered by Storytelling. Cum să extragi, să construiești și să prezinți povești care îți vor transforma comunicarea în afaceri, tradusă în română de Editura Publica.

 

Introducere

Călugării budiști din Tibet excelează la capitolul concentrare. Ei spun o poveste tradițională despre polarizarea atenției, intitulată „Privirea Leului”:

Când îi arunci o minge unui câine, acesta fuge după minge. Dar când îi arunci o minge unui leu, el rămâne cu privirea ațintită asupra ta.

De fiecare dată când spunem o poveste, privirea noastră de leu este ațintită asupra unui singur aspect: legătura cu publicul nostru. În această carte, privirea mea caută să se conecteze cu tine, cititorul, legat de felul în care se poate folosi eficient povestitul în comunicarea de business. Dacă aș fi la o ședință de vânzări, ținta privirii mele ar fi conectarea cu alți reprezentanți de vânzări, în legătură cu vânzarea care mi-a schimbat viața. Privirea unui lider este ațintită pe legătura cu echipa sa de management, printr-o poveste despre motivul pentru care există firma lor. Legătura aceasta, conexiunea între povestitor și ascultător, este punctul în care se petrece transformarea comunicării de business. Cu alte cuvinte, eficiența comunicării este proporțională cu profunzimea conexiunii. Și nimic nu poate face mai bună conexiunea decât povestea pe care o spui.

În cadrul Metodei Narativ, noi creăm povești în trei etape:

  1. Extragerea: generarea ideilor de povești
  2. Construirea: aranjarea elementelor poveștii într-o structură narativă clasică
  3. Prezentarea: relatarea poveștii în fața unui public

Până să ajungi la finalul acestei cărți, vei înțelege mult mai bine cum să extragi, să modelezi și să prezinți o poveste. Totuși poveștile nu există în vid, iar în timp ce înveți despre istorisirea lor sau storytelling, vei face cunoștință și cu un cadru mai amplu de analiză a comunicării, în care se plasează povestirile. Această euristică se bazează pe (1) știință și (2) dovezi empirice adunate în mai bine de 25 de ani de cercetare și practică, în materie de ascultare și istorisire.

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE METODEI NARATIV

Pentru a spune cu succes povești trebuie să știm câteva lucruri despre motivul pentru care ele generează conexiuni și despre cum se construiesc acele legături prin ascultare și istorisire.

Aș vrea să subliniez că, în metoda noastră, ascultarea este la fel de importantă ca istorisirea, dacă nu chiar mai importantă. Vom explora această idee în profunzime, dar în Capitolul 2. Hai să începem prin a ne uita la principiile de bază ale metodei noastre:

  1. Oamenii sunt condiționați structural să reacționeze la poveste.
  2. Oricine are o poveste.
  3. Oricine poate să învețe cum să-și spună mai bine povestea.
  4. Povestea oricui va evolua.
  5. Istorisirea unei povești este accesul oricui la creativitate.
  6. Există o relație reciprocă între actul ascultării și cel al povestirii.

Principiul 1: Oamenii sunt condiționați structural să reacționeze la poveste

În timpul unei călătorii recente în Africa de Sud l-am intervievat pe paleoantropologul Phillip Tobias, profesor universitar. Colaborând în anii 1960 cu Louis Leakey, Tobias a identificat, a descris și a botezat o nouă specie: Homo habilis(1). L-am întrebat cam de cât timp există în istoria omenirii povestitul. Știam de picturile rupestre de la Chauvet, din sud-estul Franței, despre care se crede că ar fi mai vechi de 30 000 de ani și care ilustrează rinoceri, pisici și urși. Din punctul meu de vedere, acestea păreau să fie dovezi ale unui storytelling timpuriu.

„Dragul meu”, a spus profesorul Tobias, lăsând din mână ceașca de ceai, din porțelan pictat de Clarice Cliff, „noi spunem povești de mult mai multă vreme. În urmă cu unul sau două milioane de ani, tranziția noastră de la primate la oameni a început să implice limbajul ca modalitate de comunicare între indivizi. Chiar și înainte să fi vorbit prin cuvinte, ființele umane își foloseau corzile vocale pentru a imita păsări sau alte viețuitoare.”

Când încercăm să ni-i închipuim vorbind pe primii hominizi, începem cu subiectele comunicării: oare despre ce vorbeau? Conform profesorului Tobias, „primele primate aveau o grămadă de lucruri despre care să vorbească”. Părinții trebuiau să își învețe odraslele cum să supraviețuiască, așa că primele comunicări erau despre lucruri practice, aspecte funcționale – de pildă, să îi învețe pe cei mici cum să facă un anumit tip de unealtă din piatră. Profesorul Tobias mi-a cerut să îmi închipui că el ar fi unul dintre primii noștri strămoși, împărtășindu-i informații progeniturii sale:

Uite unealta asta. O folosesc ca să scot poame și rădăcini din pământ. Dacă vrei să faci un topor de piatră la fel, trebuie s-o iei prin vale, peste râu, până la dealul următor. Chiar în vârful dealului ai să găsești o piatră care nu e zgrunțuroasă și care vezi cum se rupe când o izbești cu putere. E o piatră verzuie. Încearcă s-o spargi, dar ai grijă să lovești de-a lungul vinișoarelor, altfel se sfărâmă. Să nu stai prea mult, pentru că se întunecă și n-ai să mai găsești drumul înapoi spre casă.

Am folosit povești pentru a ne învăța unii pe alții cum să trăim. Iar acolo unde am împărtășit aceste povești s-au format comunități. Povestitul este unul dintre mijloacele prin care se înregistrează și se transmite cultura, pentru că o cultură se bizuie pe comunicare, ca să se facă transferul de la o generație la următoarea. De-a lungul mileniilor, această formă primitivă de storytelling a evoluat până la o formă de istorisire mai introspectivă și încărcată de semnificații.

Structura creierului

Se spune adesea despre istorisire că este cea mai puternică și eficientă formă de comunicare umană, pentru că este integrată funcțional din naștere în structura creierului nostru. Într-adevăr, povestea este modalitatea prin care creierul încearcă să ne ajute să ne înțelegem viețile, să creăm coerență din lucruri aleatorii și haotice. Cea mai mare parte a experiențelor, a cunoștințelor și a gândurilor noastre este organizată în format narativ(2). Este modul nostru de a ne conecta cu propriul trecut (prin intermediul memoriei), ceea ce ne permite să înțelegem ce ni s-a întâmplat și să facem planuri, în care prevedem că se vor întâmpla anumite lucruri.

Cercetările bazate pe scanări cu tomograful

Pentru a-și susține teoriile, conform cărora povestitul ar fi o funcție neurobiologică, oamenii de știință au făcut descoperiri incitante despre capacitățile creierului nostru de a spune și a înțelege povești. S-au făcut experimente în care subiecții au fost așezați în dispozitive tomografice cu emisii de pozitroni (PET), acestea ilustrând în timp real activitatea creierului. S-a descoperit că se activează anumite zone cerebrale, când oamenii ascultă diferite tipuri de informații. Dacă cineva ascultă o listă de cumpărături, se activează o zonă cerebrală punctuală. Dacă persoana respectivă ascultă un cântec, se activează o altă parte a creierului. Dar dacă individul ascultă sau spune o poveste, există mai multe zone cerebrale anume care se activează3.

La fel, există dovezi incontestabile care demonstrează că pacienții care au suferit traumatisme în anumite locuri din creier nu pot să spună povești sau să reacționeze la ele. Aceasta înseamnă că există zone cerebrale care sunt structural proiectate pentru istorisirea și ascultarea poveștilor.

La ce se referă, de fapt, ideea de „structuralitate funcțională” a creierului? Înseamnă că există o rețea de celule nervoase care sunt implicate în actul istorisirii. Atunci când aceste celule se activează, legăturile dintre ele devin mai puternice și mai eficiente. A spune povești este o modalitate de a consolida acele conexiuni cerebrale. Ideea este că povestitul este o abilitate care poate fi dezvoltată, un mușchi care poate fi lucrat. Cu siguranță am văzut o mulțime de dovezi în acest sens, pe parcursul activității pe care am desfășurat-o în ultimele două decenii și jumătate. Cu cât spui mai multe povești, cu atât devii mai priceput la storytelling.

Principiul 2: Oricine are o poveste

De-a lungul anilor în care m-am ocupat de așa ceva, nu am întâlnit niciodată pe cineva care să nu aibă o poveste. Am dat peste mulți care credeau că nu au. Chiar dacă tu crezi că povestea ta nu este suficient de importantă sau de urgentă ori dacă ai senzația că alții sunt povestitorii din anturajul tău, eu pot să îți spun fără ezitare că în viața ta sigur s-a întâmplat ceva din care să iasă o poveste grozavă! După ce trec prin atelierele noastre de discuții, toți participanții – indiferent de vârstă sau de experiența pe care o au ca povestitori – rămân cu o poveste care descrie în mod autentic un eveniment din viața lor. Pur și simplu trebuie să știm cum să „săpăm” după aceste evenimente și să le extragem din adâncul memoriei. Acest principiu se află la baza celei mai mari părți a primului capitol. Să știm de ce vrem să spunem o poveste poate fi un catalizator pentru descoperirea poveștii propriu-zise. De exemplu, ce se întâmplă acum în firma sau în echipa ta și care ar putea da subiectul unei povești?

Pentru început, noi recomandăm să identifici o poveste personală cu care să-ți începi pregătirea în storytelling. Deosebit de eficientă poate fi o poveste care să explice cum ai ajuns în locul unde te afli acum. Noi o numim „povestea originilor”. Povestea originilor mele este istorisirea despre programul „Ziua de luptă împotriva SIDA” (În original AIDS Day Program), pe care o vei citi în detaliu în Capitolul 1. Apoi, după ce vei fi trecut prin procesul de relatare a unei povești cu semnificație profund personală pentru tine, vei fi pregătit să spui o poveste de afaceri într-o manieră personală. Aceasta înseamnă că te vei simți în largul tău când vei folosi întreaga putere emoțională și impactul unei relatări personale, pentru un obiectiv de business.

Principiul 3: Oricine poate să învețe să-și spună mai bine povestea

Noi credem că aptitudinile tale de povestitor se îmbunătățesc treptat, odată cu timpul și cu practica, dar dacă îți vei extrage povestea și o vei construi conform metodei noastre „Ce s-a întâmplat?”, căreia i-am dedicat Capitolul 5, felul în care spui povești poate să facă un salt uriaș înainte. Această metodă este înșelător de simplă. Ea afirmă că interpretările, părerile, judecățile, abstractizările, conceptele, gândurile și sentimentele pe care le ai față de ce s-a întâmplat nu sunt material de poveste. Conținutul dovedit ca eficient este reprezentat de ceea ce au asimilat simțurile tale. Dacă răspunzi la întrebarea „Ce s-a întâmplat?” conform acestor instrucțiuni, povestea ta se va desfășura în așa fel încât ascultătorii vor fi captivați de la început până la sfârșit.

Pornind de la metoda „Ce s-a întâmplat?”, nu există niciun dubiu că a spune bine o poveste e o formă de artă cu multe componente. Trebuie să invocăm scene și oameni, să ne modulăm vocile, să ne mișcăm prin încăpere și să rămânem conectați cu cei care ne ascultă. Punând în scenă propriile povești și învățându-i pe alții cum să le spună pe ale lor, noi am descoperit o serie întreagă de indicații utile, cuprinse în Capitolele 5, 6 și 7.

Principiul 4: Povestea oricui va evolua

S-ar putea să fii deja familiarizat cu expunerea unei povești, în contextul comunicării corporatiste, și s-ar putea să crezi că povestea pe care o tot spui nu mai are nicio urmare – e „sfârșitul filmului”. Ai spus-o echipei o dată sau de două ori și toți te-au aplaudat la final, așa că de ce nu ai continua să o tot spui, dacă-și atinge scopul?

Noi nu descurajăm niciodată refolosirea unei povești care s-a dovedit a fi de succes, dar rămânem deschiși la probabilitatea ca povestea ta să evolueze. Va evolua în funcție de diferitele medii de ascultare în care o vei prezenta, permițându-ți să îți adaptezi mesajul în timp ce vorbești, să vezi cum reacționează publicul și să continui să îți nuanțezi felul în care îți exprimi povestea. Din punctul de vedere al Metodei Narativ, o poveste bună evoluează natural, reflectând relația reciprocă, de influență mutuală, dintre actul ascultării și cel al istorisirii. O poveste bună este scânteia care declanșează schimbul comunicațional.

Principiul 5: Istorisirea unei povești este accesul oricui la creativitate

Definiția fundamentală a creativității este „punerea laolaltă a unor elemente deja existente, într-o formă inedită sau surprinzătoare”. Multă vreme s-a considerat despre creativitate că ar fi atributul rezervat artiștilor sau al celor cu talente ori înzestrări speciale, dar acum știm că face parte, ca element esențial, din natura umană însăși, fiind prezentă în orice om obișnuit.

Istorisirea unei povești este cea mai democratică formă a creativității, pentru că fiecare om are acces la ea. Povestea ta este un drept cu care te naști. În timp ce înveți cum să îți spui povestea cu măiestrie, acordând multă atenție unor detalii punctuale, întotdeauna vei crea ceva proaspăt și nou. De exemplu, multă lume s-a îndrăgostit, dar nimeni nu a trăit experiența ta de îndrăgostire. Când îți relatezi propria poveste, ai o uriașă oportunitate de a face alegeri creative. Poți să abordezi perspectiva de ansamblu sau poți să te concentrezi asupra anumitor detalii. Poți să îți folosești pe deplin fiecare dintre simțuri, în elaborarea poveștii tale.

Frumusețea storytellingului constă în aceea că, indiferent dacă povestea ta este una de business sau una personală, creativitatea și libertatea de exprimare pe care le integrezi în relatare îți aparțin numai și numai ție. În Capitolul 4 explorăm creativitatea storytellingului prin „Exercițiul bunicilor”, o tehnică euristică de storytelling, care este unică Metodei Narativ.

Principiul 6: Există o relație reciprocă între actul ascultării și cel al povestirii

Nu putem spune o poveste, dacă nu simțim că există cineva care să ne asculte și să ne acorde atenție. La fel, nu putem cu adevărat să ascultăm o poveste, când naratorul nu este conștient de publicul său, ci rămâne captiv în bula propriului discurs. În acest sens fundamental, există o relație reciprocă între ascultare și relatare. Acest principiu stă la baza profundă a Metodei Narativ. Sună simplu. Și așa și este. Fiind atent la acest principiu, vei observa din ce în ce mai mult cum îți afectează comunicarea. Metoda noastră te ajută să-ți dezvolți sensibilitatea față de această relație dinamică dintre ascultător și povestitor și s-o utilizezi pentru a spune povești care să-și atingă scopul. Vom aprofunda toate acestea în Capitolul 2.

Adesea ne gândim la storytelling ca la un act al cărui succes depinde în mare parte de abilitățile de prezentare, dar acestea nu reprezintă decât o componentă. Din punctul nostru de vedere, ascultarea este la fel de importantă, dacă nu chiar mai importantă. În absența ei, pur și simplu nu este posibilă relatarea unei povești. Așadar, în activitatea pe care o desfășurăm cu clienții organizaționali, începem întotdeauna prin a ne uita la mediul de ascultare. Vei afla cum a fost pus în practică acest principiu, în companiile despre care vorbim în această carte, și cum îl poți aplica cerințelor tale de comunicare.

Aș vrea să subliniez că ascultarea ideală se bazează pe absența judecăților. Suspendarea judecății de valoare este considerată în cadrul Metodei Narativ ca fiind o aptitudine și o tehnică propriu-zisă și de sine stătătoare, nu o atitudine opțională față de gândurile și sentimentele noastre sau ale celorlalți. Aceasta pentru că, în termeni de puritate a comunicării, judecățile tulbură întotdeauna apele.

EXTRAGEREA, CONSTRUIREA ȘI PREZENTAREA UNEI POVEȘTI

Cele șapte capitole ale acestei cărți conturează pașii Metodei Narativ. Împreună, ele formează procesul prin care are loc extragerea, crearea și prezentarea poveștii tale. Diagrama din figura I.1 arată relația dintre capitole și cele trei părți ale metodei noastre.

Figura I.1 Extragere, construire, prezentare

Extragerea

Extragerea începe cu identificarea poveștii tale. În ce eveniment din trecut sau serie de evenimente se găsește povestea ta? Explorează acele evenimente, în căutarea poveștii propriu-zise. Când extragem o poveste, suntem ca niște arheologi: am descoperit fragmente sau bijuterii pe jumătate îngropate, dar trebuie să mai săpăm în jurul acestor artifacte, pentru a vedea ce altceva mai există. Vom afla adesea că povestea noastră este formată din mai mult decât evenimentul la care ne-am gândit inițial – sau chiar din cu totul altă amintire sau dintr-un alt moment. E nevoie de un anumit mod de a privi lucrurile, pentru a putea explora în acest fel.

Storytellingul, actul de a povesti, presupune să-ți folosești în egală măsură mintea analitică și pe cea creativă. Mintea analitică examinează, compară și alege, în timp ce mintea creativă vizualizează, prevede și generează idei. Dat fiind că mintea analitică tinde să obstrucționeze mintea creativă, primul principiu al extragerii este suspendarea judecăților. Trebuie să ți se îngăduie să exprimi idei fără să-ți faci griji pentru valoarea, fezabilitatea sau semnificația lor. Pe măsură ce explorezi materialul pe care vrei să-l folosești în povestea ta, îți dai voie să devii complet lipsit de atitudini critice la adresa acestuia, ceea ce deschide calea pentru tot felul de idei. Abia atunci faci apel din nou la puterea gândirii analitice, pentru a deveni mai rațional și mai controlat, pe măsură ce îți construiești și îți spui povestea.

Construirea

Când îți construiești povestea, începi să rafinezi ideile generate în timpul etapei de extragere, modelându-le într-o structură clasică de poveste: începutul, sfârșitul și un moment de cotitură emoțională între cele două. Această etapă este punctul în care creativitatea expunerii prinde viață, pe măsură ce folosești metoda „Ce s-a întâmplat?”, pentru a spune povestea. Vei fi surprins să descoperi cât de multe alegeri pot să existe în simpla relatare a ce s-a petrecut! Fiecare alegere influențează alte alegeri, convingându-te și chiar obligându-te să fii complet stăpân pe firul narativ al poveștii tale.

În timp ce construiești povestea, continuă să rămâi deschis la ideile noi care s-ar putea să se ivească în planul conștient. Este firesc să existe un oarecare du-te-vino între extragere și construire. Un bun povestitor are nevoie și de un anumit grad de flexibilitate, pe lângă precizie, iar plăcerea de a povesti trebuie să fie însoțită și de răbdare.

Prezentarea

După ce ți-ai extras și creat povestea, ești pregătit să o prezinți. Vei vorbi fără să ai nevoie să apelezi la notițe sau la diapozitive în  PowerPoint. Vei ști deznodământul, deci vei avea mare încredere în direcția spre care se îndreaptă povestea ta. Nu mai mergi pe ghicite și ai suficient de mult timp pentru a-i purta pe ascultători într-o călătorie. O precizare esențială se impune aici: când vorbim despre o poveste de business spusă într-o manieră personală, ne referim la faptul că întreaga ta ființă este implicată în relatarea poveștii. Însuflețești țelurile și obiectivele unui business cu energia elementului personal. Când o poveste este prezentată din această perspectivă vie, întruchipată prin propria-ți persoană, întotdeauna va reuși să creeze o legătură între tine și publicul tău. Aceasta este privirea ta de leu.

 

1          Bernard Wood, „Human Evolution: Fifty Years After Homo Habilis”, Nature, 2 aprilie 2014, pp. 31–33.

2          Într-adevăr, se estimează că petrecem 65% din timp în modul narativ. Vezi Leo Widrich, „The Science of Storytelling: Why Telling a Story Is the Most Powerful Way to Activate Our Brains”, decembrie 2012, lifehacker.com.

3          Vezi Mor Regev, Christopher J. Honey, Erez Simony și Uri Hasson, „Selective and Invariant Neural Responses to Spoken and Written Narratives”, Journal of Neuroscience, vol. 33, nr. 40, octombrie 2013, pp. 15978–15988; Jonathan Brennan, Yuval Nir, Uri Hasson, Rafael Malach, David J. Heeger și Llina Pylkkänen, „Syntactic Structure Building in the Anterior Temporal Lobe During Natural Story Listening”, Brain & Language, vol. 120, 2010, pp. 163–173 și Edward F. Pace-Schott, „Dreaming as a Story-Telling Instinct”, Frontiers in Psychology, aprilie 2013.

1 comentarii la Murray Nossel: Cum să extragi, să modelezi și să prezinți o poveste

  1. Foarte benefic

Comentariile sunt închise.