Reduceri!

DoR #31 – Primăvară 2018

20,00 lei

Când cetățenii se ceartă, sistemele disfuncționale prosperă. Vei regăsi această idee în DoR #31.

Stoc epuizat

Descriere

Când cetățenii se ceartă, sistemele disfuncționale prosperă. Vei regăsi această idee în DoR #31. Îți arătăm un sistem de nașteri falimentar și fără nicio intenție de schimbare, care rămâne așa pentru că cei care îl compun – medici, pacienți, familii, moașe – se ceartă între ei și nu fac front comun contra decidenților. Tot în zona de sănătate, vedem medici tineri căutând în tabere la mănăstiri o direcție pe care n-o oferă școala și care, dincolo de spiritualitate, primesc și pseudo-știință cu o garnitură de ultra-naționalism. Vei mai cunoaște și o familie revenită în România, care se destramă și din cauza unui eșec antreprenorial care, având în vedere cum sunt făcute regulile jocului, era scris dinainte.

Deocamdată, în România, nu avem reflexul de a construi împreună, ci mai degrabă de a ne demola unii pe alții. Capra vecinului e mult mai atrăgătoare și mai facilă decât contestarea metodică a autorității. Dar e important ce vom alege în viitor. Încă o perioadă autoritară, facilitată de certurile dintre noi? Sau o construcție dificilă, diversă, imprevizibilă, dar în care, indiferent de neînțelegeri, stăm în primul rând cu ochii pe adversarul natural al unei democrații funcționale: puterea care vrea și mai multă putere.

Din cuprins:

  • Portretele a 100 de oameni care vor defini România viitorului (prima parte);
  • Ce ne lipsește ca să avem un sistem de nașteri mai empatic și mai funcțional;
  • Tabere de medicină în mănăstiri și secții de spital dominate de dumnezei;
  • Un profesor de filosofie își învață elevii să gândească și să fie liberi;
  • Unul dintre cele trei milioane de români plecați se întoarce în țară;
  • Când a ieșit la pensie, Elena Pagu a început să alerge. La 91 de ani e campioană mondială.