Satul Mădălinei. Povestea în imagini

În 2015, am început să urmărim viața unei mame tinere pe care un grup de donatori a decis s-o ajute să iasă din sărăcie. Iată ce s-a întâmplat.

◾️ Citește prima parte a poveștii, din vara lui 2015. ◾️ Citește o actualizare din februarie 2020. ◾️ Ascultă podcastul.

Acum doi ani și jumătate, am cunoscut-o pe Mădălina, o mamă de 19 ani care cerșea în metroul din București în brațe cu Maria, fetița ei de nouă luni. Acasă, la Cotu Malului, un sat la 100 de kilometri de București, îl avea și pe Iani, băiețelul mai mare.

Descoperisem povestea pentru că lumea Mădălinei se intersectase cu cea a Mirelei Oprea, o expertă în protecția copilului, care muncește de ani de zile să schimbe politicile publice. S-au întâlnit într-o zi în care Mirela a văzut-o pe Mădălina cerșind și s-a înfuriat crezând că bebelușul din brațele tinerei fusese drogat. După ce s-a lămurit că Maria dormea, Mirela a invitat-o pe Mădălina la prânz. Deși credea că ajuți schimbând sistemul, nu dând bani pe stradă, Mirela a simțit că poate face ceva pentru Mădălina. S-au revăzut în București, apoi Mirela a văzut sărăcia în care trăia familia, opt oameni înghesuiți într-o cameră. S-a decis să-și mobilizeze prietenii de pe Facebook să o ajute cu donații ca să-i ridice Mădălinei o casă. Le-a amintit că „e nevoie de un sat ca să crești un copil” și le-a propus să fie ei satul simbolic al Mădălinei.

Mirela credea că știa ce înseamnă sărăcia în mediul rural, dar vizita la Cotu Malului i-a deschis ochii către o altă lume. E lumea în care trăiesc peste 25% dintre români, aflați în condiții de precaritate severă. O lume a sărăciei ca boală, moștenită din generație în generație și contagioasă. O lume din care mulți ne închipuim că ar fi ușor să te ridici dacă ai cultiva niște legume, dacă te-ai duce la muncă, dacă ți-ai drămui mai bine alocațiile și ajutorul social.

Mădălina însă a crescut într-o perioadă în care prăpastia dintre cei mai săraci și cei mai înstăriți români s-a tot mărit, odată cu disprețul. Astăzi, veniturile anuale ale celor mai sărăci 10% dintre români nu ajung nici la 800 de euro pe an, cea mai mică rată din UE.

Totuși perpetuăm senzația că e vina săracilor că România e la coada Europei. Doar că lucrurile nu funcționează așa. Ca să ieși din sărăcie ai nevoie de susținere, de timp, de politici publice eficiente, de respect. Autoritățile au lipsit însă din viața Mădălinei. Apăreau doar când o prindeau cerșind la metrou și atunci ca s-o amenințe că-i vor lua copiii. E o luptă surdă, căci asistenții sociali care ar trebui să o sprijine lipsesc, sau sunt supraîncărcați. Normele europene prevăd un asistent la 300 de oameni, dar în cele mai sărace 535 de comune din România raportul este de 1 la 1.400. De când a cunoscut-o pe Mădălina în 2014, Mirela s-a tot întrebat dacă putea să schimbe semnificativ viața cuiva când autoritățile își abandonează responsabilitățile. Putea Satul Mădălinei să fie un model de succes?

Mădălina cu Iani și Maria în martie 2015 în casa socrilor de la Cotu Malului.

Pentru că Mădălina părea dornică să se întoarcă la școală și să aibă într-o zi o slujbă, Mirela și peste 100 de donatori au decis să o sprijine pe termen lung. Intervenția a debutat cu montarea unui sterilet, căci Mădălina le-a spus că nu mai vrea alți copii. Au urmat tratamente dentare, analize medicale, un card bancar și implicarea ei în construcția casei din curtea socrilor.

Din peisaj a lipsit mereu Laurențiu, tatăl celor doi copii, plecat la muncă în străinătate. Când noua casă era aproape gata, Mădălina i-a mărturisit Mirelei că Laurențiu e, de fapt, la închisoare în Suedia. Îi ascunsese adevărul de teamă că donatorii nu o vor mai ajuta. A încercat și să-i spună Mirelei că are conflicte cu familia lui, care o agresează și o presează continuu să ceară mai mulți bani.

La nici o săptămână de la mutarea în noua casă, Mădălina i-a anunțat pe donatori că pleacă în Franța cu un băiat pe care îl cunoscuse printr-o vecină. După două săptămâni, le-a cerut iar ajutorul: băiatul se dovedise periculos, mama lui o bătuse, iar ea voia înapoi acasă.

Mădălina și Ina Solomon înainte de plecarea în Franța, ianuarie 2016.

Întoarsă în țară cu ajutorul donatorilor, Mădălina i-a promis la telefon lui Laurențiu că o să-l aștepte cuminte să iasă de la închisoare. Strategia cu școală și slujbă stagna. Mădălina cerșea în continuare cu copiii, iar Satul o ajuta ocazional cu bani, haine, vizite la medic. Apoi, în vara lui 2016, înainte de eliberarea lui Laurențiu, Mădălina a cunoscut un băiat pe Facebook și s-a dus după el la Buziaș, în județul Timiș.


Mădălina a plecat la 500 de kilometri distanță de teama reîntâlnirii cu Laurențiu. Era convinsă că, întors de la închisoare, bărbatul urma s-o pedepsească. Când a plecat, a lăsat copiii cu mama ei, ca să aibă timp se se asigure că Samir, băiatul de pe Facebook, era „cuminte”. Planul era să-i ia apoi și pe Iani și Maria acolo.

Numai că, de cum au aflat că Mădălina nu mai e lângă copii, socrii i-au luat de la mama ei. Cu bani de drum de la donatori, Mădălina a încercat să-și ia copiii rugându-se de polițiștii și asistenții sociali din sat. Toți i-au spus că nu e o mamă bună, că o să plece din nou și o să le facă probleme, că așa e ea. Apoi un polițist i-a dat și vestea cea mai dură: Laurențiu se întorsese de la închisoare cu o noapte în urmă și era acasă cu copiii. Numai un judecător putea să decidă la cine să rămână Iani și Maria.

Mădălina și Samir pe drum spre Crângurile, august 2016.
Mădălina la primăria Crângurile, august 2016.

Speriată că Laurențiu era atât de aproape, Mădălina s-a întors în derivă la Buziaș. Pierduse tot: copiii, casa, încrederea donatorilor, ajutorul social, respectul vecinilor. Îl avea pe Samir care-i vorbea frumos, dar simțea că moare fără copii.

Toată ziua se uita la poze cu ei și plângea. Impresionați de telefoanele și mesajele Mădălinei, donatorii s-au reimplicat în viața ei, au strâns bani, au căutat avocați și au ajutat-o să pornească un proces pentru custodie. Pe lângă asta, au încercat să-i schimbe viața pe care o trăia la Buziaș.


În decurs de două luni, cu banii din donații și cu rețelele Satului, Mădălina și Samir au reușit să renoveze o cameră în casa de la Buziaș și să se angajeze cu carte de muncă. În noiembrie 2016, Mădălina ieșise teoretic din sărăcie. Avea un salariu lunar de 1.200 de lei, stătea cu Samir într-o locuință în Timișoara și avea lemne pentru iarnă. Dar n-avea copiii.

La telefon și la tribunal, Laurențiu îi cerea Mădălinei împăcarea. Bărbatul dădea vina pe „doamnele de la București”: dacă ele nu i-ar fi dat bani, Mădălina n-ar fi plecat atât de departe și nu l-ar fi cărat prin tribunale. Mădălina jura că nu se mai întoarce la el dar, după trei luni de traversat țara pentru termene de judecată, timp în care procesul părea că nu se mai termină, s-a răzgândit. Le-a spus donatorilor că renunță și se împacă cu tatăl, de dorul și dragul copiilor. Dar i-a spus și lui Samir că o să încerce să ia copiii și să plece când nu e Laurențiu atent. Ceea ce a și făcut. De mai multe ori.

Mădălina și Maria în București, martie 2017.

În toată agitația, Mădălina și-a pierdut și slujba, și sprijinul donatorilor și avea zile în șir în care se ruga de vecini să-i dea câțiva cartofi. După ce mai bine de un an nu le-a cerut nimic donatorilor, acum le dădea zilnic mesaje în care-i ruga să o ajute cu ceva de mâncare.

În aprilie 2017, s-a întors la Cotu Malului, epuizată după nouă plecări și reveniri într-un an și jumătate. Avea 21 de ani, simțea că e invizibilă și că viața e chiar mai grea decât la 16 ani, când născuse prima oară.


Treptat, Mădălina s-a scuturat de zilele grele din aprilie. „Doamnele” au promis să o ajute cu un RMN, Laurențiu a început să o asculte și să nu mai fie așa de nervos, iar ea a cumpărat doi purcei cu 500 de lei luați împrumut. Îi crește pentru iarnă, să nu mai dea atâția bani pe mâncare. Vrea să renoveze holul ca să amenajeze o baie, să tragă apă ca să nu se mai cocoșeze cărând de la fântână.

Îl duce pe Iani la grădiniță și din toamnă o va duce și pe Maria. Cel mai greu îi este când îi amorțesc mâinile sau picioarele. Are discopatie cervicalo-lombară, diagnosticată după un efort al Satului de a o aduce la medic. Înghite multe calmante și așteaptă RMN-ul ca să vadă dacă va avea nevoie de operație. Îi e dor de Mirela, pe care nu a mai văzut-o de mai mult de un an. Spune că speră să o ierte pentru tot du-te vino-ul, chiar dacă ea nu o să se ierte niciodată.

Nu mai cerșește la metrou. Au speriat-o amenințările poliției, așa că acum adună bani prin tramvaie și la biserică. Duminicile, iese din casă la șase dimineața cu Maria adormită în brațe, străbate un kilometru pe câmp și se urcă în trenul cu care vin și alții din sat la cerșit. Stau vreo trei ore la Mănăstirea Cașin din București și strâng cam 60 de lei, haine și mâncare. La plecare, Mădălina aprinde mereu o lumânare.

Mădălina și Maria, la mănăstirea Cașin din București, august 2017.
Mădălina și Maria, la mănăstirea Cașin din București, august 2017.

Pe Maria o amuză cartonul cu „Suntem muritori de foame”. I-l smulge mamei din mână, se trântește pe jos cu el în brațe, se apropie de oameni și le zâmbește cu ochii mari și albaștri. Mădălina nu vrea să le lase cartonul moștenire copiilor.

Vrea să se oprească.

Mădălina la 21 de ani, acasă la Cotu Malului, august 2017.

Ana Maria Ciobanu a spus povestea completă a Satului Mădălinei în 2017 într-un serial audio în șase episoade, la care s-au adăugat mai târziu două episoade bonus, în septembrie 2018 și în februarie 2020. Poți asculta Satul Mădălinei în iTunes, Stitcher, alte aplicații de podcast, pe SoundCloud și pe dor.ro.

Fotograful Mircea Reștea a documentat întreaga poveste alături de Ana Maria Ciobanu.

Chiar și în aceste vremuri, misiunea noastră rămâne aceeași: spunem povești adevărate pentru a ne sprijini comunitatea să înțeleagă, să empatizeze, să descopere soluții și să acționeze. Pentru asta avem nevoie de cât mai mulți susținători.

Între 1 octombrie și 15 noiembrie, vrem să ne dublăm comunitatea de abonați. Dacă ajungem la 4.500 de oameni care ne susțin, veniturile din abonamente vor fi jumătate din cele necesare ca să producem jurnalismul pe care îl facem.

Susține-ne cu un abonament digital. Cu 15 lei pe lună sau 150 de lei pe an, ne aduci mai aproape de țintă și investești direct în echipa noastră editorială. 

Abonează-te.


Acest articol apare și în:

DoR #29

Noi și Ei
Toamnă, 2017

Cumpără revista

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *