#SchimbăCeva: Schimbarea Magdei

Despre Grupul Inimi Deschise Vizurești – Acasă în comunitatea ta

O poveste din #SchimbăCeva: Ghid inspirațional de transformare comunitară, o publicație editată de DoR (Decât o Revistă) și CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, despre câștigătorii Galei Premiilor Participării Publice 2015.

În 2010, directorul școlii din Vizurești, un sat din Dâmbovița cu 1.000 de locuitori, le‐a spus angajaților să rămână după program la un seminar organizat de o fundație din București. A rămas și îngrijitoarea școlii, Magda Diaconu, o femeie voinică de 42 de ani, cu părul negru ascuns sub batic și mâini muncite în grădină. Acasă o așteptau cei opt copii și multe treburi, dar, curioasă, s‐a gândit că e rost de învățat. Făcuse doar opt clase cât a lăsat‐o tatăl, pastor penticostal, care i‐a spus că femeia stă la cratiță. La seminar, Magda a citit pe un pliant despre niște săteni din Argeș care au reabilitat cișmelele publice și a uimit‐o determinarea lor. Fundația care organizase seminarul, Parteneriat pentru Acțiune și Transformare (PACT), lucrează cu oameni din sudul țării, pe care‐i ajută să schimbe satele sau orașele mici în care locuiesc. Creează grupuri de acțiune comunitară în zone unde adesea nu mișcă nimeni în front. Asta căutau și în Vizurești.

Fie că li s‐a părut plictisitor, fie că aveau treabă, profesorii au plecat de la seminar înainte de final. Au rămas doar Magda și mediatoarea școlară, care i‐au spus bărbatului de la PACT că ar vrea să învețe cum să schimbe lucrurile. Primul pas a fost un curs de două zile la Bran, unde femeile au învățat abecedarul ONG‐istic: săraci și nu avem să mergem peste cum identifici nevoile din sat, cum scrii un proiect, cum cauți finanțări.

Prima idee i‐a venit repede Magdei. Ar fi vrut să facă ceva pentru copiii din sat. Dintre ai ei, unii au terminat deja liceul și lucrează, iar cei mai mici sunt la grădiniță și școală. Nu are cum să se ocupe de educația tuturor; soțul muncește în construcții și vine seara târziu, la fel ca mulți bărbați din Vizurești, iar ea, după serviciu, face curat și mâncare. Împreună cu mediatoarea, soțul Magdei și fochistul școlii s‐au organizat într‐un grup de acțiune comunitară, cum învățaseră la curs. I‐au spus Inimi Deschise și au început să întrebe oamenii din sat ce‐și doresc. Deși inițial au fost neîncrezători, dorințele au curs: un dispensar, un puț, o farmacie, o casă de cultură. Cei patru au continuat lunar întâlnirile cu facilitatorul comunitar de la PACT și au învățat să caute soluții de finanțare, să scrie autorităților, să‐și organizeze timpul, să‐i informeze pe săteni. Prima victorie – o casă de cultură cu after‐school și bibliotecă – s‐a întâmplat în 2013. Banii s‐au strâns din mai multe părți: fundația PACT, donații de la firme de construcții și companii.

A fost cea mai plină perioadă din viața Magdei, ca un fel de școală. A învățat cum să scrie drept pe o foaie, cum să redacteze la calculator, să atașeze documente. Ziua muncea la școală și la casa de cultură, noaptea în gospodărie. Programul era haotic și, deși ar fi vrut să facă mai multe pentru comunitate, acasă rămâneau treburile nefăcute. Și‐a dat seama că sunt lucruri pe care și copiii ei cei mari le‐ar putea face, așa că i‐a îmbrăcat în tricouri pe care scria „Voluntar” și i-a trimis prin sat să le povestească oamenilor ce pune la cale Inimi Deschise. Robert, fiul ei de 20 de ani, își petrece acum verile organizând o tabără pentru copiii din sat. Spune că mama i‐a arătat că poți face lucruri bune cu resurse puține.

Casa de cultură, pe același deal pe care sunt și grădinița și școala, e acum loc de întâlnire pentru grup dar, cel mai important, locul unde 15 copii săraci din sat își fac temele, pictează, cântă, dansează. Magda a mai descoperit două probleme importante: drumul neasfaltat care duce la gară, pe care ploile îl transformă într‐un slalom mlăștinos, și podul de lângă școală, în paragină de șase ani – multor cai le scăpaseră picioarele prin el, iar unii părinți, de teama că ar putea păți ceva grav traversând podul spre școală, nu‐și mai lăsau copiii la ore. I‐o spuseseră și primarului, dar degeaba.

„Putem să facem podul?”, s‐a întrebat Magda anul trecut. „Suntem atât de săraci și nu avem bani, dar putem să mergem peste primărie și să îi presăm.” Pe 16 octombrie au trimis o scrisoare către primar. I‐au cerut asfaltarea drumului, reabilitarea podului și un dispensar. N‐au primit răspuns și, o săptămână mai târziu, au trimis‐o și unei liste de jurnaliști din București, strategie pe care Magda a învățat‐o conștiincios de la PACT.

Spre finalul lui octombrie, când se gândiseră să posteze pe YouTube un filmuleț în care să arate podul de lemn dărăpănat, au apărut utilajele. Primăria a reabilitat și drumul, și podul în noiembrie, un succes rapid, probabil datorat și alegerilor prezidențiale, recunoaște Magda. Vara asta, grupul de șapte membri plănuiește să amenajeze un popas turistic. În casa de cultură e macheta, cu loc de joacă, foișor de întâlniri, tarabe de legume. A făcut‐o un sătean șomer, pasionat de modelaj în polistiren expandat, fiindcă îl scoate din griji ca un medicament. Magda îl tot invită la întâlniri. Cea mai bună lecție a ei în cei patru ani de schimbat Vizureștiul, e că „nu trebuie să ai nicio facultate ca să faci lucruri frumoase. Mă regăsesc în tot ce fac și mă simt bine că pot să fiu de folos comunității”. ●

6 comentarii la #SchimbăCeva: Schimbarea Magdei

  1. Foarte frumos din partea ei.

  2. extraordinar articolul.
    O sursa de inspiratie pt fiecare om – multumim Magda!

  3. Un articol minunat despre oameni minunati. Iti reda speranta in viitor!

  4. Extraordinari acesti oameni! Un adevarat exemplu ca se poate oriunde, numai sa vrei!

  5. Bravo, draga Magda!

    Cata bucurie sa citesc acest articol despre voi si cata tristete ramane in satul in care m-am nascut pentru ca acolo e populatie imbatranita, nu mai sunt copii de varsta copiilor Magdei, asadar nici de ei prea multi parinti!
    Ai oferit din plinatatea inimii tale iar acum ai inima plina de mult mai multa bucurie!

  6. Nu stiu sigur cum reusiti sa gasiti acesti oameni, mai bine zis aceste povesti insa are cu siguranta un impact asupra cititorilor. Poate de la inspiratie pana la actiune propriu-zis nu o sa fie un pas urias …

Comentariile sunt închise.