Poți trăi din umor? 20 de ani de stand-up în România

Ziua în care a urcat pentru prima oară pe scena unui club de stand-up comedy a fost intensă pentru Ioana Luiza Ghiță. Era 2017 și avea 25 de ani: „N-am fost om”, spune ea. „Mi-a fost rău toată ziua. M-am dus la birou, dar n-am muncit nimic. Nimic, nimic.” Făcea design la Oracle și cam toată ziua s-a uitat în gol, cu o frică pe fundal că o să uite tot ce își notase pentru show. Pe scenă a fost mai bine: oamenii au râs, iar ea a început să meargă constant la open mic-uri.

Pentru Sergiu, sau Mirică, cum îl știe lumea, experiența a fost puțin diferită. În 2016 avea 23 de ani și era supărat că fusese respins la primul lui open mic, pentru că nu se înscrisese online în prealabil. Hotărâse să renunțe la idee. Numai că săptămâna următoare avea nevoie de ajutor să care un frigider, iar un prieten i-a zis că îl ajută doar dacă se înscrie la open mic-ul din seara respectivă. S-a înscris, a mers OK, și după ce a coborât de pe scenă și-a zis „Fuck yeah, da, asta vreau să fac”.

Ioana Luiza și Sergiu Mirică sunt două dintre numele din noua generație de comedianți care strălucesc în lumea stand-up-ului și nu numai. Sunt apreciați de „veterani” precum Teo, Vio, Costel, Micutzu sau Sorin Pîrcălab, care i-au luat sub aripa lor, însă dincolo de show-urile de deschidere pentru cei din garda veche, au propriile show-uri și turnee cu gașca Niște Oameni, în București și în țară. De curând au apărut și la TV: la iUmor, dar mai ales la Stand-up Revolution, competiție la care Ioana a ajuns în semifinale și pe care Mirică a câștigat-o. 

Drumul lor e reprezentativ pentru felul în care au evoluat comedia și, în special, scena de stand-up din România, una care le permite unor comedianți cu experiență de doar câțiva ani să trăiască exclusiv din asta, lucru de neconceput acum aproape 20 de ani, când a început totul.

Undergroundul comediei românești

Până să apară scena de stand-up, umorul românesc de după revoluție, cel puțin în zona mainstream, era reprezentat de spectacolele duse de Divertis, Vacanța Mare, Doru Octavian Dumitru și Grupul VOUĂ pe scenele din toată țara, care au ajuns ulterior și la TV. Totul era mai degrabă un variety show: trecea de la teatru la monolog comic și sketch-uri cu personaje generice. Cu totul diferit față de ceea ce știm azi drept stand-up, cu monologuri mai personale, livrate direct către audiență. 

La începutul anilor 2000, strălucirea acelui gen de umor deja se diminua. În paralel, într-o cafenea din București se năștea scena de stand-up. Timid.

Regizorul Dan Chișu, fan înrăit al stand-up-ului american, se gândise să dea o șansă conceptului și în România. El avea Cafe DeKo, în interiorul Teatrului Național, și i se părea locul perfect unde să înceapă totul. 

În toamna lui 2003, a pus afișe prin căminele și campusul Universității Naționale de Arte Teatrale și Cinematografice din București, prin care anunța că organizează ateliere de stand-up. S-au înscris sub 20 de oameni, pentru că stand-up-ul era un concept complet nou. În timp, de la ateliere s-a ajuns însă la mici momente pe scenă (numite „bituri”), iar până în vara lui 2004 aveau deja show-uri constante Bobonete, Teo, Vio, Costel, Bordea sau Cristian Dumitru, pe atunci studenți.

Era un fenomen underground, cei care urcau pe scenă nu știau exact ce fac și nici nu aveau vreun gând că ar putea să câștige bani din asta vreodată. „Aveam 23 de ani, o făceam doar din pasiune, nu credeam că e ceva de care poți să te ții”, spune Claudiu Teohari (Teo). „Luam niște bani de la Chișu, dar lăsam încă jumătate pe atât pe bere. Nimeni din scena de comedie românească nu ne-a băgat în seamă, noi ne luam reperele din ce descărcam de pe net. Aveam o mapă plină cu CD-uri cu show-uri de stand-up, de la Eddie Izzard sau Richard Prior.”

Scena a evoluat încet, dar organic, în atmosfera asta în care toată lumea învăța pe măsură ce urca pe scenă.

„La început, nu vedeam scena de stand-up ca fiind neapărat ceva potrivit cu stilul românilor de a consuma umor. Dar părerea asta s-a spulberat în timp pentru că, prin internet, fenomenul a căpătat o consistență din ce în ce mai mare, până a devenit dominant în ziua de azi”, mi-a spus și Toni Grecu, unul dintre fondatorii Divertis.

Unul dintre momentele esențiale la care se referă Toni a avut loc în decembrie 2006, când a apărut pe canalul de YouTube al Cafe DeKo un clip cu Teo pe scenă. 

Într-un decor întunecat, filmat de undeva din spate, cu o calitate audio remarcabil de bună pentru vremea respectivă, Teo vorbește despre ipocrizia oamenilor care critică stand-up-ul pentru că e vulgar: „Toți sunteți porcoși. Și dacă nu sunteți voi porcoși, aveți prieteni care sunt. Fiecare dintre noi are un prieten care folosește pula mea ca semn de punctuație”. A fost primul videoclip urcat pe net cu stand-up românesc și a devenit rapid viral. Până azi a adunat aproape două milioane și jumătate de vizualizări.

„A aflat țara că există stand-up și în România și au început oamenii să vină. Dar era în continuare multă confuzie, lumea nu știa exact cine e cine sau ce face fiecare”, își amintește Teo. Se întâmpla ca lumea să meargă la show-urile altor comedianți și să ceară materialul lui Teo („hai, zi-o p-aia cu pula mea”). Cu toate astea, adaugă Teo, din momentul ăla a fost pusă pe hartă ideea de stand-up.

Au urmat ani de creștere lentă, care au dus și la o rupere a găștii Teo, Vio și Costel de Cafe DeKo și la deschiderea primului club de stand-up în România, Club 99, deținut chiar de ei trei.

„Între 2007 și 2009 ne-am dat seama că treaba merge și că lumea o să vină după noi”, spune Teo. „A fost full de la început, a mers foarte bine.” În timp, au mai apărut încă două cluburi de stand-up în București: Comics (deținut de trupa Ceva Mărunt) și The Fool (deținut de Micutzu și Bordea), ambele deschise în 2018.

Scena de stand-up a crescut treptat și prin alte medii. Prin podcasturile începute de comedianți, prin clipurile de pe YouTube, prin aparițiile la TV.

Deși au existat momente relevante, nu a fost neapărat un boom, ci un progres așezat. Iar peste toate astea, poate cel mai clar indiciu că stand-up comedy-ul românesc e pe drumul cel bun e faptul că noua generație poate să trăiască acum din asta. 

De la marketing și design în Brașov la stand-up în București

Ioana Luiza a auzit prima oară de stand-up prin 2003-2004, când era clasa a V-a. Lumea nu prea avea net acasă, dar Ioana a avut noroc cu un verișor care era la liceul de informatică din Brașov, orașul în care a crescut, și pirata la ore o emisiune de stand-up de pe Comedy Central.

I-a adus și ei CD-uri cu compilații de comedianți și au prins-o imediat. Poate și acum să recite din biturile de la Lewis Black sau Tony Woods.

Următorul pas spre îndrăgostirea de stand-up a fost când un alt verișor i-a arătat Ioanei clipul din 2006 cu Teo: „Pffai de mine. Mi-a rupt mintea”, spune ea. „Ce este acest DeKo? Cine e Teo de la DeKo? Și de atunci am continuat să mă uit, a fost singura constantă din viața mea; adormeam pe stand-up.”

Chiar și așa, Ioana nu se vedea făcând asta vreodată: „Eram foarte timiduță și îngrămădită. Dar aveam niște mese în familie destul de dese, unde eram mulți, cam 17 oameni. Și toată lumea era funny, în special tata, are un stil de a povesti foarte amuzant. Și tot timpul încercam și eu să povestesc ceva funny, ca să țin pasul cu el, aveam propriul open mic la masă”.

Viața Ioanei a continuat pe un traseu destul de obișnuit: a făcut Facultatea de Marketing și un master în Brașov și s-a angajat la o agenție locală de publicitate. Pentru că îi plăcea să ilustreze de când era mică, s-a ocupat acolo de tot ce ține de imagine.

La un moment dat, a mers la București pentru un curs de ilustrație la Visual Playground. 

Dacă până atunci nu-i trecuse prin cap să se mute din Brașov, vizita asta i-a schimbat complet perspectiva: „Uite câți oameni creativi și interesanți. Trebuie să mă mut la București”, s-a gândit. „Și apoi m-am mutat cu prietenul meu de atunci, cu ideea că o să fac ilustrație ca freelancer. Nu prea mi-a ieșit cu ilustrația, a fost un dezastru. Am fost super șomeră timp de șase luni, prindeam foarte greu ceva de făcut.” 

Pentru că freelancingul nu a mers, Ioana s-a angajat la Oracle, unde se ocupa de grafică. Mai important, în aceeași perioadă a început să meargă la stand-up. Mergea cu Anca, prietena vărului ei care i-l arătase pe Teo. Mergea atât de des încât putea să recite pe de rost materialele. A auzit apoi că se organizează și open mic-uri și a început să le frecventeze, la Club 99 și la Mojo. După vreo lună, s-a înscris și ea. 

„Mi-am luat toate cărțile de stand-up”, povestește Ioana cum s-a pregătit. „Am făcut și un curs de comedy writing cu Toma Alexandru și Sergiu Floroaia. A fost foarte fain, pentru că începeai să vezi prin matrice. Era structurat și îți arăta cum sunt construite glumele, unde e premisa, unde e punchline-ul și care e rolul reveal-ului. Aveam apoi o carte plină de glume scurte și am început să subliniez, încercam să văd eu acolo care era punchline-ul, care premisa… exact ca un tocilar.”

După una dintre cele mai ineficiente zile de muncă din viața ei, Ioana a plecat de la birou cu cele trei minute de glume scrise de mână și a mers direct la Mojo. Îi era rău de la emoții, era amețită, nu putea să mănânce nimic, transpira toată: „Înainte să urc am băut două sticle de apă de jumătate de litru și tot mi se usca gâtul”.

„Am urcat pe scenă, nici nu știam cum să țin microfonul, dar măcar era bine că îmi bătea lumina de la reflectoare în ochi și nu vedeam oamenii”, spune ea. A trecut rapid printre glume despre cum, la 23 de ani, a dormit cu mama ei timp de trei luni din cauza unui șoarece sau despre cum brioșa tatuată pe mână o să devină un tort la bătrânețe, după cum se îngrașă.

Lumea a râs, au curs încurajările de la Anca și colegii ei și asta i-a dat încredere. 

După luni în care a urcat la toate open mic-urile la care a apucat, în vara lui 2018, Ioana a avut ocazia să deschidă un show pentru băieții de la Ceva Mărunt. Era undeva în Grozăvești, într-un pub care nu era făcut pentru stand-up și mirosea a mici. Dar și aici a ieșit bine și a venit și prima sută de lei pe care Ioana a câștigat-o pe scenă. Bineînțeles, și-a cumpărat o carte de stand-up cu ea.

În toamna lui 2018, Ioana a demisionat de la Oracle și s-a angajat la The Fool, al treilea club dedicat stand-up-ului din București, semn că scena era într-o continuă creștere. Acolo făcea tot grafică și se ocupa și de alte elemente de organizare. Nu era un program fix și o ajuta să fie mereu aproape de scenă. A fost o perioadă cu din ce în ce mai multe giguri în deschidere. Așa i-a cunoscut la open mic-uri și pe cei care aveau să-i devină o „a doua familie”, gașca Niște Oameni. Printre ei, și Sergiu Mirică.

Stand-up pentru o viață mai bună

Până să audă prima oară de stand-up, pentru Mirică umorul venea în copilărie din două locuri: din serialul Married with Children (Familia Bundy), unde râdea și el odată cu râsetele montate pe fundal, și din poveștile spuse de tată, unchi și bunic. 

„Ca să fiu și eu parte din grup, ascultam și râdeam și mai încercam să adaug și eu câte o glumă”, spune el. Prima interacțiune cu stand-up-ul a fost același clip cu Teo vorbind despre cuvinte vulgare. Veneau colegi de clasă la școală și recitau de acolo. Mirică n-a fost impresionat: „Li se părea cool, mie nu. Eu eram gen… nu, zi-mi tu ceva amuzant de la tine, lasă-mă cu ce a zis unul pe YouTube”. Totuși, popularitatea stand-up-ului a crescut atât printre colegi, cât și printre cei din gașca de la Ciorani, localitatea de lângă Ploiești unde a crescut. „A început să mi se pară și mie interesant. Oricum, numai asta făceam la Ciorani, ne îmbătam și citam din Bobonete, Teo.”

Fără să aibă vreun gând că ar putea face stand-up, s-a înscris la Facultatea de Electronică din București. „Mi se pare fantastic că am neglijat facultatea, dar nu pentru distracție, cluburi sau altceva, nu, eu doar stăteam, băgam țigări și alcool cu un tovarăș. Nu eram deloc OK mental în perioada aia, mă trezeam la 16:00, mâncam o shaorma pe la 18:00 și mă culcam așteptând ziua de mâine.”

În perioada asta grea, a fost prima oară cu niște colegi de facultate la un open mic. Era zgomot, sticlele se ciocneau, oamenii vorbeau, râdeau. „E un loc în care poți să fii singur, dar cu oameni pe lângă tine, ceea ce pentru mine era foarte mișto.” A început să meargă la mai multe show-uri și a luat la mână tot stand-up-ul românesc de pe YouTube. Până când, într-o zi, s-a gândit că ar putea să facă și el asta: „Eram într-un chin total cu facultatea oricum, eram a cincea oară anul II, nu mă mai duceam deloc, era clar o cauză pierdută”. 

Câteva luni mai târziu, după o vară acasă și un job în telecomunicații la București, a urcat pe scenă la open mic: „A fost foarte bine, s-a râs. N-am dormit în noaptea aia, doar am stat și m-am uitat pe tavan și mă gândeam… bă, cât de bine se simte chestia asta. A fost ca un drog, mi-a dat un boost mare de încredere. Mi-era clar că vreau să fac asta forever”. 

A urmat o perioadă în care viața a început să arate mai bine pentru Mirică. Se mutase într-o cameră de cămin mai bună, în care stătea cu o singură persoană (un prieten apropiat), avea un job la care câștiga bine și începuse să urce constant pe scenă: „Oriunde era stand-up, mă duceam”.

La câteva luni de la debut, a venit și primul show în deschidere, pentru Nae Nicolae și Gherghe, în Balș: „S-a râs cât de cât, a fost rezonabil, dar se vedea că am doar două, trei luni de stand-up. Am primit și 100 de lei pe care i-am băut cu un prieten chiar în seara aia”.

În următoarele luni, Mirică a alternat open mic-urile cu deschideri pentru diverși comedianți, chiar și cu scurte turnee. Lucrurile mergeau bine. 

Dar erau și obositoare, mai ales din cauza jobului, unde Mirică lucra când ture de zi, când de noapte. „La un moment dat, am avut tura de noapte de nouă ore, am terminat la 7 dimineața, am luat un autocar către Cluj, unde aveam un show, deci încă nouă ore pe drum, am făcut show-ul, și după am luat un BlaBlaCar cu care am făcut 10 ore până la București. Am dormit puțin și apoi am revenit la birou.”

Nu-i păsa de ce se întâmpla la muncă, fiindcă știa că era un instrument care o să-l ajute să fac doar stand-up mai încolo. Dar nici nu putea să continue așa. A schimbat compania, dar nici noul job nu a fost ce căuta. Sentimentul ăsta de lipsă de apartenență, cuplat cu un turneu reușit cu Teo și Victor Băra, au dus la inevitabil: demisia.

„Chiar dacă aveam niște bani puși deoparte, financiar, era o decizie foarte riscantă”, spune Mirică. „Dar trebuie să ai un mic delir în cap ca să faci ce facem noi. Până la urmă, te urci pe scenă în fața unor străini și, dacă nu îți iese, oamenii ăia te judecă și te simți penibil. Și tu alegi apoi să te urci din nou. Cine e dispus să se expună la penibil în atât de multe situații?”

După toată perioada aia aglomerată, cu muncă și turneul cu Teo și Băra, și încă unul cu Niște Oameni, și-a zis că vine acasă și nu iese din casă trei zile: „Și n-am mai ieșit trei luni, că a venit pandemia”. 

Turneul cu Niște Oameni pe care îl menționează Mirică e un moment important pentru cariera lui, a Ioanei și a tuturor celor din gașcă. Pentru că grupul i-a ajutat să crească și să își găsească locul în lumea stand-up-ului.

Cel mai probabil nu îi știi

Mirică și Ioana au fost în grupul inițial de șase comedianți care au format în 2019 Niște Oameni. Toți erau la început drum, așa că au început cu un podcast care să îi ajute să devină mai vizibili. Discutau despre orice, de la povești amuzante din viața personală, dezbateri despre eticheta la first dates sau cu ce personalitate din România ar ieși la o bere.

„Primele podcasturi erau de un cringe ieșit din comun”, își amintește Ioana. „Eu în multe dintre ele doar tăceam și râdeam. Dar încet, încet, ne-am obișnuit unii cu alții. Și au început și oamenii să se uite.” De la una-două mii de vizualizări la primele episoade au ajuns la o medie de 10-15.000 în câteva luni.

La scurt timp după primul podcast, a venit și primul show Niște Oameni. Pentru prima dată, doar ei, fără un alt main act. A fost la Comics, cu intrare liberă și donații la final. „Era drăguț, pentru că noi stăteam la final cu un bol în mână ca să pună lumea banii în el, unul dintre noi îl ținea și ceilalți stăteau lângă el din solidaritate, că îți dai seama că nimeni nu voia să țină bolul ăla”, spune Ioana. „Era o cerșeală efectiv. Dar a fost plin, cred că au venit aproape 200 de oameni. A mers super bine show-ul, am făcut câte 15 minute fiecare și la final am făcut și o grămadă de bani.” 

„E o responsabilitate mai mare când e show-ul tău”, spune și Mirică. „Dacă eu deschid pentru cineva, poate am în cap că acum o să urce Sorin, o să rupă și o să fie show-ul bun. Acum totul e pe umerii noștri; nu mai vine nimeni să salveze show-ul.”

Primul show în afara Bucureștiului a venit în aprilie. Aproape, la Ploiești. Descrierea eventului de pe Facebook spune așa: „Poate că-i știți de la Podcastul Niște Oameni, poate le-ai văzut vlogul, poate (cel mai probabil nu îi știi)”. Au venit apoi și călătorii prin țară, și primul turneu. 

N-au fost doar momente grozave. La evenimentul de la Cluj, niciunul dintre angajații localului care erau pe tură atunci nu știau că vin.

„Era un singur barman acolo”, spune Mirică. „Nu era niciun scaun în sală și noi trebuia să începem în 20 de minute spectacolul. Așa că, pe repede înainte, am dat cu mătura, am cărat peste 100 de scaune și apoi am ținut show-ul cu sala plină.”

Faptul că aveau un grup al lor i-a ajutat să crească, însă relația apropiată cu garda veche a contat poate cel mai mult. Poate că apropierea dintre generații nu e unică stand-up-ului, dar e specifică scenei de la noi. 

„În etosul nostru există chestia asta de a crește alți oameni”, spune Teo. „Și, oricum, ei ne dau nouă pofta, bucuria și drive-ul de a face stand-up din ce în ce mai bine. Încercăm să le dăm sfaturi, să îi luăm la show-uri în deschidere. Cred că există transferul ăsta de know-how și asta asigură sănătatea domeniului.”

Primele interacțiuni au fost uneori complicate. „Stând cu ei la masă primele dăți, eram o terminată, nu ziceam nimic, nici eu nici ceilalți, doar stăteam, era super creepy”, îmi povestește Ioana. „Prima dată când am stat de vorbă cu Teo, Vio și Costel a fost ciudat”, spune și Mirică. Pentru că vrei să te faci plăcut și încerci să fii mai amuzant decât ar trebui. Nu e natural și se simte.”

Dar lucrurile nu au rămas așa: „Știu că eram la un moment dat la o masă cu băieții de la Ceva Mărunt și tot așa, nu ziceam nimic. Sorin mânca niște hamsii și m-a întrebat și pe mine dacă vreau”, își aduce aminte Ioana. „Mi s-a părut foarte drăguț și a contat așa de mult (pentru că voiam!). Am luat o singură hamsie ca să nu par nesimțită. Dar mă gândeam: uite ce om bun!”

„Cunoscându-i mai bine, mi-am dat seama că, deși îi pusesem pe un piedestal, sunt oameni la fel ca noi, cu problemele lor”, spune Mirică. „Și asta a adus o apropiere, cred.”

Lumea stand-up-ului e marcată de aceste relații apropiate între generații, dar noii comedianți vin și cu un stil diferit de a face umor.

Teo spune că observă cu bucurie un progresism de bun simț: „În România oricum e, practic, mai edgy să zici: băi, dar care e problema cu persoanele gay? Asta îți va aduce respingere din partea majorității. Dar dacă mă uit la noul val, they’re fuckin’ funny și mi se pare că au depășit zona asta de locker room talk. Mi se pare că începe să dispară mârlăneala pură. Și e normal, pentru că e ceva nesatisfăcător de simplu de făcut”.

Mirică observă și el diferențe: „Cred că noi avem tendința să ne ducem mai mult pe partea emoțională. Poate ei or să îți prezinte o situație sau o observație și o vor descrie foarte bine, dar noi cred că avem tendința să zicem… hai să vedem cum ne afectează și cum ne face să ne simțim chestia asta. Dar cred că o să o facem din ce în ce mai bine pe măsură ce ne dezvoltăm skill-urile și identitatea”.

„Eu nu prea fac glumele clasice, de tipul bărbați vs. femei”, adaugă el. „Mi se pare că poți să faci glume pe tema asta, de genul bărbații cicăliți de femei, dar nu mai prezenta chestia asta ca fiind un adevăr și adu o perspectivă nouă. Uite, încă mai sunt glume cu bărbații care fac sex cu bărbați. Se fac pentru că e implantat puternic în subconștientul general că asta te face inferior ca bărbat, cumva. Și mă deranjează pentru că glumele astea nu prezintă sexul între bărbați ca ceva OK și nu vorbesc ceva ce se întâmplă diferit acolo. Practic, fix asta e gluma – că doi bărbați fac sex, de asta râzi. E OK ca asta să fie premisa, dar nu asta e gluma.”

Stand-up-ul sparge o nouă barieră și ajunge la TV

Un alt moment important pentru creșterea scenei de stand-up de la noi a fost cel în care a debutat Micutzu la iUmor. În martie 2017, unul dintre concurenți, Coco Marinescu, a urcat pe scenă și a anunțat jurații că a venit cu momentul „lui” de stand-up, după care s-a așezat confortabil lângă Delia, Cheloo și Mihai Bendeac. Atunci a urcat Micutzu pe scenă și a făcut stand-up timp de 10 minute. 

„După clipul meu cu cuvinte vulgare, ăsta a fost al doilea moment de validare și de explozie al stand-up-ului”, povestește Teo. „Clipul ăla cu Micutzu a bubuit și a adus un alt nivel de conștientizare pentru stand-up, oamenii se uitau peste tot la asta. Micutzu a inventat atunci conceptul de invitat la iUmor.”

Cei de la Antena 1 s-au prins că există apetit pentru stand-up la public. Cum iUmor presupune orice fel de momente de umor, nu doar stand-up, au creat în 2021 un nou show centrat doar în jurul conceptului: Stand-up Revolution. În juriul primului sezon au fost Teo, Vio, Costel și Dan Badea, iar Maria Popovici (câștigătoarea celui de-al doilea sezon iUmor) s-a alăturat în actualul sezon.

Faptul că era un show dedicat stand-up-ului și că în juriu erau figuri cunoscute i-a încurajat și pe Ioana Luiza și Sergiu Mirică să participe.

Pentru Ioana, experiența nu a fost neapărat cea mai plăcută: „A fost greu. Zici că era prima oară când urcam pe scenă să fac stand-up. Eram super stresată”. „Eu am mers la ideea managerului meu, dar a fost un stres groaznic. Aveam emoții mari, ajungeam dimineața, stăteam până seara la filmări”, spune și câștigătorul Mirică. El a simțit însă și părți pozitive: „A fost și drăguț pentru că am găsit multă susținere din partea oamenilor, m-au votat mulți, mai ales oamenii de acasă din Ciorani, au dat share peste tot, toată lumea știa că sunt la televizor. Au fost și ai mei încântați”. Dacă apariția la TV i-a ajutat direct e neclar, dar faptul că doi oameni aflați la început de drum sunt acum recunoscuți de destul de multă lume tocmai datorită acestor apariții ne spune, poate, tot ce ar trebui să știm despre dezvoltarea scenei de stand-up de la noi. 

Succesul poate să fie măsurat într-o multitudine de feluri: cluburile dedicate stand-up-ului, numărul din ce în ce mai mare de oameni care vin la spectacole, Sala Palatului din București plină pentru un show, turneele prin țară ale comedianților, podcasturile, special-urile de pe YouTube cu peste un milion de vizualizări, o emisiune TV dedicată fenomenului.

Totuși, poate că cel mai mai mare succes e faptul că cei care se vor să urce pe scenă azi o fac într-un mediu cu totul diferit față de era punk de la Cafe DeKo din 2003. Avem spectacole de open mic deschise publicului larg săptămână de săptămână la toate cele trei cluburi. Avem comedianți cu experiență dispuși să îi ajute pe cei aflați la început de drum, cu sfaturi, cu timp și cu show-uri în deschidere. Și poate, mai presus de orice, avem tineri comedianți talentați, dispuși să aducă perspective noi, unghiuri fresh, glume diferite și relatable pentru publicul din ce în ce mai tânăr care vine la spectacole.