[EduDoR] Planul cadru la gimnaziu – procesul și soluția

Planul cadru anunțat marți arată că ministerul nu are, de fapt, încredere că școlile și profesorii pot decide…

După aproape două luni de dezbateri publice, câteva săptămâni de tăcere, mai multe comisii de experți și cel puțin șase variante de plan cadru vehiculate, ministerul a hotărât, în sfârșit, ce materii și câte ore vor studia elevii din V-VIII începând cu 2017. Despre întregul mecanism de decizie, unul dintre cei implicați spune că a fost „fără dinți”, iar un fost ministru al Educației – că „e gargară”.

 

Soluția a venit cu o lună și jumătate întârziere față de calendarul agreat toamna trecută și la capătul unui proces fără precedent: pentru prima dată s-a discutat public ce înseamnă un plan cadru, adică un document care stabilește disciplinele de studiu și numărul de ore alocat fiecăreia, pe cicluri de învățământ, iar grupuri diverse – de la experți la elevi – și-au spus părerea. S-a vorbit despre ce ar trebui să știe un absolvent de gimnaziu, dar și despre ce materii ar trebui să învețe ca să ajungă acolo.

Astfel că, ceea ce până acum ar fi fost probabil o decizie aproape birocratică a unor experți, de care să aflăm după ce a fost aprobată, s-a transformat într-o dezbatere națională înflăcărată. Cu toate astea, decizia legată de ce vor învăța din 2017 elevii din clasele V-VIII nu modifică prea multe din ce se întâmplă acum, dovada unui sistem reticent și precaut din numeroase motive, inclusiv politice.

Recapitularea firului evenimentelor

Planul de gimnaziu trebuia schimbat pentru că în 2017 vor intra într-a V-a elevii care sunt azi într-a III-a și care trebuie să învețe după planuri cadru, programe și manuale noi, în continuarea celor pe care le au în ciclul primar. Ei sunt prima generație formată după introducerea Legii Educației în 2011, care, conform unor recomandări europene, mută accentul de pe acumularea de cunoștințe pe dezvoltarea de competențe: comunicare, matematică, științe, antreprenoriat. (Programele după care se învață acum la gimnaziu sunt din 2001, iar unele manuale din 2006.)

Cei care, conform metodologiei, alcătuiesc planul cadru și apoi îl supun unei comisii de avizare și ulterior ministerului spre aprobare sunt un grup format din 11 membri: inspectori generali din minister, din instituția care organizează examenele naționale și din cea care coordonează învățământul profesional, plus cercetători de la Institutul de Științe ale Educației (IȘE).

Pe 23 decembrie 2015, grupul de lucru a lansat în dezbatere publică trei propuneri de plan cadru. În paralel, ministrul Adrian Curaj a înființat o comisie de inovare, tot din 11 membri: experți în educație din mediul universitar și neguvernamental, care să dea feedback pe rezultatele muncii grupului de lucru.

La începutul lui februarie, șase din cei 11 au ieșit cu o propunere revoluționară și au cerut retragerea celor trei. În acel moment, subiectul a explodat: comunitățile de profesori, asociațiile de părinți, Academia Română au devenit tot mai vocale, iar în zilele următoare și Facultatea de Psihologie a Universității din București și Consiliul Național al Elevilor au venit cu variante proprii.

Când unii cereau schimbare radicală, alții voiau precauție și păstrarea numărului actual de ore la română, istorie sau geografie, menținerea latinei (pe care grupul de lucru „oficial” o eliminase), ba chiar adăugarea unei unei ore de latină în orar. (Am scris aici tot ce trebuie să știi despre planurile cadru, aici am detaliat diferitele propuneri din ultimele luni și argumentele celor care le susțin, iar aici am explicat cum funcționează IȘE, singura instituție publică de cercetare în educație din România.)

Conform metodologiei însă, numai propunerile grupului de lucru oficial ajung pe masa ministrului, restul erau doar sugestii. Înainte de a trimite, la sfârșitul lui februarie, două noi variante care să înglobeze cât mai mult din feedback-ul primit, grupul de lucru a vrut să se consulte și cu inspectorii de specialitate din minister – adică profesori care coordonează tot ce ține de o materie – și le-a cerut să explice pe scurt cum materia lor contribuie la dezvoltarea competențelor cheie ale elevilor, dacă poate fi predată interdisciplinar (adică împreună cu alte materii) și de câte ore pe săptămână are nevoie.

În cel puțin două privințe inspectorii generali au fost de acord: niciuna dintre materii nu poate fi predată interdisciplinar, ci trebuie să-și păstreze caracterul autonom și niciuna dintre materii nu poate pierde vreo oră de predare, ba chiar ar trebui să primească în plus. Astfel că, punând la un loc sugestiile inspectorilor, se ajungea ca un copil sa aibă în clasa a V-a 34 de ore și la a VIII-a – 38, față de 26, respectiv 30 în prezent, adică o supraîncărcare inacceptabilă, spun specialiștii IȘE.

Soluția

Cele două propuneri finale au fost: una cu un număr fix de ore pentru fiecare materie, care ar fi răspuns nevoii de continuitate și stabilitate din sistem și ar fi introdus gradual schimbarea, și una cu plajă orară, care ar fi satisfăcut cererea de flexibilitate mai mare la nivelul școlii, dar care ar fi presupus și mai multă responsabilitate din partea acesteia. Cu foarte mici modificări, a fost aleasă prima.

Diferența principală față de planul cadru actual este că toate materiile au un număr fix de ore, pe când acum unele au un minimum și un maximum posibil. Iată ce se schimbă:

patru ore de română la clasa a V-a, în loc de cinci în prezent;
două ore de limba modernă 1 în toți cei patru ani de studiu, față de două-trei acum;
o oră de elemente de limbă latină și de cultură romanică (adică o combinație de limbă, cultură și civilizație) la clasa a VII-a, în loc de o oră de limbă latină la a VIII-a, ca acum;
câte o oră de biologie în clasele a V-a și a VIII-a, față de una-două acum;
câte o oră de educație socială în V-VIII, față de maximum una de cultură civică în V-VI și maximum două în VII-VIII. Educație socială înseamnă Gândire critică și drepturile copilului la a V-a, Educație interculturală la a VI-a, Educație pentru cetățenie democratică la a VII-a și Educație economico-financiară la a VIII-a;
câte o oră de istorie la clasele a VI-a și a VII-a, în loc de una-două acum, dar obligatoriu două la a V-a, față de una-două acum;
câte o oră de geografie la clasele V-VII, în loc de una-două acum;
două ore obligatorii de educație fizică în clasa VIII-a, față de una-două acum;
obligatoriu câte o oră de educație plastică și educație muzicală în clasa a VIII-a, pe când acum cele două își împart o oră;
se introduce o oră obligatorie de Informatică și Tehnologia Informațiilor și a Comunicării (TIC) în toți cei patru ani, care până acum nu exista decât în lege.

O altă diferență importantă constă în creșterea numărului opționalelor la clasa a VII-a: unu-trei ore și la a VIII-a: unu-patru ore. Ca noutate, e obligatoriu ca unul dintre ele să fie un opțional integrat la nivelul mai multor arii curriculare, care să introducă treptat ideea de predare interdisciplinară (de exemplu, o combinație de limbă română, fizică și matematică sau limbă străină și istorie). Restul opționalelor pot fi din orice arie (inclusiv arte sau consiliere) sau deloc.

Drept consecință, crește cu cel puțin două ore pe săptămână timpul pe care copiii îl vor petrece în școală: 26-28 de ore față de 24-26 la a V-a, 28-30 față de 26-28 la a VI-a, 31-33 față de 29-30 la a VII-a și 31-34 față de 29-30 la a VIII-a.

Practic, aceeastă soluție aduce modificări foarte mici față de ce se întâmplă acum la clasă, dar rezolvă problema profesorilor care se temeau că își vor pierde catedra. Numărul orelor crește, iar riscul ca elevii să fie în continuare suprasolicitați e mare, în condițiile în care multe din criticile aduse școlii de acum țin tocmai de încărcarea materiei și a orarului.

Ciprian Fartușnic, directorul IȘE, a spus că acest plan cadru va putea fi analizat corect doar la toamnă, când vor fi gata și programele școlare: „Și acesta, și oricare alt plan, dacă are programe OK, are mai mari șanse să producă învățarea, decât unul care poate arăta absolut revoluționar, dar care nu e continuat de niște programe deștepte și de practici la clasă pe măsură.”

Ministrul Adrian Curaj a insistat că noile programe vor putea fi acoperite în 75% din numărul de ore, restul fiind la dispoziția profesorilor, pentru aprofundare sau recuperare. Prevederea există și acum, dar Curaj a recunoscut că nu e respectată: „Se va întâmpla în realitate, nu ca acum la I-IV, unde manualul acoperă sută la sută din ore. Se va schimba accentul de pe manual, pe pedagogie.”

Cea de-a doua propunere de plan cadru care a intrat „în competiția finală” prevedea aceleași materii, dar mai mare libertate pentru școli în a alege numărul de ore la disciplinele obligatorii (adică plajă orară, în loc de număr fix) și un număr și mai mare de opționale. Deși membrii comisiei de validare ar fi preferat soluția mai flexibilă, au ales-o pe cea mai puțin riscantă.

„Foarte mulți membri din comisia de validare au invocat: acum avem o variantă pe plajă orară, dar din păcate procesul nu e transparent,” spune Fartușnic. „Nu părinții și copiii aleg, ci tot școala, iar sprijinul ca profesorii să vină cu diverse propuneri noi e destul de scăzut.” Să fi dat mai mare putere școlii ar fi înseamnat să ai încredere că procesele sunt transparente și directorii sunt cu adevărat manageri, a spus el. „În cadrul grupului de validare s-a decis varianta cea mai apropiată de realitățile școlii actuale,” a confirmat și Monica Anisie, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar.

Discuțiile despre planul cadru din ultimele luni au arătat că școala românească e un butoi cu pulbere, iar acesta e doar primul pas din tot procesul de reformă care va continua cu programele școlare și cu manualele. Parțial conștient de nevoia de schimbare, parțial pentru că nu mai poate amâna, ministrul Curaj pare hotărât să îl ducă până la capăt.

„Cineva m-a întrebat: «Câte gloanțe de argint ți-ai pus pe țeavă? Pentru că unul ți l-ai tras deja în cap.»”, a spus el în 4 martie la o conferință a oamenilor de afaceri, referindu-se la planurile cadru.

În urma întregului proces, au rămas însă câteva întrebări esențiale, la care am încercat să aflăm răspunsul atât din partea celor implicați, cât și a altor experți:

Este planul cadru anunțat un compromis?

Ciprian Fartușnic: „Până la urmă da, și e normal, pentru că așteptările au fost foarte variate. (…) Dar nu e neapărat un compromis care compromite.”

Magdalena Balica, director adjunct IȘE: „Mi-ar fi plăcut și mie să arate mai inovativ, problema e că dezbaterea ne-a arătat clar că nu suntem pregătiți pentru o schimbare, deși ne-o dorim. Dar chiar și așa, avem șansa să lucrăm mult în interiorul programelor școlare și în practica la clasă.”

Conducerea institutului recunoaște însă că reintroducerea latinei, pe care ei o eliminaseră din propunerile inițiale, este o concesie. Pentru păstrarea latinei s-au pronunțat vehement Academia Română și chiar ministrul Curaj, care a scris pe facebook în februarie: „Avem nevoie de istorie și latină pentru că sunt rădăcinile noastre (…). Acestea nu sunt de negociat.” „Dacă nu avem alte mecanisme de comunicare, eu pot să consider că acesta e punct de vedere asumat de ministerul Educației”, a spus Balica la acea vreme. „Mi-ar plăcea ca Academia Română să propună un proiect de cum să se facă latina în școală. Dacă o să spună că obiectivul e să citim cronici de la Viena și Budapestea, nu e un argument pedagogic,” a zis ea în martie referindu-se la un interviu dat de Bogdan Simionescu, vicepreședintele Academiei Române, în care a deplâns faptul că peste 20 de ani nu o să mai aibă cine să citească lucrări în latină despre istoria poporului român, care se află în afara țării.

Horia Onița, președintele Consiliului Național al Elevilor: „Sunt lucruri pe care le-am propus și noi și au intrat: orele de educație socială și creșterea numărului opționalelor. Dar sunt două mari lucruri care ne deranjează: nu au unit științele (fizică, chimie, biologie) în mod transdisciplinar și din cauza asta se ajunge la un număr exagerat de ore. Problema e că ministerul nu a vrut să-și asume asta, pentru că urlau sindicatele. Din păcate în România facem educație ca să păstrăm catedrele profesorilor, și nu în interesul elevilor.” A doua revendicare nesatisfăcută a elevilor este educația pentru sănătate, obligatorie conform legii 272/2004.

Marian Staș, cadru didactic asociat la Harvard Kennedy School și membru în comisia consultativă numită de ministru: „Nu e un compromis, ci un act strategic ratat. E fix ca modelele anterioare. Conservă în mod nepermis raportul derizoriu între orele din Curriculumul la Decizia Școlii și Trunchiul Comun. Procesul pe care Curaj l-a construit e fără dinți: n-a avut dinții deciziei. Ne-am pronunțat și cu asta s-a terminat. În felul acesta, establishement-ul educațional și-a cumpărat pacea sindicală.”

Staș a aflat de la jurnalișit decizia ministerului, pentru că, din februarie, comisia din care a făcut parte nu a mai fost implicată în niciun fel: „E incalificabil ca noi să luam cunoștință de planul cadru la două ore după conferința de presă. Vlaston, cu Colceag și cu Oana Moraru (n.r.: membri în aceeași comisie) ne întrebam: «Unde sunt planurile cadru, le-ați văzut? »”. Cu toate acestea, spune că el e în continuare dispus să contribuie la transformarea educației din România: „Eu nu plec de la masă, sunt aici, dar nici dragoste cu forța nu se face.”

Staș pune reintroducerea latinei într-o cheie mai largă, a unui guvern care nu a vrut să riște să-și asume transformări radicale: „Au și ei plafonul lor de mediocritate. Astea sunt momente extraordinare, care n-au nevoie de comportamente ordinare și mediocre, ci de asumări curajoase și de leadership autentic. Mă refer la rinocerii României de lemn, la tot ce înseamnă sistem ca atare și, în particular, e vorba de ministerul Educației și de unele dintre rezultatele celor de la IȘE. Nu le fac vină lor în particular cu nume și prenume, ci e vorba de curajul asumării instituționale a schimbării paradigmei educaționale, care întârzie să aibă loc.”

Ce am învățat din dezbaterea publică pe planul cadru?

Ciprian Fartușnic: „Cred cu tărie că procesul trebuie scos în piața publică, asta e cartea câștigătoare pe termen lung, pentru că e aur curat să înțelegi dintr-o dezbatere și care sunt zonele de rezistență, și cele de sprijin pentru idei mai noi.”

Magdalena Balica: „De fapt, dezbaterea asta n-a fost despre planul cadru. Dacă cineva cu ureche de politici educaționale ar fi asistat, ar fi văzut că, de fapt, era o bâjbâială legată de strategii și politici educaționale: dacă am fi știut încotro vrem să ne îndreptăm, elaborarea planului cadru și a programelor ar fi fost simplă, sunt chestii tehnice. (…) Vrem descentralizare? Bun, asta se reflectă în curriculum prin opționalitate, dar avem o astfel de politică care să fie coerentă și asumată? Nu. Vrem mai degrabă dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, decât cea cognitivă? Dacă da, mergem pe dezvoltare personală, dar asta trebuie să scrie undeva. Și atunci bâjbâiala a fost că oamenii au confundat ambalajul cu conținutul.”

Monica Anisie: „Am învățat că avem nevoie de comunicare și transparență, pentru că nu mai suntem la momentul de a fi o societate închisă, în care din pixul cuiva să se realizeze o schimbare. Decizia să nu mai fie la nivelul unei persoane, ci la nivelul unei comisii formate din toți actorii implicați în actul educațional.”

Horia Onița: „Foarte bine că au avut loc dezbateri, dar degeaba dezbatem dacă rezultatele dezbaterii nu sunt cele care produc impact. Scopul nu e să dezbatem, ci să luam decizii bune. Nu ar trebui să se arunce responsabilitatea în dezbaterea publică.”

Marian Staș: „M-aș bucura să fi învățat că în momentul de față suntem într-un punct de inflexiune și că starea de lucru și modus vivendi de până acum nu mai sunt operaționale și trebuie reformate structural. Asta înseamnă abordarea curajoasă a unei arhitecturi curriculare de secol XXI, dar făcută pe bune, nu ca acum. Dar atât duce sistemul, atât a fost în stare să scoată. Al doilea lucru important e că procesul e unul de leadership, nu de management. Oamenii ăștia nu sunt incompetenți, nu îi acuz că nu știu să facă planuri cadru, ci e vorba de curajul asumării schimbării. Ăsta nu e leadership, e frică. E un comportament laș.”

Mircea Miclea, ministru al Educației 2004-2005: „Așa e moda: facem dezbateri publice dându-ne cu părerea. Nu iese nimic, dar avem legitimitate. Nu trebuie modificată nici latina, nici româna, și ministerul spune: nu schimbăm nimic. De ce? «Poporul a zis, domnule!» Dobândești legitimitate ca să lași lucrurile neschimbate, dar nu de asta avem nevoie. E incompetent, înainte de orice, modul în care ministerul a tratat chestiunea.” Fostul ministru a spus că întâi ar fi trebuit decis profilul de formare al absolventului pe fiecare ciclu de învățământ și apoi dezbătut public. Ulterior ar fi trebuit grupuri de lucru pe fiecare disciplină, care să vină cu un document pe care să îl supună comunității de experți. „Așa faci o dezbatere publică consistentă, altfel e gargară.”

 

***

 

Ceva totuși pare să se fi schimbat în educația din România: nu mai experimentăm direct soluții, ci modul de a ajunge la soluții. Ceea ce e, cu siguranță, un exercițiu democratic necesar, dar care ne costă foarte mult și care se întâmplă mult prea târziu. Până la noi soluți, realitatea arată că doar 44% din elevii de-a VIII-a (unul din cinci în mediul rural și unul din trei în urban) și doar 38% din cei de-a XII-a au luat notă de trecere la simularea evaluării naționale, respectiv a BAC-ului.

Planul cadru anunțat marți arată că ministerul nu are, de fapt, încredere că școlile și profesorii pot decide singuri ce e mai bine pentru elevii lor și că pot găsi și resursele necesare. Așa că, în loc să scoatem materii și sa reducem numărul de ore obligatorii, am păstrat tot și am adus în plus discipline de care e, într-adevăr, nevoie în 2016, dar despre care nu știm încă cum vor arăta, și nici cine le va preda: informatică, educație interculturală, educație financiară. Toată lumea își pune acum speranțele în programele școlare, care vor fi elaborate, conform noii proceduri, pe perioada vacanței de vară, „cu entuziasm” și, probabil, fără bani, de profesori care nu au mai făcut asta niciodată. Am rostogolit cartoful fierbinte puțin mai încolo.

 

Comentariile sunt închise.