Oamenii școlii (I)

Una dintre cele mai mari școli din România, Liceul Teoretic „Johannes Honterus” din Brașov, are probleme pe măsură, iar doi directori, de-a lungul unor mandate diferite, încearcă să le facă față. Un părinte implicat vrea să ajute, însă își dă seama repede în ce s-a băgat. Cum fiecare își dorește altceva, conflictele sunt inevitabile.

Aceasta este prima parte a unui reportaj. Citește aici partea a doua.

„Care sunt nerealizările voastre?”, a întrebat Ariana Bucur, inspectorul școlar general din Brașov.

Era iulie 2016 și la sediul instituției aveau loc evaluările anuale ale directorilor de școli din județ. Într-o sală de ședințe cu o masă mare în mijloc, inspectoarea îi chestiona cu blândețe pe toți cei care treceau, pe rând, prin fața comisiei pe care o conducea.

Venise rândul să-i răspundă la întrebare directorului Helmut Wagner de la Liceul Teoretic „Johannes Honterus”, școală cu predare în limba germană. Lângă el stătea, reținută, adjuncta, Rodica Dan. Cu părul alb, pieptănat cu dunga într-o parte și ochelari cu rame aproape invizibile, Helmut Wagner vorbea cu un vag accent ardelenesc, în propoziții scurte, ca niște sentințe. Bărbatul de 65 de ani afișa un chip zâmbitor, însă nu era mereu un surâs amical, căci putea împacheta astfel critici.

Până la momentul întrebării adresate de inspectoare în privința neîmplinirilor profesionale de peste an, directorul se plânsese că el și cu adjuncta făceau mai multe activități extrașcolare decât unii dintre profesorii din subordinea sa. În legătură cu nerealizările sale, Helmut Wagner a răspuns succint, în două puncte:

„1. Unii colegi, care, din păcate, acasă dau foarte mult, la clasă, puțin.
2. Părinții, cu care nu poți colabora.”

Iscodit despre cum a colaborat cu adjuncta lui, directorul liceului Honterus a apreciat că se înțeleg foarte bine: „Ne conversăm. Când sunt eu furios, Rodica închide ușa și mă lasă. În cinci minute m-am calmat, că așa sunt dracii, și cu asta am terminat.”

Această evaluare anuală poate fi o formalitate, dar și un moment în care directorul își pierde postul dacă primește calificativul „Nesatisfăcător”. Am asistat o oră la discuțiile din Brașov. Întâlnirile au avut un aer sfătos, indiferent de persoana care se afla în fața comisiei. Toată lumea a fost de acord cu toată lumea. Criticile la adresa directorilor din partea evaluatorilor – puține și suave. În general, șefa inspectoratului și cea care a condus tot procesul, Ariana Bucur, li s-a adresat directorilor pe numele mic. Bomboane de ciocolată au fost consumate de către ambele părți dintr-o cutie de pe masă.

„Este foarte important rolul directorului. (…) El poate schimba imaginea școlii”, mi-a spus apăsat Ariana Bucur într-o pauză de evaluări.

Am cerut intenționat să asist la evaluarea directorilor din Brașov în intervalul orar în care era anunțată și prezența directorului de la Honterus pentru a vedea astfel direct, pentru prima dată, cum interacționează cel despre care câțiva profesori din școală mi se plânseseră că a impus în cancelarie o atmosferă de „rău psihologic”. Din acest moment al verii anului 2016 a început o rară incursiune jurnalistică în culisele conducerii unei școli din România, care a durat doi ani. Dilemele de la nivelul liceului din Brașov sunt, în parte, și provocări la nivelul sistemului de educație din România. Cine ar trebui să aibă cel mai important cuvânt de spus în dezvoltarea unei școli? Directorul, părinții, primăria, inspectoratul sau ministerul? Trebuie să fie vorba despre o colaborare onestă între toate părțile? Ce-i de făcut dacă orgoliile, conflictele, legile anapoda sau mizele politice împiedică acest lucru?

Pe parcursul anilor, am stat de vorbă cu Helmut Wagner, un director al liceului ajuns la vârsta pensionării, al cărui stil strict a dus la nemulțumiri în cancelarie. Fără ca prea mulți să se aștepte, la un moment dat, echipa de conducere a școlii s-a schimbat, în frunte ajungând Radu Chivărean, un director recunoscut pentru capacitatea sa de a face proiecte. 

Fostul director al liceului Honterus, Helmut Wagner

Reprezentanta părinților în consiliul de administrație al școlii, Diana Popescu, s-a implicat în viața liceului în care au învățat cei trei copii ai săi și își dorește ca elevul să fie pus în centrul deciziilor din școală. În conflictele cu ambii directori, a invocat și a încercat să schimbe regulamente conform viziunii sale.

Tot în acești ani, antipatiile vechi s-au transformat încet în simpatii, îndârjirea de a nu renunța nu a fost întotdeauna o promisiune îndeplinită, școala minorității germane a devenit, de fapt, de sus până jos, una a etnicilor români și, astfel, s-au născut alte întrebări.

Vei citi despre toate acestea într-un reportaj în două părți. Primul capitol îl are în centru pe fostul director al liceului Johannes Honterus, Helmut Wagner.

Omul școlii

Liceul cu predare în limba germană din Brașov are o lungă istorie datorită marii comunități de sași care a trăit în zonă timp de secole. Poartă numele cărturarului Johannes Honterus, iar temelia școlii a fost pusă acum peste 400 de ani. Statuia intelectualului din centrul vechi al orașului stă cu spatele la Biserica Neagră și arată astăzi cu degetul direct către clădirile liceului din curtea edificiului de cult.

Thomas Șindilariu are 44 de ani și cu greu își aduce aminte că de șase ani conduce organizația municipală a Forumului Democrat al Germanilor din România. Familia Șindilariu are un copil în Honterus, la gimnaziu, căci în unitatea de învățământ sunt și clase din ciclul primar și gimnazial, părinții lui Thomas Șindilariu au predat în școală, stră-străbunicul lui conducea internatul la sfârșitul sec al XIX-lea. El lucrează și în arhivele comunității evanghelice de confesiune augustană. În subsolul clădirii vechi de secole în care își are biroul, înconjurat de cărți și documente, constată ceva ce e greu de perceput din afara zidurilor groase: „Învățământul german în toată istoria lui nu a avut atâția elevi câți are acum”. Căci, da, aici sunt înscriși peste 1.500 de elevi și lucrează aproape 100 de cadre didactice.

Marea provocare pentru școală e însă că aproape toți sunt de fapt etnici români. E o școală destinată minorității germane aflată, totuși, pe punctul dispariției în România. Sașii din Brașov au început să emigreze în Germania de Vest încă din anii ‘60, spune arhivistul. După revoluție s-a înregistrat din nou un val mare de migrare în Germania reunificată. „Formula a fost: nouă pleacă, unul rămâne”. Dacă, potrivit istoricului, la 1890 erau cam 10.000 de sași în orașul Brașov, dintr-o populație de 30.000, acum estimările reprezentanților comunității sunt undeva la 900, majoritatea oameni în vârstă. Speranțele mai stau într-unele familii tinere, asemeni celei a lui Thomas Șindilariu, care, deși a emigrat cu părinții, s-a reîntors în România.

E paradoxal că sașii dispar, dar școala lor e cea mai aglomerată din județ. „Banii germani sunt cei mai mari investitori în județul Brașov”, subliniază, cu un accent influențat de limba sa maternă, Șindilariu. Învățământul în limba germană este la foarte mare căutare pentru perspectivele de angajare pe care le deschide absolvenților în România sau în țările care aparțin culturii germane.

„Vezi să nu te omoare succesul”, spune, cu amărăciune în glas, Șindilariu. În viziunea sa, pericolul acesta există pentru liceul Honterus. Succesul neașteptat, dar posibil nefast, a venit în anii în care Helmut Wagner s-a aflat la cârma instituției.

În 1989, acesta a devenit director adjunct al școlii. Atât de vizibil era că își dorea să avanseze în funcția de director încât Șidilariu, împreună cu alți „golani” de-a noua, se ducea în pauze la el și-i spunea apăsat: „Bună ziua, tovarășe sub-director!”. Potrivit anuarului școlii, Helmut Wagner a obținut funcția plină de director în 1994 și a rămas acolo, cu o scurte pauze, în total, timp de aproape 18 ani. Adjuncta Rodica Dan i-a fost alături aproximativ zece. „Sunt omul școlii și pentru această instituție trăiesc”, și-a definit herr Wagner, sau „Helle”, după cum îl alintau cunoscuții, întreaga activitatea profesională. Toți cei din jurul său îl știau prezent de la primele ore în clădirile liceului și plecând printre ultimii. În unele pauze, de pe treptele de la intrarea principală aflată în curtea pe care liceul o împarte cu Biserica Neagră, se uita cu privirea ascuțită la elevii de generală care alergau sau la cei mai mari venind alene dinspre localurile din apropiere unde și-au băut cafeaua sau au fumat o țigară. Din când în când arunca întrebări în germană, la care tinerii răspundeau tot la fel. Așa, de la înălțimea treptelor, îmbrăcat țais, cu mișcări atente ale mâinilor, domnul Wagner îmi părea într-adevăr că deține controlul. Adică modelul directorului total, după cum îl descria Thomas Șindilariu. Ceea ce nu însemna și perfect.

Nemulțumiri

Situația din Honterus a ajuns să mă intereseze după ce, în 2016, câțiva profesori de acolo mi-au povestit că Helmut Wagner urla la colegi de se auzea „de la parter până la etajul doi” și că ar fi impus o atmosferă de „rău psihologic” în școală. Nu e vorba că i-ar fi înjurat, ci de felul în care li se adresa și de tonalitate. Cadrele didactice au ales să-și păstreze anonimatul ca să nu încalce prevederi din regulamentul unității de învățământ care interzic discuțiile cu presa.

Certurile ar fi pornit de la întârzierea un minut la intrarea la ore sau la sarcinile de profesor de serviciu, iar criticile ar fi fost făcute în cancelarie, de față cu toată lumea. Uneori, povesteau aceștia, e greu să nu întârzii în condițiile în care profesorii trebuie să circule între mai multe clădiri.

Deși poziția centrală a liceului pare un privilegiu, ea se transformă într-un calvar logistic pentru că elevii și profesorii trebuie să navigheze între cele cinci corpuri pe care instituția le folosește, inclusiv mai multe cancelarii. Dacă patru dintre corpuri sunt apropiate, chiar lipite unele de celelalte, ca să ajungi la al cincilea e nevoie de vreo șapte minute de mers pe jos, pentru că e la poalele Tâmpei, în curtea uriașă pe care Honterus o împărțea încă în 2016 cu Liceul cu Program Sportiv.

Unii dintre profesorii cu are am stat de vorbă de-a lungul timpului s-au mai plâns că herr Wagner ar fi pândit cadrele didactice pentru a le prinde cu o greșeală, iar uneori nu le semna documente de care aveau nevoie decât foarte anevoios. La secretariat era program doar de la ora 11, inclusiv pentru profesori. Dacă intrau mai devreme, directorul i-ar fi dat afară. Astfel, una dintre surse spunea că a văzut colege care plângeau, mai ales că directorul ar fi avut ceva de reproșat aproape zilnic. „Am ajuns să-mi pierd încrederea în mine”, mărturisea profesorul.

În afara plângerilor, cu toții îi admiteau și calitățile. Punctualitatea și prestanța, de exemplu. De asemenea, nici unul dintre cei care s-au plâns de director nu a primit vreun calificativ scăzut de la acesta, nici nu a fost sancționat în vreun fel.

Pe Sabina Homănă, fostă elevă la Honterus, care s-a întors ca profesor de franceză la liceu după masterat și doctorat în Germania, comportamentul directorului a determinat-o să plece de la catedra care îi plăcea foarte mult. „Nu puteai să discuți cu el. (…) Sunt sensibilă când cineva urlă la mine.” Directorul ar fi intrat la o oră și, în fața copiilor, i-ar fi reproșat țipând că nu era scris nimic pe tablă, fapt care, în opinia fostei profesoare, nu făcea decât să-i submineze autoritatea în fața clasei care era una dificilă. Homănă își mai amintea și că nu a apărat-o în fața presiunii unor părinți de a schimba notele mici date copiilor lor.

În noiembrie 2015 a ajuns în consiliul de administrație al școlii, ca reprezentant al părinților, Diana Popescu. Mama a trei copii, cu toții la acel moment în Honterus, a decis că vrea să facă mai mult ca să ajute școala. Mică de statură, cu ochii mari și albaștri, despre care știe că o ajută uneori să pară naivă, vorbește moale, dar are convingeri solide: elevul trebuie pus în centrul a tot ce se întâmplă în învățământ, iar părinții trebuie să fie implicați. Consiliul de administrație în care a ajuns ca reprezentantă a părinților înseamnă un fel de parlament al instituției în care decizii sunt luate în urma votului membrilor: directorul, reprezentanți ai profesorilor, primăriei, consiliului local, ai părinților, uneori și un reprezentant major al elevilor.

La Honterus există și o asociație independentă a părinților, numită ProHonterus, la care Diana Popescu a fost o perioadă președinte. Cu Legea Educației în mână, Popescu îi reproșa lui Helmut Wagner că nu a convocat într-un an decât de cinci-șase ori consiliul de administrație al școlii, deși actul normativ spune că ar trebui lunar sau chiar mai des. Când a văzut, după prima lună în consiliu, că a fost depășit termenul de convocare, l-a întrebat de ce nu o face, iar acesta, conform ei, ar fi trimis-o acasă, la vase. „Domnul Wagner are un talent de a-ți stimula nervozitatea,” constata Diana Popescu.

O nouă dispută cu directorul a început în toamna lui 2016 pentru că, deși exista o decizie a consiliului de administrație ca orele de curs de peste an să înceapă la 8 dimineața, directorul a afișat ora 7:30.

Culmea era că, potrivit Dianei Popescu, inclusiv el ar fi votat pentru ora 8 în consiliu. Helmut Wagner și-ar fi motivat schimbarea printr-o decizie a inspectoratului. Un document obținut de părinți arată că, de fapt, era vorba doar de o recomandare. Popescu îi reproșa directorului că nu a luptat pentru școală cu inspectoratul condus de Ariana Bucur, mai ales că exista un regulament al Ministerului Educației care spunea că orele pentru elevii din clasa pregătitoare și din clasele I și a II-a nu vor începe înainte de 8:00. Pe pagina de Facebook a asociației de părinți ProHonterus, unii părinți nu vedeau nicio dramă în această chestiune, insistând că și ei au început la 7 dimineața orele și totul a fost în regulă. Popescu insista asupra nerespectării normelor de către director. Discuțiile în contradictoriu nu au schimbat cu nimic situația, căci orele au început tot la 7:30, așa cum a recomandat inspectoratul și a decis Helmut Wagner.

După o convorbire telefonică în care, spre final, urlam unul la celălalt, Wagner a acceptat suspicios să discutăm pentru prima dată în toamna lui 2016, pentru a răspunde nemulțumirilor acumulate de unii profesori sau colaboratori. La o masă de întâlniri din biroul său a fost tranșant: „Nu poate să existe un conducător de școală care să fie iubit de toți”. A subliniat că plângerile câtorva persoane nu pot face caracterizarea unui om. În privința urlatului la colegi, Wagner a negat că a fost vorba de așa ceva, ci, mai degrabă, de faptul că nu auzea prea bine și din această cauză a mai ridicat „puțin” tonul. El considera că toți profesorii care s-au ținut de treabă au fost liniștiți și era convins că majoritatea cadrelor didactice din cancelarie nu au avut vreo problemă cu stilul său de conducere.

Directorul a admis că le face reproșuri profesorilor în fața celorlalți colegi. „De multe ori le atrag atenția între patru ochi, dar, când văd că reacția este zero, normal că trebuie să le spun să audă și ceilalți colegi, că după aceea îți apar reproșuri că pe unii îi avantajezi și pe alții nu.”

Wagner se vede o fire severă. „Am pretenție la minimul pe care poate să-l ofere un om. Eu vin la timp, plec la timp.” A răspuns astfel acuzațiilor că i-ar fi certat pe cei care întârziau chiar și un minut, menționând că nu era vorba de o astfel de durată scurtă, ci de mult mai mult.

– Zilnic certați pe cineva?
– Nu cred.
– Se întâmplă des?
– Nu știu.

În privința celor povestite de fosta profesoară de franceză Sabina Homănă, nu a dorit să comenteze, precizând că ar fi fost vorba de o răzbunare. Nici legat de disputa cu reprezentanta părinților despre ora de începere a cursurilor nu a dorit să clarifice mai mult decât atât: „Este o problemă dificilă care nu depinde de mine. Nu eu am hotărât acest program și nu eu am puterea de decizie”.

L-am rugat să mă pună în legătură cu profesori care, poate, nu au aceeași părere precum cei care s-au plâns. A chemat consilierul școlar și două profesoare din cancelarie. Consilierul școlar Roxana Blaj a declarat că îl admiră pe director pentru că este pus pe rezultate, că nu tolerează abaterile de la disciplină și că este sever. L-a mai văzut ridicând tonul la colegi, dar urlând, nu. Totul depinde și de cum percepe fiecare, a nuanțat Roxana Blaj, de formație psiholog. Profesoara de desen Ioana Gliga și-a amintit că, în primul ei an la catedră în Honterus, a fost mai stresată pentru că directorul era strict și o controla, cerându-i toate hârtiile ca la carte. De exemplu, plan de lecție la fiecare oră, ceea ce inițial i s-a părut absurd, dar la definitivat a ajutat-o. Confirmă că la începerea cursurilor trebuia să fii la fix în clasă. În momentul în care directorul a văzut că respecta toate acestea, povestește că nu a mai avut nicio problemă cu Wagner, căci, în viziunea ei, era o persoană cu care trebuia să te comporți corect. Profesoara nu își amintea să fi urlat la ea niciodată. „De lucrurile ăstea administrative e deranjat dacă nu le respecți și dacă în colectiv îi pui la îndoială autoritatea.” În opinia Ioanei Gliga, stilul lui Wagner te poate descuraja „dacă ești mai sensibil”. Consiliera școlară a completat-o: „Nu trebuie să iei personal ce spune.”

Cea de-a doua profesoară adusă de director nu a dorit să comenteze.

Creșterea care nemulțumește

Această primă discuție cu Helmut Wagner a avut loc cu aproximativ o lună înainte de un moment care, în logica absurdă a funcționării sistemului de educație din România, devenea cumva istoric: Ministerul Educației organiza, din nou, după opt ani de pauză, concursuri pentru posturile de directori.

Conform legii, aceste posturi așa ar trebui ocupate, dar, din 2008 până în toamna lui 2016, directorii au fost la cheremul inspectorilor școlari județeni, în esență oameni apropiați de partidele de la guvernare. De exemplu, Ariana Bucur, inspectorul școlar general din Brașov, este membru PSD. În lipsa unui concurs care să le ofere legitimitate și mandate de patru ani directorilor, în fiecare vară inspectorul decidea dacă îi mai păstrează sau nu în funcție, numindu-i prin detașare.

Helmut Wagner, aflat și el ani buni în această situație de provizorat, m-a anunțat că nu vrea să se înscrie la concurs: „Să vină alt vânt în școală”.

Cel care a ținut în aproape toți anii de după revoluție frâiele de la Honterus a prezentat decizia ca pe o renunțare a sa. În ultima perioadă însă cei de la Forumul Democrat al Germanilor din Brașov căutau un nou director, lucru confirmat direct de mai mulți membri ai comunității.

Deși concursul pentru funcția de director este organizat la nivelul inspectoratului județean, pentru a ajunge la conducerea unei școli cu predare în limba minorităților și de proporțiile liceului Honterus, candidatul pentru post trebuie să aducă un document care să ateste consultarea organizației care reprezintă grupul etnic respectiv în Parlament. Acest document devine o modalitate de triere, iar, în cazul doritorilor postului pentru Honterus, aceștia vor fi la mâna președintelui FDGR din Brașov, Thomas Șindilariu.

De altfel, Șindilariu a fost cel care a condus tatonările pentru găsirea unui nou director.

Wagner a avut merite incontestabile în istoria școlii, considera acesta. În perioada în care era director, un corp vechi de aproape două sute de ani a fost consolidat și renovat cu sprijin din Germania. Directorul și-a dedicat viața acestei școli și „și-a tras energia” din funcția ocupată.

Principalul reproș al lui Șindilariu la adresa lui Helmut Wagner: creșterea numărului de clase la Honterus, în condițiile în care școala nu avea spații suficiente. „Numărul care crește de clase paralele este ceva care începe cu Wagner. S-a ajuns până la cinci clase paralele la clasa zero. De ce? La un moment dat erau teste, apoi nu erau.”

Ca să fie acceptați în clasa pregătitoare, copiii erau supuși unui test de limbă. Evaluarea eliminatorie a fost scoasă la un moment dat, prin 2011, estimează o absolventă recentă de Honterus. De exemplu, când a intrat ea în clasele primare, în 2005, își amintește că erau doar trei clase paralele. Gonflarea școlii, până când a ajuns să fie cea mai mare din județ, a afectat și nivelul de predare în limba germană, spune fosta elevă a școlii, sub protecția anonimatului: „Eu când am intrat în clasa întâi aproape toți profesorii vorbeau germană, în timp ce, când am intrat în a XII-a, cred că jumătate mai vorbeau germană”.

Situația a atras și îngrijorarea prim-preotului Bisericii Negre, Christian Plajer. Aproape toate clădirile în care au loc ore sunt proprietatea Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană, a cărui centru de cult în oraș e Biserica Neagră. Prim-preotul, cu două fete în școală, declara: „Nu pot să tot înființezi clase noi, dacă nu ai de unde să iei personal calificat.”

Consilierul local FDGR, Cristian Macedonschi, era, de asemenea, implicat în activitatea liceului. A fost și el consultat în privința găsirii unui nou director. Aceeași nemulțumire la adresa lui Wagner: „Nu știa să zică nu. Eu am fost de părere că, încă de pe vremea lui, trebuia să menținem calitatea școlii și nu cantitatea. Să nu facem clase foarte multe știind că ne e greu și cu spațiul și cu profesorii, ci să limităm, să facem testele de limbă pentru copiii de clasa zero și într-adevăr, cine nu-l ia, nu intră.”

Pentru reprezentanții comunității a devenit încet o problemă că, în era Wagner, acesta a înființat, sub privirea inspectoratului, clase suplimentare pentru ca părinții să fie mulțumiți.

Cu toate că s-au acumulat critici la adresa lungului mandat al lui Helmut Wagner, într-un final, în toamna lui 2016, la concursul pentru poziția de director nu s-a înscris niciun candidat din școală, deși exista cel puțin un profesor de aici care ar fi îndeplinit condițiile necesare. Singurul care și-a dorit postul a fost cineva din afara liceului Honterus – de altfel și omul pe care l-au sprijinit liderii comunității. O soluție de compromis, după cum o prezintă Cristian Macedonschi: „Când nu prea ai de unde să alegi, încerci din ce ai să-ți placă cât mai mult.”

Schimbarea înseamnă și un moment simbolic: frâiele fostului liceu al minorității germane din Brașov au fost preluate pentru prima dată de un etnic român.

În partea a doua a reportajului, liceul Honterus intră în vremea proiectelor, dar acest lucru nu înseamnă că totul merge ca pe roate, mai ales din perspectiva unui părinte.


Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului Școala9, creat de DoR și BRD – Groupe Société Générale.

Chiar și în aceste vremuri, misiunea noastră rămâne aceeași: spunem povești adevărate pentru a ne sprijini comunitatea să înțeleagă, să empatizeze, să descopere soluții și să acționeze. Pentru asta avem nevoie de cât mai mulți susținători.

Între 1 octombrie și 15 noiembrie, vrem să ne dublăm comunitatea de abonați. Dacă ajungem la 4.500 de oameni care ne susțin, veniturile din abonamente vor fi jumătate din cele necesare ca să producem jurnalismul pe care îl facem.

Susține-ne cu un abonament digital. Cu 15 lei pe lună sau 150 de lei pe an, ne aduci mai aproape de țintă și investești direct în echipa noastră editorială. 

Abonează-te.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *