Pachet DoR #46 & „O lume fără email”

70,00 lei

În stoc

Descriere

→ DoR #46 e despre importanța de a vedea, a accepta și a negocia cu ce nu ne place. De-asta am ales și fotografia de pe copertă, făcută de Cătălin Georgescu: e crucea de pe mormântul unuia dintre cei peste 55.000 de români care au murit până acum de COVID-19. E un bilanț al pandemiei, dincolo de statistică. Sunt comunități și familii a căror traumă va fi în preajma noastră ani de-a rândul și pe care n-o vom putea evita la nesfârșit.

Ideea negocierii și acceptării pentru a putea reconstrui altfel continuă și în poveștile din interior. Într-o serie de eseuri despre cum am putea să muncim altfel ne întrebăm pentru cine și pentru ce alergăm. Oare am găsit cu adevărat un sens în sacrificiile pe care le facem sau e doar un reflex, o frică de a nu alege în răspăr cu lumea?

Despre asta sunt și cele 50 de pagini despre istoria sclaviei romilor. E o rană pe care România a lăsat-o deschisă timp de aproape 700 de ani. Statul, biserica și boierii au considerat că un întreg popor merită să fie umilit, vândut, dat ca moștenire și tratat ca o marfă. O vindecare reală necesită, printre altele, recunoaștere, acceptarea unor scuze și măsuri reparatorii.

În DoR #46 propunem ideea că a trăi cu realitatea e un proiect bun pentru următorii 10 ani. S-o recunoaștem, să acceptăm disconfortul cu care vine și să începem să construim sau să reconstruim cu ce avem, nu cu ce ne-am fi dorit să avem.

Din cuprins:

  • Romii au fost ținuți în sclavie de statul român, biserică și boieri timp de 500 de ani. Ce facem cu această moștenire?
  • Ca să ne recuperăm după vieți de perfecționiști, trebuie să ne oprim și să ne ascultăm;
  • Trei dintre scriitorii noștri preferați – Lavinia Braniște, Andrei Dósa și Mihai Duțescu – au publicat romane noi anul ăsta și noi i-am luat la întrebări.
  • Dacă ne pasă de interesul superior al copilului, de ce îi traumatizăm când ne separăm sau divorțăm?
  • Doi parteneri descoperă că nu vor să se despartă, însă nici nu știu cum să rămână împreună.
  • Lica și Zamfirică au crescut o familie, au construit o casă și au avut o viață bună. Apoi, pe el l-a răpus coronavirusul.
  • Poveștile de viață a unora din cei aproape 55.000 de români decedați din cauza COVID-19.

→ O lume fără email a lui Cal Newport arată că modelul de lucru condus de inbox e un vortex de du-te-vino conversațional digital constant, care crește anxietatea, din care ne putem deconecta cu greu și deci, nici nu ne permite să producem muncă de calitate. Newport mizează pe un mediu de lucru unde procesele de lucru definesc cum identificăm, asignăm și revizuim taskurile. Fiecare persoană se concentrează pe mai puține lucruri, dar le facem mai bine, iar canalele de comunicare își pierd poziția din miezul muncii.