Susține jurnalismul DoR

În aceste vremuri imprevizibile, scriem cu grijă și empatie și evidențiem soluții pentru a ne simți conectați și a deveni mai rezilienți. Împreună.

‹ Actualizator: Digital Control

Puterea unei rutine ca să îți reîncarci bateriile

Am început să îmi organizez viața după o rutină ca să înlocuiesc comportamentele haotice cu experiențe pozitive.

Tre să mă reapuc urgent de făcut mișcare. Alergat, something.”

Less time pe rețele sociale, more time reading.”

Să mă reapuc de scris.”

Am deschis la întâmplare o pagină dintr-un jurnal și am dat peste aceste bulleturi cu rezoluțiile mele pe 2014, un reflector pus pe lucrurile care nu-mi plăceau la mine în acel moment.

Parcă trăiesc două persoane în capul meu. Este Cristina care gândește și planifică lucruri mari, și este Cristina care rareori acționează în armonie cu colega. Mi-e rușine că a durat atât până când cele două au fost aliniate: din momentul când am început să fiu conștientă că am nevoie de niște schimbări și până am și început să acționez (și nu-mi iese întotdeauna).

Îmi place să devorez articole despre rutinele celor care fac performanță, însă mult timp mi-am spus că nu sunt pentru mine. Eram convinsă că a avea o rutină mi-ar tăia din independență. În timp am realizat că atunci când am prea multă libertate, când aștept să am suficientă voință, să mă lovească cheful sau muza ca să fac ceva, ajung să nu fac mare brânză.

Acum înțeleg de ce David Brooks spunea că oamenii creativi sunt disciplinați și își organizează viețile după rutine: gândesc ca artiști, dar lucrează ca niște contabili.

Toate acele rezoluții de an nou au început să-mi iasă de abia după ce mi-am construit o rutină. Am făcut tot ce-mi stă în putință ca să-mi fie ușor să mă țin de ele, să nu stau să mă gândesc prea mult asupra următorului pas. Mi le-am trecut în Google Calendar: până la urmă, de ce nu le-aș trata ca pe o altă întâlnire pentru muncă sau o vizită la dentist? Sunt la fel de importante.

Legătura dintre rutină și viața digitală

Imaginează-ți că ne încărcăm „bateriile” peste noapte și ne trezim în fiecare dimineață cu puterea de autocontrol la 100%. Sau ceva mai puțin, mai ales dacă nu am dormit suficient și primul lucru pe care-l facem este să dăm snooze-uri.

Din momentul când ne trezim, fiecare micro-decizie consumă din „baterie”. Cu cât suntem mai stresați de stimulii la care ne expunem, cu atât bateria se consumă mai repede.

Contribuie chiar și deciziile aparent banale. Cu ce mă îmbrac azi? Pe ce rută să merg la birou ca să evit aglomerația? De unde să-mi comand mâncare? Probabil ai citit și tu despre „uniformele” liderilor care se îmbracă mereu la fel: Steve Jobs cu helanca neagră sau dulapul de tricouri gri ale lui Mark Zuckerberg. Au automatizat un proces și au scăpat de a mai lua încă o decizie care pentru ei nu e atât de importantă.

Pe măsură ce trece din zi și suntem expuși la tot felul de informații care se luptă pentru atenția noastră puterea de autocontrol scade și riscăm să ajungem la ceva ce se numește decision fatigue. Dacă alergăm în toate direcțiile ca niște pui de găină atrași de mărgele strălucitoare, ne consumăm din energie în loc s-o folosim pe lucrurile care contează cu adevărat.

Atenție la asta, apropo de baterie: când ne apucăm de un task și ne lăsăm întrerupți de un coleg, vreun Messenger lăsat deschis sau un canal aglomerat de Slack, ne ia, în medie, 23 de minute ca să ne întoarcem la ce făceam înainte. Asta dacă mai reușim. Iar consumul de baterie când sărim de la una la alta versus când stăm concentrați pe un singur lucru? Imens.

Gândește-te la serile în care te-ai întors acasă epuizat după o zi grea la birou și n-ai mai avut energie pentru nimic altceva în afară de zăcut pe canapea și de-un serial trending pe Netflix, mâncat prost (preferabil ceva cu zahăr) și dat scroll la infinit pe Instagram.

Creierul ar mai fi avut nevoie de un mic procent de autocontrol pentru a putea face alegeri mai bune, dar nu-l mai are, fiindcă l-a consumat pe altele în restul zilei. Și atunci e normal ca seara să nu mai putem citi romanele pe care ne-am propus să le citim anul ăsta, să nu mai putem acorda atenție familiei sau prietenilor, să nu facem sport. Ne ducem spre alegerile ușoare – și proaste.

Atunci când nu mai avem perioade lungi de concentrare, riscăm să intrăm într-un cerc vicios: ne pierdem antrenamentul și, pe termen lung, devenim din ce în ce mai vulnerabili la distracții. Calitatea muncii noastre scade dramatic. Ne bifăm din ce în ce mai puține planuri.

Rutina mea

Eu am ajuns să-mi încep diminețile la fel. Îmi iau cafeaua și mă pun la birou, unde mă așteaptă jurnalul, agenda și cărțile. Scriu în jurnal, ca să-mi scot din minte gândurile care mă macină. Deschid o carte și încep să citesc câteva pagini – nu foarte multe, suficiente cât să încep să fiu nerăbdătoare să mă pun pe scris. Am deja trecut în agendă la ce am nevoie să lucrez în ziua respectivă, așadar nu pierd timp întrebându-mă despre ce să scriu.

Scriu măcar 500 de cuvinte în fiecare dimineață. Pe multe le-aș arunca la gunoi, dar câteva îmi ies și, în timp, se adună. În 2019 am scris în total zeci de mii de cuvinte.

Nu mă ating de telefon până nu termin cu această rutină. Ca să-mi fie ușor, nu dorm cu telefonul în cameră, ci îl las altundeva prin casă, pe silent și deconectat de la wi-fi.

Dacă am întâlniri de dimineață încerc să mă trezesc mai devreme ca să trec prin toată această rutină. Dacă e weekend sau sunt în vacanță, tot la fel îmi încep ziua.

Nu-mi mai propun să „citesc mai mult”, dar dacă citesc măcar 10 pagini în fiecare dimineață se adună. În 2014 citeam 10 cărți pe an, treptat am ajuns la 30, 50 și 60 în 2019.

Iar cu sportul? M-am apucat singură de alergat de câteva ori și nu am reușit să mă țin. Până la începutul lui 2015, când m-am alăturat unui grup. Colegii de alergare mi-au fost alături atunci când îmi era mai greu, când îmi țipau plămânii și-mi venea să abandonez. Ne întâlnim în fiecare săptămână, în aceeași zi, același loc, la aceeași oră, indiferent de vreme și dacă „trag chiulul” mă sună să mă întrebe dacă sunt OK.

Nu m-am mai lăsat de atunci de alergare. Odată format obiceiul cu grupul, mi-a fost ușor să încep să mă antrenez singură și-n celelalte zile ale săptămânii. Acum mă antrenez pentru primul meu ultra-maraton montan, la cinci ani după primul meu semi-maraton de asfalt.

Nici Roma n-a fost construită într-o zi, dar cu siguranță au pus cărămizi zilnic.

Ce poți face?

1. Automatizează. Vestea bună? Voința este ca un mușchi pe care putem să ni-l antrenăm. Important este să conștientizăm fiecare micro-decizie care ne consumă și, în același timp, să acceptăm că într-o zi normală avem o capacitate finită de a ne concentra și a face muncă de calitate.

Poate nu poți controla cum decurge ziua, însă poți încerca să-ți construiești o rutină pentru felul în care o începi și o închei. Pune-o în scris, automatizează pe cât posibil, gândește-te cum poți elimina din decizii și din zgomot sau ce factori externi pot interveni.

Îți poți pregăti din seara de dinainte agenda cu lucrurile pe care le vei face dimineață și tot ce ai nevoie. De exemplu, dacă vrei să faci mișcare, îți pregătești echipamentul și încălțămintea sport, astfel încât dimineața să nu mai stai să te gândești la asta, ci doar să te pui pe treabă.

Dacă vrei să citești mai mult, te poți trezi mai devreme cu 20 de minute ca să treci prin 10 pagini de non-ficțiune (am estimat două minute pe pagină). Sau îți poți încheia ziua cu 10 pagini de ficțiune; ca să-i dai creierului șansa să se deconecteze înainte de somn. Format fizic, pe hârtie, da? Ca să eviți tentațiile de a deschide alte aplicații aflate la îndemână.

2. Creează recurență. Îți poți trece taskuri recurente în calendar: indiferent de ce se întâmplă, în fiecare seară de marți să știi că ai program de alergare în Herăstrău, de exemplu. Și spune-le asta și celor din jur, fiindcă întotdeauna va fi mai ușor atunci când ai un grup care te ține responsabil.

Nu este de ajuns să decizi să te izolezi de telefon sau de laptop, că nu va funcționa pe termen lung. Ai nevoie de alternative pe care să te concentrezi, să înlocuiești comportamentul cu experiențe pozitive.

Însă nu uita să ai răbdare cu tine. Ți-ai construit aceste obiceiuri nocive în câțiva ani, nu te aștepta să scapi de ele peste noapte. Și mie mi-a luat mulți ani până am reușit să schimb ceva. Însă atunci când voi avea 80 de ani nu cred că voi regreta că n-am petrecut mai mult timp în inboxuri.

Suplimente la lectură

Cu toții avem nevoie de mai mult sprijin în a ne ține de obiceiurile bune pe care le inițiem. Uite câteva unelte ajutătoare.

Am citit mult (poate prea mult) despre construirea de obiceiuri noi și cum să scăpăm de cele dăunătoare. Două dintre cele mai bune cărți pe acest subiect sunt Atomic Habits, de James Clear (este personală și axată pe partea practică) și The Power of Habit de Charles Duhigg, care este cu multă neuroștiință și exemple din domenii variate. (Cristina)

Două podcasturi: aici e unul despre cum formezi un obicei nou (hint: creând recompense) și aici unul despre resorturile mai complicate din creier care ajung să creeze o falie între cine spunem că vrem să fim și cum ne comportăm de fapt. Și dacă vrei un ghid care să-ți reamintească de tot ce-am discutat, uite aici cum să faci o rezoluție de care să te ții. (Echipa DoR)


Acest text a apărut prima oară în newsletterul Actualizator, sezonul Digital Control. Abonează-te ca să citești în avans despre subiecte care ne preocupă, despre cum navigăm prin provocările vieții moderne și învățăm să luăm decizii mai bune.

Susține DoR

Te ajută ce ai citit? La DoR, credem că jurnalismul bun ne ajută să ne transformăm viețile. Oricât de imprevizibile par aceste vremuri, vom continua să scriem cu grijă și empatie, să căutăm soluții pentru a ne simți conectați și mai rezilienți. Împreună.

Susține-ne munca. Cumpără un abonament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *