Pe Bune #17: Doru Trăscău
De câte ori poți încerca să pui bazele unei trupe până să ajungi să faci muzica pe care îți dorești să o faci.
Doru Trăscău, solistul și liderul formației The Mono Jacks, a descoperit muzica în liceu și la început a cântat la colțul blocului și la metrou la o chitară împrumutată. S-a făcut remarcat la începutul anilor 2000 cu formația AB4, cu care a câștigat premiul Best Local Act în 2003 la MTV Music Awards. În 2008, după ani de făcut naveta între București și Roma, unde locuia Enrico, partererul lui din AB4, a hotărât să riște și să pună bazele unui nou proiect muzical, The Mono Jacks. De atunci, formația a trecut prin numeroase schimbări în componență, însă, în ciuda unor perioade grele, în care s-a luptat inclusiv cu anxietate și atacuri de panică, Doru nu a renunțat niciodată la speranța că poate face muzică așa cum își dorește: alături de niște oameni pentru care pasiunea pentru artă să fie înaintea oricăror altor obiective. L-am prins pe Doru pentru interviu într-un moment interesant din viața lui muzicală, înainte de lansarea celui de-al doilea album The Mono Jacks, la șapte ani diferență de primul, și într-o formulă care îl face să spună că asta e formația pe care și-ar fi dorit s-o aibă la 17 ani.
Ascultă Pe Bune pe Stitcher, Apple Podcasts sau în orice aplicație de podcasting.
Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative.
S-ar putea să-ți mai placă:
Cum ascultăm copiii cu autism?
Trei mame povestesc cum au găsit soluții prin care să-și poată înțelege mai bine copiii cu autism într-o societate care rar îi ascultă pe cei cu dizabilități.
#14 Alice Cavaleru
Cum e să ai 27 de ani, să fii star pe instagram și mamă?
Pe Bune #44: Monica Jitariuc
Despre cum să faci social media cu cap și despre cum îmbini viața personală cu cea profesională când comunicarea îți ocupă tot timpul.