Prea multă informație: Ce fac adolescenții când știrile devin copleșitoare

Acum câteva săptămâni am început să observ din ce în ce mai mult conținut online legat de coronavirus. Fie că era vorba despre articole interminabile, branduri de lux promovând măști în valoare de mii de dolari sau „influenceri” care își intitulau videoclipurile cât mai dramatic posibil – nu că ar fi clickbaitul vreun fenomen nou –, COVID-19 era peste tot.

Ca într-un cerc vicios, vedeam zilnic o nouă postare care mă făcea să mă întreb dacă am virusul, dacă o să îmi mai văd vreodată prietenii, dacă viața noastră o să se întoarcă vreodată la normalitatea pe care o cunoscusem până prin martie. Mă panicam, plângeam, nu aveam energie să fac nimic și aș fi acceptat cu cea mai mare plăcere să mă înghită patul. Câteva ore mai târziu, mă calmam doar vorbind cu prieteni la telefon. Încercam să creez un fel de echilibru, doar pentru ca acesta să fie dat peste cap de fiecare dată când intram pe rețelele de socializare.

Într-un final, în loc să nu mă supere sau să-mi provoace panică, postările au ajuns să mă enerveze. De fiecare dată când deschideam telefonul, îmi venea să urlu „AM ÎNȚELES!” fără să știu exact la cine urlam. Mă simțeam ținută captivă într-un morman de știri, presupuneri și sfaturi, teorii ale conspirației și paranoia. I-am scris unei prietene despre asta, ea mi-a spus că și ea se simte la fel. A urmat o discuție de mai bine de jumătate de oră plină de din ce în ce mai multe mesaje scrise cu CAPS LOCK. Mi-a zis că trebuie să scriu ceva despre asta.

Așa că, într-un mare moment de glorie și ambiție, m-am așezat la birou și am început să dau mesaje: „Hey, ai vrea să scrii ceva despre cum te-a afectat avalanșa asta de știri și exagerări de pe net?”.

---

Înainte de a avea ocazia să pun totul la un loc, au început protestele din America. Au adus cu sine un blocaj de inspirație de toată frumusețea. Numai la terminat proiecte, teme și articole nu-mi mai stătea mie capul. Am stat cu zilele pe rețele de socializare căutând metode de a ajuta cu orice puteam, asigurându-mă că prietenii mei din Marea Britanie și din SUA sunt în siguranță și certându-mă cu oricine apucam despre situația curentă. Am încercat în tot acest timp să educ oameni care nu aveau vreun interes în a se educa, până când am obosit de tot ce vedeam online.

Nici nu sesizam vreo legătură între oboseala mea constantă de internet și articolul despre surplusul de informație pe care promisesem să îl scriu – până când nu mi s-a atras atenția. Disperam gândindu-mă la cum aș putea eu să termin un articol despre pandemie în condițiile în care lumea oricum nu mai era obligată să stea în casă și implicit pe telefon toată ziua. Cum aș putea să mă concentrez la ceva care brusc pălea în comparație cu toate celelalte probleme cu care se luptau adolescenți din toată lumea?

Mă întrebam cât de grav ar fi dacă pur și simplu mi-aș dezinstala Instagram pentru câteva zile. Nu mai era ceva extraordinar sau îngrijorător să iei o pauză de la internet. Alții deja o făcuseră.

Într-adevăr, pe rețelele de socializare nu se mai discuta despre cum să ai tenul frumos în timpul stării de urgență sau ce rețete să gătești. În schimb, avalanșa se transformase în clipuri despre brutalitatea poliției din SUA, cum să ajuți mișcarea Black Lives Matter din Europa, unde să donezi și ce petiții au nevoie urgentă de semnături.

Asemănările se observă doar cu greu în momentul în care vrei să înțelegi mai multe despre o problemă care îți afectează cu mult mai mult generația. Când e vorba de drepturile fundamentale ale oamenilor, oricât de aproape sau departe ar fi ei de tine, articolele nu mai par interminabile, ci constructive, iar fiecare postare din feed ajunge să fie ceva demn de trimis mai multor prieteni, ca să ajungă informația la cât mai mulți. Totuși, rămâne prea multă informație și, în timp, totul devine copleșitor și greu de înghițit.

---

Textele prietenilor mei sunt cuvintele unor oameni obosiți de vești proaste și articole apocaliptice, concentrându-se în mod evident pe problema care ne afecta cel mai mult la momentul respectiv. Toți au în comun o frică indusă de știri și un disconfort creat de surplusul de date și sfaturi de reținut.

Pe de-o parte, pentru unii a contat imens sentimentul de unitate produs de faptul că oricât de obositoare ar fi știrile, măcar nu ești singurul afectat de ele.

VLADIMIR CIOBANU, 18 ANI: Înainte de începerea carantinei nici nu puteam concepe gravitatea situației, chiar dacă pe orice platformă dădeam nas în nas cu câte o reclamă despre măști de protecție sau videoclipuri amuzante despre spălatul pe mâini. Însă mi-a trebuit mai mult de cele 20 de secunde în care trebuia să ne spălăm pe mâini ca să îmi dau seama că virusul este singurul subiect discutat în această perioadă. Indiferent de platforma pe care o folosești, apare cel puțin o referință la COVID-19.

Mereu mi-am pus aceleași întrebări: De ce se vorbește atât de mult despre asta? De ce toți influencerii se folosesc de acest virus pentru a-și face reclamă? Sau chiar pentru a-și crește vizionările de pe TikTok?

Contrar procesului de gândire precedent, nu a durat chiar 20 de secunde să-mi dau seama că toată situația aceasta este totuși singurul lucru care ne ține uniți în acest moment. Pe mine, cel puțin, m-a ajutat enorm de mult să aud părerea cuiva de pe TikTok/Instagram care să se asemene cât de cât cu a mea, deoarece am reușit să mă simt mai puțin singur. Toate acele videoclipuri, ori amuzante ori serioase, m-au ajutat să înțeleg că nu sunt singurul închis în casă sau singurul care are o anumită opinie despre toată această situație. Printre toate acele videoclipuri amuzante și „relatable” am descoperit însă și câteva firme care încearcă să învețe online cât mai multe persoane cum pot confecționa măști singuri, de acasă.

Pe de altă parte, da, există și o grămadă de firme care abuzează de această pandemie și o transformă într-o campanie publicitară înjositoare, însoțită de câteva măști în valoare de mii de euro, de parcă nici nu ar exista vreo criză economică. Însă peste aceste aspecte pot să trec destul de repede astfel încât să ajung la următorul TikTok despre Animal Crossing și să uit de reclama tocmai văzută.

YASMINA POPA, 18 ANI: Generația noastră e foarte conectată la The World Wide Web. De fapt, de multe ori, putem spune că trăim pe internet, într-o realitate separată de greutățile pe care le întâmpinăm în viața de zi cu zi. Cea mai naturală reacție pe care o poți avea atunci când ceea ce numim un safe space e invadat, mai mult decât am vrea sau putem duce, de un val de negativitate legat de situația actuală este să te deconectezi. Când profesorii îți cer în continuare 200% din ceea ce poți să le oferi și companiile de advertising se folosesc de fiecare turnură de situație ca să-ți vândă ceva, te simți sigur doar tu cu tine. Dar nici ăsta nu e un scenariu prea liniștitor.

Pentru mine, săptămânile de carantină au fost destul de dificile. Anul ăsta reprezenta o completă turnură de situație pentru viitorul meu academic, cu tot stresul legat de Bac și entuziasmul de a ajunge la facultate în UK, care s-a transformat într-o îngrijorare de care nu mă mai pot detașa. A sta închisă în casă — apropo, nici măcar în oraș, ci în izolarea completă a unui câmp —, în camera mea, mi-a dat timp să mă familiarizez cu nesiguranțele mele mai mult ca niciodată. În fața mea se află un viitor atât de incert încât uneori e greu să nu mă cufund în depresie, anxietate, atacuri de panică sau pur și simplu lacrimi.

Cu toate astea, spectacolul continuă. Pentru asta pot să le mulțumesc prietenilor mei care îmi reamintesc cu fiecare ocazie că totul e trecător și că o să fie bine. Sunt destul de sigură că e un adevăr general pentru mulți dintre noi care se află în aceeași situație și care își găsesc sprijinul în cei apropiați și în cei care sunt alături de noi online. Cred că e destul de important să avem grijă unii de alții în perioada asta, cât de mult putem, așa că celor care trec prin același lucru aș vrea să le spun: nu vă temeți să cereți ajutor. Sunteți apreciați, iar cei cărora le pasă vor doar să aibă și ei grijă de voi.

---

Nu toată lumea a reacționat la fel la creatorii de conținut care încercau să creeze un sentiment de empatie.

În timp ce, pentru cineva, ce se întâmpla pe social media înseamna că nu este singur, pentru alții asta aducea în centrul atenției doar o frică a persoanelor publice de a avea discuții serioase.

CĂTĂLINA PERJU, 18 ANI: În prima parte a lunii mai, adică ultimele două săptămâni de stare de urgență, părerea mea despre modul de abordare atât a puterii executive, cât și a redacțiilor de știri, nu este tocmai una pozitivă. Simt că am stagnat în bula „COVID-19”, iar „noua realitate” în care trăim va fi doar o extindere a acestui subiect. Majoritatea influencerilor au promovat relaxarea la domiciliu ca metodă de a trece mai ușor peste aceste vremuri, dar nu au discutat cu adevărat despre cum se simt și cum văd ei situația. Își doresc să fie formatori de opinie și să poată fi „relatable” pentru toți, dar nu au reușit decât să ne inducă și mai mult ideea că am stat încremeniți în timp și acum ne revenim la rutină. Am înțeles că frustrarea acumulată în ultimele două luni a fost bazată în principal pe atitudinea delăsătoare a tuturor celor care puteau să încurajeze populația sau să discute despre orice altceva.

Majoritatea influencerilor și a YouTuberilor pe care i-am urmărit au fost din Europa și America și poate doi-trei din România, dar în mare parte părerea mea nu s-a schimbat. În privința celor din România, aceștia discutau foarte pe scurt sau chiar deloc despre perioada prin care trecem, formulând o scuză de genul „nu aș dori să mă implic politic” sau „nu sunt în măsură să sfătuiesc pe nimeni”.

Ceea ce nu au înțeles ei este că și în această perioadă au fost formatori de opinie, poate mai mult ca oricând, datorită inactivității fizice. Mă așteptam să văd mai multă sinceritate pe internet, să văd mai puțină superficialitate și să observ o schimbare în acești „influenceri”. Sunt de părere că au dus discuția în zona „abia aștept să revenim la normal”, de parcă acum timpul a încremenit, iar viitorul va fi același. Mi-ar plăcea mai multă sinceritate despre problemele financiare, nu lipsa unei manichiuri, despre cum văd ei noua realitate, nu „ce haine mi-am cumpărat în carantină” și nu în ultimul rând, mi-aș dori asumare din partea lor. Chit că vor, chit că nu, acesta este jobul lor.

RADU ZINCĂ, 17 ANI: E relevant să vorbim despre ce se întâmplă în jurul nostru pentru că, până la urmă, ce ne înconjoară ne afectează foarte mult starea de spirit și sănătatea emoțională. Este în primul rând vorba de o epidemie de frică, de incertitudini și nesiguranță, și cred că asta e de fapt ceea ce ne frustrează.

Când tu stai în apartamentul tău de trei camere și un vlogger plânge din casa lui cu trei etaje și o curte cât două străzi de-ale noastre, începi la un moment dat să te întrebi care e treaba. Am văzut peste tot o plângere de milă din partea absolut oricui, până când m-am săturat. Era singurul lucru de care mai dădeam pe internet, așa că acum încerc să evit pe cât posibil să intru în contact cu genul ăsta de conținut. Pe lângă asta, există atât de multe știri false și presupuneri nefondate pe care acum trebuie să le explici părinților: să nu se mai sperie din orice, că unele presupuneri sunt false pentru că nu au niciun studiu în spate. Eu nici măcar nu mă mai uit la știri.

ALECSA DOBRIN, 16 ANI: Când am ajuns acasă pentru ultima oară înainte ca starea de urgență să înceapă, m-am bucurat gândindu-mă la tot timpul liber pe care îl voi avea, crezând că voi putea scăpa pentru o vreme de stresul cauzat de școală și de rutina zilnică de care mă săturasem. Însă, entuziasmul pe care îl simțeam nu a durat mai mult de o săptămână, iar eu am devenit din ce în ce mai anxioasă pe zi ce trecea. Începuse să îmi fie dor chiar și de aspecte ale vieții mele care mă stresau și de care tot încercasem să fug. Tot ce auzeam în jurul meu, de la televizor, de la prieteni și familie, de pe internet, includea cuvântul „coronavirus”. Cu cât trecea mai mult timp și oamenii se plictiseau tot mai tare, au început să apară articole online ce conțineau informații eronate cu privire la pandemie și la situația în care ne aflăm și, în ciuda eforturilor mele, am căzut pradă dezinformării.

Mă trezeam în fiecare dimineață pregătită pentru încă o zi în care să fiu asaltată de o mulțime de articole și conținut online despre același subiect: pandemia.

Stresul zilnic cauzat de media și lipsa de ocupație au început să mă afecteze din ce în ce mai mult și am început să am atacuri de panică zilnice. Încetasem să mai mănânc consistent, eram deshidratată și nu puteam să mai dorm noaptea. Situația devenise atât de rea încât de abia mai aveam putere pentru a face lucruri simple, cum ar fi să răspund unui mesaj sau să mă ridic din pat.

Din fericire, lipsa aceasta de energie m-a făcut să îmi pierd interesul și pentru urmăritul știrilor și conținutului media, din ce în ce mai numeros de altfel. Am luat o pauză de la rețelele de socializare pentru câteva zile, chiar dacă era singura modalitate de a ține legătura cu prietenii mei, și am învățat să îmi controlez gândurile și emoțiile, scăpând astfel de anxietatea pe care o simțeam.

A fost un adevărat efort să mă îndepărtez de tot ce presupune media, chiar și pentru câteva zile, dar m-a făcut să înțeleg cât de mult te poate afecta și cât de greu este să împiedici să se întâmple acest lucru.

---

În schimb, oricum ar fi ambalată problema, rolul inamicului comun rămâne să fie jucat de știri: articolele, știrile de la ora X și Y și toate scenariile și fricile pe care le creau acestea.

SOFIA SCARLAT, 17 ANI: Am depus foarte mult efort pentru a mă distanța de excesul de știri și de rețelele de socializare. Nu sunt o persoană care să se lase prinsă cu ușurință în toate acestea, sau care este ușor panicată de titluri senzaționale, dar este obositor și frustrant să vezi oameni profitând de pe urma unei crize, sub falsul pretext de „informare a oamenilor”.

Menținerea oamenilor la curent cu ceea ce se întâmplă înseamnă reiterarea declarațiilor oficiale, publicarea interviurilor cu persoanele care sunt într-adevăr în primă linie și trebuie să gestioneze pandemia în fiecare zi, atragerea atenției asupra grupurilor vulnerabile din timpul pandemiei și cum le putem ajuta (cum ar fi victime ale violenței domestice, minorități care se confruntă cu rasism, copii fără acces la internet etc.), publicarea de sfaturi pentru a rămâne în siguranță de la profesioniști medicali și persoane care studiază pandemii și sănătatea globală, poate împărtășirea câtorva recomandări cu privire la lucruri de făcut astfel încât să nu ne pierdem mintea acasă.

Pentru mine, orice dincolo de asta este destul de inutil, iar dacă nu puteți privi articolul la care lucrați și să spuneți cu încredere „da, asta va ajuta oamenii într-o perioadă de criză”, atunci poate ar trebui să luați în considerare să scrieți altceva. Informarea publicului nu trebuie să fie echivalentă cu sufocarea și copleșirea lui.

Cred că este important și pentru platformele media să rețină că problemele cu care ne confruntam înainte de toate acestea (corupție, discriminare etc.) nu se opresc în timpul unei pandemii, iar datoria lor rămâne să scrie și despre ele. Există foarte mult haos și confuzie în acest moment, așa că publicul larg ar putea fi înclinat să privească în altă parte sau să uite. Sper că nu veți permite ca acesta să se întâmple.

LANA TEODORA STAMATE, 17 ANI: Când a început această nebunie nu prea o băgam în seamă. Am considerat-o o răceală sau o gripă prea mediatizată. Apoi a apărut Italia în schemă. Școlile din România s-au închis pentru o perioadă nedeterminată. Mi-am dat seama de gravitatea situației în momentul în care mama nu m-a lăsat să mă duc la meditații, ea nefiind o persoană anxioasă și având încredere în mine că știu să mă protejez de oameni periculoși și mai ales de virusuri. Când am văzut că ea e speriată, am început și eu să mă îngrijorez.

Toate unitățile de învățământ fiind închise, trei zile am stat blocată în casă cu fratele meu mai mare, an terminal la facultate și – se poate spune în anumite situații – un om anxios din fire. La televizor rulau știrile despre Italia și cum se întorc românii în țară. Vedeam cum numărul de morți creștea pe zi ce trece. Fiind mare fană a cărților și filmelor pentru adolescenți care aduc această lume utopică în viața cititorului sau a privitorului, am început să îmi fac scenarii. Am început să îmi imaginez o lume postapocaliptică în care, bineînțeles eu eram personajul principal și unul dintre singurii supraviețuitori. Parcă mi-ar fi plăcut să am doi băieți care să mă curteze în timp ce ne luptam să supraviețuim.

După câteva zile mi-a trecut panica și am încercat să mă îndepărtez pe cât posibil de știri, dar nu am reușit în totalitate. În această perioadă, mass-media a avut un rol important în sănătatea mea mintală, fiind singură sursă de informare și de evadare din această problema cu care ne confruntăm, măcar pentru câteva minute. Faptul că oamenii profită de această perioadă grea pentru toată lumea nu poate să îmi producă altceva decât frustrare că unii nu înțeleg ce înseamnă bunătatea și compasiunea.

MIHAI COSTACHE, 17 ANI: Trebuie să recunosc că, la început, nu am acordat prea multă atenție la ceea ce se întâmpla în Wuhan. Verificam subredditul r/coronavirus din când în când, de obicei în drum spre și de la școală, citind despre tot felul de idei sălbatice pe care oamenii le împărtășeau cu privire la ce se întâmpla în China. Pe măsură ce virusul s-a răspândit, la fel și teoriile conspirației și dezinformarea flagrantă; la fel și curiozitatea mea morbidă. Am început încetul cu încetul să conștientizez că să îmi petrec timpul pe subreddituri ar fi în detrimentul sănătății mele mintale, deoarece deseori ieșisem din acea gaură neagră simțindu-mă epuizat și fără speranță.

Asta a fost cu mult înainte ca oricare dintre cunoștințele mele să fi auzit vreodată de virus. De multe ori am simțit că este nejustificat ca eu să fiu atât de îngrijorat de ceva, când nimănui nu părea să-i pese. Toate acestea s-au schimbat, desigur, când virusul a început să se răspândească către Europa și mai ales când a fost confirmat primul caz în România.

Dintr-o dată, fiecare sursă de știri acoperea aproape exclusiv focarul Coronavirus. Toată lumea își dădea cu părerea în legătură cu situația, iar totul a devenit copleșitor. În doar câteva zile, toate formele de comunicare disponibile (TV, social media, groupchat-uri etc.) s-au transformat în canale pentru persoane dezinformate sau chiar și organizații care răspândeau informații greșite. În cel mai bun caz, erau de-a dreptul amuzante din cauza absurdității lor; în cel mai rău caz puteau fi periculoase.

Personal, am urmărit îndeaproape știrile până la închiderea școlilor. După aceea, m-am gândit că ar fi cel mai bine să încerc să nu mă mai las în totalitate consumat de ce se întâmplă. La început a fost oarecum greu, deoarece încă mai primeam câteva actualizări pe zi de la prieteni, dar din fericire s-au oprit de atunci.

JANNA GRIGORAȘ, 16 ANI: Am petrecut ultimele două luni de carantină acaparată de opinii, ordonanțe, știri dezamăgitoare sau, rareori, pozitive, citind articole care încercau să mă facă să mă simt mai bine dar mă afundau mai mult în tristețea colectivă. Am dat like la atâtea meme-uri, acoperind cu un râs momentele pierdute. Pe feed am văzut sute de reclame de la firme și companii mici cerându-mi ajutorul și am trimis postări wholesome oamenilor de care îmi este dor despre ce vom face când totul se termină. Am fost înconjurată de amintirile unei vieți care părea așa normală și banală și pe care nu mi-o mai pot imagina fără sutele de știri cu măsuri de siguranță, numere și grafice, reclame cu măști și cei 1,5 metri pe care îi am mereu în minte. În timpul oricărei întâlniri online, cu prieteni sau pentru școală, toată lumea are ceva de zis. Fie ea opinie pozitivă sau negativă despre încă o informație intrigantă de pe net, în final rămânem la fel de nesiguri și pierduți ca înainte.

M-am oprit din a verifica obsesiv știrile, totuși oriunde mă aflu sunt înconjurată de ele. Notificarea cu numărul zilnic apare în timpul vreunei ore online reamintindu-mi brusc de ce stau și fac liceul în fața laptopului. Orice verificare rapidă a Instagramului vine cu încă o postare cu o altă situație groaznică într-o țară la fel de nepregătită ca noi. Orice fel de activitate încerc să îmi găsesc, fie ea învățatul, vorbitul cu prietenii sau unul din miile de hobbyuri care ne sunt sugerate constant pe site-uri, sunt urmărită de internetul care se asigură că sunt cel mai informat cetățean, făcându-mă să râd forțat cu meme-uri și vloguri, tânjind la cum era totul înainte sau doar reamintindu-mi că așa este viața mea acum și nu pot să o schimb. Nu contează cât de normal încercăm să trăim sau să facem față situației, online nu poți să scapi de pandemie și prezența ei în viața ta. 

---

Ca adolescenți, suntem permanent expuși la o eternă ploaie torențială de informații, știri, resurse și apeluri pentru ajutor. Indiferent de ce se întâmplă în prezent în viața noastră de zi cu zi, indiferent de cât de confortabili suntem sau nu în online, indiferent de faptul că am fi preferat ca internetul să rămână evadarea noastră din normal, informațiile noi și interesante se vor răspândi ca un foc mistuitor. Companiile și firmele vor încerca întotdeauna să profite de pe urma evenimentelor cele mai recente pentru că la finalul zilei, trebuie și angajații brandurilor de lux și redactorii de la Buzzfeed si Vice să mănânce.

Nu mai contează că, de când mi-am rugat prietenii să scrie aceste texte și până acum, lumea în care trăim s-a schimbat colosal. Faptul că ei vorbesc despre coronavirus când acum cea mai mare avalanșă de informații provine de la Black Lives Matter nu mai are nicio importanță. Mesajul lor rămâne același, pentru că oricare ar fi cea mai nouă știre sau cel mai trending hashtag, noi rămânem copleșiți.

Sophia Țigănaș are 17 ani și este redactor-șef la revista The Calypso Journal, redacția oficială GirlUp Romania, și membru fondator al Versus Magazine, o redacție care vrea să facă auzită vocea adolescenților. E de mult timp pasionată de povești, scrie ficțiune și povestiri scurte și lucrează la finalizarea primului roman.