Ce spun adolescenții despre pozele nud

De ce își fac adolescenții poze nud și seminud, care e rolul lor și de ce le trimit mai departe în ciuda riscurilor?

Această colecție de mărturisiri însoțește un material despre cum, în lumea adolescenților, pozele nud și seminud sunt peste tot.

Sunt monedă de schimb, sunt un mod de explorare, sunt probabil în fiecare telefon de adolescent/ă (dacă nu cu ei, atunci cu alții). Sunt parte din identitate, o bucată de intimitate, un moment de încredere în sine, dar și instrument de răzbunare.

Despre ele vorbim de obicei când aflăm de cazuri de pornografie din răzbunare (revenge porn), dar această normalitate a pozelor nu face prea des parte din discuții. A vorbi despre ele într-un mod util nu înseamnă doar a le accepta, ci a nuanța această normalitate: cum acceptăm că e un obicei răspândit, dar care trebuie practicat cu grijă?

Am stat de vorbă cu peste 20 de adolescenți și adolescente cu vârsta între 16 și 20 de ani – atât ei, cât și psihologi și sociologi cred că ar trebui să vorbim mai deschis despre poze nud: dacă nu vor mai fi considerate un subiect atât de tabu, vom putea preveni abuzurile. Citește mai jos poveștile câtorva dintre ei.

Alexandra, 18 ani, Ploiești

Până prin clasa a VIII-a, am fost și eu printre oamenii care spuneau că „revenge pornul e exclusiv vina fetei, de ce ai trimite nuduri unei persoane” și întregul proces mi se părea ciudat, inutil și greu de înțeles.

Cred că principala cauză e lipsa unei educații pe tema asta și blamarea continuă a orice înseamnă nuditate și sexualitate. În generală, când mai apărea câte un nud pe conturi false de Instagram, ne adunam toți într-un colț și comentam. „Aia? De la VIII C? Normal că o știu”, „Mă așteptam”, „Nu e normală la cap, cum să trimiți așa ceva unui băiat și să te aștepți să nu te știe tot orașul?”.

Ce e sinistru e că asta ne aducea împreună de multe ori, momentele în care râdeam de câte o colegă de genul. Atunci ni se părea amuzant. O persoană dezbrăcată este văzută vulnerabilă, iar nouă ne plăcea să ne credem superiori ei. Ajungeam să o urâm fără niciun motiv, iar toată ura asta era alimentată de adulții din jurul nostru.

Egoul nostru de copii de 12-13 ani era hrănit de adulții care veneau și ridiculizau victima (la liceu o astfel de victimă era să fie exmatriculată pentru că „păta imaginea instituției”), iar în lipsa explicării fenomenului noi credeam automat că e total greșit să faci asta. Cu timpul, cumva ne-am împărțit în două tabere: cei care înțeleg că trimiterea unui nud nu te face un ratat social și cei care în continuare cred că o fată care îți trimite nuduri trebuie etichetată și aruncată la gunoi.

În grupurile mele deseori apar dezbateri. E sau nu e OK să faci asta? E sau nu e OK să judecăm persoanele care fac asta, mai ales atunci când imaginile apar online? Singura conversație pe tema „o viață digitală în regulă” am avut-o într-un grup de Instagram cu niște prieteni. Una dintre persoanele de acolo ne-a trimis nouă din greșeală o poză într-o ipostază provocatoare. Nu foarte exagerată, dar ne-a surprins, în sensul că nu ne prindeam ce legătură are poza ei cu ultima memă trimisă. După ceva timp autorul s-a prins că nu a ajuns unde trebuie creația și-a ne-a spus că moare de rușine și să nu o judecăm. Reacțiile noastre au fost de tipul „stai chill, e OK” sau „ai ieșit bine rău în poza asta, o să-i placă și iubitului tău”. 

Cumva am rămas toți surprinși de cât de relaxat merge totul și în seara aia am vorbit mult despre genul asta de subiecte: iubire de sine, sexualitate, ba chiar și despre imaginea eronată a corpului perfect creată de social media.

Cred că depinde foarte mult de tine dacă trimiți sau nu un nud, dacă ai vrea să primești unul sau nu. Personal nu mă pot imagina niciodată în ipostaza asta. Ai nevoie de foarte multă încredere în tine. E nevoie să-ți iubești corpul, să te iubești pe tine întreg. Și, cum am mai spus, o persoana dezbrăcată este o persoană vulnerabilă, pentru că hainele maschează imperfecțiunile și ne scot în evidență atuurile. Nu poți arăta partea asta a ta chiar oricui, deci e clar că intimitatea între parteneri crește, precum și încrederea. Și până la urmă asta se întâmplă și în viața reală, doar că tehnologia facilitează tot procesul.

Așa că de ce aș judeca asta?


Pozele nud ca formă de a-ți explora relația cu corpul

Daria, 17 ani, Focșani

Cred că din grupul meu sunt cea care îmi încurajez prietenele să facă poze dacă își doresc. Cred că atunci când ajungi să îți faci poze nud ajungi la un nivel de încredere în sine.

Adică trec prin fața oglinzii și mi se pare că arăt bine, îmi place că arăt bine și îmi fac o poză, ceea ce înseamnă că am încredere în mine măcar în acel moment al zilei.

Primesc uneori poze de la prietenele mele sau îmi arată și sunt atât de fericită. Sunt fericită și când o prietenă își schimbă stilul și din niște haine foarte largi care îi acoperă corpul ajunge să poarte chestii mai scurte sau mai mulate, ceea ce dovedește ca se simte bine cu ea.

Sau să zicem că fetei X îi place cum arată într-o zi și își face o poză. Își așază un cadru, își pune florile într-o anumită poziție, își așază lumina și își face mai multe poze. Într-o altă zi aceeași fată se uită la ea și zice „nu mă simt OK”, dar are pozele alea în telefon și mai aruncă un ochi pe ele și i se ridică colțul gurii și își amintește că arată bine.

Sanda, 18 ani, Bacău

Ce pot să spun despre pozele nud/nuditate în ceea ce mă privește este faptul că mă îngrozesc. Asta e mainly din cauza faptului că nu am o relație bună cu al meu corp, deci nu prea îmi dau voie să îl pozez.

Cred că nudurile au o semnificație ambivalentă, fie sunt de validare (pentru sine, nu pentru exterior, în orice caz), fie de convingere a validității. Raportându-mă la mine, e mai mult vorba de aprecierea pozei ca fiind partea grea decât de facerea ei în sine; probabil dacă ar fi cazul să am o relație bună cu corpul meu nu m-aș mai gândi la a doua parte, ci aș lua nudul ca frumos în sine, nu ca o posibilă reușită de cadru care să îmi complimenteze părțile cu care sunt împăcată și să mi le ascundă pe cele care nu „mă mulțumesc”. O astfel de poză m-ar destabiliza și mai tare văzând-o în loc să mă împace, tocmai pentru ca e greu să vezi frumos în ceva ce îți provoacă poate cele mai mari limitări și neliniști.

Raluca, 16 ani, Iași

Pentru mine pozele nud înseamnă explorarea propriei sexualități și acceptarea corpului meu. Acum câțiva ani aveam o relație oribilă cu fizicul meu, mă dezgusta. Obișnuiam să-i urăsc fiecare imperfecțiune, să îl compar cu ceea ce în capul meu era idealul feminin. Pozele m-au ajutat să îi găsesc frumusețea, să îl accept și să învăț să îl apreciez. Acum sunt mult mai împăcată cu felul în care arăt.

Prima poză nud am făcut-o în clasa a VIII-a, la o ședință foto cu o prietenă. Aveam doar niște fructe și câteva ziare și voiam să le integrăm într-o compoziție. Cumva am ajuns să fotografiem fructele împrăștiate în jurul coapselor mele și ne-au plăcut mult pozele care au ieșit.

Nu înțelegeam la vremea respectivă cum am reușit să pozez așa și să fiu și confortabilă în același timp. După ședința foto încă eram complexată, dar experiența în sine mi-a plăcut foarte mult și cred că m-a ajutat să depășesc primul prag, frica de a mă expune în fața altora.

Dumitru, 17 ani, Focșani

Nu am vorbit prea mult până acum cu apropiații mei despre nuduri, dar știu că unii prieteni își fac poze așa. E super OK să îți faci poze tu cu tine dacă vrei asta. La fel, mi se pare super OK și să trimiți, doar că aici apare și riscul ăsta că, practic, îți pui vulnerabilitatea la dispoziția unei alte persoane. Toate variabilele astea nu cred că pot avea repercusiuni atât timp cât le păstrezi pentru tine. Eu personal nu văd sensul de a o trimite.

Pentru mine, scopul pozelor a fost de a-mi vedea corpul dintr-o altă perspectivă. Din „exterior”, să zic. S-a întâmplat relativ recent ultima dată. Nu se întâmpla nimic semnificativ psiho-emoțional, doar simțeam să fac asta. Poate o explicație ar fi că trec, ușor-ușor, de la un corp de copil la unul de adult.

Scopul meu nu e să îmi fetișizez corpul, adică nudurile mele nu cred că ating pentru mine vreo arie sexuală, poate doar tangențial. De cele mai multe ori, „nudurile” mele îmi includ tot corpul.


Pozele nud ca normă în aplicațiile de dating

Matei, 19 ani, Focșani

Am trimis și eu poze nud. Eram într-o perioadă când nevoia mea de explorare sexuală nu-mi dădea pace și avusesem niște incursiuni pe Grindr. Acolo nudurile sunt mai degrabă de așteptat decât surprinzătoare. Nu erau oameni în care aveam încredere, dar trimiteam din două motive: 1. pentru că mă simțeam dator, căci și eu ceream la rândul meu; și 2. altfel nu prea aveai cum să avansezi discuția.

Unii dintre ei trimiteau, ca breaking the ice, direct o poză cu ei, mai mult sau mai puțin nud. Încercam totuși să mi le fac să n-arăt ca un puștan de 16 ani (chiar dacă eram trecut de 18) și nici să nu arăt foarte slab.

Am realizat că până n-o să mă și duc până la urmă să fac sex cu cineva, aplicația asta o să mă bântuie grav. Trecând peste toate fricile astea și toată vinovăția după ce petreceam o oră-două pe telefon o dată la ceva timp, după ce mi-am luat avânt și mi-am bifat nevoia asta de explorare mi-am șters-o și dusă a fost. 

Andrei, 18 ani, Brașov

În grupurile apropiate suntem foarte open cu chestiile astea. Am prieteni care practică pozele nud for fun și alții care nu, dar suntem deschiși și nu e un lucru tabu. Facem asta ca să fim cât mai pozitivi cu corpurile noastre. Sună basic poate, dar încercăm măcar între noi să combatem standardele astea impuse de cum ar trebui să arate un corp, avem momente când stăm almost naked și unii cu alții, complet platonic. Am devenit mult mai confident de când facem chestia asta, mă ajută.

Cred că la 17 ani am făcut prima poză nud. Era menită pentru un tip cu care vorbeam eu în perioada aia. Era un schimb de poze, n-a fost vreo presiune sau ceva, era doar de fun. S-au mai întâmplat de câteva ori chestii d-astea, cu schimburi, dar era doar the thrill of it. Adică o persoană străină cu care poți să faci schimb de poze de genul pentru că oricum nu o să vă întâlniți niciodată.

Acum nu mai fac asta, nu mai e interesant. Pentru că acum (mă rog, înainte de carantină) trăiam experiențe sexuale în viața reală și nu mai aveam nevoie de sexting, pentru că asta înlocuia nevoia mea de real stuff.


Pozele nud în cuplu

Ioana, 17 ani, Suceava

Suntem împreună de cinci luni. El mi-a trimis o poză în care era doar în boxeri chiar înainte să fim împreună, asta ca un seminud. Cred că poze nud am început să trimitem după o lună și ceva de relație. A venit complet natural, ca o joacă.

Avem încredere unul în altul și ne respectăm. Nu e ca o obligație în relație sau ceva, pur și simplu face distanța mai ușor de suportat. E un confidence boost pentru ambele părți, suntem mai apropiați că am explorat și partea asta a unei relații și ne simțim mai confortabili cu corpul nostru când știm că există cineva care îl acceptă și îl iubește așa cum e. 

Diana, 19 ani, București

Îmi e frică să fac. Știu că hackuiește cineva un cont, dacă găsește acolo ceva, în iCloud? Șterg repetitiv nudurile dacă trimit iubitului la distanță, trimit prin mesaj care dispare pe Instagram. El are un folder cu nuduri ale mele puse sub cheie. Și când le fac am extrem de mare grijă să nu se vadă fața. Nu pot cumva să-mi asum că dacă aceste fotografii ar apărea vreodată pe conturi hackuite să-mi apară și fața acolo. Am trecut prin experiențele astea cu prieteni sau le-am văzut.

Primele poze le-am făcut pentru cunoaștere, la 15-16 ani, nu-mi doream să arăt ceva. Pur și simplu mă cunoșteam. Nu poți să le numești poze nud, că aveam ceva haine pe mine. Mă uitam „uite azi am abdomenul mai format, astăzi nu”. N-a fost niciodată la mine ceva de exhibiționism sau de a fi sexy. Pentru mine era o joacă a cunoașterii. Nuduri în adevăratul sens al cuvântului am trimis după jumătate de an de relație; am început-o la 16 ani. 

Când stăm mult timp despărțiți unul de altul, el îmi mai cere. Eu îi trimit când mă simt sexy și trimit după ce m-am spălat. Sau când fac workouturi. Și când mă roagă să-i trimit nuduri, e la latitudinea mea. Nu pune presiune. Când se întâmplă un act de genul e unul consensual, un lucru extraordinar de important.


Pozele nud ca teamă și traumă

Maria, 19 ani, Iași

Eram prin clasa a VII-a și ne pregăteam de sport, în vestiar, iar o colegă, care de altfel era o prietenă bună, m-a fotografiat fără să știu în timp ce mă schimbam în echipament. A fost foarte dezamăgitor pentru mine când am aflat de la vecinul meu, care era și el coleg cu noi, că mai toți din generația noastră aveau poza cu mine dezbrăcată, inclusiv el. Nu am avut ce să fac, decât să îl rog atunci să mi-o arate, că să îmi pot da seama cât de mult se vedea, să știu cât de mult trebuie să îndur situația. 

Poza a început să circule și pe la băieți mai mari de la noi din liceu și care mai apoi îmi trimiteau mesaje spunându-mi că dacă am „făcut” o poză dezbrăcată, sigur fac și alte lucruri. 

Cel mai dureros a fost că nu puteam să fac dreptate, îmi era prea rușine de părinții mei să le spun cu ce mă confruntam la școală, din simplul motiv că era implicată o poză cu mine și nu în ultimul rând că prietena mea dăduse naștere la acest lucru, fără să îmi ceară acordul, doar din simplu amuzament. Ea a crezut că e o farsă bună.

Am trecut peste această situație stânjenitoare destul de matur pentru vârsta pe care o aveam atunci. Știam că dacă am să mă „ascund” într-un fel sau altul, lumea tot va mai căuta să râdă de mine sau să comenteze de acea poză. Am încercat să mă comport ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ca și cum nu exista o poză cu mine dezbrăcată pe la colegii mei. Am vorbit cu diriginta mea, iar ea m-a ajutat destul de mult și a încercat să facă demersurile normale, i-a scăzut nota la purtare colegei care făcuse poza pentru că nu mi-a cerut acordul și pentru că era făcută și în incinta școlii.

Magda, 20 de ani, București

Iubesc să îmi fotografiez corpul, e cel mai de preț lucru pe care îl avem. Cât despre self-esteem, mie mi-a crescut extrem de mult încrederea în mine de când am învățat să îmi iubesc corpul.

Toată treaba a început [pe la 13 ani] cu videoclipuri la TV în care apăreau modele în lenjerie intimă sau fotomodele pe Facebook și am zis să o facem din pur amuzament, să fim și noi „modele”. Mi se părea atât de frumos, dar la vârsta aia nici nu aveam noțiunea de „conținut sexual”, am făcut-o din glumă, din curiozitate. Am avut o traumă foarte mare când au ajuns distribuite pentru că lumea se comporta de parcă am comis o crimă, când de fapt nu era absolut nimic greșit în asta.

Cât despre riscuri mulți spun „dacă pozezi așa ți-o ceri”, când de fapt atâta timp cât eu nu îți spun verbal că vreau [să le distribui], nu există consimțământ, pot să mă îmbrac și să mă pozez exact așa cum simt. 

Bărbații mi se par oricum cei mai ipocriți la acest capitol, sunt cei mai mari consumatori de pornografie, dar blamează femeile pentru felul în care se expun. Mi se pare foarte important să educi băieții să nu mai vadă în femei obiecte sexuale, că mulți dintre ei consideră femeia inferioară bărbatului.

Am învățat că pentru fiecare incident de agresiune/hărțuire/viol de vină e agresorul/violatorul, nu victima, nu îmbrăcămintea.

Andreea, 19 ani, București

Eu am o teamă teribilă de lucrurile astea tocmai că mă gândesc la consecințe și la faptul că dacă s-ar întâmpla ceva, eu aș fi blamată. 

S-a diminuat cu timpul frica aia, dar cu fiecare caz de revenge porn pe care îl aud parcă mi se strânge stomacul de teamă. E foarte obositor să simt că trebuie să rămân în relații bune cu oricine chiar dacă uneori poate o persoană mi-a devenit antipatică, doar pentru că am o groază să nu aibă undeva un folder ascuns cu ceva ce eu nu știu.

Fără să trimit, tot făceam poze artistice doar pentru mine, cu lumini și umbre, cumva să-mi justific nevoia asta de explorare, de împăcare cu propriul meu corp. Cred că pe la 14 ani am avut prima curiozitate să mă fotografiez întreagă, destul de departe de telefon, ca să văd cum îmi sunt așezate coapsele în relație cu restul trupului. Dar doar o dată a fost full nud. Cumva era o presiune pe mine că lumea ar crede că e ceva greșit. Mi se pare impresionant cum oamenii îți pot deranja și intimitatea ta, zona ta de confort, cum pot intra până și acolo.


Pozele nud ca formă de a recâștiga controlul asupra propriului corp

Ina, 17 ani, București

Eram boboacă, la liceu. Mi-a zis o colegă că i-a zis un alt băiat de la o altă clasă că a văzut niște poze cu mine pe contul de Instagram al unei tipe din alt liceu, pe care n-o cunoșteam, care doar se știa cu băiatul căruia i-am trimis pozele.

Știam că el a făcut screenshot la unele, dar I never thought anything of it.

Nu mai țin minte exact, dar nu eram nud în niciuna, era doar una cu fundul meu. Puteam în orice moment să neg, pentru că era în fosta mea cameră, care arăta complet diferit, eu la fel, eram mult mai slabă. Putea să fie absolut oricine altcineva.

Nu știu cum au ajuns pozele acolo, nu păreau prieteni. Fata a postat, n-a zis cine e în poză, nici că era vorba de mine, pusese doar un emoji. Eram foarte confuză, nu înțelegeam. E ironic într-un fel: pozele astea sunt leak-uite de obicei pentru ca persoanele să se simtă prost, dar când pozele ajung la alte persoane, majoritatea nici nu știu cine e în ele.

Într-un alt episod am trimis o poză iubitului meu de atunci, în vara de dinainte de clasa a IX-a. Nu știu dacă o consideram hot sau sexy, era de la piscină. Eram într-o cameră, într-o oglindă, și aveam costum de baie, nu era ceva wow. Stăteam cu fundul mai curbat.

Fix când a început liceul ne-am despărțit. Eu m-am certat cu prietenul lui cel mai bun, care era foarte sexist. Iar acest prieten făcuse rost de poza cu mine de la piscină și i-a dat mesaj unei prietene să mă amenințe că o să pună poza aia nu știu unde dacă nu mă potolesc.

Prietenele mele îmi spuneau: nu, trebuie să reparăm, gata, o să-ți ceri scuze sau îl batem. Fiecare are părerea ei: chiar dacă nu e OK, mai bine îți ceri scuze și lași așa; mergem la el și încercăm să negociem sau mergem să-l batem. Dar eu nu am vrut să merg să negociez cu un om over my own privacy, that’s not how it works.

Și am postat-o eu pe Snapchat.

The whole point pentru care am postat poza aia a fost ca să take the power back. Da, am simțit. Inițial m-am simțit prost că a trebuit să fac asta. M-am simțit prost că asta trebuie să se întâmple. N-ar trebui să se întâmple asta nimănui. Mi-am dat seama că nu pot să-i schimb și că the least I could do was to take my power back și să make things right for myself.

CUM AM SCRIS ACEST TEXT
Pentru acest articol am stat de vorbă cu 30 de adolescenți și adolescente din țară. Cei care apar aici și în acest articol au numele schimbate sau apar doar cu prenumele pentru a le proteja identitatea.


Susține DoR

Te ajută ce ai citit? La DoR, credem că jurnalismul bun ne ajută să ne transformăm viețile. Oricât de imprevizibile par aceste vremuri, vom continua să scriem cu grijă și empatie, să căutăm soluții pentru a ne simți conectați și mai rezilienți. Împreună.

Susține-ne munca. Cumpără un abonament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *