Trimit nuduri. Rar. Cu grijă. Către cei în care am încredere.

Adolescenții fac și trimit des poze nud. Cum putem vorbi mai deschis despre ele ca să prevenim abuzul?

Când Cristina și-a făcut o poză de la abdomen în jos într-o noapte de aprilie, simțea că făcea ceva interzis. Era pe Instagram cu băiatul cu care vorbea de câteva săptămâni. El îi spunea că ar vrea să-i vadă corpul, că îi e dor de pozele ei. Cristina era la laptop – terminase de câteva ore școala online –, a luat telefonul, s-a ridicat de la birou și s-a pozat în lenjeria roșie. Fața nu-i apărea.

Tot atunci a lovit din greșeală paharul de vin roșu de pe birou, care s-a vărsat pe perete. A căutat repede niște șervețele, a încercat să șteargă, dar pata a rămas, apoi a deblocat telefonul, a căutat poza și a dat send.

„Damn. That does look nice”, i-a răspuns el. Poza a dispărut în câteva secunde, cum se întâmplă când alege view once. Apoi au râs de faza cu vinul. Dacă n-ar fi fost vinul, probabil nici nu și-ar mai aminti episodul, pentru că e unul banal. 

Cristina știe că pozatul vine la pachet cu riscuri. Are 17 ani și învață într-un liceu din București. Știe că fetele care trimit poze nud cu ele nu sunt în siguranță și că se poate întâmpla oricând să fie văzute și de alții, să se râdă în grup de ele sau chiar să fie postate public.

Când era în clasa a VII-a, o fată pe care o știa printr-o prietenă a trebuit să se mute din școală din cauza bullyingului, care a urmat unor poze cu ea dezbrăcată. Știe că există conturi false de Facebook făcute de pedofili ca să te convingă să le trimiți poze cu tine, ca apoi să ajungă pe site-uri de pornografie. Nu a învățat despre asta la școală, nici de la părinți, ci de pe internet și de la prieteni. Știe ce semne îi arată că cineva e periculos: cum vorbește, dacă insistă prea mult, dacă profilul pare proaspăt creat. Cu toate astea, nu renunță la a-și face fotografii. Știe exact de ce le trimite: vrea să fie validată, să audă că are un corp frumos.

În generația ei, pozele nud sunt peste tot.

Sunt monedă de schimb, sunt un mod de explorare, sunt probabil în fiecare telefon de adolescent (dacă nu cu el, atunci cu alții). Sunt parte din identitate, sunt o bucată de intimitate, sunt un moment de încredere în tine. Sunt subiect de bârfă și instrument de răzbunare, sunt lucrul pentru care poate să te știe tot liceul și care poate să-ți distrugă viața, sunt subiectul unui proiect de lege în Parlament care îi va condamna penal pe cei care distribuie poze fără consimțământ. Sunt lucrul de care profesorii se rușinează, sunt chestia despre care nu se vorbește în public, dar de care toată lumea știe.

E complicat să vorbim despre nuditate la adolescenți fără să ne scandalizăm sau să ne temem pentru siguranța lor. Ar însemna să fim deschiși la ideea că adolescenții au dreptul să-și descopere sexualitatea.

Dar asta pare greu într-o țară în care sexualitatea a fost atât de mulți ani tratată numai ca mod de a-ți face o familie; într-o țară în care un proiect de lege pentru educație sexuală a fost adoptat cu dificultate anul acesta, pentru o singură dată pe semestru, și cu acord parental; într-o țară care ne dă semne că ar prefera să-și țină tinerii în rușine, fără noțiuni despre abuz și consimțământ, dar cu certitudinea că violul unor fete minore este o normalitate; într-o țară în care ar ajuta să ne dăm seama că nu accesul liber al adolescenților la informație ar trebui să ne sperie, ci faptul că îi lăsăm să o filtreze singuri.

[CITEȘTE ȘI: Mărturisirile a 13 adolescenți despre relația lor cu pozele nud sau seminud: de ce se fotografiază, de ce le trimit, care sunt riscurile, cum vorbesc cu prietenii despre asta.]

pp

Pozele nud sunt mai frecvente decât credem.

În 2016-2017, trei cercetătoare-sociolog au făcut o cercetare despre calitatea prieteniei în online, pe 1.600 de liceeni cu vârsta între 11 și 18 ani din Cluj și București. Un set de întrebări din chestionar a tratat situaţiile de abuz de informaţii personale, printre care și sextingul (schimbul, prin telefoane, de mesaje de natură sexuală între două persoane, care poate include și imagini) și ceea ce ele au numit „sextingul consensual deturnat” (ceea ce alții numesc revenge porn): postarea publică sau retrimiterea către alte persoane a unor poze nud sau semi-nud care au fost iniţial trimise în privat. Rezultatele cercetării, adunate sub titlul „Percepția adolescenților asupra riscurilor sextingului”, arată că 5% au declarat atunci că au făcut și ei lucrul ăsta altcuiva, 6% că li s-a întâmplat așa ceva, și 17% că au fost martori la astfel de situații.

Sextingul era văzut diferit în funcție de vârstă: Copiii mai mici, de 13-14 ani, îl practicau din joacă, din curiozitate, ca să râdă unii de alții, pe când, după 15 ani, adolescenții îl practicau ca parte din relațiile pe care le construiau. Dintre cei de 13-14 ani, 20% spuneau că au primit mesaje sexuale, fetele într-un număr mai mare decât băieții, iar 33% dintre cei de 15-17 ani spuneau că au primit, fără o diferență de gen sesizabilă.

„Dacă sextingul e cu consimțământ de ambele părți, dacă face parte dintr-o relație în care cei doi au încredere unul în celălalt”, spune Bianca Balea, doctor în sociologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, „sextingul trebuie privit ca parte din viața intimă, sexuală a adolescentului. E normal să se întâmple asta pentru că dispozitivele fac parte din viața lor.”

Problema apare când adolescentul „nu recunoaște riscurile la care se expune atunci când practică sextingul, care este limita la care sextingul devine, dintr-o activitate normală, una care poate aduce multe prejudicii, cum ar fi când unul dintre cei doi devine victima unui abuz de informații personale”, spune Balea. „Aici intervine rolul nostru ca adulți: să povestim despre sexting și despre riscuri, să nu-l facem un subiect tabu”.



Pozele nud devin un subiect public când se află de cazuri de pornografie din răzbunare, dar această normalitate a pozelor nu face prea des parte din discuții. A vorbi despre ele într-un mod util nu înseamnă doar a le accepta, ci a nuanța această normalitate: cum acceptăm că e un obicei răspândit, dar care trebuie practicat cu grijă?

Am vorbit cu mai multe adolescente cu vârsta între 16 și 19 ani, care spun că pozele nud le ajută să se simtă mai încrezătoare în ele.

„Stai cu tine în oglindă, îți faci poze, te hype-uiești tu singură: Da, arăt bine!”, spune Raluca, de 18 ani, din Bacău, care trimite unele poze prietenului ei. „Nu sunt persoane care să facă chestia asta câteodată și trebuie să o faci tu cu tine. Tu cu tine să te simți bine.”

Și Cristina, din București, a creat un grup cu prietenele ei pe WhatsApp când și-a făcut prima poză nud, ca să le-o arate și să se încurajeze reciproc. „Suntem foarte critici cu noi înșine. Trebuie să ne complimentăm noi între noi.” E un mod de a-și reface încrederea după ce în școală mereu auzea că era prea slabă, prea mică sau că nu avea forme, inclusiv de la o prietenă. După toate astea, și-a spus că e timpul să audă și lucruri bune despre corpul ei.

Iar pe telefon, totul e la un tap sau un send distanță.

„Toată viața ta e acolo”, spune Irisz, care a văzut asta cel mai bine în cea de-a doua ei relație, la 18 ani, care a durat un an și a fost la distanță. „Din ce trimiteam, jumate era text și jumate era poză. M-am trezit, fac o poză la fața mea dimineață, îmi fac temele, fac o poză la masa cu caietele și pixurile, fac o poză la «ia uite-o pe asta cum s-a îmbrăcat la liceu». Când scriu «Mi-e dor de tine, aș vrea să fii aici», natural e să atașez și la asta o poză. Iar creierul tău se duce în «Acum – sex». Simțim foarte tare nevoia asta de o componentă vizuală.”

Cu fiecare articol nou despre revenge porn (cel mai recent acesta, pe Scena9), lui Irisz, acum în vârstă de 20 de ani, i se reactivează teama că oriunde, oricând, ar putea să apară fotografii nud sau seminud cu ea pe care le-a trimis doar iubiților ei.

După ce a citit în articolul de mai sus că fotografii cu fete de 12-13 ani au ajuns pe pagini publice de Instagram, în care erau numite „curve”, și în grupuri de pornografie infantilă cu 30.000 de membri, a aflat că prietenele ei se gândeau la același lucru: dintr-un număr atât de mare de oameni, sigur cunoști cel puțin unul. N-ai de unde să știi dacă nu e chiar cineva care are o poză cu tine.

Avea 16 ani când a început să-i trimită poze primului ei iubit. Când se gândește acum la asta îi vine să-și spună: „Bă, da’ proastă erai”. Tot ce făcea făcea ca să-l țină aproape, iar fotografiile erau parte din asta. Simțea că trebuie să-l cucerească. I-a trimis mai întâi poze în lenjerie, apoi cu spatele gol sau doar cu un prosop, iar apoi nuduri complete. Își acoperea fața de cele mai multe ori, dar știe că oricine îi știa camera ar fi putut s-o recunoască.

Era un fel de a spune: „Eu dețin puterea, uite cum arăt, te vrăjesc, ești al meu”, spune Irisz. „Și cum să nu te simți bine cu tine când reacțiile pe care le primești sunt «mamă, cum ești», «mamă, ce bine arăți», «ce am făcut eu, un nimeni, să merit să fiu cu cineva ca tine?».”

E complicat să nu dea vina pe sine – dacă ar fi o prietenă în locul ei, i-ar lua apărarea – dar, chiar și conștientă de pericol, a continuat să trimită poze. E ca un joc pervers, unul în care „simți că ai putere, dar de fapt îi oferi putere partenerului prin ce ai trimis”.



Dacă într-o relație adultă, bazată pe încredere, pozele pot ajuta la clădirea relației, în etapa adolescenței nu sunt o dovadă de încredere, spune Domnica Petrovai, psihoterapeută și fondatoarea Școlii pentru Cuplu. „Motivele pentru care aleg să împărtășească pozele, și în rândul băieților și în rândul fetelor, vin tot dintr-o insecuritate și din nevoia de a-l cuceri pe celălalt. Le este foarte teamă să fie respinși și atunci supracompensează cu o expunere care vine în contradicție cu insecuritatea.”

Sunt câteva trucuri prin care adolescenții își protejează identitatea. Nu își includ fața în poze, nu lasă să se vadă mult din camera lor, din alte obiecte sau semne distinctive, păstrează imaginile într-un folder cu parolă în Snapchat sau folosesc aplicații care le protejează. Învață din TikTok-uri cum să adauge un tatuaj sau semn ca să poată nega că au fost ei în poză – un tatuaj diferit pentru fiecare destinatar înseamnă că vor ști de la cine a pornit leak-ul. Le trimit mai des pe Snapchat sau Instagram pentru că așa imaginea poate să dispară în câteva secunde, chiar dacă asta nu elimină riscul ca persoana să facă screenshot.

Pe conturile grupului de adolescenți Girl Up România, care luptă pentru drepturile fetelor din țară, mare parte din mesajele primite sunt de la fete care cer ajutor după ce poze cu ele sunt făcute publice. Sofia Scarlat, care are 17 ani și e fondatoarea mișcării, și celelalte colege îndreaptă fetele spre avocați care oferă sprijin juridic gratuit și spre cele trei articole din Codul Penal unde s-ar putea încadra dacă vor să facă plângere penală: fie la pornografie infantilă, dacă e minoră și agresorul e major, la șantaj dacă a fost șantajată pentru ca pozele să nu fie publicate, sau la hărțuire, dacă agresiunea este una repetată.

Deocamdată, pornografia din răzbunare nu e incriminată în Codul Penal, dar există un proiect legislativ, inițiat și depus în iulie 2019 de senatoarea USR Florina Presadă. După ce un articol publicat de Casa Jurnalistului în 2018 arăta în detaliu cum poate fi afectată o victimă a pornografiei din răzbunare, Florina s-a întâlnit cu ONG-uri care oferă sprijin victimelor violenței în familie și cu reprezentanți ai Poliției și ai DIICOT. Multe femei se confruntau cu situații în care fotografii nud erau făcute publice de foști parteneri fără consimțământul lor, dar pentru că fapta nu era prevăzută în Codul Penal plângerile lor erau instrumentate ca infracțiune de șantaj, hărțuire sau amenințare, uneori fără succes, pentru că nu existau dovezi.

„Am vrut să umplu un vid legislativ”, spune Presadă. Chiar dacă au existat condamnări, „prejudiciul în cazul faptei de pornografie nonconsensuală este mult mai mare, dincolo de hărțuire sau de șantaj. Persoana este umilită public și chiar există un prejudiciu de imagine. În cazul unui adult, are probleme în a găsi un loc de muncă.”

Proiectul, care a fost adoptat de Senat în octombrie anul trecut și mai trebuie să treacă prin vot în plenul Camerei Deputaților, propune incriminarea „divulgării, difuzării, prezentării sau transmiterii, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane fără consimțământul persoanei înfățișate, de natură să provoace acesteia o suferință psihică sau o știrbire a imaginii”. Presadă s-a inspirat din legislația altor țări, ca Marea Britanie, Germania, Franța sau Canada. Acestea, alături de 46 de state americane, sancționează pornografia nonconsensuală cu pedepse de la câteva luni la doi ani de închisoare.

Legea va permite să avem în primul rând date despre frecvența cazurilor, să monitorizăm felul în care sunt instrumentate de autorități (în multe cazuri, victimele spun că sunt blamate chiar de polițiștii care ar trebui să le sprijine) și să ne folosim de „caracterul ei preventiv”, spune Presadă, care crede că va trebui să vorbim despre lege în școli, pentru ca atât adolescenții cât și părinții să fie conștienți de riscuri. „Dacă avem consimțământ pentru a deține fotografiile, asta nu înseamnă că avem consimțământ și pentru a le distribui.”

„În România se reacționează când se ajunge într-o situație imposibilă”, spune Sofia Scarlat, care a fost uimită de solidaritatea față de victimă a celor care au reacționat la Umilința supremă, articolul din Casa Jurnalistului. Articolul e povestea unei tinere de 20 de ani ale cărei poze intime fuseseră postate de un fost iubit pe Facebook, pe grupuri de vânzări și pe site-uri de escorte, cu numărul de telefon și uneori cu adresa de acasă.

 „Toată lumea zicea «Wow, cum s-a ajuns în situația asta?»”, spune Sofia. „Atunci a fost un caz șocant, era și poliția implicată, iar el era agresorul ideal: fiul unui politician din România și la o facultate de fițe din străinătate. Dar dacă prezinți o situație mai micuță, că ajung pozele unei fete pe un site, atunci lumea o să zică «Da, dar și ea a trimis, și ea a făcut».

Și cazurile șocante de revenge porn vin adesea tot din momente mici, situații gri despre care mi-au povestit mai mulți adolescenți, și care pentru ei nu sunt neobișnuite: grupul care se adună în Starbucks, unde cineva scoate brusc telefonul, arată un nud primit și altcineva poate face o poză telefonului și o păstrează; cineva care ia telefonul din mâna cuiva și se uită prin pozele ei până găsește o poză cu corpul ei; cineva care trimite pe grupuri de WhatsApp din liceu o poză cu o colegă goală în baie; colega care îți face o poză când te schimbi în vestiar și o trimite băieților din școală pentru că i se pare amuzant; fata dintr-un sat care a renunțat la școală în clasa a X-a pentru că nu mai suporta să audă că e curvă după ce au circulat poze cu ea goală; băiatul care la majoratul lui le arată prietenilor o filmare cu o fată care îi face sex oral în baia școlii, fără ca ea să știe că e filmată pentru că era legată la ochi.

Revenge pornul, în cazuri mai mici sau mai mari, e tot despre putere, spune Irisz. Iar asta se vede și în alte comportamente ale adolescenților care au loc și fără telefon: în bârfă.

În adolescență, intimitatea e cam singurul lucru asupra căruia ai tu control, nu părinții tăi. „În momentul în care tu la ora 10 trebuie să fii acasă, păi în orele alea numai de-al dracului faci toate prostiile”, spune Irisz. „Și în momentul în care tu simți că ești puternic, stați în cerc și povestiți ceva despre iubitul tău și toată lumea râde, te simți the star of the show. Ceea ce chiar cred că ai nevoie să simți când ai atâta nesiguranță și o bună parte din viața ta e dictată de alți oameni.”

Dacă trimiți mai departe pozele nud, asta vine din dorința de răzbunare, ceva de care poate adolescenții nu sunt mereu conștienți, spune psihologul Domnica Petrovai. „Apare foarte des când m-ai părăsit, mă simt abandonat sau simt că-l placi mai mult pe celălalt și mă răzbun pe tine trimițând o fotografie intimă într-un spațiu public. Încalc granițele încrederii și intimității și simt nevoia ca celălalt să sufere pentru că eu sufăr foarte mult.”



Cele mai multe victime în cazuri de revenge porn sunt fetele și femeile, însă studii recente din străinătate arată că și băieții și bărbații sunt victime – nu în proporții asemănătoare, dar le e mai greu să raporteze.

Agresorii nu sunt de fiecare dată băieți, dar de cele mai multe ori băieții sunt cei care dau mai departe poze intime care le erau destinate doar lor, iar motivele pentru asta sunt înrădăcinate cultural.

„Un băiat care fuge de emoțiile inconfortabile va dezvolta o serie de mecanisme care îi vor îngreuna trăirea și gestionarea celorlalte emoții, iar asta îi va scădea empatia față de ceilalți”, explică Raul Lupaș, psiholog la Mind Education. În plus, adolescenții cresc cu un acces îngrijorător de facil la pornografie (studii din străinătate arată că vârsta medie la care băieții încep să ia contact cu pornografia este 11 ani), din care principalul mesaj, spune Lupaș, este „deconectarea emoțională între doi parteneri și un comportament de subjugare a femeii”.

Bărbatul e dur, puternic, dominant, iar femeia apare ca fiind supusă. Pe lângă faptul că normalizează mitul violului (femeia arată că obține plăcere dintr-un comportament abuziv), asta îi învață că, pentru a fi acceptat ca individ sexual, un bărbat trebuie să se comporte dur. „Și că «nu» nu înseamnă «nu, nu vreau»”, spune Lupaș, „înseamnă «ei, așa fac fetele»”.

Când, într-un videoclip ieșit recent la suprafață, vloggerul Alexandru Bălan (Colo) spunea că fetele de 16 ani merită violate, băieții care îi luau apărarea spuneau că fetele și-au căutat-o (Bălan a fost reținut recent de Poliție, fiind acuzat de instigare la violență asupra minorilor). Când consimțământul nu există în ceea ce ei consumă și când el nu e predat nici în școală, nu are cum să fie o prioritate.

E important ca adolescenții să aibă în școli programe care să le dezvolte empatia și abilitățile psihosociale, adaugă Lupaș. „Adică să înțeleg care este efectul acțiunilor mele. Efectul pe care-l văd când trimit o poză e că ceilalți râd, se distrează, mă apreciază, îmi oferă validare, mă acceptă, dar nu pot să văd mai departe de atât, nu înțeleg că repercusiunile asupra celeilalte persoane pot fi atât de intense.” 



E necesar ca adolescenții să aibă mai multe spații și ocazii în care să vorbească despre emoții, dar asta de cele mai multe ori nu începe acasă.

„Există o mare deconectare și o depărtare între adolescenți și părinți în ceea ce privește sexualitatea”, spune Adriana Radu, fondatoarea canalului de YouTube SEXUL vs BARZA, pe care l-a pornit la 23 de ani din dorința de a vorbi despre lucrurile care nu s-au vorbit cu ea când era adolescentă. Astăzi are 31 de ani și lucrează cu un psiholog și un medic psihiatru de la organizația Salvați Copiii, care răspund la întrebări despre educație sexuală și sănătate reproductivă și îi consiliază pe adolescenți să stea de vorbă cu adulți. Cele mai multe întrebări vin în momente critice („Oare sunt însărcinată dacă am făcut sex fără prezervativ?”), de la tineri care sunt speriați de ce vor spune părinții. „Până la urmă îi ajutăm pe adolescenți să-și asume o responsabilitate”, spune Adriana, „și să-i liniștim cu privire la temeri pe care ei le au pentru că părinții nu și-au făcut jobul să discute deschis cu ei, pentru ca ei să știe că e OK să vorbească despre asta. Îi îmbărbătăm ca ei să fie cei puternici în aceste conversații delicate.” 

Experiența de a-ți fi publicată o fotografie pe care ai crezut-o privată este una singuratică, nu ai un spațiu de siguranță ca să împărtășești ce ți se întâmplă și de aici se poate declanșa trauma. „Rămâi cu toate gândurile, rușinea, vina, sentimentul de umilință”, spune psihoterapeuta Domnica Petrovai. „Duci tot disconfortul singur.” Consecințele suferite ca victimă se vor răsfrânge mai departe în relațiile adulte: fie ajungi să nu mai ai deloc încredere în cel de lângă tine, fie eviți orice relație intimă, fie vei căuta situații abuzive.

Petrovai este și ea mama a două adolescente, una de 14 ani și cealaltă de 18 ani. Când era în clasa a V-a, fata cea mare a primit în grupul de WhatsApp cu colegii aluzii sexuale despre o altă fată. Fiicei i s-a părut amuzant. Petrovai i-a explicat că era vorba de informații private și că e greșit să fie făcute publice. 

E important să creezi în familie obiceiul unor discuții dificile, spune Petrovai, dar să reziști tentației de a încerca să afli totul despre viața copiilor tăi adolescenți. Pe fata mai mică, mai tăcută, o ajută să scrie mai întâi într-un jurnal ce o supără și ce o pune pe gânduri, pentru ca mai apoi să poată vorbi cu mama ei despre asta.

În orașele mai mici sau în familii foarte stricte, autoritare, „care se bazează în educația copiilor pe motivația dată de frica de a nu fi pedepsiți, de a nu greși, de a nu supăra sau dezamăgi părintele”, situația e alta, spune Silvia Guță, psihoterapeută. „Adolescenților respectivi le lipsesc informații de bază despre cum se întâmplă reproducerea umană. Nici nu au dezvoltate aptitudinile de a căuta informația respectivă, le e frică să caute și își dezvoltă mecanisme de autoblamare, autoînvinovățire pentru faptul că se gândesc la o fată, un băiat, pentru faptul că au porniri sau nevoi de natură sexuală, pe care nu le înțeleg, pe care și le neagă.” Guță este coordonatoarea caietului Relațiile adolescenților din România și ce spun ele despre noi, publicat de Fundația Friends for Friends, și creatoarea atelierelor In a Relationship, ținute cu liceeni din mai multe orașe din țară.

Sunt studii care arată că sextingul e unul dintre motivele pentru care fetele își încep viața sexuală mai devreme, dar ajută dacă privim problema dintr-o perspectivă mai amplă, spune Guță: lipsa educației sexuale e cea care duce la începerea mai devreme a vieții sexuale. Ca fată, și mai ales ca fată din mediul rural, cedezi presiunilor mult mai ușor. „Fetele nu-și încep viața sexuală pentru că vor ele, își încep viața sexuală pentru că s-a pus presiune pe ele, ori de partener, ori de grupul de prietene”, adaugă Guță, iar studiile arată prevalențe asemănătoare în cazul deciziei cu care fetele se confruntă înainte de a trimite o poză nud sau nu.

Spre deosebire de băieți, fetele trăiesc cu dublul standard că trebuie să fie „cuminți” și să nu apară în ipostaze indecente, dar trebuie să trimită o poză intimă cu ele la cererea băiatului pe care îl plac, ca să păstreze relația – un lucru valabil mai ales în cazul adolescentelor mai tinere, de 12-13 ani, vârstă la care nu ai experiențe anterioare pe baza cărora să iei o decizie.



În familii, subiectul pozelor nud nu apare de obicei de la sine, nici adolescenții nu merg direct spre părinți să vorbească despre asta. Karla, în vârstă de 19 ani, simte că are o relație deschisă cu mama ei, și că o poate întreba lucruri despre relații: recent a vrut să știe dacă e anormal să nu faci sex zilnic dacă locuiești împreună cu prietenul tău. Despre poze nud sau seminud (a început să și le facă în urmă cu un an, când și-a început viața sexuală) n-a simțit nevoia să pornească o discuție cu ea, pentru că ele sunt private: „E ca și cum aș încălca propria mea intimitate.” 

Recent au vorbit despre pericolul distribuirii pozelor nud, cu gândul la sora ei mai mică, în vârstă de 11 ani, care stă toată ziua pe TikTok și care vrea să posteze filmulețe cu ea dând din fund.

Mama ei, Mihaela, a fost șocată, dar înțelege că nu-i poate interzice fetei să folosească Instagram sau TikTok, pentru că toți colegii ei sunt acolo. În schimb, vrea să aibă mereu parolele telefonului și conturilor ei. Mihaela are 50 de ani și spune că nu vede rostul pozelor nud. („Nu înțeleg de ce ți-ar trebui să faci așa ceva, nu înțeleg la ce te-ar ajuta.”)

În adolescență nu știa ca cei de vârsta ei să fi vorbit de fotografii cu nuditate, să fi făcut sau să-și fi trimis. „Era un soi de onoare, iar băieții nu cereau fetelor astfel de poze; iar dacă cerea, probabil fata n-ar mai fi stat cu el.” Spune că în relații era important romantismul și nu simțea nevoia să-și întrebe părinții lucruri legate de sexualitate: mama le mai spunea ei și prietenelor „să fie atente”, se mai informa din cărți și în general se credea că o să afli lucruri când vei fi într-o relație.

Karlei îi e clar că, pentru generația ei, curtarea s-a mutat în online, iar asta duce și la o competiție în cum te prezinți. În ultimul an de liceu, colegele o învățau cum să pozeze („dacă nu e destul de provocatoare înseamnă că nu ai ce să arăți, dacă e prea provocatoare înseamnă că îți dorești prea multă atenție, deci trebuie găsit un echilibru”), iar în grupurile de prieteni se roagă unii pe alții să dea like și să comenteze la postări.

Indiferent de cum trăiam odată, acum mai toți adolescenții, la orașe și sate, au telefoane și le folosesc. „Sexualitatea s-a mutat și ea în telefon”, spune Karla.

Pozele nud sunt normalitatea generației, iar abuzurile apar când alții le folosesc să se răzbune, conștienți sau mai puțin conștienți de intenție și de emoțiile lor. Adolescenții cu care am vorbit și-ar dori să înțelegem că discuția relevantă nu e despre cum îi oprim să exploreze, ci despre cum îi ghidăm s-o facă în siguranță, cum îi pedepsim pe cei care abuzează de încrederea lor și cum facem să avem mai multe discuții – între ei, și între ei și adulți – despre relații sănătoase.

Aici apare blocajul, spune Irina Novac, care are 20 de ani și luptă pentru drepturile și educația feministă a adolescentelor, prin proiecte ca tabăra Girl UP! Camp sau festivalul de film Radiera. „Părinții nu sunt pregătiți să vorbească despre sex cu copiii lor pentru că nici ei nu știu.” Crede că informațiile trebuie să vină din școală, dar mai devreme de liceu, pentru că generațiile care au telefonul în mână „de la trei ani” încep să trimită poze mult mai devreme. „Nu le vorbești în școala primară despre revenge porn, dar le vorbești despre cum să folosești internetul conștient. Și despre respect, consimțământ, ideea de îți respect ție intimitatea, nu voi trimite mai departe, o voi păstra pentru mine.”

„Ar ajuta pur și simplu să se vorbească mai mult despre lucrurile astea”, spune și Sofia Scarlat”. Ca adolescenți „avem foarte multe informații și avem nevoie de cineva care să o filtreze. Dacă nu e nimeni care să pornească discuția aia și să înceapă să filtreze prin informațiile pe care le-am dobândit de-a lungul anilor, atunci o să rămânem cu idei de peste tot și toată lumea o să aleagă fix ce vrea să înțeleagă.”

CUM AM SCRIS ACEST TEXT
Pentru acest articol am stat de vorbă cu 30 de adolescenți și adolescente din țară. Cei care apar ca personaje în articol și în seria de interviuri au numele schimbate sau apar doar cu prenumele pentru a le proteja identitatea.

Ce poți face mai departe:

  • Dacă vrei să fii la curent cu stadiul propunerii legislative inițiate de senatoarea USR Florina Presadă pentru incriminarea pornografiei nonconsensuale, poți urmări stadiul ei aici.
  • Dacă ești părinte și vrei să înțelegi mai bine transformările prin care trece copilul tău adolescent, de ce devine impulsiv sau mult mai puțin conștient de ceilalți, poți începe cu acest Ted Talk și poți urmări articolele despre adolescenți și relaționare sănătoase scrise de psihologii din echipa Mind Education.
  • Poți susține activitatea Girl Up România urmărindu-le pe Instagram și, dacă e cazul, îți poți pune la dispoziție pro bono cunoștințele juridice în sprijinul adolescentelor care le cer ajutorul.
  • Dacă ai nevoie de sprijiin într-un caz de pornografie din răzbunare sau pornografie infantilă, te poți adresa celor din rețeaua pro bono pentru drepturile omului ACTEDO sau celor din comunitatea Lideri pentru Justiție.
  • Dacă ai găsit ceva pe internet ce poate fi periculos pentru un copil sau un adolescent pentru că implică nuditate infantilă sau violență, scrie-le celor de la Salvați Copiii România.
  • Dacă vrei să afli cum să vorbești cu copilul tău despre sexualitate sau vrei să susții platforma de educație sexuală SEXUL vs BARZA, intră aici.
  • Folosește platforma That’s Not Cool pentru orice discuție pe care vrei să o inițiezi, ca adolescent sau ca adult, despre relații sănătoase, abuz și violență digitală.
  • Dacă ești părinte și ai găsit în telefonul copilului o poză cu nuditate, sau știi că în clasa lui/ ei se vorbește despre asta și vrei să pornești o discuție, concentrează-te pe soluții, nu pe interdicția bazată pe frică, spune Diana Lupu, psiholog. Adolescenții nu vor răspunde pozitiv; mai ales dacă au peste 16 ani, vor fi predispuși să pună sub semnul întrebării regulile pe care trebuie să le respecte. Explorează mai întâi cât de confortabil ești să vorbești cu copilul tău pe un subiect despre sexualitate. Fii conștient că o îți va fi greu și încearcă să identifici emoțiile care vor veni. Pregătește-te pentru o astfel de discuție, documentează-te, citește articole. Așa creezi predictibilitate creierului: „cunosc puțin” e mai bine decât „nu cunosc deloc”. Iar când te-ai hotărât să ai discuția, poți să începi spunând: „Uite, îmi este foarte greu, nici cu mine nu s-a discutat asta când eram de vârsta ta, eu n-am întâlnit fenomenul ăsta, dar vreau să vorbim ca să ne ajutăm reciproc”. Așa nu vor mai exista așteptări din partea părintelui să știe tot și din partea copilului să stea să asculte. În timpul discuției, ajută-l să depășească teama de a vorbi. E important să-l asculți, să pui întrebări și să creezi un cadru. Întreabă-l ce crede despre sexting, cum i se pare, ce se discută la școală despre asta. E mai important să simtă că are acasă un adult pe care se poate baza și care e interesat de părerile și nevoile lui decât să îi fie teamă și rușine să se deschidă.
  • Dacă ești profesor sau director de școală sau liceu și vrei să îți ajuți elevii să își înțeleagă mai bine emoțiile dar și să poată pune întrebări despre subiecte considerate tabu, cere ajutorul unui psiholog (dacă nu ai deja în instituție un consilier implicat în viața elevilor), pentru a vorbi, în grupuri mici sau cu toată clasa, despre probleme specifice vârstei lor. Adolescenții au nevoie să audă că nu sunt singurii care trec prin situații abuzive sau care realizează chiar ei un abuz fără să fie conștienți și au nevoie de adulți cu care să vorbească în siguranță despre asta.

Susține DoR

Te ajută ce ai citit? La DoR, credem că jurnalismul bun ne ajută să ne transformăm viețile. Oricât de imprevizibile par aceste vremuri, vom continua să scriem cu grijă și empatie, să căutăm soluții pentru a ne simți conectați și mai rezilienți. Împreună.

Susține-ne munca. Cumpără un abonament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *