Ana Ularu
33 de ani, actriță
Deși a crescut printre decoruri și actori și a știut mereu că vrea să fie actriță, Ana Ularu nu visa să ajungă la Hollywood. Faptul că a ajuns e doar un bonus. A jucat cu Jennifer Lawrence şi Bradley Cooper în Serena, cu Tom Hanks în Inferno și, cel mai recent, cu Keanu Reeves în Siberia, a cărui premieră urmează în 2018. Între filmări, se întoarce mereu în România, unde sunt mama și prietenii ei și unde joacă în opt spectacole. Dacă ar fi să le transmită ceva actorilor români, ar fi devotamentul pentru muncă și auto-îmbunătățire. „Tot ce trebuie să faci e să muncești serios și aplicat și să speri că la un moment dat se va întâmpla.”
S-ar putea să-ți mai placă:
36 de ore în Târgu Mureș
Ce să faci un weekend în inima țării.
Obiceiul pământului: Cercetători, activiști și artiști romi care caută istoria și vindecarea
Romii au fost ținuți în sclavie de domnitori, biserică și boieri timp de 500 de ani. Cercetătorii, activiștii și artiștii romi cu care am vorbit în ultimul an despre moștenirea acestei traume generaționale spun că orice vindecare necesită recunoaștere, scuze și măsuri reparatorii. În fotografiile care urmează o să-i cunoști pe unii dintre ei și o să afli gândurile lor despre un viitor pe care să-l trăim mai bine, împreună.
Șaorma mea de toate zilele. Pictorial cu Sânziana Negru
Crezi că pantofii tăi de designer n-au ce căuta în faţa unei mâncătorii de cartier? Crezi că rucola dă mai bine decât varza tocată? Crezi că mâncarea se împarte pe clase sociale? Noi credem că nu eşti niciodată prea bună pentru o şaormă.