Când un director de școală devine lider

Cum încearcă un director de liceu să-și convingă colegii profesori că predarea nu e despre ei, ci despre elevi, și cine încearcă să îl sprijine.

Când Marian Anghel, directorul Liceului Teoretic „Petre Pandrea” din Balș, îi mai oprește pe profesori pe holuri ca să vorbească, unii îi spun, fără să-i întrebe, că n-au mai pedepsit pe nimeni. Anghel, profesor de fizică de peste 20 de ani, insistă, de când a devenit director la final de 2016 în același liceu pe care l-a absolvit, că elevii nu vor învăța niciodată de frică. Frica are efecte doar pe termen scurt.

E doar unul dintre lucrurile pe care Anghel le repetă pentru cei 60 de colegi din școală, pentru că felul în care se raportează la elevi trebuie să se schimbe. Copiii nu mai vor profesori care se cred superiori – e și rezultatul unui sondaj pe care directorul l-a aplicat la început de an claselor V-XII.

Ca să mai astupe din prăpastia pe care a remarcat-o între unii profesori și elevi, Anghel știe că „intervenția pe profesori”, pe felul în care se raportează la copii, e pasul cel mai important spre un viitor mai puțin incert pentru elevi. Nu știm cum va arăta lumea în 15 ani, cum ar trebui să pregătești astăzi elevii ca să fie înarmați pentru viitor, spune directorul, dar e nevoie de un efort colectiv în care rolul de profesor să cadă pe ultimul loc.

La orele de fizică, Anghel nu îi ascultă la lecție și toate lucrările sunt anunțate, ca să mai înlăture din stresul de tipul „aoleu, m-o asculta, nu m-o asculta azi”. Calitatea educației pe care o primesc elevii la „Petre Pandrea” îl motivează pe director să scrie proiecte, să-și încurajeze colegii să se implice, motiv pentru care a aplicat la Academia de Leadership și Management Școlar, un program conceput de Asociația pentru Valori în Educație (AVE) și dedicat dezvoltării directorilor de școli ca lideri.

Odată ce a trecut prin mai multe runde de teste și interviuri, cu oameni din business și ONG-uri deopotrivă, a fost unul dintre cei 40 de directori selectați din 500 de aplicanți ca să participe în prima ediție a Academiei, care a început în primăvară, durează un an și implică, printre altele, întâlniri lunare cu ceilalți directori și cu diferiți CEO. Vin în completare workshopuri cu experți în educație, precum australianul Dave Faulkner, fondatorul Education Changemakers, companie prin care oferă consultanță educațională directorilor și profesorilor, ca să colaboreze adaptat contextului local.  

Anghel a avut de câștigat de cum a ajuns la masă cu Liliana Romaniuc, expert la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), cu care colaborează pentru un proiect de alfabetizare. Sau cu Ciprian Ghișa, directorul adjunct al Transylvania College, un liceu privat din Cluj care vrea să contribuie la dezvoltarea școlilor de stat. Sau cu omul de televiziune Cristian Popescu, care a devenit coach-ul lui personal (fiecare director are unul desemnat în cadrul Academiei), cu care vorbește despre asemănările pe care nu le vedem dintre un business precum ProTV și școli. În ambele cazuri lucrezi cu oameni, i-a spus Popescu.


„Dacă mediul privat vrea să se implice în dezvoltarea educației din România, trebuie să se uite la soluții scalabile și sistemice”, spune Andreea Nistor, director executiv în AVE, „care să fie pentru și despre sistemul public, formal, de educație.”

Membrii Asociației pentru Valori în Educație profesează în mediul de afaceri sau au un background în business și cred că pot contribui la dezvoltarea educației prin programele pe care le derulează împreună, precum Academia. Miza AVE este ca, în 20 de ani, România să ajungă în top 10 sisteme de învățământ din Europa.

Discuțiile care au dus la Academie au pornit de la Principiul lui Pareto (pentru multe evenimente, 80% dintre efecte sunt produse de 20% din cauze). Cum faci ca din 20% resurse să obții 80% rezultate? „Ca să influențezi calitatea educației”, explică Nistor, „îmbunătățești calitatea predării și calitatea managementului școlar.”

Uitându-se la sisteme educaționale din alte țări, cei din echipa AVE și-au dat seama că mai toate au programe de pregătire a directorilor de școli. „E nedrept să iei un profesor de biologie și să-l pui să conducă o școală de mâine”, spune Nistor, „să te aștepți să aibă competența asta, câtă vreme el avea, ca profesor, alte abilități.” Din business se vede cel mai bine lipsa de pregătire a directorilor ca manageri, adaugă Nistor. „Dacă vrei să-l faci șeful unui call-center pe cel mai bun operator, ce faci în business? Îl trimiți în training, îl lași să învețe, abia apoi îi dai responsabilități.” Deși cei din echipa AVE și-au dat seama că pregătirea riguroasă pentru directori ca manageri ar trebui să fie o condiție pentru a candida pentru un post, nu înseamnă că ei s-au văzut capabili să-i instruiască pe directori, ca-ntr-un masterclass pentru lideri în afaceri, și nici nu există, în România, expertiză pe management educațional.

Dar ce au știut la AVE este că, pe lângă susținerea financiară de care ar avea nevoie școlile din România, un director are capacitatea să rezolve orice problemă a școlii, spune Nistor, odată antrenat să aibă încredere în abilitățile lui de a atrage resurse și de a lucra în echipă.

Marian Anghel crede în echipa lui și intră rar la orele altor profesori, dar și când ajunge la una, vrea ca profesorii să înțeleagă că nu e despre ei, ci despre ce contează la o oră (după ce a intrat în Academie a modificat și fișa de evaluare, care era orientată spre rezultatele profesorului). De când e în Academie, se uită mai mult la atitudinea copiilor și raportarea lor față de o anumită lecție, câți participă efectiv la oră. „Mă interesează cât și cum au învățat.”

Anghel are discuții cu profesorii despre cum copiilor trebuie să le explice și de ce învață ce învață, ca să aibă un motiv să rețină chiar și lucrurile de care nu cred că au nevoie. „Eu mă duc la uman și le spun că rezolvăm probleme de fizică pentru că creierul trebuie să se obișnuiască să rezolve situații complexe”, spune directorul, „dar nu e despre fizică, e despre a ieși din încurcături – fie că sunt conversații sau situații dificile în familie.” Nu există o rețetă unică, continuă Anghel, dar te adaptezi, îți dai seama ce trebuie să faci ca elevii să se uite la tine. 

Ca elevii să se uite atât la el cât și la ceilalți profesori, Anghel a încercat tot timpul să implice liceul în proiecte interne, naționale sau internaționale și de trei ani merge prin grădinițe cu învățătoarele, ca să vorbească despre proiectele școlii, despre ce pot dezvolta împreună. Printre ele, implicarea într-un proiect național de alfabetizare funcțională; unul de educație parentală; un proiect european despre viață sănătoasă și implicațiile ei (emoții, bullying, nutriție); cluburi de pictură, ceramică, artă, arheologie. Una dintre realizările de care directorul e mândru e desființarea cancelariei și înlocuirea ei cu un Centru de Documentare în care copiii vin pentru lecturi, dezbateri sau un club de șah. Cancelaria a fost mutată într-o încăpere cât jumătatea actualului centru. „N-are nimic special”, spune Anghel. Tot printr-un program UE, elevii au dezbătut și au simulat alegeri cu echipe de campanie, apoi au câștigat o vizită la Strasbourg. „Pentru copii înseamnă mult, părinții spuneau că sunt niște oportunități pe care poate nu le-ar fi avut în școli cu renume, dar le au aici.” 

Anghel e conștient că trebuie să pună accent din ce în ce mai mare pe acele competențe despre care vorbesc des în Academie și care „scapă sistemului de învățământ românesc, deși sunt importante”: lucrul în echipă, spiritul antreprenorial, argumentarea opiniilor, implicare și dezvoltare personală. 


În România există o încercare de pregătire a directorilor prin Corpul de Experți în Managementul Educației, structură a Ministerului Educației. Problema cu corpul de experți, spune Andreea Nistor de la AVE, „este pregătirea teoretică, ruptă de ce înseamnă inovația în educație.” După mai multe scenarii și discuții, AVE a bătut palma cu două echipe care au programe de leadership pentru directori de școli: Edwards Educational Services (SUA) și Education Changemakers (Australia). Cei din organizații au fost surprinși să fie contactați de mediul privat, deoarece poartă de obicei discuții cu guvernele și ministerele statelor în care intră.

După o serie de sesiuni de lucru în 2017 în care ambele echipe au colaborat în România cu Coaliția pentru Educație, membrii AVE au petrecut câteva luni ca să plieze modelul, să calculeze impactul bugetar pentru viitoarele generații de directori. „Vom rula Academia pe banii noștri până când vor fi suficienți oameni trecuți prin program încât să-l poată livra ei (directorii care vor arăta aptitudini de traineri).” Bugetul programului ar fi implicat – ca să nu facă rabat de la calitate – o taxă de 10.000 euro pentru fiecare director, sumă „nerezonabilă de cerut într-o școală românească”, așa că AVE a făcut fundraising de peste 300.000 euro din mediul de afaceri, lăsându-i pe directori să completeze cu 600 euro fiecare, ca să nu cadă în capcana lucrului gratuit la care ar putea renunța oricând.

Ca să-i aleagă pe cei 40 din 500 de aplicanți (din 8.000 de directori în toată țara), s-au uitat la cei care merg deja la primari, la părinți sau la companii, cei care generează deja „o schimbare de context”. „Ne-am uitat dacă și-au mai asumat proiecte în trecut.” Cum face Marian Anghel, care trage echipa spre ieșit din țară, din școală în primul rând, sau Cătălin Condrea, un director din județul Iași, care conduce o școală pentru copii cu dizabilități mentale – cu clase de câte șase elevi cu decalaje emoționale –, și care a mulat infrastructura școlii pe nevoile elevilor și a dus profesorii la pregătiri internaționale pe pedagogie adaptată.

Din primăvară până în septembrie s-au concentrat în cursuri lunare pe capacity building (ce și cu cine putem face și nu ne dăm seama încă), cu experții în educație, și pe management, cu oameni din business, urmând ca până-n primăvară, fiecare director să încerce o strategie nouă pentru școala lui, cu ajutor din partea Academiei.


Anghel era critic când a devenit director. „Mă duceam mult pe lucrurile care nu sunt făcute bine și trebuie îmbunătățite și puțin pe lucrurile bine făcute.” Și-a dat seama, după discuții cu colegii, că oamenii așteaptă de la liderul lor și recunoștință, iar asta a fost una din lecțiile greu de învățat pentru un om care nu e obișnuit să laude. Dacă Academia îl ajută pe el să comunice mai eficient cu echipa de profesori, ca profesorii să comunice mai bine cu elevii, Anghel simte în școală și lipsa unui program pe educație parentală, pe starea de bine în general, și are ca model Transylvania College (prin programul de well-being).

„Din păcate asta lipsește sistemului de învățământ românesc: nimeni nu te învață cum să faci anumite lucruri”, spune Anghel, care crede că o școală poate funcționa și ca acum 30 de ani dacă nu vrei să sapi după îmbunătățiri: profesorul dictează ani de domnie și dacă elevii vor să învețe, bine.

Dar profesorul nu e „cineva”, iar ei nu sunt „nimeni”, crede directorul. „Într-o școală în care vrei să te duci pe nevoile fiecărui elev, diferența o face colectivul de profesori. Am înțeles – uitându-mă la mine – spiritul AVE. Dacă beneficiezi de încredere, de expertiză, pot fi produse schimbări. Dar schimbările nu se produc de la o zi la alta. Eu, unul, nu sunt pregătit să vorbesc despre câte trebuie să facă un părinte de copil în ziua de azi.”

În liceul din Balș, 25% dintre elevi (din aproximativ 1.000) au părinți plecați în alte țări, deci nu e ușor să vorbești cu toate familiile despre evoluția copiilor, așa cum face Transylvania College. Fie nu sunt deloc în viața elevilor, fie există o mătușă care nu înțelege tot ce vrei să-i comunici, sau părinți care cred că le știu pe toate – „cei mai periculoși”, spune Anghel.

Înainte de planuri de discuții cu părinții însă, directorul din Balș simte că trebuie să se pregătească profesorii, ca echipă internă. „Nu pot să decid că de mâine ne apucăm fiecare, cu câte 10 părinți, să discutăm”, spune Anghel, care nu vrea să riște să facă lucrurile prost sau să nu le ducă la capăt; dar un program de educație parentală e în lucru și la „Petre Pandrea”.


Când directorii au fost întrebați ce obstacole le stau în calea progresului, majoritatea au spus că au nevoie de mai mulți bani, de juriști, infrastructură (săli). „Dar e interesant să vezi cum după un weekend cu discuții despre leadership”, spune Andreea Nistor, „au început să-și asume lucruri pe care le pot face în școli fără să depindă de alții.” Cuplarea unui profesor cu experiență din liceu cu unul care vine nou e doar un exemplu de soluție discutată pentru calitatea predării la clasă. „Sunt într-adevăr constrângeri care în mediul business nu există, dar cumva, nu sunt nici jumătate din motivele pentru care lucrurile nu se întâmplă.”

Nistor amintește de o conferință europeană dedicată educației în care experții au identificat patru tipuri de probleme în educație: „I problem” – eu și practicile mele de pedagog; „We problem” – cum facem, spre exemplu, orarul să fie cât mai util pentru copil; „Us problem” – inspectorate, Casa Corpului Didactic, minister și colaborări cu „we” și „Them problem” – politicile publice.

Studiile, spune Nistor, arată că 75% din lucrurile cu impact în calitatea educației sunt în „I problem”. „75% din lucruri pot fi rezolvate în comunități de profesori și directori aduși laolaltă.”

Într-o vineri în care directorii s-au strâns la București, 50 de oameni de afaceri le-au spus că dacă au dat din timpul lor sau din banii companiilor, a fost ca să le arate că pot schimba lucruri împreună. „Oamenii din business au copiii la școlile private, nu știu toate problemele din școlile de stat”, spune Nistor, dar majoritatea vin dintr-o școală de stat, „iar pentru directori a contat încrederea arătată.”

Planul AVE e să construiască un pod și către autorități. O idee ar fi să aducă toți inspectorii la București ca să asiste la discuții, „pentru că și inspectorii sunt manageri și vrem să se înțeleagă că nu avem decât ambiția de a ajuta, nu să ne certăm cu Casa Corpului Didactic sau cu Corpul de Experți în Management Educațional.” AVE colaborează și cu Administrația Prezidențială pe strategia de educație „România Educată” și speră să ajungă și la MEN, odată ce vor avea o primă analiză a programului.

Deși directorii au un an la dispoziție, din primul weekend au plecat cu soluții acasă, după ce au vorbit unii cu alții. AVE nu a venit cu o agendă la masă, ci a adus experții în educație, oamenii din business, ONG-uri dedicate și mai multe capete diferite au catalizat soluții. O directoare tânără spunea că nu știe cum să completeze documentație pentru inspectorate pentru că nu o învață nimeni (s-au oferit alți directori cu sfaturi); o școală avea after-school iar alta nu avea, însă prima avea rezultate în reducerea abandonului școlar pentru că prânzul cald de după ore ținea copiii în preajma școlii. „Când un director împărtășește asta, e fără drept de apel pentru jumătatea din sală care lucrează în comunități dezavantajate că ar trebui să încerce să facă asta”, crede Nistor.

Pentru Marian Anghel, îmbunătățirea modelului de predare rămâne misiunea principală și se gândește în primul rând la profesorii cu experiență, care nu sunt convinși că mai au lucruri noi de învățat. Știe că felul în care se comportă la ore cu copiii poate răspunde la întrebarea complicată care-l bântuie: „Ce abilități ar trebui să deprindă ei astăzi, ca să le fie de folos peste 15 ani?”. Ai 50 de minute în care ești în ultimul rând profesor, subliniază directorul.

Mai întâi trebuie să-i asigure pe elevi că sunt pe picior de egalitate, să-i provoace la dezbateri, să-i inspire, să fie la zi cu tehnologia, ca mai apoi să le poată da și bucățele din materia propriu-zisă. „Știm că dacă copilul intră la oră cu deschiderea că e despre el, atunci l-ai câștigat.”

„Dar lucrurile nu se fac de pe o zi pe alta și nici nu e ușor să îi conduci pe ceilalți – trebuie să creezi anumite valori, comportamente, atitudini, lucruri care se schimbă în ani de zile”, spune Anghel. Iar ca lucrurile să funcționeze și fără director, „înseamnă ca fiecare să-și asume roluri, ca fiecare să știe ce are de făcut și că nu o face de frică sau de presiuni”.


Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului Școala9, creat de DoR și BRD – Groupe Société Générale.

Te ajută ce ai citit? La DoR, credem că jurnalismul bun ne ajută să ne transformăm viețile. Oricât de imprevizibile par aceste vremuri, vom continua să scriem cu grijă și empatie, să căutăm soluții pentru a ne simți conectați și mai rezilienți. Împreună. Susține-ne munca.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *