O s‑o mai iau în brațe pe Silvana?

În mijlocul discuțiilor din jurul #metoo, un gest de tandrețe între doi colegi și prieteni devine mai complicat decât de obicei. 

Gestul a fost următorul: este sfârșitul unei zile de filmare, aproape dimineață, toți oamenii sunt mai mici cu câțiva centimetri de oboseală. Lucrăm la o scenă care nu iese, suntem la a nu știu câta dublă. Mai tragem una și iese. Mă duc la cele două actrițe (Silvana Mihai și Florentina Năstase) și le îmbrățișez. Asta e tot.

Fast forward jumătate de an, în mijlocul discuțiilor din jurul #metoo. Björk îl acuză pe von Trier de diverse. Printre ele și faptul că a luat‑o în brațe de mai multe ori în timpul filmărilor la Breaking the Waves. Îmi amintesc de dimineața aia și prima pornire e să zic: „Hai să fim serioși, era bucuros sau ceva”. Apoi mă gândesc mai bine și îmi dau seama că singurul lucru pe care îl stăpânesc în privința gestului meu este intenția, partea dinspre mine. Am făcut un exercițiu. M‑am gândit cum ar fi ca Silvana să zică peste 10 ani că i s‑a părut abuziv. Și am găsit (fără mari dificultăți) răspunsuri la câteva dintre întrebările retorice pe care le pun apologeții agresorilor.

De ce nu a spus nimic atunci? Pentru că eram regizorul ei și a avut reflexul să evite o situație tensionată, să își protejeze munca. Nu e ușor să confrunți un om care are puterea să spună „a fost bine” sau „nu a fost bine”.

De ce a spus după 10 ani? Pentru că în 2017 era la începutul carierei și vulnerabilă. Era un rol important și prioritatea zero pentru ea era să îi iasă bine. În 2027 e autonomă și mai puțin dependentă de aprobarea celor din jur. Iar faptul că alții vorbesc o încurajează să aibă o poziție mai onestă în privința acelui moment.

Nu vorbim prea mult despre o îmbrățișare? E doar o îmbrățișare pentru mine, nu știu cum și ce a fost pentru ea. E prezumțios să cred că știu mai bine. Orice și oricând ar spune Silvana despre cum s‑a simțit atunci, are dreptate.

Cum mai știi ce e OK sau nu să faci? Cum am știut mereu, folosind resurse minime de rațiune și empatie. Nici măcar nu trebuie să excelezi în vreuna dintre ele. Cred că toată lumea știe, cred că toți oamenii care au un comportament abuziv știu. Doar că se simt intangibili.

O s‑o mai iei în brațe pe Silvana? Sigur că da. În primul rând pentru că suntem prieteni și – până la proba contrarie – mi se pare un gest firesc. Apoi pentru că nu simt că toate lucrurile pe care le‑am citit sau auzit în legătură cu #metoo mă castrează în vreun fel. Doar mi‑am reamintit că nu există contacte fizice lipsite de încărcătură și pentru care să nu ai nicio responsabilitate. Iar atunci când un astfel de gest este îndreptat spre o persoană cu care ești într‑o relație de putere, lucrurile sunt ceva mai complicate.

Ți se pare important ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.


Acest articol apare și în:

DoR #30

Pași mici
Iarnă, 2017

Cumpără revista

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *