Anamaria Rusu

18 ani, actriță la Atelierul de Teatru, Botoșani.

Prima dată când Anamaria a urcat pe scenă a fost în clasa a VI-a, la un Bal al Bobocilor din 2013, când deja făcea parte din trupa Atelierului de Teatru din Botoșani. Tema balului era pin-up, iar cu o seară înainte a stat până la 11 noaptea la liceu să repete. Pregăteau un moment în care toate personajele erau într-un tablou dintr-un muzeu, din care evadau pe parcurs ce paznicul ieșea din scenă și nu mai era cu ochii pe ei. În seara spectacolului, Anamaria purta o rochie verde și a fost pentru prima dată când s-a aranjat: și-a ondulat părul șaten deschis, și-a colorat cu tuș pleoapele ochilor mari și și-a rujat buzele. Atunci a simțit că teatrul este pentru ea: „Mă simțeam privită, dar nu în ideea de judecată, ci mă simțeam apreciată”. 

Anamaria a început să facă teatru de la 12 ani pentru că își dorea să scape de timiditate și de teama de a ridica mâna la ore. După ce a intrat în Atelierul de Teatru, a jucat la primul ei Ideo Ideis în 2014, în Am pitici pe creier, un spectacol despre o fetiță și emoțiile ei. Atunci și-a vopsit părul albastru în baia căminului în care stătea pentru că i s-a părut că s-ar potrivi mai bine personajului.

Anul trecut și-a convins coordonatoarea să-i dea rolul lui Alice, din Alice în Țara Minunilor, deși i se spunea că are o voce prea groasă și e mult prea sigură pe rol: „I-am spus: și dacă o să fiu actriță, o să fac roluri de forță toată viața?”. Anamaria e pasionată și de scris, de pe vremea când scria în jurnale pe care acum îi e groază să le recitească. Scrie pentru Liternet, o platformă despre teatru, poezie și proză, adaptează spectacole de teatru pe care mai apoi le joacă împreună cu trupa și are un blog de la 14 ani, Visăreasa – „pentru că florăreasa vinde flori, visăreasa vinde vise”. 

Își dorește să dea la teatru anul viitor, ori la actorie ori la regie, în București sau Cluj. Dar încă nu e sigură de alegerea ei și își pune o grămadă de întrebări: „Nu știu cât de multă încredere am în actoria de acum de la noi, pentru că pare destul de trist. Nu vreau să fiu tristă când o să fiu mare și să plâng tot timpul. Dar bănuiesc că dacă fac ce-mi place o să mă simt bine, nu?”. Anamaria își dorește să dăruiască prin actorie adevărul ei, sinceritate și să le transmită celorlalți emoții, prin ea ca om și ca actor.

În pandemie, misiunea noastră rămâne aceeași: Spunem povești adevărate pentru a ne sprijini comunitatea să înțeleagă, să empatizeze, să descopere soluții și să acționeze. Pentru asta avem nevoie de cât mai mulți susținători.

Între 1 octombrie și 15 noiembrie, vrem să ne dublăm comunitatea și să ajungem la 4.500 de abonați.

Cu 15 lei pe lună sau 150 de lei pe an, ne aduci mai aproape de țintă, iar tu contribui la jurnalismul DoR.

Abonează-te.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *