Diana Gheorghe și Nicoleta Toporaș

19 ani și 18 ani, fotbaliste la ACS Dream Team, București.

Diana Gheorghe

Diana era în clasa a patra când și-a descoperit în totalitate pasiunea pentru fotbal. La școala unde învăța, în fiecare an se organiza o competiție de fotbal între clase. S-a înscris în echipa clasei ei cu ajutorul antrenorului, pentru că băieții n-au acceptat-o de la bun început. Își amintește că a dat golul victoriei într-unul dintre meciuri și cât a contat faptul că s-a simțit apreciată de colegii care n-au avut încredere în ea la început. Înainte să joace la ACS Dream Team, a mers la câteva antrenamente ale unei alte echipe de fotbal feminin bucureștene, dar nu a fost mulțumită de atmosfera de acolo: nu s-a simțit bine alături de colege, iar comportamentul antrenorului față de fete o nemulțumea.

Din septembrie 2017, e unul dintre mijlocașii echipei pe care a ajuns să o considere a doua familie. E la ACS Dream Team de la primul antrenament al echipei și a învățat alături de ele câștige, să piardă, ce reprezintă munca în echipă și satisfacția de a te bucura cu adevărat la un gol.

Pe lângă cele patru antrenamente pe săptămână și meciurile în weekend, viața ei se leagă de fotbal și în restul timpului. Fie că e vorba de jucat FIFA, fie că urmărește meciuri la televizor sau scrie despre fotbal pe blog. Nu a văzut niciodată fotbalul ca pe un obstacol, ci ca pe o modalitate de relaxare și de a scăpa de stresul școlii. Știe că indiferent de cariera pe care o va urma – a fost admisă la Facultatea de Psihologie –, nu se va opri din a juca fotbal.


Nicoleta Toporaș

Nico avea 7 ani când a bătut prima dată mingea cu băieții pe stradă și și-a dat seama că e sportul care îi place cel mai mult, pentru că se simțea foarte puternică atunci când era pe teren. Nu a durat mult și și-a făcut din asta un vis: de a ajunge la o echipă de fotbal feminin, unde să existe un meci între fete, pe un teren cum vedea la televizor în reprizele la care se uita de obicei cu mama. 

Deși s-a înscris din clasa a II-a în echipa de fotbal a școlii, a început să joace la nivel profesionist în urmă cu doi ani, la ACS Dream Team București. Auzise de cursuri de la niște colege mai mici din școala generală, care începuseră antrenamentele, dar în vară, când a încercat să se înscrie, nu exista o echipă de senioare. Peste câteva luni, în septembrie, a primit însă un mesaj prin care era anunțată că s-a înființat o echipă nouă și, dacă își dorește în continuare să facă fotbal, o așteaptă la antrenamente. 

În prima zi la Dream Team a făcut antrenament adevărat de fotbal, cu încălzire și câteva exerciții de pase prin care antrenoarele să vadă la ce nivel este fiecare. Nico spune că pe atunci știa doar să se joace cu mingea, nu știa fotbal, dar își dorea să învețe cât mai multe. A continuat cu patru antrenamente pe săptămână, cu pregătire fizică pe pista de alergare, dar și cu lucrat pe partea tactică și tehnică pe teren. Participă la competiții și are șapte-opt meciuri în tur și retur, plus turneele, pe post de fundaș central: „Când sunt acolo pe teren și mă lupt cot la cot cu fetele pentru minge, simt că am aripi”. Nico visează să devină jurnalist sportiv, iar în prezent își exersează scrisul prin blogul pe care l-a creat împreună cu alte două prietene și colege din Dream Team. Își dorește să scrie primul articol despre experiența ei ca fotbalistă în România, pentru că simte că poate inspira oamenii prin scris. Este implicată și în Girl Up România, o mișcare de luptă pentru drepturile femeii și egalitatea de gen.