Meda Căpîlna

18 ani, membră fondatoare facem, Târgu Mureș.

De la 15 ani Meda a vrut să facă cât mai multe: a învățat fotografie, a organizat flashmob-uri și evenimente de citit poezie, iar viața în Târgu Mureș a ajutat-o să formeze legături și să-i știe pe toți tinerii care se implică.

În 2018, ea și alți colegi din Școala de Valori Mureș au creat asociația facem, cu scopul de a revitaliza comunitatea tânără locală și de a organiza evenimente educative, care încurajează reciclarea sau care promovează talente la muzică, fotografie, design, stand-up.

Meda este și cofondatoare Verde-n față, un eveniment aflat la a doua ediție gândit să aducă oamenii mai aproape de natură și de sine, prin concerte în aer liber și ateliere despre autocunoaștere, empatie, munca în echipă.

Când se gândește la impact, Meda spune că ar vrea ca lumea să învețe să se bucure de lucrurile simple, „fără să urmărească neapărat productivitatea. Să-ți iei timp, să te bucuri de singurătate, să meditezi, să fii tu cu tine”.

Meda, care acum are 18 ani, e studentă în anul I la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării în Cluj, dar vrea să studieze și regie de teatru și film și să revină la un moment dat în Târgu Mureș cu o viziune nouă pentru oraș.