Bucureşteanul: Maestrul cuvintelor
Un om își împarte viața între serviciu, familie și marea pasiune, jocul de scrabble.
Text deAndreea Bădoiu
Dan Laurențiu Sandu își freacă bărbia și se uită concentrat la tabla cu 225 de pătrățele din fața lui, în timp ce încearcă să găsească soluția cea mai bună. Aranjează și rearanjează literele pentru a forma un cuvânt cu un punctaj cât mai mare. Așa se desfășoară, de obicei, antrenamentul la scrabble pe care el și alți trei-patru jucători îl fac aproape săptămânal. Antrenamentele durează cam patru ore și au loc fie într-una dintre sălile rectoratului Politehnicii București, unde se întâmplă astăzi, fie în alte locuri unde se pot găsi săli de curs libere.
Sandu, un bărbat slab și cu părul grizonant, are 44 de ani și joacă scrabble de mai bine de 35. Este campion național și este cotat ca cel mai bun jucător din istoria jocului în România. Joacă scrabble și în engleză și franceză, cu aproape aceeași îndemânare ca în limba maternă. Potrivit clasamentului Federației Române de Scrabble, are 124 de puncte în ierarhia de clasificare sportivă din țară și poartă titlul de Maestru al Sportului. Din 1990, de când s-a înființat federația, numai 10 persoane au primit acest titlu. Pentru a-l primi, un jucător trebuie să câștige de cel puțin patru ori titlul de campion național – la fiecare campionat, câștigătorul primește câte cinci puncte „de maestru”. „Eu am vreo 150”, spune Sandu, „următorul după mine are vreo 60. Cam asta e diferența”.
Sandu, care în copilărie a descoperit singur că îi plăceau rebusurile, a dezvoltat pasiunea pentru scrabble tot atunci, când a găsit într-unul dintre numerele revistei Flacăra Rebus secțiunea dedicată jocului. „Am văzut că jocul e la fel, adică cu cuvinte, și atunci am zis că dacă sunt bun la rebus, de ce nu aș fi bun și la scrabble”. Revista nu costa mult, iar banii pentru ea îi cerea mamei. A făcut Liceul de Căi Ferate numărul 12 din Giulești, apoi Facultatea de Electronică din cadrul Politehnicii. A lucrat ca electronist la calea ferată, apoi ca profesor suplinitor de limba engleză, iar acum este inspector la Primăria Sectorului 3.
La scrabble se antrenează cam 4-5 ore pe zi, în fiecare zi, fără excepție, cu ajutorul unui program special de calculator numit ScrabRom sau pe site-ul ics.ro.
Sandu se întinde, se mai uită puțin la literele așezate pe tabla din fața lui, trece o posibilă soluție pe marginea unui tabel pe care îl are alături, apoi calculează punctajul. După alte câteva secunde, se hotărăște că ETIMOANE – cuvânt, de obicei dintr-o limbă străină, din care provine un anumit cuvânt al unei limbi –, care totalizează 71 de puncte, e soluția cea mai bună. Îl scrie repede pe un bilețel special pe care trebuie să precizeze poziția pe tablă a primei litere din cuvânt, punctajul, numărul mesei de joc la care se află și depunerea, adică ce cuvânt a ales să așeze pe tablă. Trebuie să facă toate astea în maximum trei minute, timpul pe care ScrabRom îl alocă fiecărei runde.
Jucătorii au nevoie și de un laptop pe care îl folosesc pentru a rula programul ScrabRom care permite introducerea literelor extrase de către arbitru și generarea tuturor soluțiilor posibile. Soluția pe care programul o listează prima se numește soluție top. La antrenamente, unul dintre jucători își asumă și rolul de arbitru și extrage cele șapte litere din săculeț, le introduce în program, apoi pornește cronometrul. După două minute și jumătate, un semnal sonor ascuțit anunță jucătorii că mai au la dispoziție 30 de secunde să treacă pe bilețelele speciale soluția. Când cronometrul ajunge la trei minute, un semnal sonor mai grav anunță expirarea timpului alocat rundei de joc.
Dan Sandu termină de scris tocmai când semnalul sonor anunță finalul turei. Se ridică repede de pe scaun și trece pe la ceilalți jucători pentru a aduna bilețelele. Joacă o partidă de duplicat simplu, adică extrag câte șapte litere în fiecare rundă. Cele nefolosite rămân pentru runda următoare când vor extrage iar șapte litere. Scrabble-ul se poate juca în mai multe feluri: stilul liber (doar doi jucători), duplicatul (în formele sale simplu și completiv), unde pot să joace mai mulți oameni, compunerea (realizarea unei construcții, pornind de la tabla goală și făcând succesiv depuneri, până la epuizarea literelor) și anticipația (fiecare jucător își alcătuiește o strategie după ce arbitrul a anunțat literele extrase, câteodată cu mai mult timp înainte de concurs). Fiecare dintre aceste tipuri respectă regula de bază – formarea unor cuvinte de maximum șapte litere, fie pe orizontală fie pe verticală, care să obțină un punctaj cât mai mare –, dar particularitățile cum ar fi numărul de litere extras, numărul de participanți și timpul de gândire pentru fiecare rundă diferă.
Sandu apasă tasta space a laptopului și ScrabRom generează soluțiile acelei runde. Soluția top este chiar cea oferită de Sandu – ETIMOANE, cu 71 de puncte.
Sandu și soția lui, Daniela, au împreună o fată de 9 ani pe nume Maria. Deși familia este uneori nemulțumită de faptul că scrabble-ul îi răpește atât de mult timp lui Dan, șoția știa la ce să se aștepte încă de când s-au căsătorit. „I-am zis eu înainte că nu mă pot despărți de joc, ca să nu existe discuții”, spune amuzat. Sandu și-ar dori să o învețe și pe Maria scrabble, însă, deși fata știe jocul, încă nu s-a arătat foarte interesată să învețe mai mult. Uneori, o ia cu el la concursurile oficiale. Maria l-a însoțit anul acesta la Campionatul European de la Malta unde a și ajutat la organizare. I s-au dat sarcini ușoare – ducea rezultatele arbitrilor și făcea fotografii. Drept recompensă, Maria a primit și un ceas de mână cu o tablă de scrabble pe cadran și cu litere colorate pe curea. I l-a dat tatălui, iar acesta îl poartă acum mândru la mână.
După cea de-a șaptesprezecea tură, partida de scrabble duplicat simplu se termină pentru că în săculeț nu mai este nicio literă. Jocul a durat cam o oră. La majoritatea rundelor de joc, Sandu a găsit primul soluția, în mai puțin de un minut și, de cele mai multe ori, aceasta a coincis cu solutia top a ScrabRom. (Este singurul jucător de scrabble din țară care a reușit topul într-un concurs oficial – adică toate soluțiile sale au coincis cu soluțiile top ale programului.)
Sandu calculează punctajul și apoi anunță amuzat: „Partida s-a terminat. Cred că am câștigat-o…” ●
Acest text a fost scris în cadrul Şcolii de Vară DoR, în care opt tineri au învățat tehnici de jurnalism narativ.
Bucureșteanul este o serie de articole săptămânale despre oameni și întâmplări din Capitală.
S-ar putea să-ți mai placă:
Laura Ionescu
28 de ani, copywriter
Bucureșteanul: Ghidul turistic
Un grup de voluntari le arată turiștilor străini secretele Capitalei. ● Text de Andreea Lupu ● Fotografie de Ina…
[24/7] Bere artizanală
Alexandru și Laurențiu nu erau specialiști în bere, dar încercaseră multe beri de-a lungul timpului. Tu știai cum a apărut Zăganu?