Călătoria eroului

Am rugat opt dintre ilustratorii noștri preferați să deseneze, cum vrea fiecare, un moment din călătoria unui erou imaginar: fie intriga, fie punctul culminant, fie deznodământul. Iată rezultatul.

Călătoria eroului, ilustrată de Andreea Chirică

Nume: Andreea Chirică
Nume de scenă: Chirică
Oraș: București
Vârstă: 34
Job: Copywriter
URL: @persoana_fizica

Care e povestea pe care ai construit-o în această imagine?
Am construit  parcursul călătoriei unui personaj mic, neînsemnat, privit ca un personaj negativ, care trece prin toate etapele clasice ale transformării lui în erou, iar la sfârșit capătă puteri de supererou.

Cum te-ai apucat de ilustrație?
Nici nu știu. Am trecut foarte lin de la mâzgăleală la ilustrație. Cumva încă mă aflu la granița între cele două. Și nu mă grăbesc să o traversez.

Ce-ți oferă mediul ăsta?
Îmi ofera posibilitatea și puterea de a spune povești. Despre mine, despre alții. Am încercat să le scriu, dar îmi ieșeau pompoase, artificiale, căutate. Și am impresia că ilustrația mă forțează la mai multă naturalețe și sinceritate.

Ce spune assignmentul ideal?
Spune o temă (cât mai generală) și apoi libertatea să fac ce vreau. Și cum vreau. Mai spune un deadline suficient de generos cât să am timp de gândire și suficient de scurt cât să nu-mi pierd motivarea.

Ce artiști te uimesc?
Mă uimesc toți cei care reușesc să facă tot ce nu pot eu. Dar am și o artistă preferată: Gemma Corell. 

Care e unealta preferată de lucru și de ce?
Am două unelte preferate: linerul negru și dăltița de linogravură.

Care sunt pașii prin care treci de la idee la imaginea finală?
Cei mai multi pași sunt, de fapt, până ajung la idee. Și de la idee la poveste. Apoi fac o schiță-două în creion, apoi desenez cu liner și colorez. Apoi mă răzgândesc și schimb puțin sau totul. Și redesenez.

Ce consumi pentru inspirație?
Cafeaua ajută la motivație, vinul la inspirație. Dar cel mai mult mă ajută spațiul din jur. Am nevoie de un spațiu golit de obiecte, dezordine, mizerie. În schimb îmi place să fie zgomot aproape: oameni care vorbesc, un film, niște muzică, important este să se audă ceva prin preajmă.

Cu ce te lauzi acum?
În trecutul apropiat am desenat pentru expoziția și albumul colectiv Clujul meu și Clujul tău. În prezent lucrez la o carte nouă. Dar sunt încă la stadiul în care gândesc, culeg, selectez scenarii, situații. În stadiul în care mi-e încă frică să mă apuc de desenat. În viitorul apropiat voi avea o rubrică saptămânală pe metropotam.ro despre viața la bloc, iar cartea The Year of the Pioneer va fi publicată în limba română.

Nume: Dan Ungureanu
Nume de scenă: –
Oraș: Timișoara
Vârstă: 32
Job: Freelancer
URL: danungureanu.com, @danungureanu

Care e povestea pe care ai construit-o în această imagine?
În cerc se întamplă totul, cu fiecare rotaţie povestea se schimbă, iar și iar. Drumul eroului meu este nesfârșit. Cu fiecare rotaţie duce o luptă împotriva alter-egoului, reconstruindu-se. Aici am marcat doar prima călătorie a sa, în care lasă în urmă confortul și acceptă provocarea. Pe parcurs își cunoaște mentorul și aliaţii, trece prin moarte, ajunge la comoară și duce prima luptă cu sinele. Dar drumul continuă, nu se știe în ce direcţie.

Cum te-ai apucat de ilustrație?
Întâi a fost o carte cadou pentru copiii unor buni prieteni. Și a fost bine. Apoi am câștigat un concurs pentru ilustrarea unei cărţi pentru copii (Puiul Moţ) și nu m-am mai oprit.

Ce-ți oferă mediul ăsta?
În primul rând este un mod de exprimare, cel mai apropiat de sufletul meu. Îmi place să spun povești prin imagini, atât ale autorilor cât și ale mele, și poate ilustraţia îmi este cel mai la îndemână mediu.

Ce spune assignmentul ideal?
Carte de copii – personaje faine – acţiune haioasă – text jucăuș – lumină – descrieri colorate – puţină nebunie – aceeași lungime de undă – colaborare.

Ce artiști te uimesc?
Sven Nordqvist pentru poveștile din povești, pentru nesfârșitul număr de personaje și pentru tot restul. Hayao Miyazaki pentru sinceritatea și seriozitatea cu care se joacă. Denis Zilber pentru măiestrie și umor.

Care e unealta preferată de lucru și de ce?
Creionul, deși culoarea este mai importantă decât linia pentru mine. Îmi place să combin desenul pe hârtie și culoarea din mediul digital. Proporţiile dintre digital si analogic se pot schimba de la un proiect la altul, în funcţie de cerinţe. Mai mult timp pentru experimente îmi lipsește.

Care sunt pașii prin care treci de la idee la imaginea finală?
Îmi gândesc imaginea în timpul activităţilor de rutină. Fac un research pentru a-mi clarifica lucrurile, apoi îmi pun pe hârtie ideile. Transpunere, ajustări și retușări. Gata!

Ce consumi pentru inspirație?
Cafea.

Cu ce te lauzi acum?
Mi se întâmplă o grămadă de lucruri faine în perioada asta; de la seriile de cărți la care lucrez pentru Krullstone Publishing, Festivalul PLAI, care se arată tot mai frumos și mai forțos, până la masterul pe care îl voi începe în septembrie la Cambridge, în ilustrație de carte pentru copii.

Nume: Sorina Vasilescu
Nume de scenă: Sorina Vazelina
Oraș: București
Vârstă: 27
Job: Designer grafic, ilustrator, comics artist
URL: vazelina.ro, @sorinavazelina

Care e povestea pe care ai construit-o în această imagine?
Dacă aș traduce gândul în cuvinte s-ar pierde prea multe cruste sedimentate vizual.

Cum te-ai apucat de ilustraţie?
Din greșeală și, mai târziu, de nevoie. 

Ce-ţi oferă mediul ăsta?
Iluzia libertăţii, ceva ce găsești la intersecţia dintre azilul de nebuni și bursa de mărfuri, banii de chirie, mâncare și uneori vise plăcute.

Ce spune assignmentul ideal?
Nu spune multe, mai mult tace, așteaptă să ajung la el.

Ce artiști te uimesc?
Fuego, Madonna și Divine.

Care e unealta preferată de lucru și de ce?
Nu am o unealtă preferată. Lucrez în peniţă, pensulă japoneză, creion, în vectori, îmi încerc handicapul cu acrilice și acuarelă și colaj. Important e mesajul, nu unealta.

Care sunt pașii prin care treci de la idee la imaginea finală?
Există câţiva pași destul de repetitivi. La început am elan, am impresia că va fi cel mai grandios lucru pe care l-ar fi putut gândi vreun om vreodată. Apoi traseul se prăbușește într-o depresiune tip canion. Dacă ideea de la care a pornit totul e suficient de bună, reușesc să scot lucrurile la liman, după ce voi fi traversat prin mlaștinile nesiguranţei.

Ce consumi pentru inspiraţie?
Felii de cărţi îmbibate în zeamă cinematografică, hălci de benzi desenate unse cu bloguri și slănină existenţialistă.

Cu ce te lauzi acum?
Am lansat While We Wait #3, experimentul meu de self-published zine, de Noaptea Galeriilor și acum consolidez vazelina.ro, momentan dărăpănat.

Nume: Ionuţ Rădulescu
Nume de scenă: –
Oraș: New York
Vârstă: 24
Job: Designer freelance, ilustrator
URL: ionutradulescu.tumblr.com, @ionutradulescu

Care e povestea pe care ai construit-o în această imagine?
Povestea este foarte simplă și conceptuală. Vorbește despre încrederea în sine, despre curaj, calităţi ce definesc un erou de orice natură. M-am imaginat pe mine și experienţele ce m-au definit și mă schimbă în permanenţă, pașii pe care i-am făcut și diversele provocări prin care am trecut. Toate astea se consolidează într-o analiză de sine, de eu. E vorba de viziunea de învingător.

Cum te-ai apucat de ilustraţie?
Când eram mic, voiam să fac fashion și în același timp mă uitam la desene animate. Am început să desenez personajele, iar mai târziu am desenat vestimentaţie și tot ce ţine de design. M-a atras ideea de reprezenta în desen o idee. Drumul din liceu, facultate și acum mi-a adus în mod natural ilustraţia ca mod de comunicare vizuală.

Ce-ţi oferă mediul ăsta?
O permanentă sursă de inspiraţie și redescoperire de sine. Cred într-un stil de lucru, dar nu vreau să rămân ancorat într-un anume proces, de aceea văd ilustraţia ca pe un mediu ce îmi oferă varietate și libertate de exprimare, cu loc mult de experiment.

Ce spune assignmentul ideal?
Nu am un assignment ideal, dar dacă ar fi să am un plan de lucru, m-aș asocia cu un designer de modă, pentru o linie urbană, tânără, de ilustraţie-type-colaj, aplicată pe vestimentaţie.

Ce artiști te uimesc?
Mă inspiră diverși artiști, designeri, ilustratori, nu pot spune că am unii preferaţi. În permanenţă descopăr și asociez personalităţi. Fiecare mă influenţează în mod diferit și nu rămân fixat doar pe câţiva anume.

Care e unealta preferată de lucru și de ce?
Tradiţional: acuarela, pentru spontaneitate și fluiditate. Are o sensibilitate aparte alături de linia de tuș, liner. Dar la fel de mult îmi place zona digitală, inclusiv mixed media, texturi scanate, materiale manipulate pe computer. Asta poate duce la experimente ce dau roade interesante.

Care sunt pașii prin care treci de la idee la imaginea finală?
Dacă am o idee fixată, schiţată în carneţel, trec la digital să văd cum arată pe computer. După care fac diverse ajustări, ce pot fi mai mari sau mai mici. Procesul implică finisaje de orice fel, ce ulterior conduc la imaginea finală.

Ce consumi pentru inspiraţie?
Depinde de moment, câteodată ciocolata e de ajuns, alteori cafea, în cele mai multe din cazuri când e vorba de muncă multă. Dacă e vorba de ceva fără presiune, un ceai e de ajuns.

Cu ce te lauzi acum?
Recent am primit un Illustration Award de la Applied Arts Magazine, actual cea mai bună revistă de design și arte vizuale. Am fost inclus în anuarul din iunie 2013, cu o ilustrație pe care am propus-o anul trecut la concursul NY Times Summer Movies Cover. În afară de asta, de patru luni și ceva mă aventurez la aplicația de viză de artist, care ia mult timp și care într-adevăr ar putea fi o realizare mare.

Nume: Maria Surducan
Nume de scenă: –
Oraș: Cluj-Napoca
Vârstă: 27
Job: Ilustrator
URL: mariasurducan.com, @mariasurducan

Care e povestea pe care ai construit-o în această imagine?
E povestea pe care o construim cu toţii, Făt-Frumos plecat să-și caute sufletul întrupat la capătul lumii (fie în pasăre sau prinţesă) este de fapt un avatar al cititorului-privitor.

Cum te-ai apucat de ilustraţie?
A spune povești este ceva profund uman – și nu mă refer doar la basme, ci la orice fel de naraţiune, în sensul de aventură, sub stindardul lui „și ce se întâmplă mai departe?”.  De  la crâmpeiele de conversaţie auzite în autobuz și până la publicitatea cea de toate zilele, de la statusurile pe Facebook, trecând prin librării și ajungând la marele ecran, de la monstrul de sub pat la marea mitologie, poveștile se cer spuse pentru a da formă lumii. Unii oameni scriu. Unii oameni cântă. Alţii dansează, joacă teatru, fac filme. Eu nu m-am „apucat” de ilustraţie de carte, ci pur și simplu nu m-am oprit niciodată din desenat, pentru că nu mi-a dat prin cap că poţi să te oprești din istorisire. Dacă asta se numește ilustraţie, bandă desenată sau artă, nu prea mai are importanţă.

Ce-ţi oferă mediul ăsta?
E o metodă imprecisă de comunicare și astfel îţi oferă satisfacţia de a trezi în celălalt o emoţie, adesea greu de pus în cuvinte, un fel de bucurie a recunoașterii (n-am fost niciodată aici, dar parcă îmi amintesc felul în care cade lumina peste lucruri), împletită cu entuziasmul de a descoperi un pasaj secret spre o lume fermecată.

Ce spune assignmentul ideal?
Într-un interviu pentru primul volum Illustration Now, Mirko Ilic spunea că trebuie să existe cel puţin unul din următoarele lucruri „lots of money, lots of freedom, lots of time”.

Ce artiști te uimesc?
Din martie, de când l-am descoperit la Bologna, Lorenzo Mattotti și culorile care dansează, apoi Eleanor Davis, pentru că ilustrează o feminitate neliniștitoare și Shaun Tan, pentru că spune povești desăvârșite, și în cuvinte, și în imagini, povești pe care le recunoști imediat ca fiind magice și „ale tale”.

Care e unealta preferată de lucru și de ce?
Îmi place pastelul de ulei, pentru că suportă reveniri repetate. Îmi place tableta grafică pentru că e foarte, foarte rapidă. Dar, la urma urmelor, alegi mediul care slujește cel mai bine naraţiunea.

Care sunt pașii prin care treci de la idee la imaginea finală?
Fiecare imagine are povestea ei –  uneori începe cu două rânduri și o schiţă indescifrabilă, mâzgălite pe un caiet. Uneori, un sâmbure de idee mă trimite la vânătoare pe internet (cum se prinde șaua de cal? cum se desenează o clădire în perspectivă? cum e cu jurnalul-testament al lui Petre Ispirescu?). Urmează apoi o schiţă descifrabilă, însoţită de mai multe rânduri cu mesaje codate (cap mai mare! înclinat stânga! unde se uită? monștrii în pădure?). Apoi, în funcţie de cât timp am la dispoziţie, o schiţă digitală color și imaginea finală, care aici este pastel, acril, tuș, prelucrare digitală.

Ce consumi pentru inspiraţie?
Cafea.

Cu ce te lauzi acum?
Lucrez la Prâslea cel Voinic și Merele de Aur, un roman grafic care pornește de la poveștile lui Ispirescu (Prâslea cel Voinic, Pasărea Măiastră, Lupul Năzdrăvan), dar și de la alte basme care mi-au încântat copilăria. Și pentru că am crescut pe vremea cailor putere și a imaginilor 3D, în carte se vor strecura și elemente ale tehnologiei moderne. Proiectul a fost finanţat prin crowdfunding pe crestemidei.ro, și va ajunge în librării în octombrie.

Nume: Mircea Drăgoi
Nume de scenă: mdragoi, goguletz
Oraș: Târgu Mureș
Vârstă: 39
Job: Designer, ilustrator
URL: behance.net/mirceadragoi, @mdragoi

Care e povestea pe care ai construit-o în această imagine?
Personajul din ilustraţie sunt eu, în martie 1993, în curtea cazărmii de pompieri din Sighișoara. Este vorba de breaking pointul stagiului meu militar, după luni de zile în care am rezistat cu stoicism regimului de cazarmă; e momentul în care grupa de veterani dinaintea generaţiei mele și-a luat valizele ca să plece, iar noi am rămas aliniaţi în faţa plutonierului sadic care ne-a instruit până atunci. Am văzut peste umărul lui cireșii în floare și imaginea aceea a funcţionat ca o supapă, eliberând odată cu lacrimile toate frustrările, problemele și temerile acumulate. Armata a fost primul loc în care am văzut tineri plângând după mama.

Cum te-ai apucat de ilustraţie?
Desenând pe superbele mese albe, mari, lucioase, din liceu.

Ce-ţi oferă mediul ăsta?
Propria lume. Din care ies cu greu după aceea, uimit că se poate trăi și altfel, pe pământ.

Ce spune assignmentul ideal?
„Ai în attachment articolul care trebuie ilustrat și acestea sunt dimensiunile.”

Ce artiști te uimesc?
Nu am ilustratori favoriţi, dar ţin minte și acum când, în Londra fiind, am intrat la National Gallery și, în ultima sală, după sute de tablouri văzute, cu multă carne, piele ca de ceară, peisaje amurgite și portrete de contese moarte, dintr-un colţ mi-a zâmbit un scaun pictat de Van Gogh. Simplu, galben, dar de neuitat. Cel mai frumos scaun dintr-o viaţă de om. 

Care e unealta preferată de lucru și de ce?
Tableta digitală și creionul aferent. Pentru că mi-au dat viteză și mi-au permis să fac până acum o mie de ilustraţii în loc de o sută.

Care sunt pașii prin care treci de la idee la imaginea finală?
Amân. Cât pot de mult. Dar între timp în minte mi se înfiripă deja o idee despre cum va arăta ilustraţia. Apoi construiesc bucată cu bucată, încet. Culoarea mă preocupă mult, influenţa ei asupra mesajului e fantastică. Termin cu regretul că ilustraţia are margini. 

Ce consumi pentru inspiraţie?
Cafea. Nu pentru inspiraţie, ci pentru mângâierea ei.

Cu ce te lauzi acum?
Acum trei ani am cumpărat în Târgu Mureș o grădină cu vie și livadă – o mare ilustraţie 3D. Am plantat o mulţime de plante și o cabană. Atunci era neîngrijită, acum începe să prindă formă și să-și recapete funcţia de refugiu artistic și grădinăresc în inima orașului. Faţă de ilustraţia de pe ecran, în care formele cresc văzând cu ochii, grădina mă învaţă ce e răbdarea: nimic nu crește peste noapte (în afară de bambus) și trebuie să ai viziune asupra a ce vrei să devină fiecare colţișor.

Nume: Ioana Șopov
Nume de scenă: Unii îmi mai spun Photoșopov
Oraș: București
Vârstă: 24
Job: Ilustrator și monster creator la designious.com
URL: ioanasopov.com, @ioanasopov

Care e povestea pe care ai construit-o în această imagine?
E mai mult finalul unei povești, the aftermath. Am ilustrat imaginea unui sfârșit de luptă, cu demoni înfrânţi și lucruri dragi pierdute pe parcurs, dar de la care ai rămas cu ceva. Ilustraţia prezintă o imagine care nu îi e nimănui neapărat străină. Pentru mine reprezintă un fel de contabilizare la zi a drumului spre maturitate artistică.

Cum te-ai apucat de ilustraţie?
De fapt, s-a apucat ilustraţia de mine. Desenez de când mă știu, iar ilustraţia ca ocupaţie mi-am însușit-o în facultate. Am participat la Visual Playground în 2010 și de atunci soarta mi-a fost pecetluită.

Ce-ţi oferă mediul ăsta?
Libertatea de a mă manifesta într-o varietate de direcţii și stiluri. Cu cât fac mai multe ilustraţii cu atât simt că presiunea crește și următoarea trebuie să fie mai bună, și mai bună.

Ce spune assignmentul ideal?
„Fă ce vrei.”

Ce artiști te uimesc?
Foarte mulţi, printre care și: Simon Prades, Matthew Woodson, Taylor White, Ken Taylor.

Care e unealta preferată de lucru și de ce?
Intuosul [tabletă grafică] cel de toate zilele, pentru că ilustraţia digitală aproape că nu are limite.

Care sunt pașii prin care treci de la idee la imaginea finală?
Mulţi și mărunţi: schiţe peste schiţe, research, aprofundare, schiţe peste schiţe ș.a.m.d. Atunci când am mai mult timp la dispoziţie pentru o ilustraţie încerc să experimentez cât mai mult cu ea.

Ce consumi pentru inspiraţie?
Jar.

Cu ce te lauzi acum?
Am planuri de a organiza o expoziţie mai deosebită în vară/toamnă, dar încă e în stadiul de proiect. În perioada asta încerc să mă dezvolt mai mult în intimitatea unui caiet de schiţe, să învăţ mai multe lucruri despre mine și despre ce pot să fac ca artist.

Nume: Veronica Solomon
Nume de scenă: Inkamon
Oraș: Berlin
Vârstă: 33
Job: Studentă, regizor, animator, ilustrator, comics artist, designer grafic
URL: bendpanic.com, @bendpanic

Care e povestea pe care ai construit-o în această imagine?
Am pornit de la motivul cu pădurile de aramă, argint și aur pe care eroul trebuie să le treacă pentru a ajunge la etapa următoare. Și odată intrat în pădure trebuie să meargă înainte. Doar că pădurea mea nu e nici de aramă, nici de argint, nici de aur… ci de…

Cum te-ai apucat de ilustraţie?
Sincer, nu-mi aduc aminte, cred că s-a întâmplat undeva între pictură și comics.

Ce-ţi oferă mediul ăsta?
Pentru mine, care prefer să mă exprim secvenţial, e o mare provocare  să spun o „poveste” într-o singură imagine. Și mă simt foarte victorioasă de fiecare dată când reușesc.

Ce spune assignmentul ideal?
Nu știu dacă există așa ceva – nu îmi place să mi se impună un stil, de obicei las subiectul să decidă.

Ce artiști te uimesc?
Hayao Miyazaki e ca un zeu pentru mine, dar sunt mulţi : Katsuhiro Otomo, Yoshitaka Amano, Moebius, Enki Bilal, Kōji Morimoto, Henri Rousseau, Giorgio de Chirico, Lautrec, Hundertwasser.

Care e unealta preferată de lucru și de ce?
Mai nou, o tabletă Cintiq+Photoshop sau TVPaint. De ce? Pentru că e foarte comod, pentru că pe hârtie nu ai Ctrl-Z și pentru că nu mai mor copaci ca să am io pe ce desena.

Care sunt pașii prin care treci de la idee la imaginea finală?
N-am o reţetă. Câteodată am o imagine în cap și nu o pot pune pe hârtie (sau, mă rog, pe tabletă). Câteodată habar nu am ce fac, pur și simplu îmi las mâna să meargă și la un moment dat e gata.

Ce consumi pentru inspiraţie?
Cafea și ciocolată. De fapt, cafea cu ciocolată: nu pun zahăr în cafea, în schimb, mănânc două-trei bucăţele de ciocolată neagră la o cană. Ciocolata neagră merge perfect și cu vin roșu. Sau cu whisky. Recomandat de profu’ meu de 3D. Dar n-au a face cu inspiraţia.

Cu ce te lauzi acum?
Studiul nu-mi lasă prea mult timp pentru joburi sau proiecte personale, dar am făcut identitatea la Noaptea Galeriilor anul ăsta (www.noapteagaleriilor.ro/2013) și am un film în postproducţie.

Chiar și în aceste vremuri, misiunea noastră rămâne aceeași: spunem povești adevărate pentru a ne sprijini comunitatea să înțeleagă, să empatizeze, să descopere soluții și să acționeze. Pentru asta avem nevoie de cât mai mulți susținători.

Între 1 octombrie și 15 noiembrie, vrem să ne dublăm comunitatea de abonați. Dacă ajungem la 4.500 de oameni care ne susțin, veniturile din abonamente vor fi jumătate din cele necesare ca să producem jurnalismul pe care îl facem.

Susține-ne cu un abonament digital. Cu 15 lei pe lună sau 150 de lei pe an, ne aduci mai aproape de țintă și investești direct în echipa noastră editorială. 

Abonează-te.


Acest articol apare și în:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *