Camere de ascultare și psihologie pentru judecători

O judecătoare și un psiholog despre soluțiile lor pentru o justiție mai prietenoasă cu copiii care trec prin separările părinților.

În zeci de mii de familii din România, părinții care aleg să nu mai fie un cuplu trag de copii de parcă ar fi niște elastice. Adulții caută răzbunarea și copiii sunt victime vulnerabile unor traume pe viață,  de la frica de abandon, până la vinovăție și dificultatea de a pune limite în relațiile viitoare.

În ultimele luni am intervievat zeci de părinți, judecători, avocați, psihologi și asistenți sociali, ca să pun pe masă o problemă despre care nu vorbim: interesul superior al copilului și cum îl protejăm mai bine.

Acest articol face parte dintr-o serie; îl poți citi alături de un reportaj despre cum o schimbare de lege a produs lupte extreme între părinți, și alături de acest articol, unde am vorbit despre efectele psihologice resimțite de copiii care trec prin divorțul părinților.


La primul workshop pentru judecători și avocați care lucrează în spețe de Dreptul familiei, psihologului Ovidiu Berar i-a rămas în minte un moment, ceva care l-a făcut să înțeleagă cât de mare este nevoia profesioniștilor de a vorbi despre greutățile din cazurile lor.

Un avocat i-a povestit că, după o întâlnire cu o mamă care urma să divorțeze și care își adusese și copilul la acea discuție, i-a fost atât de greu încât, ajuns acasă seara, a tăiat lemne ore în șir ca să se elibereze. A simțit nevoia să se obosească ca să-și golească mintea de neputință.

Acum doi ani, Berar, care este psihoterapeut în Cluj, a început să țină pro-bono sesiuni de sprijin psihologic pentru medici pediatri de la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii din Cluj; în 2021, pentru rezidenții de la Spitalul Clinic de psihiatrie pentru Copii, iar de anul acesta, pentru cei de la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din București. Crede că profesioniștii – fie că sunt medici, asistenți sociali sau judecători – au nevoie de sprijin psihologic ca să-și facă munca mai bine.

Asta i-a povestit unei foste colege de liceu, Andreea Chiș, acum judecătoare și lector la Facultatea de Drept din Cluj, când s-au întâlnit din întâmplare în aeroport toamna trecută. Judecătoarea i-a propus să facă un prim seminar pentru cei din justiție, iar Berar s-a gândit la profesioniștii care au de-a face cu cazuri de divorț și autoritate părintească. Berar, care are 53 de ani, este la rândul său părinte, și au trecut mai bine de zece ani de la divorțul său, o perioadă în care s-a simțit discriminat ca tată.

Știe cât de important este ca judecătorii și avocații să afle mai multe despre efectele traumatice ale divorțului, atât pentru părinți, cât și pentru copii, și să aibă noțiuni aprofundate de psihologia dezvoltării.

„Toate aceste noțiuni ar trebui să fie cuprinse într-un program de formare continuă”, spune Berar, pentru că „cunoașterea lor va putea să ajute la înțelegerea rapoartelor de expertiză psihologică, dar și la înțelegerea familiei aflată în proces de divorț, dincolo de argumentele fiecărei părți”.

Berar nu s-a așteptat ca atelierul să fie atât de căutat, dar sala în care l-a ținut, alături de psihoterapeuta Domnica Petrovai, s-a umplut rapid – au venit peste 50 de avocați și judecători. Mulți dintre participanți le-au spus că, în ultimii cinci ani, lupta de putere din cazurile de autoritate părintească a devenit din ce în ce mai dură și că resimt interacțiunile dintre părinții care se luptă pentru copii drept dureroase și abuzive.

Majoritatea avea nevoie să înțeleagă mai multe despre psihologia copilului și ce înseamnă, din perspectivă psihologică, să fii co-părinte după ce te-ai despărțit de partenerul tău. „Co-parenting este o chestie abstractă și nu avem un fundament științific pentru a înțelege cum ar trebui din perspectivă psihologică să se manifeste, pentru că nu tai copilul, 50% stă cu tine, 50% stă cu tine”.

Când Berar le-a prezentat o cercetare care spune că, pentru o dezvoltare emoțională sănătoasă, un copil ar trebui să petreacă măcar 30% din timpul liber cu părintele cu care nu locuiește, mulți au fost uimiți, pentru că nu știau asta.

Berar spune că nu doar oamenii din sistemul juridic trebuie să afle asta, ci și părinții. O soluție, care ar ușura și ce se întâmplă în conflictele părinților din justiție, dar și ce se întâmplă în familii, ar fi ca părinții care urmează să se separe să fie obligați să facă consiliere pre- și post-divorț, și să beneficieze de un proces de mediere ca să se înțeleagă asupra unui plan parental, în acord cu nevoile copilului și cu care ambii părinți să fie de acord pentru a nu înteți conflictul.

Berar și-a numit proiectul voluntar Psy4Law și plănuiește ca anul ăsta să-l continue și să facă alte workshopuri și întâlniri periodice cu judecători și avocați în Cluj, precum și în alte orașe din țară. Crede că e important ca avocații și judecătorii să înțeleagă impactul social pe care divorțul îl are în societate, și pe termen scurt, și pe termen lung, pentru că „copiii care trec acum prin divorț vor deveni adulți și vor duce trauma divorțului peste ani”. La fel de important este însă și ca profesioniștii din justiție să vorbească despre greutățile muncii lor, despre cum se stabilizează emoțional atunci când ceva din sala de judecată sau din cabinetul lor îi dă peste cap.



Mălina Tebieș este printre judecătorii care caută soluții pentru a proteja mai bine interesul superior al copilului. Tebieș are 32 de ani și este la începutul carierei, în al doilea an de magistratură, în orașul natal, Bistrița. Contactul cu lumea părinților în conflict a fost brutal, survenind imediat după ce a terminat facultatea, în primul an când a muncit ca avocată. Urma să reprezinte un tată care voia să divorțeze, dar la prima întâlnire bărbatul a venit însoțit nu numai de soție, ci și de cei trei copii, dintre care unul sugar.

Părinții au început să se jignească în fața copiilor. „A fost șocant contactul cu lumea reală și cu minorii: unul dintre ei plângea, celălalt era la sân, cel mai mare cred că înțelegea și simțea deja suferință foarte multă în urma conflictelor părinților”, își amintește Tebieș.

Judecătoarea spune că acela a fost momentul în care și-a dat seama cât de multă muncă este în astfel de cauze.

Până de curând, nici măcar infrastructura instanțelor nu-i ajuta pe judecători să-i asculte pe copii, birourile lor fiind aglomerate și pline de dosare, nicidecum prietenoase sau primitoare pentru cei mici. În ultimii doi ani, mai multe organizații neguvernamentale au amenajat săli speciale de ascultare a copiilor pe lângă judecătorii. Spre exemplu, în Brașov, asociația Femeile se implică au strâns bani pentru amenajarea unei astfel de camere la Tribunalul pentru minori și familie. Tot anul trecut, în Ploiești, asociația Rotary Ploiești a creat una în Judecătoria Ploiești. (Ascultarea – procedura prin care un judecător intervievează copiii în cazuri de autoritate părintească este obligatorie atunci când aceștia au peste 10 ani).

Amenajarea unei astfel de camere de ascultare în judecătoria Bistrița unde muncește a fost ideea lui Tebieș, și i-a venit în timp ce participa la programul Lideri pentru Justiție, un program de învățare al Fundației Konrad Adenauer pentru profesioniști din justiție de până în 35 de ani. Uneori, când are de ascultat copii, Tebieș își pregătește biroul, singurul loc în care-i poate invita, și ascunde dosarele de sute de file care îl populează în mod obișnuit, din cauza cărora nici nu i se vede fața. Chiar și așa, atmosfera unui birou de judecătorie tot prăfuită și autoritară rămâne pentru un copil de 10-11 ani, care cel mai probabil trece prin cea mai grea provocare a vieții sale de până atunci. 

Cu banii din vânzarea biletelor la un eveniment de la finele lui 2021, la care au vorbit mai mulți colegi din program, Tebieș va începe amenajarea acestei camere de ascultare. Cu cei aproape 6.000 de lei, cu jucării deja strânse de Tebieș și colegele sale grefiere, cu sprijin de la un arhitect de design interior din Cluj, până în primăvară vor pune la punct o cameră care „să aducă confort și liniște sufletească”.

Tebieș știe că o cameră frumoasă nu este suficientă ca un judecător să-și facă munca mai bine. Ideal, spațiul va facilita și întâlniri cu psihologi care să-i învețe pe judecători cum să intervieveze copiii. „Să știm ce întrebăm, cum întrebăm, să atingem o coardă sensibilă fără să-l facem pe omulețul acela să sufere mai mult decât suferă deja.”