ColaboraDoR: Veronica Solomon

Veronica Solomon are 32 de ani și locuiește în Berlin, unde studiază animația la școala de film HFF Konrad Wolf – Potsdam Babelsberg. A terminat Academia de Arte din Cluj și a fost de când se știe îndrăgostită de animație și comics.

Cum ai ajuns ilustrator?
Nu sunt ilustrator. Că fac și ilustrație e conjunctural. Eu am terminat Academia de Arte din Cluj în 2003 – Secția Ceramică. Apoi am venit în București și, cum toți studenții de arte visau să ajungă Art Directori în publicitate (asta fiind cam singura variantă de a câștiga decent cu educația noastră), mi-am zis că ăsta ar fi drumul.

În 2005 am cunoscut un om foarte fain – Şerban Alexandrescu, care era șef la Headvertising –, și când s-a uitat in portofoliul meu, unde erau destul de multe desene, comics și cam deloc design, mi-a zis cam așa ceva: „în loc să ajungi și tu un art director mediocru, ai putea ajunge un ilustrator foarte bun”.

Mi-a pus în brațe un teanc de reviste ca să mă edific ce înseamnă ilustrația de publicitate. Asta m-a oprit să apuc pe un drum frustrant și mult prea bătătorit și care nu era al meu. Dar inima mea era la animație, comics și nici n-am ajuns un ilustrator foarte bun de publicitate.

Care sunt cele trei ilustrații preferate ale tale?
Una ar fi coperta la .EDU Jurnal de bursier (un proiect editorial realizat de echipa Decât o Revistă despre bursierii Fundației Soros).  A doua ar fi coperta la Otaku Magazine – End of the world – și a treia e una pe care am făcut-o pentru o competiție de artă digitală, complet vectorial și destul de experimentală.

Ce motivații îți aduce ilustrația?
Aș zice mai mult că e o provocare mereu. De câte ori am avut de făcut o ilustrație, pentru mine a fost o nouă provocare. Modul meu de exprimare e secvențial, pentru că am simțit dintotdeauna nevoia de mișcare în desenele mele, iar o ilustrație îmi cere să spun o poveste într-un singur cadru. Ceea ce este al dracului de greu.

La ce proiecte lucrezi acum?
N-ar trebui să deconspir asta, dar vreau să mă tund. Mare proiect! De fapt, vreau să fac un film în timp ce mă tund – în Stop Motion/Pixilatie. Iar asta înseamnă: studio, lumini, set, camere de filmare/foto, sunet, oameni, buget și rapoarte. Şi eu va trebui să coordonez tot. În germană!

Care este procesul tău de la idee la ilustrație?
Haha, cum spuneam: greu și anevoios! De fapt, nu chiar.  Să zicem că nu ilustrez ceva personal. Mai întâi citesc povestea sau cerințele, iar apoi încerc să găsesc elementele esențiale și să le organizez într-o imagine. Între timp, se cam conturează și stilul sau modul în care spun ce e de spus. Câteodată prefer să folosesc metafore, dar nu se pretează așa des. Şi mă folosesc de mâzgălelile făcute la plictiseală, cel mai adesea.

Ce consumi pentru inspirație, din ce te inspiri?
Nu „consum” nimic special și nici activități cu efect maieutic nu practic – am faze și faze. Câteodată n-am o idee bună cu săptămânile, altădată nu fac față să le notez pe toate care vin. Am o grămadă de proiecte  „la sertar”. De obicei se întâmplă pe stradă, în metrou la un party sau oriunde sunt oameni. Sau de la știri despre oameni.

Oamenii sunt niște creaturi foarte ciudate și amuzante, absurde, înspăimântătoare câteodată, oricum, o sursă nesecată de idei.

Iată câteva dintre ilustrațiile preferate ale Veronicăi. Pentru mai multe, vizitează-i site-ul.

Andreea Bota este ucenică la DoR. În seria ColaboraDoR vă vom face cunoștință cu fotografi, ilustratori și designeri cu care ne-am împrietenit de când facem DoR.