Cu ce-am rămas din „Wild” și cum poți vedea filmul

Cheryl Strayed a scris cartea autobiografică „Wild” după experiența ei de trei luni pe Pacific Crest Trail, în…

Cheryl Strayed a scris cartea autobiografică „Wild” după experiența ei de trei luni pe Pacific Crest Trail, în care a pornit într-un moment de cotitură a vieții. Iată câteva mărturii de la reporterii DoR care au citit-o, utile dacă vrei să vezi filmul bazat pe cartea lui Cheryl, care va avea trei proiecții speciale în octombrie. 

Cheryl a debutat cu romanul Torch, dar a devenit celebră datorită autobiografiei Wild (În sălbăticie). La 26 de ani, Cheryl și-a luat un rucsac în spate și a pornit pe acest traseu puțin umblat la vremea respectivă. Avea nevoie să fie singură. Viața ei o luase la vale de când mama ei murise de cancer la 45 de ani, cu câțiva ani în urmă: Cheryl se distanțase de soțul ei, ajungând până la urmă să divorțeze, alergase de la un job și de la un bărbat la altul și începuse să folosească heroină. Acum, crede că experiența de pe PCT nu a fost o încercare de a fugi de viața ei, ci de a pătrunde mai adânc în ea, pentru a o înțelege mai bine.

Filmul Wild, bazat pe cartea ei autobiografică, a avut un succes impresionant în SUA, însă doar câteva proiecții în sălile din România. De asta, dar și pentru că Cheryl Strayed vine în octombrie în România, la The Power of Storytelling, îl proiectăm în București pe 3, 4 și 13 octombrie. Mai jos am adunat mărturiile reporterilor DoR care au citit cartea:
*
2013 a fost un an cu cățărări pe trasee nemarcate, ture lungi prin Apuseni, interviuri în Delta Dunării și vreo două săptămâni cu motorul prin Grecia. Mă simțeam al naibii de în formă și destul de puternică. La câteva zile după ce urcasem aproape 3000 de metri, pe vârful Mythikas, la umbra cortului, am citit prima pagină din Wild și m-a lovit: „N-am făcut nimic din toate astea singură. Mereu am fost cu iubitul sau cu gașca. Ce naiba aș face dacă aș fi în pustiu și mi-aș pierde un bocanc?!”.

Povestea lui Cheryl Strayed m-a prins cu dragul de hoinăreală și pustiu și m-a atras într-o cursă pe care o evitam de multă vreme. În timp ce citești, n-ai cum să nu te uiți la rece la tine și la familia ta. E greu și dureros, deschide multe răni, dar ți le coase pe fiecare cu multă grijă până la final. Când am terminat cartea, mi-am promis să nu mă mai tem și să scriu cândva despre ce mă speria. La câteva luni mi-am căutat sora pe care n-o mai văzusem de 13 ani, iar la mai bine de un an am și scris despre asta. De atunci am alergat și singură pe munte (chiuind ridicol de frica urșilor) și mi-am promis să semnez cândva într-un registru pe Pacific Crest Trail. (Ana Maria Ciobanu)
*
Mă așteptam ca povestea unei femei care pornește singură prin sălbăticie să fie despre curaj, iar cartea Wild a lui Cheryl Strayed este, într-o bună măsură, despre asta. Doar că nu e neapărat curajul la care mă gândeam.

Nu are în centru o eroină neînfricată gata de luptă cu monștri vizibili și invizibili, ci mai degrabă una care se străduiește să fugă de propriii demoni. Un fel de antieroină perfectă, ca ursul grăsuț și neîndemânatic din Kung Fu Panda, care pare să aibă toate datele pentru a eșua în confruntări. Ce face Strayed e să accepte eșecul, să se recunoască doborâtă de povara unui rucsac prost ales și prea greu de cărat, atât la propriu, cât și la figurat, și să înceapă să arunce din lucrurile care o trag în jos pentru a merge mai departe. Iar când ne povestește asta, nu se menajează defel. Aici cred că e de fapt curajul acestei cărți de memorii, în vocea francă a lui Strayed, care se expune așa cum puțini îndrăznim să o facem. (Ani Sandu)
*
N-am empatizat cu primele pagini din Wild. Dacă tot scenariul copilăriei în sărăcie și etapele de a ieși din ea îmi erau cunoscute, relația atât de strânsă dintre autoare și mama ei îmi era nu doar necunoscută, dar stranie. Aproape curioasă.

Și apoi i-am simțit frustrările, măcinările și am vrut și eu la drum. Am citit mai departe ca să fiu cu ea în drumeție pe Pacific Crest Trail. Și mi-a fost frică de întuneric, am ațipit în vreo două seri cu lumina aprinsă; am simțit gustul de terci rece, și am evitat cerealele mele cu iaurt dimineața; am reluat alergatul în parc și m-au durut și pe mine picioarele la un moment dat, dar cel mai mult am vrut să îi fie bine. La fel cum voiam să îmi fie și mie bine. În final, drumeția mea a fost să termin cartea, deși n-am empatizat cu primele pagini. (Andreea Bota)
*
Am citit Wild acum trei ani, într-o perioadă confuză din viața mea – săptămâni în care, precum spune Cheryl, simțeam că mă uitam la lume de pe fundul unei fântâni. Apoi am început să urc cu ea The Pacific Crest Tail și fiecare zi de urcuș era o ședință de terapie terminată, pentru amândouă, cu mai multe julituri, dar mai puține sughițuri decât precedenta. Nodurile în gât, ca și senzația de lipsă de aer pentru un neexperimentat pe munte, erau inerente. În Wild, Cheryl Strayed m-a învățat că, oricât de lung și de greu e drumul din față, uneori chiar nu există cale de întors, iar asta e bine. Totul e să ai bocancii potriviți și un rucsac cu ce trebuie – iar Wild te învață și cum să ți le alegi pe acestea. (Sorana Stănescu)
*
Mergând alături de Cheryl Strayed prin deșertul californian, nu străbați doar munți și păduri și nu simți doar căldura năucitoare din deșertul Mojave sau frigul înțepător din Sierra Nevada; simți și frica paralizantă din timpul nopții, dar și curajul de care ai nevoie ca să înaintezi de fiecare dată când corpul îți spune că nu mai poate. Simți mai ales durerea și neputința în fața unei suferințe care pare că te înghite, pentru că scriitura lui Strayed e atât de vie și tulburătoare încât uneori e greu să avansezi, alteori recitești pasaje întregi cu voce tare, ca efectul lor să țină cât mai mult. 

Am deschis de mai multe ori Wild fără să pot trece de primele pagini, pentru că mi se părea prea sfâșietoare. A trebuit să ajung într-un punct în care să-mi fie mai ușor să stau cu frica de a-i pierde pe oamenii la care țin, ca să pot înainta. Așa am înțeles că nu e doar despre cum (te) pierzi, ci și cum te reconstruiești; că suferința, oricât de mare, nu e fără sfârșit, că nu totul e în afara controlului tău și că să fii curajos nu înseamnă să nu-ți fie deloc frică. (Andreea Giuclea)