[DoR & HBO Go] La ce ne uităm iarna asta

Seriale și filme noi pentru iarna care stă să înceapă.

Spune-mi o poveste 

Spune-mi o poveste

Spune-mi o poveste (Tell me a story) a avut premiera în octombrie 2018, ceea ce îl face o alegere perfectă,  dacă ești în căutare de un nou serial cu care să-ți umpli timpul și să-ți liniștești mintea, fără să trebuiască să vezi sezoane întregi din urmă. Din păcate, povestea filmului nu e cea pe care ți-ai dori s-o auzi și nici cea pe care ți-ai dori să o spui cuiva, mai ales copiilor, fără a fi totuși un film de groază. E, mai degrabă, o oglindă puțin augmentată a unei realității pe care America – și lumea întreagă – o trăiesc astăzi.

Serialul e un thriller psihologic care combină elemente din basmele copilăriei (Cei trei purceluși, Scufița Roșie și Hansel și Gretel), pe care le reimaginează pentru a crea o poveste  despre dragoste, pierdere, lăcomie, răzbunare și crimă. Acțiunea are loc în New Yorkul zilelor noastre, în care la cină se discută despre politica lui Trump și a doua zi se merge la marșuri împotriva folosirii armelor și a brutalității poliției, în care veterani ai războiului din Irak se luptă să depășească traumele și drogurile sunt distracția la ordinea zilei printre adolescenți.

Nu e deloc o lume în care ți-ai dori să trăiești. Și totuși, exact asta e realitatea – mai îndepărtată sau nu – în care trăiești.

(recomandat de Sorana Stănescu)

 

De cealaltă parte

O ușă închisă timp de 70 de ani, într-un apartament din Belgrad, devine pretextul pentru o incursiune în trecutul unei familii și al unei țări marcate de conflicte sângeroase și căutarea identității. De cealaltă parte (The Other Side of Everything) e un documentar intim și puternic, care se concentrează pe mama regizoarei Mila Turajlic, fostă activistă și politician, dar reușește să ofere mult mai mult decât portretul unei persoane interesante. E vorba despre moștenirile cu care ne încarcă spațiile și familiile din care provenim și cum ne descurcăm cu aceste moșteniri de-a lungul vieții.

Pe Mila am văzut-o anul acesta la a opta ediție a conferinței The Power of Storytelling și m-a impresionat luciditatea cu care își interoghează originile, cu care investighează trecutul țării sale și sinceritatea cu care și-a mărturisit pierderea încrederii în politică și istorie oficială după o viață petrecută într-o casă în care s-a dezbătut liber și constant. M-a inspirat să mă uit la atent la istoria proprii familii și să încerc să înțeleg de unde provin ca să-mi dau seama încotro mă duc.

Documentarul lansat în 2017 a adunat deja zeci de premii și mențiuni la festivale de film documentar din toată lumea, din SUA și Peru, până în Italia și Turcia.

(recomandat de Ioana Burtea)

Obiecte ascuțite

Obiecte ascuțite (Sharp Objects), o miniserie de opt episoade lansată în această vară, este unul dintre cele mai discutate seriale din acest an. După uciderea înfricoșătoare a unei fete și dispariția unei alte tinere, reporterul Camille Preaker – jucată de actrița Amy Adams într-un performance pentru care criticii au spus că ar trebui să i se acorde toate premiile din cinema – se întoarce în orașul ei natal, Wind Gap, pentru a scrie despre crime.

Însă, Obiecte ascuțite este mai mult decât o dramă în care sunt investigate câteva crime după tiparul „cine a făcut-o?”. Ce te ține lipit de ecran este complexitatea personajului principal, Camille, al cărei trecut traumatic ajungi să-l înțelegi prin relațiile complicate pe care le are cu celelalte femei din familia ei: Adora, o mamă dominatoare, și Amma, o soră mai mică cu prea multe secrete, totul într-o atmosferă sumbră cum numai un orășel american poate să evoce.

Afli și cine este criminalul, dar pentru asta trebuie să ai răbdare până la ultimele secunde din serial – inclusiv din credits unde mai sunt introduse câteva scene – într-un twist de poveste care a făcut social media să zbârnăie la lansarea episodului final.

(recomandat de Andreea Vrabie)