[EduDoR] Daniela a dat BACu’ – probele orale
Gata cu probele orale, Daniela se pregătește pentru scris.
Ne uităm la examenul de Bacalaureat de anul acesta prin ochii Danielei, o tânără pasionată de film, care a făcut mult voluntariat și s-a implicat în rezolvarea problemelor liceului ei. Mai multe despre ea și cum s-a pregătit pentru acest examen aici.
Oral(ele) la engleză
Daniela și-a început săptămâna în focuri, cu proba de limba engleză, ultima din seria oralelor de la BAC, compusă și ea din bucățele. Luni a trecut prin Listening și Writing, iar marți prin Speaking.
La Listening, Daniela a ascultat și comentat fără probleme două fragmente: unul în care se vorbea despre cântăreața Adele și biletele vândute la unul dintre concertele ei, altul despre inventarea unor roboți de bucătărie și utilitatea lor în lume. După o pauză petrecută cu Andreea, colega ei, s-a întors pentru proba scrisă. Primul subiect era un text despre identificarea unei noi specii de dinozauri, pe marginea căruia Daniela a răspuns unor întrebări cu Adevărat sau Fals. La al doilea i-a „cam stat mintea în loc”, un text despre filozofie, mai exact despre unul dintre cei mai iubiți autori fantasy ai UK, Terry Pratchett, spre care filozofii se orientează pentru „noi perspective asupra metafizicii, epistemologiei și eticii.” Daniela a ales aici A, B ,C sau D pentru 10 întrebări pe marginea textului. Cu bătăi de cap cu tot, crede că s-a descurcat.
La a treia parte a probei scrise, Producerea de mesaje scrise, Daniela a scris un email către un prieten, în care și-a dat cu părerea despre un eveniment recent și neobișnuit din viața ei. „Logic că am scris despre One World Romania”, a spus ea râzând, „că doar e singurul festival de film pe care-l avem. În scris am părut cea mai uimită.” Ultima cerință presupunea să argumenteze în 180-200 cuvinte ce e mai important ca să fii ferici: banii, sănătataea sau oamenii din jur? Daniela a scris că prietenii sunt clar mai importanți decât banii (care contează și ei, totuși), dar că, în general, sănătatea primează și nu poate fi înlocuită. Răspunsul fusese inspirat și de pauza dintre probe, în care colega Andreea îi spusese Danielei că nu contează ce note iau ele la BAC, atâta timp cât sunt sănătoase. „Da, probabil eseurile noastre seamănă mult”, spune Daniela.
„Very well, very well”, îi spunea profesorul examinator ieri, la ultima probă de engleză, Speaking, pe când Daniela vorbea despre pizza, mâncarea ei preferată, cum i se ceruse într-una dintre cerințe. Nu orice fel de pizza, „ci doar cea făcută de mama, pentru că e cea mai bună.” Un alt subiect o invita să vorbească despre un parc tematic și Daniela a vorbit despre Carol, că doar fusese la un concert acolo duminica trecută și a povestit cum parcul are o cultură underground puternică, „adică poți să vii și singur la concert, că îți faci prieteni acolo, pe loc” și pufnea în râs când povestea asta. În fine, a venit și momentul unei discuții despre mâncarea sănătoasă. „A fost clasicul eseu pe care l-am scris la clasă în fiecare an”, spunea Daniela, „adică ce nocivă e mâncarea de la fast-food și d-astea.” S-a bâlbâit puțin când profesoara a întrebat-o dacă e vegetariană (pentru că era în afara celor de pe foaie), dar a spus un „nu” ferm. Mama ei care face cea mai bună pizza din lume e bucătăreasă. „Plus că-mi place carnea.” Încă un „very well” pentru Daniela și un B2, adică nivel avansat, conform clasificărilor europene comune. „Deși profa la clasă ne-a cam învățat de mai mult, adică de C1 (n.r.: nivel autonom)”, recunoaște Daniela, bucuroasă că proba de care se temea trecuse.
Fără chef sau vlagă, dar relaxată, Daniela pornea ieri spre casă cu Andreea. „Hai că meriți să te duci să zaci astăzi”, am ispitit-o eu. „Daaaa, tocind În grădina Ghetsemani. Sau variante la socio.” Acum două săptămâni, la oralul de la română a luat calificativul „experimentat”.
Proba de TIC
„Realizați setările necesare pentru tabela comp_t astfel încât primul câmp al acesteia să fie cheie primară (primary key) în locul celei actuale.” Așa suna una dintre cerințele de la TIC (Tehnologia Informațiilor și a Comunicării), cea de-a doua probă de BAC la care Daniela s-a prezentat săptămâna trecută. Pufnise în râs și se întreba ce e aia o „cheie primară”.
„Am scris, am scris”, spunea Daniela, „dar a fost greu în unele locuri”. Mai degrabă „am tastat, am tastat”, pentru că proba de TIC s-a dat în fața unui calculator și a verificat dacă elevii știu să găsească informații online, dacă pot folosi mai multe programe simultan (de exemplu Word și Publisher, program de aranjare în pagină) și dacă știu teorie, în cazul de față scurtături de tastatură. Cu prima parte de documentare s-a descurcat, trebuia să caute pe internet de când fac parte Călușarii din Patrimoniul UNESCO. A mai avut de căutat o poză pe care trebuia s-o așeze într-un document Word, de scris ceva peste poză și de schimbat fontul.
A venit și o grilă care a încurcat-o atât pe Daniela, cât și pe colegii ei. Avea de găsit pe tastatură scurtături care ajută la căutări și nu le știa, pentru că folosește întotdeauna un mouse.
Dac-ar fi vrut să-și întrebe colegii ceva sau ei pe ea, tot ar fi fost de prisos, pentru că nimeni în jur „nu știa ce să întrebe”, nu prea făcuseră TIC la ore (câte una pe săptămână), în timpul cărora își permiteau să caute pe internet lucruri de care erau interesați mai degrabă personal. Au ales variante la nimereală și crede că s-au descurcat cu toții. Au mai fost șase programe în care elevii au fost puși să lucreze, pe unele dintre ele Daniela le-a deschis și le-a închis la loc, că nu înțelegea cum să le folsoească.
Examinatorul a pus toate lucrările pe un stick de memorie și liceenii așteaptă să apară rezultatele. „Ar fi drăguț să iau experimentat”, spune Daniela, „adică să iau experimentat la toate”. Nu vrea să dezamăgească persoanele care au citit despre ea. Râde și se gândește că după proba asta s-ar putea, totuși, să se inventeze un calificativ nou, „subnivel sau ceva de genu’.”
În continuare probele scrise la română și la istorie de săptămâna viitoare sunt piatra de încercare pentru Daniela. După TIC, era fericită că reușise să treacă de domnitori cu învățatul, după procrastinat prelungit, după seriale și capitole de cărți. Acum două duminici, un concert Krem în parcul Carol o motivase să învețe. Krem sau Alexe Răzvan pe numele lui real cântă un hip-hop comercial și a devenit popular după ce a câștigat în 2012 finala „Românii au talent”. Daniela își propusese să meargă doar dacă învață domniile. Așa a făcut, doar ca să meargă și să fie dezamăgită de organizare. „Evenimentul nostru din IOR a avut mai mulți participanți, cu rockerii noștri slăbănogi, cum ai scris tu”, spunea Daniela critică. „Păi Krem a început concertul aproape de ora la care juca România cu nu știu cine în Franța.” Bărbați nu erau, doar câteva mame cu copiii. „Îți dai seama că e nasol și pentru artist, și pentru primărie. Plus că eu știu de obicei de toate evenimentele astea de pe Facebook, de ăsta abia auzisem de la prieteni.”
***
Mai e drum de parcurs până la admiterea de la UNATC din toamnă, însă Daniela se gândește deja la cele 12 filme afișate pe site-ul facultății, pe care trebuie să le vadă pentru examen, după BAC. „Jumătate dintre ele sunt românești. Nu-mi ajunge că a trebuit să citesc Moromeții în generală, că mă chinui cu comentariile pentru BAC, mai trebuie să și văd filmul de vreo patru-cinci ori pentru admitere: prima oară de plăcere (cică), a doua pentru analiza cadrelor, a treia și a patra pentru secvențe.”
Înainte de admitere însă, Daniela se gândește și la Costinești, la marea care o așteaptă la început de august (nu pleacă imediat după BAC, pentru că vrea să depună dosarul și la Sociologie, ca Plan B, dacă nu iese la UNATC). Sunt o gașcă de vreo zece colegi și stau vreo două zile. „N-avem de unde mai mult, doar suntem pe banii părinților.” Au auzit ei de la un prieten care are un prieten care vinde tricouri la White Horse că s-ar închide clubul, deci trebuie să profite.
Urmăriți EduDoR săptămâna viitoare ca să vedeți cum se descurcă Daniela la probele scrise ale examenului de Bacalaureat.
1 comentarii la [EduDoR] Daniela a dat BACu’ – probele orale
Comentariile sunt închise.
S-ar putea să-ți mai placă:
Bucureșteanul: Bucurie cu gust de socata
Un arhitect își caută libertatea în florile de soc.
Bucureșteanul: Când vorbești în public, podeaua nu trebuie să scârțâie sub tine
O seară pe lună, un mic grup de specialiști în comunicare, corporatiști și manageri învață unii de la alții, prin…
Bucureșteanul: Oana cu motor
La trei săptămâni după ce a născut, Oana Hritac s-a urcat înapoi în șaua Roșcatei.
Suntem alaturi de toti cei care sustin examene – am trecut si noi prin aceste emotii si stim cat pot fi de coplesitoare 🙂