Lansăm #17 cu DoR Live à la Cluj
Evenimentul este sold-out // Miercuri, 17 septembrie, revista prinde viață. Lansăm Decât o Revistă #17, numărul…
[Evenimentul este sold-out]
Miercuri, 17 septembrie, revista prinde viață. Lansăm Decât o Revistă #17, numărul de toamnă, cu spectacolul DoR Live à la Cluj.
Numărul conține un dosar consistent dedicat Clujului. Peste vară, echipajul revistei și acoliți locali au bătut orașul în lung și-n lat, au văzut cât au putut, au mâncat ce-au apucat, au beut dar nu prea mult – și, cel mai important, au investigat lumi din cele mai diverse, căutând să spună poveștile importante ale orașului. Acum, că revista (aproape) s-a copt, e vremea lansării, musai în Cluj.
DoR Live e doar pentru cei din sală, doar în timp ce se întâmplă. Este un spectacol-experiment, care încearcă să ducă mai departe experiența citirii unei reviste: poveștile ies din pagină și intră pe scenă, cititorul nu mai e singur ci participă împreună cu alții. Vei trăi momente de lectură, muzică, dans, proiecții video și tot soiul de surprize.
Spectacolul va avea loc în Casa Tranzit, spațiu al Fundației Tranzit. Ora de intrare e 19:30 și spectacolul va începe la 20:00. După, socializăm și ne hidratăm – în curte, pe mal de Someș, dacă ne-ajută starea meteo.
Intrarea costă 20 de lei și include un exemplar DoR #17, pe care-l primești la intrare. Ia-ți biletul din DoR Shop. Pentru că locurile sunt limitate, îți recomandăm să-ți iei biletul în avans.
Acest număr al DoR este un proiect editorial finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Ne ajută la organizare supersonicele Exquisite.
Acest articol apare și în:
S-ar putea să-ți mai placă:
[24/7] Upside Down, ce înveți dintr-o afacere încheiată
Obstacolele de care te lovești când vrei să transformi prelate de camion în portofele.
Cosânzeana: Cum faci un business cu impact rural?
De la accesorii lucrate manual, la o comunitate și un loc de muncă pentru femei din medii defavorizate.
Bucureșteanul: O masă caldă
În fiecare sâmbătă, 5 voluntari gătesc o masă caldă pentru 100 de persoane, într-o cantină socială de la Apărătorii…

Comentariile sunt închise.