Mihai Dragomir
40 de ani, fondator Asociația Mioritics
Mihai a înființat primele centre private de informare turistică și care luptă pentru salvarea și valorificarea patrimoniului cultural, e membru în boardul Asociației de Ecoturism din România, care a reușit să impună standardele naționale de certificare în ecoturism, coordonatorul Festivalului de Film și Istorii Râșnov, care vrea să redeschidă permanent cinematograful local, și al unui program educațional pentru dezvoltare durabilă. De când lucrează cu o mulțime de instituții care administrează împreună o zonă ecoturistică, și-a dat seama că transformarea acestor destinații necesită mai puține orgolii și o punere laolaltă a resurselor.
S-ar putea să-ți mai placă:
Ce ne-a plăcut din DoR în 2018
Iată poveștile noastre preferate dintre cele pe care le-am publicat anul acesta.
Sorina Vasilescu
32 de ani, ilustratoare și creatoare de benzi desenate
[24/7] Overground Music: pandemia a însemnat trecerea la un nou business
O agenție de management artistic a găsit în streamingul de concerte soluția salvatoare într-o perioadă în care concertele fizice erau imposibile. Însă și-au dat seama că au intrat într-un business cu totul diferit de ce erau obișnuiți să facă.