The MOOoD: Metroul spre Londra

Nevoia de a cânta cu nerv.

Pe la mijlocul anilor 2000, Bogdan Spirea şi Mircea Voloh erau doi liceeni care habar n‑aveau cum funcţionează o trupă rock. Nu studiaseră muzică şi nu cântaseră profesionist. Au hotărât din senin că primul avea să fie baterist şi celălalt chitarist. „Când am pornit trupa, primul nostru ţel a fost să cântăm la baluri de boboci”, spune Bogdan.  

Şi‑au cumpărat o primă chitară electrică şi au încercat‑o acasă: scârţ o dată, de două, de trei ori. Nici vorbă de aşteptatul sunet aspru, de chitară rock. Bogdan zâmbeşte când îşi aduce aminte: „L‑am sunat pe frate‑meu şi i‑am zis că vânzătorul ne dăduse o chitară stricată: am dat în ea, am mişcat de butoane şi tot se‑aude ca una normală”.

„Da, măi”, i‑a răspuns acesta. „Da’ trebuie să vă cumpăraţi o pedală de distors, un efect.”

După cum sună albumul de debut al The MOOod, nici prin cap nu‑ţi trece că aveau astfel de probleme la începuturi. OOo musteşte de distors. E cel mai entuziasmant debut românesc al ultimilor ani. Fără să fie un album impecabil, are coerenţă, energie, cojones. Etica şi atitudinea te duc cu gândul la punk (doar trei melodii de peste patru minute), structura cântecelor bate spre grunge (atac– ruptură – solo – atac), iar producţia e foarte spălată: niciun sunet nu e irosit.

Să cânţi rock în România e o afacere destul de păguboasă. Dar să cânţi rock precum The MOOod­ – onest, curat şi fără fasoane – e aproape sinucigaş. O mână de oameni îi urmează prin cluburi, un radio, două, le difuzează piesele, iar facturile adună restanţe. Au toţi pe la 25 de ani şi nu se plâng. Ştiu una şi bună: fac exact muzica pe care vor s‑o facă.

Lui Bogdan şi Mircea li se adaugă vocalistul Marius Victor‑Moise (Gopo), subţire ca o idee şi preocupat de liberalism, suprarealiştii români şi starea presei. Patriarhul blând pare basistul Mihai Marin (Mişu), proaspăt venit de la Les Elephants Bizarres. Cu excepţia lui Mişu, niciunul n‑are slujbă.

Pe cele 12 piese de pe album cântă de parcă mâine ar veni Apocalipsa şi au o încredere orbească în ei înşişi: „Batem către stilul nostru”, spune Gopo, „ca să zică lumea în viitor «Semeni cu The MOOod», cum se zice acum că semeni cu U2 sau cu Rolling Stones”. Când tuspastru cad de acord că sună live mai bine decât Arctic Monkeys, îţi vine să le spui că le lipsesc câteva doage. Motiv pentru care ar trebui să mergeţi la concerte: dacă Stay Right sau Silence îţi înmoaie genunchii în variantele de pe album, senzaţia se amplifică semnificativ când le auzi din public.

E în mare măsură meritul lui Gopo, un frontman în cea mai sănătoasă tradiţie rock: sare, ţipă, geme, îşi scuipă plămânii pe scenă. „Cântă Gopo bine, noi cântăm după el”, spune Bogdan. Dar o trupă e suma unor individualităţi: degeaba e bun vocalistul, dacă mintea chitaristului e la altele. Mişu însă nu se arată îngrijorat: „Vedem muzica în acelaşi fel, nimeni nu vrea să fie basul sau toba mai tare”.

Să nu le spuneţi însă că sunt o formaţie de britpop sau indie, din galeria imitatorilor Interpol sau Kaiser Chiefs. Preferă termenul rock’n’roll. Confuzia, spune Mircea, ar putea să li se tragă de la vocalist: „Are un accent mai britanic, dar instrumentalul este american: ciupituri, solouri, astea‑s chestii americane”. Nu că ar avea vreo importanţă. Piaţa din România nu o să‑şi bată capul prea curând cu astfel de subtilităţi. Scena locală are parfum de sectă: un concert reuşit e unul la care se strâng 500 de oameni. Și sunt puține cluburile în care se poate cânta omeneşte. 

Membrii trupei ştiu prea bine că trebuie să încerce în altă parte: cântece noi aşteaptă să fie scrise, un al doilea album ar trebui să vină relativ repede (2012), iar demourile trupei o să ia drumul caselor de discuri indie (sic!) de‑afară – fireşte, Londra va fi una dintre primele destinaţii. O ţintă asumată prudent, dar ferm. Sigur, mai e mult până departe. Dar, vorba lui Gopo: „Trebuie să iasă. O să iasă”.

The MOOoD cântă la lansarea DoR #6 în Club Control, marți, 14 iunie, ora 20:00.

Ți se pare important ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.


Acest articol apare și în:

DoR #6

Familie
Vară, 2011

Cumpără revista

3 comentarii la The MOOoD: Metroul spre Londra

  1. The Moood, sunteti tari, dar reveniti cu capul pe umeri. Serios…

  2. Unul dintre cele mai reusite interviuri 😀
    Baietii !!! Ati uitat de Galati :))

  3. rockstari cu capul pe umeri… ? nu prea rimeaza 🙂

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *