Oamenii pădurilor: Un moment favorabil pentru schimbare la Romsilva

„41 de direcții” silvice, spune inginerul silvic Sorin Sfârlogea, înseamnă „41 de feluri diferite de a face business”.

Citește pe scurt: 5 idei pentru schimbare în silvicultură, de la Sorin Sfârlogea, inginer silvic cu peste 12 ani experiență în managementul pădurilor și informatică forestieră la Romsilva.

1. Inginerul silvic să fie mai autonom. Normele tehnice să fie traduse în ghiduri, dar silvicii să aibă mai multă libertate locală, dacă o soluție care s-ar potrivi în pădurea lor nu e prevăzută acolo. Să se gândească practic de ce servicii au nevoie ca să îmbunătățească ceva concret și să-și poată asuma hotărârea până la final, argumentat.

2. Ocolul silvic, structura de stat sau privată, care administrează pădurile să fie un tip de afacere. Șeful unui ocol devine un manager. Pornește la drum cu un buget acordat în funcție de proiectele pe care promite să le facă la început de an. În funcție de nevoi, echipă, ambiții și argumente. 

3. Profesionalizarea serviciilor. Expertiza silvică din sistem este acum monetizată printr-un salariu fix și cu sporuri de vechime. Un pădurar învață să fie un om-orchestră și să facă din toate câte puțin și de-acolo pot începe compromisurile.

Avem nevoie să plătim oamenii pentru o anumită expertiză silvică acumulată și să-i plătim în concordanță. Pentru lucruri din afara ariei de expertiză, ar trebui să apelăm la firme specializate. 

4. Folosirea terenurilor degradate. Terenurile degradate sunt parcele neîngrijite și nerevendicate de mulți ani, care ar putea mări fondurile forestiere.

Silvicii spun că sunt două milioane de hectare împrăștiate, Ministerul Agriculturii spune că nu sunt. Statul ar trebui să le pună pe hartă, ca să poată fi îngrijite. Silvicii nu au libertatea să facă asta, ci primăriile, însă prin schimbarea legislației ar putea fi împuterniciți, ca să deblocăm unele spații. 

5. Interesul societății. Societatea civilă a început să protesteze pentru mediu de la Roșia Montană. Însă nu a venit cu un discurs constructiv: toți silvicii sunt hoți, fură. Asta nu a ajutat, iar silvicii nu au vorbit.

În ultimul an însă, după ce silvicii au avut probleme și cu plata salariilor, au început să fie deschiși la dialog public. E important acum ca societatea civilă să nu strige iar hoții. „Trebuie să ne așezăm la masă, să găsim soluții.” 

***

„Nu mai merge cu peticeli și modificări micuțe”, spune Sfârlogea.

Pădurile ne oferă refugiu, apă, oxigen, umbră, lemn, protecție. Pădurile adăpostesc zeci de mii de specii de păsări și animale, fiecare cu rolul ei în ecosistem. Dar nu înțelegem întotdeauna ce ar trebui sau am putea să oferim noi, oamenii, crede activistul de mediu Florin Stoican, care caută mereu informații despre cum putem avea grijă de pădurile noastre. 

Florin este specialist în conservarea naturii și a resurselor naturale și a contribuit la proiecte legislative de mediu. A lucrat cinci ani la Romsilva, apoi opt la IKEA, mai întâi ca auditor de sustenabilitate pentru producția din Sud-Estul Europei, apoi ca manager de sustenabilitate în echipa care administra pădurile din România. Prin Asociația Kogayon a înființat în 2004 Parcul Național Buila-Vânturarița, în jurul căruia plănuiește să înființeze până în 2022 Geoparcul UNESCO Oltenia de sub Munte, ca motor al dezvoltării durabile a regiunii; apoi s-a implicat în înființarea Parcului Natural Văcărești în București. 

În seria Oamenii pădurilor, pe care o publicăm de-a lungul lunii octombrie, Florin discută săptămânal cu profesioniști care ne pot ajuta să înțelegem problemele de sistem din jurul pădurii și ne propun soluții prin care să avem grijă de ea. 

În acest episod, Florin vorbește cu Sorin Sfârlogea, inginer silvic care a lucrat 12 ani în managementul pădurilor și informatică forestieră, la Regia Națională a Pădurilor Romsilva. După Romsilva a adunat 20 de ani de experiență în management, IT, consultanță de business și dezvoltare de software. Între 2016-2018 s-a întors la Romsilva, ca membru în Consiliul de Administrație. Sfârlogea vorbește despre anii în care a lucrat la Romsilva, unde a trecut de la stagiar la șef de serviciu și despre cum, după toți anii, instituția nu s-a schimbat deloc. 

Prioritizarea rezultatelor în fața procedurilor ar ajuta silvicultura să devină mai transparentă, crede Sfârlogea.

Cuvintele subliniate cu linie punctată sunt termeni și concepte întâlnite des în silvicultură dar mai rar în afara domeniului. Apasă pe cuvânt pentru definiții și explicații adiționale. Interviul a fost editat pentru claritate.


Florin Stoican: Ai lucrat la Romsilva în mai multe etape. Cum vezi evoluția instituției?
Sorin Sfârlogea: Cred că e o singură schimbare semnificativă după ‘89. Când s-a trecut de la organizarea comunistă la înființarea Romsilva a fost o ruptură de multe practici care nici nu aveau legătură cu silvicultura. Atunci s-a restructurat un pic activitatea, dar nu în esență, fiindcă oamenii au rămas cam în aceleași ierarhii și aceeași logică, dar cumva s-au curățat de toate prostiile care poluau silvicultura (Înainte de 89′ Romsilva avea producții colaterale silviculturii, precum răchitării, ateliere de împletit coșuri din răchită și altele – n.r.). 

După ‘90 eu nu am sesizat o schimbare semnificativă. Silvicultura a rămas cam aceeași, legislația s-a complicat, s-a mers foarte mult pe ideea de a petici diverse chestii. Sau, dacă au apărut influențe politice, s-a reușit să se tragă spuza pe turtă, fie pentru exploatare, fie pentru industria lemnului. Fiecare, cum a avut o oarecare influență politică a mai pus un petec la ceva care să-i creeze un anumit avantaj

Ce ai făcut la Romsilva?
Am luat repartiție în ‘88 și am ales Ocolul Silvic Pipirig, aproape de postul soției și m-am dus la caprele Irinucăi. O experiență interesantă, în fundul lumii, o zonă sălbatică, o comunitate închisă, care nu avea prea multe contacte cu lumea. Firul telefonului către centrală ieșea pe geam printr-o gaură și afară era un stâlp cu legături izolate și, când nu voiau să fie deranjați de la inspectoratul silvic, desfăceau un fir care era singura legătură cu lumea. 

Am fost inginer la regenerarea pădurilor, m-am ocupat de o pepinieră și de lucrări de împădurire și, ca orice inginer, trebuia să particip și la marcări. În ‘89 m-am mutat la oraș, la Ocolul Silvic Târgu Neamț, inginer la fond forestier, și mă ocupam cu relația cu exploatarea, parchete, reprimiri, autorizații.

Exploatarea era centralizată prin IFET (Întreprinderea Forestieră de Exploatare și Transport, unica structură de stat care exploata pădurile în România înainte de 1989 – n.r.), care era în curte cu noi și am avut și primele conflicte cu ei. Era o pădure de stejar înspre Pașcani și susțineau că, fiindcă zona fusese bombardată în timpul războiului și arborii au pierdut din coronament, nu s-au mai dezvoltat și nu au mai ieșit volumele, vreo 800 de metri cubi, un stejar de excepție, drept, curat. Făcuseră niște mânării cu lemnul și voiau să le acopere cumva. Am numărat la cioate prin bălării și urzici.

După Revoluție am plecat la Ocolul Silvic Râmnicu Sărat, aproape de casă, ca inginer la producție, cu două ateliere de împletituri, răchitării, centru de fructe plus mers la marcat, împăduriri, inspecții de fond. 

Începuse influența politică, eu nu voiam să mă amestec în vreo tabără și mă găseam în situația dificilă dintre ele, fiecare cu interese diferite care încercau să dețină supremația asupra ocolului. Fiecare mă suspecta că sunt cu ceilalți. Am și fost pus în situații dificile, cu ciocanul de marcat pus în mână: du-te și fă asta. Situația a devenit inconfortabilă și, când s-a ivit ocazia unui concurs la Regie (sediul central din Capitală), eu fiind bucureștean, am plecat la București, unde am lucrat până în 2000. Atunci am plecat [de la Romsilva] și am revenit în 2016 în Consiliul de Administrație.

Comunicarea trebuie să însemne mai mult. Să chemăm contestatarii, să-i invităm la masă, în pădure.



Când s-a simțit politizarea puternică în silvicultură?
Influență politică a fost dintotdeauna, dar apoi (după 1989 – n.r.) a crescut în sensul diversificării, s-a manifestat tot mai pregnant. Când FSN a continuat influența, oamenii nu au reacționat, părându-li-se ca o continuare normală. 

Problema a fost că s-a creat un fel de vid legislativ. Erau multe legi contestate și pe care în perioada aceea tulbure lumea a început să le ignore, fiindcă erau comuniste. Nici poliția, nici justiția nu se zoreau prea tare să aplice legile, presa făcea mare scandal în jurul subiectelor dacă cineva voia să aplice o lege de sorginte comunistă și ieșea un scandal întreg. Așa au început să se încalce legile pe bandă rulantă. 

Au apărut și indivizi care și-au dat seama că se poate beneficia și au început să construiască. S-au dezasamblat IFET-urile, au început să apară investitori în exploatare, odată cu interesele pentru lemn. 

În haiducia din vremea respectivă s-au deschis piețele negre ale lemnului, în special către zona arabă, care cumpărau fără probleme orice. Unii au descoperit că se pot face tot felul de mânăreli, au început să atragă silvicii în hora asta. 

Au apărut fenomenele de corupție, dar mi-e greu să spun cât de răspândit era fenomenul în mediul silvic. Nu pot să spun câți din personalul silvic erau atunci corupți și câți sunt acum. Eu sper că nu într-o măsură atât de mare încât să nu ne mai putem întoarce de acolo. Mă tot mângâi cu idea că mai e loc de întors și că oamenii se vor întoarce dacă schimbăm niște lucruri.

Silvicultorii au fost mereu văzuți de comunitate ca niște oameni importanți cu care e bine să te ai bine că ai nevoie de ei, să te mai lase să scapi oile în pădure, să mai iei un lemn. Iar evident că aceste servicii nu erau gratis și mai pica un caș, mai dădea o căruță de lemne pentru a afla informații. 

Dacă vorbim strict din perspectivă juridică, ei au încălcat și încalcă întotdeauna un pic legea, ca un compromis pentru binele pădurii. Dau două căruțe de lemne ca să aflu cine intră și fură și sacrific asta pentru binele pădurii. Dar compromisul mic crește fiindcă vine unul care știe și cere și el și treaba se rostogolește. 

După ’90 asta s-a întâmplat, bulgărele s-a rostogolit, frica de autorități a scăzut, și-au dat seama că pot face orice, că pot scăpa cu șpagă și că-i pot cumpăra pe toți – și procurori și judecători – și lucrurile s-au dus foarte departe.

Dacă un inginer silvic vrea să fie cinstit, poate?
Poți, dar cu consecințe: vei fi marginalizat și împins în exterior de către ceilalți și toți te consideră ciumat, paria, te izolează. Trebuie cel puțin să joci teatru că ești cu ei. 

Asta e o explicație a faptului că ei nu reușesc să rețină din noii ingineri care vin în ocol. Vin 70-100 pe an, trimiși la ocoale, și 90% pleacă fiindcă nu-și găsesc locul în găștile astea. Mai mult, a fost un val, care cred că s-a potolit, când s-au făcut rabaturi în zona de educație.

Cum ai ajuns la Regie?
Am dat concurs, posturile erau scoase cu dedicație, dar fiindcă la concurs câțiva m-au plăcut, au suplimentat cu un post și mi-au făcut loc. Și mi s-a oferit o oportunitate să merg trei luni în Franța la o specializare. Trebuia să trimită ingineri silvici care să știe ceva despre IT, fiindcă la celelalte domenii aveau directorași care voiau să se plimbe. 

Când ne-am întors, am avut surpriza că ne-a chemat directorul și ne-a spus că trebuie să înființăm noul serviciu IT al Regiei. S-a uitat la mine și a zis că eu sunt șeful serviciului. În ‘94 am angajat responsabili cu informatica la fiecare direcție, am dezvoltat module și softuri pentru standardizare, o librărie silvică, în condițiile în care totul era atunci exclusiv pe hârtie. 

A fost o perioadă în care Regia mergea bine, au fost fonduri de investiții. Dar a apărut și căpușarea lor de firme ale rudelor și brusc foarte mulți directori de direcție au devenit interesați de IT. Erau scumpe echipamentele. Am început să colectăm informațiile prin modem, cu muncă de lămurire, am creat un sistem de trimis situații și raportări.

A venit cineva și mi-a spus că nu am înțeles silvicultura și cum merge ea. Mi-a arătat modemul și m-a întrebat „credeți că mielul vine prin modem”? Când venea omul de la direcție la centrală cu situațiile, nu venea cu mâna goală, ci i se agăța un păstrăv, un caș, o damigeană de vin, depinde de unde venea. Dacă veneai de la Vrancea fără vin după tine, ce dracu? Chiar vii așa?

Am făcut aplicații, dar era limpede că problema e mai profundă, anume sistemul informațional al Regiei, ce urmărim, ce măsurăm, ce vrem să facem acolo. Mi-am dat seama că e o discrepanță foarte mare între ce ar trebui să facă aparatul central al Regiei și ce face. Ei se concentrau foarte mult pe control și știau foarte puțin de prognoză, despre ce urmează, ce e mai departe, cum se întâmplă lucrurile. Se concentrau pe control pentru că controlul aduce diverse foloase.

Ce nu ai putut face?
Aș fi vrut să schimb sistemul informațional, să revoluționez asta. Am încercat de trei ori, cu trei directori diferiți, și de fiecare dată am eșuat. Se ajungea în Consiliul de Administrație, conștientizau că erau schimbări profunde, te lăsau să te agiți și ziceau nu. 

Ultima oară am avut senzația unei reforme, păreau deschiși, mi-au zis da, hai apucă-te și fă material să mergem în Consiliul de Administrație. Acolo m-au executat fără milă, m-au făcut egal cu 0. 

După această ultimă tentativă, deja mă epuizasem psihic și fizic cu încercările de a face ceva, mi-am dat seama că mă lovesc de un nivel de care nu o să reușesc să trec. Cumva trebuie să-i mulțumesc unui senator PSD, silvic, Filip Georgescu, venit în 2001, care a declarat că toți directorii și șefii de servicii trebuie să plece și chiar a făcut o răvășire generală. A trimis oamenii pe la Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” (ICAS), alte direcții. Toți erau convinși că la IT nu are cum să se atingă, pentru că nu are pe cine să aducă cu competențe, dar a găsit, nu i-a păsat. Eu devenisem implicat și tot mai pasionat de IT și am plecat.

Criticile extreme la adresa silvicultorilor pun o piedică în fața dialogului constructiv, spune Sfârlogea.

Ce ai găsit după 16 ani [când ai revenit]?
Am găsit Regia nemișcată. La IT s-au schimbat ceva tehnologii care au trebuit upgradate, dar logic și organizațional nu e nicio schimbare, softulețe, un om care muncește și care ține Regia în viață cu același contractor. Informatic, Regia stă pe un butoi cu pulbere, care nu se știe când bubuie și se prăbușește sistemul. Și nu sunt pregătiți deloc ce să pună în loc.

De ce nu-și fac un sistem integrat?
A fost faimosul proiect cu Totalsoft, dar din toată povestea doar modulul de HR a fost acceptat. Firma nu a știut că în silvicultură nu pătrunzi așa ușor cu un sistem informatic dacă nu-ți dau binecuvântarea oamenii de acolo. Au venit cu programul lor generic (Carisma), l-au pus și au zis asta e, luați-l de bun. Or silvicultura are foarte multe nuanțe. 

Romsilva e un fel de megabusiness în care ai foarte multe linii complet diferite, de la lemn și valorificare la silvotehnică, herghelii și altele, ca niște companii unele peste altele, legate între ele. Oamenii nu au vrut să-l implementeze, i-au și sabotat taxând atitudinea nepăsătoare față de nevoile lor. La HR nu aveau nimic așa că le-a picat bine, dar în rest nimic. S-a ajuns la judecată, au returnat banii. 

Cert e că în 2016, când am revenit, am vrut să ne apucăm de ceva acolo dar nu puteam pentru că legal dacă ești în conflict juridic cu cineva pe o temă nu poți începe altceva până nu se termină procesul. 

S-a terminat la începutul lui 2018. Ca să faci asta (schimbare de sistem IT – n.r.) la Romsilva evident că trebuie să mergi la marii jucători, care pot aduce soluții serioase. Dar e foarte clar că dacă Romsilva cere oferte pentru un sistem, toți cei mari o să vină în limbă cu propuneri, demouri, oferte. Nu e ușor. 41 de direcții sunt 41 de feluri diferite de a face business. 

Romsilva și toată silvicultura sunt foarte conectate cu obligații de procedură. Adică regulile sunt scrise cu niște obligații tâmpite de pași care nu sunt explicabili, nu aduc valoare, complică lucrurile inutil. Vrei să ajungi la un rezultat, zi care e și lasă ocolul să se organizeze, responsabilizează-l, pe mine mă interesează rezultatul.

De ce nu vrea Romsilva să fie transparentă?
Trebuie să ne iasă din cap că inginerul silvic e bun la toate. Acum la HR e inginer silvic, managerul la fel. În 2016, la concursul de director general, în afara celui care a ajuns director (Ciprian Pahonțu), nimeni nu înțelegea ce-i întrebam. Puneam întrebări elementare de management și nu știau ce e aia. Ei știu să arate cu degetul și să spună subalternilor ce să facă.

La comunicare, din 2016 s-a încercat o schimbare și o profesionalizare, au început să se îmbunătățească lucrurile, dar comunicarea trebuie să însemne mai mult. Să chemăm contestatarii, să-i invităm la masă, în pădure.


De ce nu cumpără Romsilva păduri private prin dreptul de preempțiune? (Dreptul statului român de a cumpăra, prin Romsilva, orice suprafață de pădure privată care este tranzacționată pe piață. Vânzătorul are obligația de a înștiința Romsilva cu privire la tranzacție și prețul acesteia, iar aceasta poate achiziționa pădurea la prețul pieței. – n.r.)
Nu-i preocupă tare asta și e și un proces greoi. Legislativ, treaba e încâlcită și efortul de a cumpăra teren ca să-ți convină să te apuci de administrarea lui este destul de mare. Nu au preocuparea aceasta și nu se uită atent la asta, nu există o monitorizare a ceea ce s-ar putea.

De ce nu extindem fondul forestier?
Când mergi la Ministerul Agriculturii ei spun că nu există terenuri degradate, silvicii spun că sunt două milioane de hectare, nimeni nu știe unde sunt și câte sunt. Statul ar trebui să lămurească asta, să le pună pe hartă (terenurile nefolosite care ar putea mări fondul – n.r.). Silvicii nu fac asta și legea ar trebui schimbată, ca să le dea mai multă putere. Acum, procesul e la mâna primăriilor și primarii nu se înghesuie, e complicat birocratic.

De ce nu reușim să facem perdele forestiere de protecție?
În Green Deal începe să se vorbească și de arbori, nu numai de pădure. Ideea merge spre perdele de protecție, promovarea arborilor în zone greu de folosit altfel. Interesant ar fi ca în contul plăților pentru deszăpezire să se dea bani celor care fac perdele de protecție.

Are silvicultura nevoie de reformă?
E nevoie de reformă și sunt semioptimist. Forțele politice interesate de reformă sunt undeva la până în 20% din opțiunile electoratului și e foarte important dacă cresc sau nu după alegeri. Partidele tradiționale PSD și PNL nu pot ieși din paradigma lor, nu se pot reforma. Speranța vine de la noii politicieni ca să-i miște și pe restul. 

Dar politicul este prins între societate, care devine tot mai vehementă, și politicile europene, care sunt reformatoare. Cred că ideile sunt susținute de o minoritate, dar ea e foarte vocală. 

Cum vezi reforma?
Trebuie făcute niște mișcări drastice. Nu mai merge cu peticeli și modificări micuțe. 

Una dintre ele e să responsabilizezi inginerul silvic. Asta înseamnă să transformi normele tehnice în ghiduri și restul să meargă către rezultat. Eu vreau să văd rezultatul acesta, vreau serviciile acestea de mediu de la pădure, ai ghidul acesta ca să-ți dai seama cam cum ar fi bine să faci, dar e treaba ta să-l urmezi sau nu. Dacă tu crezi că altceva e mai bine, răspunzi ca inginer de rezultatul final. 

Asta ar trebui combinată cu coborârea deciziei la nivel de ocol. Aș transforma ocolul, deși e greu, într-un soi de business, unde șeful de ocol pornește cu bugetul pe care și-l face la început de an, spune ce lucrări are de făcut, câți bani îi trebuie, de câți angajați are nevoie, cum se organizează, devine un manager. Iar rolul Regiei ar fi acela de a echilibra un pic fondurile la nivel național.

Altfel, unele ocoale o să moară fiindcă nu au venituri, în special la câmpie, iar marile probleme ecologice (seceta, deșertificare, suprafețe mici împădurite, uscarea arborilor din cauza schimbărilor climatice, sensibilitatea acestor păduri la atacurile dăunătorilor – n.r.) acolo sunt. Dar vreau să judec șefii de ocol după niște principii corecte, fiindcă una e să fii șef de ocol în Ialomița și să te chinui pentru fiecare puiet și alta e să stai cu burta în sus la munte și molidul să-ți invadeze pajiștea ca buruiana. 

Direcțiile sunt niște structuri care nu au foarte mult rost, trebuie împuținate, poate făcute regionale, iar la nivelul Regiei trebuie să fie oameni care să se uite ce facem 10 ani de-acum înainte, nu să se focuseze pe control. 

Dacă institui obligații de rezultat, în silvicultură greșelile nu pot fi îngropate, ies la lumină. În schimb obligația de procedură e foarte greu de verificat fiindcă se poate să măsluiești hârtii și totul să pară cum trebuie, iar realitatea să fie complet diferită. Verificările de APV (act de punere în valoare, care stă la baza vânzării lemnului) se fac pe hârtie, în birou și s-a rezolvat orice problemă.


De ce nu a reacționat corpul silvic la ilegalitățile flagrante din sistem?
A fost fondul micii corupții, al micilor compromisuri făcute dintotdeauna. Ele nu au crescut brusc, ci treptat, și e ca broasca care se obișnuiește dacă încălzești apa. S-au obișnuit treptat cu aceste schimbări. 

Și e și specificitatea pieței muncii. Ca silvic nu prea ai multe variante de loc de muncă și toate sunt legate oarecum între ele. Dacă ți-ai legat o tinichea de coadă la un ocol, l-ai dat în gât pe șef sau altceva, nu te mai primește nimeni. Atunci se simt captivi. Pe de o parte ești frustrat de ce se întâmplă, pe de alta stai acolo pentru că nu ai unde te duce. 

Cei care reușesc să se desprindă evadează spre alte domenii și rămân cei care se pot adapta compromisului. 

Apoi se produce fenomenul de oglindă, în care angajezi oameni care gândesc ca tine și îi păstrezi tot pe aceiași. Nu neapărat că fac rele mari, dar rămân oamenii care au toleranță la compromis, nimic grav, o roată de caș ca să-l las pe unul să-și pună stâna unde nu e voie, că doar nu moare pădurea din asta, găsesc prejudicii și îi iert fiindcă a plouat și trebuia să scoată lemnul și oameni suntem, înțelegem. 

Trebuie schimbată ierarhizarea locală, cu nobili și celulele locale, unde fiecare pădurar e un mic baronaș în cantonul lui. Tocmai s-a schimbat regula și dacă se raportează pagubele în 24 de ore nu mai există responsabilitatea de gestionar.

E o problemă de organizare?
Da. Trebuie o organizare matricială, cu specialiști silvici, plan anual, plan de proiecte, mobilizare pentru eficiență, șef de ocol, manager. Mai trebuie ca inginerul silvic să nu se gândească la exploatarea de care sunt foarte legați la ora actuală. Acum trăiesc tragedia că nici măcar la negru nu mai pot face vânzări fiindcă s-au iluzionat că prețul lemnului va crește sau va rămâne acolo, ceea ce nu avea cum să se întâmple. 

Romsilva are două mari probleme: număr excesiv de personal și presiunea salarială pe care o pune prin sindicatul puternic care nu se gândește la viitorul angajaților silvici, ci la drepturile lor de acum. De fiecare dată când e o schimbare politică ei merg și mai ciugulesc câte ceva. 

Sistemul de promovare e bazat strict pe vechime, ești nu ești bun, iei gradele, nu are nicio legătură cu meritocrația. 

Trebuie schimbată structura, pentru ruperea baroniilor locale, e nevoie de profesionalizare, de dezvoltare a unor firme de prestare de servicii. Acum totul pică pe pădurar, care trebuie să se organizeze, iar asta generează compromisuri tot mai mari.

Cum s-a ajuns la polarizarea asta puternică, cu ruptura între silvicultori și societate? 
Dacă am reprezenta grafic, am vedea valurile de interes din societate. Primul a crescut odată cu protestele legate de Roșia Montană, când a fost o trezire a societății pe probleme de mediu. Probabil și niște oameni cu influență în media au prins momentul și au știut să-l exploateze. E bine că s-a întâmplat, fiindcă presiunea societății forțează schimbarea. 

Problema a fost că schimbarea asta nu s-a produs și în Parlament și acolo sunt foarte mulți oameni care au foarte multe conexiuni puternice în domeniul silvic și le protejează, sunt silvicultori în comisii. Genul ăsta de protecție, transmisă pe ierarhie în jos, crea senzația că sunt intangibili și că degeaba vine societatea cu proteste că nu contează. 

Pe de altă parte, societatea s-a radicalizat și a început un discurs nu foarte constructiv la adresa lor, i-a băgat în corzi, nu le-a dat șansa să iasă de acolo, i-a pus la zid, toți sunt hoți, fură, distrug. Care e singura soluție? Să ripostezi și să spui nu în mod violent (Nu-i adevărat, nu știți, aveți interese). O vreme au tăcut, au crezut că trece. Văzând că nu trece, au reacționat violent.

Mi se pare că în ultimul an începe să se schimbe discursul în silvicultură. Încep să-și dea seama că nu se mai poate. Au dat de fundul gropii cu piața lemnului. Când au ajuns să nu mai poată plăti salariile, pentru prima oară și-au dat seama că nici politicienii nu mai au cum să-i protejeze. Sunt dispuși să discute, încă sunt iritați și cu nervii întinși la maxim. 

Întrebarea e cât de deșteaptă va fi societatea civilă, prin ONG-uri, să vină cu un discurs constructiv. Dacă iar strigă „hoții, imbecilii”, se ratează momentul. Trebuie să ne așezăm la masă, e o oportunitate, sunt sume colosale alocate de UE. Trebuie să găsim soluții, să luăm și cheltuim banii aceștia.

Acum mi se pare că e un moment favorabil. Se coc condițiile, societatea presează, piața lemnului e căzută și asta creează probleme care nu mai pot fi ignorate, schimbările climatice se văd tot mai des și mai puternic, a apărut pandemia care a pus și mai mare presiune, Green Deal cu presiunea europeană, banii care vin. Toate te împing la schimbare.


Citește și celelalte două interviuri din seria Oamenii Pădurilor: Primul cu Mihai Zotta, silvicultor cu peste 20 de ani de experiență și al doilea, cu Laura Bouriaud, profesoară la Facultatea de Silvicultură din Suceava.