Pentru alții (#2): Valeriu Nicolae îi strânge pe copiii din Ferentari pe internet

60 de elevi de la marginea Bucureștiului rămân aproape de învățătură și după ce școlile s-au închis.

Fotoreporterul Bogdan Dincă (Documentaria.ro) urmărește inițiativele civice ivite după declanșarea crizei COVID-19, precum și activități educaționale și artistice care s-au mutat online în ultima vreme. Dacă vreți să intrați în legătură cu Bogdan pentru a-i semnala idei de povești sau personaje o puteți face la adresa contact@documentaria.ro

Valeriu Nicolae lucrează cu copiii din Ferentari de mai mult de 12 ani. La început într-o sală din Școala 136, apoi, după ce primarul Daniel Florea l-a dat afară din școală, într-o casă din comuna Jilava pe care a cumpărat-o și a botezat-o Casa Bună. Până acum câteva săptămâni, se strângeau acolo în fiecare weekend 60 de copii, care își făceau temele cu ajutorul a 40 de voluntari. 

După ce criza COVID-19 a închis instituțiile de învățământ, Casa Bună a început să se mute online. Pentru asta, Valeriu Nicolae și câțiva voluntari au umblat din casă în casă pentru a le duce copiilor laptopuri și au instalat hotspoturi, astfel încât copiii să continue lecțiile online. 

Unele familii au rămas în această perioadă fără venituri, așa că, pe lângă echipamentele electronice au primit și mâncare și medicamente strânse din donații. Acum, copiii din Ferentari se întâlnesc din nou, chiar dacă #stauacasă.

Voluntarii lucrează zilnic cu copiii, câte o oră pe Skype sau WhatsApp. Anca Sandu, voluntar la Casa Bună, povestește că a început cu un grup de WhatsApp unde a adăugat vreo 15 copii din clasele IV-VII. „Am început să vorbim cu ei, să îi întrebăm ce fac, fără o țintă anume. Apoi am început să ne gândim cum am putea să îi ținem în priză, să nu se plictisească, să se joace, dar în același timp să învețe. Așa că am experimentat cu ei ceva: cum ar fi dacă le-am da câte o provocare pe oră, iar cei care vor răspunde la provocări vor primi punctaj? La final, când se termină toată nebunia asta cu coronavirusul, vom merge toți la pizza.”

Deocamdată fac exerciții de cultură generală, de matematică, română sau engleză, iar copiii le primesc cu bucurie. Au început să întrebe dacă o să mai primească, să se ajute și să se încurajeze între ei: „Bravo, frate, felicitări!” sau: „Uite, frate, suntem amândoi în primii trei!”. „La o săptămână după ce am lansat provocările suntem asaltate de mesaje: «Haide, doamna, mai dați-ne o provocare!». Provocarea mea preferată este cea de dimineață: cine dă trezirea primește 50 puncte.” În fiecare seară copiii, fiecare la laptopul lui,  își urează „noapte bună”, iar pentru Anca ăsta e mare lucru.


Valeriu duce cateva carti, un laptop si un telefon care va functiona ca hotspot unei familie cu trei copii dintr-un bloc din cartierul Ferentari. (Cartierul Ferentari, București, 19 martie 2020)

Detaliu pe peretele unei case din cartierul Ferentari. (București, 24 martie 2020)

O familie se strânge în jurul lui Valeriu pentru a testa calitatea conversației online. (București, 19 martie 2020)

Melisa și fratele ei, Tahir, reacționează la discuția prin Skype cu un voluntar, în timpul testelor făcute de Valeriu Nicolae, pentru a se asigura că sistemul funcționează. (București, 19 martie 2020) 

Valeriu și voluntarii de la Casa Bună aduc și de mâncare, acolo unde este nevoie. (București, 24 martie 2020)

Curtea casei unei familii din cartierul Ferentari. (București, 24 martie 2020)

Voluntarii nu vin cu mâna goală. (Comuna Jilava, 23 martie 2020)

O voluntară verifică tabla înmulțirii cu unul din copiii înscriși în program, în curtea casei în care acesta locuiește. (Comuna Jilava, 23 martie 2020)

Valeriu, echipat pentru o nouă „livrare”. (Ferentari, București, 24 martie 2020)

Bucătăria uneia dintre familiile care are copii în programul de la Casa Bună. (București, 24 martie 2020)

Valeriu testează conexiunea prin Skype, împreună cu Anca Sandu, voluntar la Casa Bună. (București, 24 martie 2020) 

Alături de unul dintre copiii care vor beneficia de pe urma proiectului. (Comuna Jilava, 23 martie 2020)

Tatăl a doi copii din program îl așteaptă pe Valeriu pe un trotuar din Ferentari. (București, 24 martie 2020)

În timpul întregii „operațiuni”, Valeriu Nicolae a schimbat, după propriile estimări, peste 100 de perechi de mănuși și 60 de măști și s-a spălat de 40-50 de ori pe zi pe mâini. (Ferentari, București, 24 martie 2020)

Detaliu dintr-o bucătărie din Ferentari. (București, 24 martie 2020)

La aproape fiecare livrare, copiii îi îmbrățișează pe voluntari. (comuna Jilava, 23 martie 2020)

Dacă vrei să contribui la inițiativele lui Valeriu, poți lua legătura cu el pe Facebook

Editor foto: Andrei Pungovschi