„Mă uit în viitor și nu văd nimic”: când coronavirusul te bagă în șomaj

Criza generată de epidemie ar putea să ducă la un milion de șomeri. O parte din efecte se văd deja în viețile oamenilor care și-au pierdut slujbele.

Pentru prima oară în 13 ani, Magda a lăsat șorțul și boneta acasă și s-a dus la un interviu pentru un job de casieră la supermarket. A fost nevoită să facă asta pentru că are un copil și părinți în grijă, rată și chirie, iar singura opțiune dată de restaurantul la care lucra a fost concediu fără plată. Practic, o altfel de metodă de a suspenda contractul, căci îl eliberează pe angajator de plata salariilor, a impozitelor și contribuțiilor. 

După ce au chemat toți angajații la o curățenie generală, proprietarii le-au spus că nu au bani de salarii, pentru că utilitățile și chiria sunt deja foarte mari. Au subliniat eforturile pe care le-au făcut, un fel de „v-am plătit pentru niște zile în care ați stat degeaba”, spune Magda. În ultimele două săptămâni, clienții au dispărut treptat. Duminică, ultima zi în care restaurantul a fost deschis, au încasat 200 de lei. (Magda e un pseudonim. Prenumele celor citați în articol au fost schimbate, pentru că se află în situații vulnerabile și au dorit să le protejăm identitatea.)

Deși industria restaurantelor n-a avut niciodată legi care s-o protejeze de contracte abuzive – a figurat mereu cu salariul minim în contract, iar restul banilor i-a luat în mână –, lipsa forței de muncă din România i-a permis să-și negocieze avantajos salariul și s-o scoată la capăt. Știe că nu va mai fi la fel după criză. „Când angajatorii vor redeschide porțile restaurantelor, angajații vor veni grămadă”, spune Magda. „În loc de 30 de oameni la coadă vor sta – din disperare – 60, și-i vor păstra pe cei care acceptă să muncească pe bani puțini.”  

Instabilitatea și incertitudinea din zilele astea i se par mai devastatoare decât virusul. „Mă uit în viitor și nu văd nimic.” 

Magda e unul dintre miile de oameni care și-au pierdut temporar sau definitiv locul de muncă din cauza crizei economice provocate de pandemie. Pe unii i-a prins în tranziție, între schimbări care azi le îmbunătățesc viața, pe alții – din HORECA, aviație, freelancing – îi va zdruncina din temelii. Faptul că o mulțime de sectoare din România sunt lovite în a doua săptămână de criză spune multe despre amploarea epidemiei cu coronavirus, dar și despre capacitatea României de a acționa pe fond de incertitudine.

Fabrici mari ca Ford Craiova sau Dacia Mioveni și-au suspendat activitatea pe 19 martie și au trimis în șomaj tehnic 6.000, respectiv peste 13.000 de angajați, ca măsură de prevenție. Pe ei și pe alte firme care dovedesc în scris că le-a scăzut cifra de afaceri cu 25% din cauza epidemiei, statul spune că îi va ajuta să plătească acest șomaj în limita a 75% dintr-un salariu mediu brut (Adică un maximum de 2.382 lei net pe lună. Măsura ar face parte dintr-un pachet menit să ajute sectorul privat afectat de epidemia de coronavirus, care ar intra în vigoare printr-un OUG).

Rămân însă semne de întrebare cu privire la alte forme de a trimite oamenii acasă: contracte suspendate, concedii fără plată, concedieri individuale pe motive economice – majoritatea fiind opțiuni din care au avut de ales mulți angajați mai ales în restaurante. 

Deși e necesar ca Guvernul să ia măsuri de protecție socială, unele scenarii epidemiologice ne arată că problema nu va trece în următoarele trei sau șase luni, spune Victoria Stoiciu, coordonatoare de proiecte la Friedrich-Ebert-Stiftung (FES), care se preocupă de apărarea drepturilor angajaților. „În condițiile în care sunt exceptări de la impozite, se suspendă plata ratelor, se invocă clauză de forță majoră, cât o să poată statul să susțină această formulă, cu șomaj tehnic de 75%? Cu ce bani? E o măsură binevenită, dar pe termen scurt. Nu e sustenabilă pe termen lung.” 

Pe termen lung, Victoria spune că am putea să ne gândim la un venit universal garantat, dar subliniază că e doar o speculație. Nu există nici un plan în acest sens deocamdată. „Presupunând că o să scadă consumul, o să scadă producția, o să fie foarte mulți cetățeni inutili, cărora nu o să ai ce șomaj tehnic să le oferi pentru că șomajul va fi o stare permanentă.” 

Cât de rău va fi? Ministrul Finanțelor Publice, Florin Câțu, spune că am putea ajunge la un milion de șomeri. Iată cum se simte această incertitudine în viața mai multor oameni din industriile afectate.

Ilustrație de Dan Perjovschi în care viitorul arată incert pentru oameni.


Ioana și-a petrecut ziua de naștere pe final de februarie cumpărând conserve. Încă nu începuse torentul de știri despre coronavirus în România, dar auzise niște zvonuri. Când s-a trezit totuși în fața unor rafturi goale, a înghețat un pic. Mama ei era în linia întâi, în sistemul medical. Toți apropiații erau împrăștiați prin zone cu risc și nu puteau să vină acasă. 

O săptămână mai târziu, a primit un mesaj care i-a alimentat îngrijorarea: „Lumea e în case, armata a ieșit pe străzi. Mă aștept să fiu sunat și eu”, spunea iubitul ei din Franța. Între timp, tatăl ei a ajuns în autoizolare. Acum e posibil să vină rândul ei să-și piardă jobul.

Ioana lucrează în marketing pentru piețe internaționale, dar nu știe până când. S-au anulat târguri și evenimente organizate în toată lumea, s-au tăiat achiziții, iar șeful n-a putut s-o asigure că e ferită de disponibilizare. „Nimănui nu-i arde de marketing în plină pandemie”, spune Ioana. „Cum o să ne dea afară acum? Online, prin Skype, cum semnezi actul?”.

Deși n-a auzit nicio decizie oficială, mintea îi face slalom printre scenarii. De joia trecută e acasă și vorbește întruna cu oameni de HR, iar noaptea dă refresh la eJobs. Fără economii, cu rată la bancă, mașină în service și chirie, o variantă ar fi să se întoarcă în casa părintească. Ceea ce, spune ea, „ar fi cumplit”. 


Marți seara, Robert a aflat că va trebui să-și ducă clienții în parc sau pe stadion dacă mai vrea să-i antreneze. Sala la care lucra de un an i-a suspendat contractul de colaborare prin care primea 40% comision din abonamentele plătite de clienți. Deși s-a închis abia pe 17 martie, numărul clienților începuse să scadă de vreo două săptămâni. De la 1.000 de persoane pe zi au ajuns la 100, apoi la 50 săptămâna trecută. Au decis să închidă însă abia după ce președintele a declarat luni, 16 martie, stare de urgență.

Pentru Robert a fost un mic șoc, pentru că nu are nicio plasă de siguranță, dar reziliența de la 22 de ani l-a readus pe baricade. „E un lucru bun, mergem la aer curat, am destui clienți care vor să facă mișcare încă.” Din astfel de antrenamente speră că își va reechilibra venitul în perioada următoare. „La redeschidere vom fi tot acolo, sperăm doar că vor fi și clienți noi.” 


Când a apărut știrea despre 6.000 de angajați care intră în șomaj tehnic la Ford Craiova, pe 16 martie, Mariana încă lucra și nu i se comunicase nimic oficial. Doar zvonuri. Femeia de aproape 50 de ani muncește la bandă din ianuarie și se aștepta să-i trimită acasă încă de acum vreo săptămână, când le-au vorbit în ședință despre numărul de cazuri confirmate cu coronavirus, măsuri de prevenire și planuri încă nedefinite. Atunci a auzit pentru prima dată de posibilitatea unui șomaj tehnic.

Ca să fie sigură, a așteptat „hârtia oficială” pe care o primește fiecare secție la orice schimbare. Hârtia a venit la trei zile după ce s-a vorbit în presă, și a lămurit dubiile: va primi 78% din salariul de bază până pe 5 aprilie, asta dacă nu se înrăutățește situația epidemiei în țară. 

Chiar dacă financiar va fi un pic mai greu, pentru că șomajul tehnic nu include și spor de toxicitate sau de tură de noapte, iar venitul ei în condițiile astea va fi de 1.300 lei, „pe primul loc e sănătatea”. A văzut la televizor că oamenii nu spun mereu din ce țări vin sau cu ce oameni au intrat în contact, a văzut și că toate fabricile Ford din Europa s-au închis, dar și că alții și-au lăsat angajații direct în concediu fără plată. În condițiile astea, spune ea, șomajul tehnic sună aproape bine.


Pe Mihai epidemia de coronavirus l-a prins fix când se muta dintr-o companie de turism în alta. A schimbat locul de muncă și rolul – de la manager de destinație la manager de operațiuni – pentru că voia să învețe ceva nou după opt ani de lucrat în același loc. A negociat un salariu de peste 2.000 de euro, puțin peste dublul celui pe care-l avea, dar n-a apucat să se bucure de bani. Vineri l-au anunțat că sunt nevoiți să scadă salariile cu 45% în următoarele trei luni, pentru că dincolo de ele habar n-au ce va urma.

Lucrurile au luat-o la vale cât încă era în preaviz. Anulările pe bandă rulantă din luna ianuarie au fost o lovitură puternică pentru business, care-i susținut în proporție de 80% de piața asiatică. Apoi au început restricțiile și-n Europa și bulgărele s-a rostogolit. Asta a forțat fostul angajator să scadă salariile angajaților cu 10% și 20% în funcție de responsabilități, apoi să le suspende contractele cu totul.

Pentru Mihai însă lucrurile nu sunt atât de negre. S-a întors practic la salariul de la care a plecat și e OK. Poate să-și plătească chiria, facturile, mâncarea. „Până-n iulie, după cum evoluează lucrurile, oricum nu văd nicio portiță de ieșire.”

Epidemia de coronavirus i-a anulat Laurei, producătoare de spectacole și organizatoare de evenimente, trei proiecte, din trei orașe diferite, în treizeci de minute. A prins-o însă la fix, după decizia de a se muta din chirie înapoi la mama ei. A făcut-o pentru că urma să fie plecată câte două săptămâni pe lună cu munca și parcă n-avea sens.

Ca freelancer în domeniul artistic, oricum trebuie să fii mai precaut, pentru că n-ai niciodată siguranța proiectelor recurente. Ca să-și dea seama de câți bani are nevoie, Laura și-a calculat „necesarul” într-o lună în care nu s-a abținut de la mare lucru. A reieșit că 2.800 de lei i-ar fi suficient ca să iasă și-n oraș, să călătorească din când în când, să nu se frustreze.

Venituri mai consistente – între 4.000 și 7.000 de lei – îi intră în cont o dată la cinci luni. În restul timpului câștigă sume între 600 și 1.000 pe producția câtorva reprezentații sau 2.000 de lei pe organizarea unui eveniment unde pregătirea durează cam o lună și se muncește răzleț.

Pe 8 martie a avut ultimul spectacol și-și amintește cum se hlizea cu o colegă când vedea cum se închid localuri prin afară. În ziua următoare, totul a izbucnit și în țară. Astăzi, împreună cu colegii de breaslă încearcă să găsească o modalitate de a pune pe picioare un fond de siguranță. În rest, se felicită pentru precauție și ideea de a se muta la mama.


Mircea Constantin e lider de sindicat Aerolimits (al companiei WizzAir) și președintele Asociației FPU România, un soi de filială a sindicatului danez FPU, și vrea să atragă atenția asupra ceea ce numește coloana vertebrală a economiei – transportul aerian, ținut la sol de pandemie.

Efectele s-au văzut rapid în Asia și Europa și încep să se vadă și în România. Din 21 martie, toată flota Blue Air va fi la sol până la ridicarea stării de urgență, iar TAROM își reduce activitatea cu 20%, ceea ce va însemna în primă fază concedii de odihnă de 14 zile. În funcție de evoluția epidemiei, reducerea activității poate fi mai mare, iar măsurile pot fi mai drastice dacă statul nu intervine.

FPU Romania solicită guvernului un pachet de ajutor financiar destinat industriei și evidențiază măsurile luate de statul danez, care va plăti 75% din salariile angajaţilor, la un nivel maxim de 23.000 de coroane (circa 3.000 de euro) pe lună, în timp ce firmele vor plăti restul de 25% în perioada 9 martie-9 iunie. „Dacă va exista o scădere semnificativă a activităţii şi producţia va fi oprită, înţelegem necesitatea de a trimite acasă angajaţii. Dar vă cerem să nu-i concediaţi”, a declarat premierul Mette Frederiksen la o conferinţă de presă.

Mircea crede că trebuie luate cât mai curând măsuri similare cu cele deja pornite în Europa. „Urgent, n-ai cum s-o lălăi. Lălăiala asta de la noi ne-a omorât dintotdeauna.” Știe că susținerea acestui sector implică costuri mari, însă fără el vom asista la prăbușirile catastrofale ale unor companii imense.


Magda a fost la interviul pentru postul în supermarket și i s-a părut jalnic. A aflat că doi angajați pe-o tură fac de toate: încasează banii, pun la raft, dau comenzi, fac facturi – toate astea fără mască sau mănuși, într-o tură care începe la 7 dimineața și se termină la 10 seara. A fost avertizată că lucrurile care dispar din magazin sunt plătite de angajați și apoi i s-a oferit salariul minim. Ce a pus-o însă pe fugă au fost poveștile spuse cu încântare de managerul de magazin despre cum au crescut vânzările datorită disperării cumpărătorilor.

Îți e util ce citești? Înainte de a pleca, vrem să te rugăm ceva.

Credem că jurnalismul bun oferă soluții și creează punți între oameni. În această perioadă dificilă, toate eforturile noastre editoriale se îndreaptă către a scrie despre cum se schimbă viața noastră în vremuri de izolare și cum ne putem conecta mai bine. Susține-ne să facem jurnalismul care contează pentru întreaga societate. 

Abonează-te.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *