Relații sănătoase în școli, o discuție cu Domnica Petrovai
La primul eveniment organizat de Școala9, am discutat despre cum putem forma relații sănătoase între cei mai importanți actori din învățământ: profesori, elevi și părinți.
Pe 30 ianuarie 2019, am invitat-o pe Domnica Petrovai, psiholog clinician și psihoterapeut, fondatorul companiei Mind Education Health și al Școlii pentru Cuplu, să ne vorbească despre experiența sa cu profesori, părinți și copii. Cunoaștem munca Domnicăi de când am scris despre programul de well being de la școala privată Transylvania College, pe care îl coordonează împreună cu Raul Lupaș și Gina Enache și care este aplicat de anul acesta și în 10 școli publice din țară. Programul lucrează cu adulții – părinții și profesorii – pentru a îmbunătăți experiența copiilor în școală și acasă și pentru a construi relații bazate pe încredere și siguranță. Discuția a fost moderată de Georgiana Ilie, redactor-șef Școala9.
Domnica Petrovai ne-a împărtășit perspectiva ei asupra relațiilor dintre părinți, profesori și copii:
Noi trăim într-o cultură unde nu am avut experiența unor relații care să aibă la bază încrederea și siguranța. Marea majoritate a profesorilor reacționează cum au fost învățați. Adică, în momentul în care copilul avea un disconfort, reacția era fie de detașare sau critică sau pedeapsă în diverse forme. La fel și părinții, marea majoritate. Mulți îmi spun „v-a fost ușor să lucrați cu o școală privată”, dar n-a fost deloc așa. E mult mai ușor într-o școală unde perfecționismul nu e atât de mare, unde îndreptățirea, narcisismul, agresiunea au alte forme.
În momentul în care ne simțim vulnerabili, că despre asta este vorba, și noi și copiii reacționăm într-un anumit fel. Asta este o formă de protecție. Este foarte important să vezi că este o formă de vulnerabilitate și că celălalt se protejează și că nu-i nevoie să-l ataci. Sigur că asta pentru cultura noastră pare ceva dintr-o altă lume. Dacă cineva mă critică, cum să nu-l atac? Cum să nu mă apăr? Sau detașarea. Detașarea înseamnă că sunt prezentă în școală în clasă, dar nu sunt conectată emoțional cu copiii sau colegii și asta e tot o formă de indisponibilitate emoțională a adultului față de copil.
A fost o mare provocare în a-i învăța pe adulți, și aici când spun adulți spun profesori și părinți, să aibă conversații dificile fără atac. Sigur că noi, cumva, suntem obișnuiți ca în momentul în care nu ne simțim în siguranță sau ne simțim într-un fel amenințați să venim cu reproșuri, cu critică, cu tot felul de forme de atac sau cu comportamente pasiv-agresive, de exemplu cum e bârfa. Și cumva toate problemele au fost adresate direct. Am vorbit despre critică, am vorbit despre bârfă. Există foarte multă neîncredere și singurul mod în care poți începe să ai încredere este să ai aceste conversații dificile și e nevoie să înveți cum să faci asta pentru că nu știi sau nu știi pentru că nu am fost crescuți într-o cultură a încrederii.
Al doilea lucru important este că i-am adus pe părinți în școală de-adevăratelea. Adică nu mai sunt chemați [doar] când copilul are o dificultate. În primul an, am avut întâlnirile cu părinții care erau pe listele profesorilor de familii dificile să-i sprijinim pe profesori să vadă copilul, și părinții să-l vadă pe copil și să-l sprijine în a se cunoaște și în a-i valorifica potențialul.
[Despre încercarea de a forma o echipă de cinci psihologi în Transylvania College] Avem o mare dificultate în a colabora cu psihologi care nu cred că munca este în comunitate, și doar în cabinet.Am interzis temele pentru acasă până în clasa a V-a, și a trebuit să vorbesc cu nenumărați părinți, să-i liniștesc că, deși copilul nu face teme, nu o să se întâmple o tragedie. Sunt nenumărate studii care arată că nu există niciun beneficiu asupra copiilor.
Sigur că se întâmplă, cum este uman, ca uneori să-ți pierzi controlul. Și copiii au nevoie să vadă asta, că nu ești robot, ești om. Uneori îți pierzi controlul. Dar una dintre temele importante ale intervenției a fost iertarea. Adică în orice relație repari ruptura. Adică dacă mi s-a întâmplat să mă enervez și să ridic vocea sau să critic, mă liniștesc și după aia mă duc către copii și îmi cer iertare. Și copiii au această experiență că nu există profesor perfect, că nu despre asta e vorba, ci uman. Cu adevărat uman. Și ori de câte ori se întâmplă asta merge și își cere iertare.
Nu ducem copiii la psiholog sau nu trimitem copiii la psihoterapie. Asta e exclus. Exista o practică în școală, cum există în multe școli, dar asta nu, am pus o limită foarte fermă. Dacă copilul are o dificultate, înseamnă că sprijinim adulții din viața lui. Sigur că sunt situații foarte rare, foarte, foarte rare când și copilul are nevoie de sprijin de calitate, când, nu știu, are o problemă clinică, dar pentru dificultățile lor emoționale sau comportamentale sunt sprijiniți numai adulții.
Emoția nu se învață, așa, rațional, ci o trăiești în relația de atașament cu adulții. Tu în relația de atașament înveți și să-ți accepți disconfortul sau emoțiile și să-ți reglezi emoțiile. Și disconfortul și convingerea despre tine și lume tot în relația cu adultul le înveți. Dacă, de exemplu, conflictele dintre copiii nu sunt rezolvate imediat și nu sunt învățați copiii să reacționeze cu empatie și nu sunt sprijiniți de adulți, acolo învață despre emoție concret.
Pentru părinții și profesorii care nu au acces deocamdată la un program coordonat de specialiști, care să medieze relațiile din școală, Domnica Petrovai recomandă aceste cărți care ajută la o mai bună înțelegere a sinelui și a relațiilor cu ceilalți:
- Cum să-ți reinventezi viața de Jeffrey E. Young
- Comunicarea defectuoasă de Douglas Stone
- Agilitatea emoțională de Susan David (și în limba română)
- Dare to Lead de Brené Brown
- Părinți liniștiți, frați fericiți de Laura Markham
- Iubește și fii iubită de Domnica Petrovai
Iar noi vă recomandăm în plus cartea Domnicăi, Cum îi ajutăm pe copii să meargă fericiți la școală? Ghid practic pentru învățători.
Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului Școala9, creat de DoR și BRD – Groupe Société Générale.
S-ar putea să-ți mai placă:
Importanța de‐a ne vedea unii pe alții
Singurul mod în care vom ieși cu bine din pandemie este să ne asumăm un proces de vindecare colectivă.
Cum am crezut jumătate de an că sufăr de anxietate socială
Apoi m-am hotărât să scriu despre oameni care se luptă cu propria lor minte.
Dreptul la învăţătură
Ce am învățat de când ajut copiii din cea mai săracă și exclusă comunitate din orașul meu să meargă la școală.