Ședința cu părinții – ghid de supraviețuire
De trei ani de când fiica mea, Olga, nouă ani, merge la școală, obiceiul ședinței cu părinții îmi stă în gât ca un sâmbure.
O fi de vină dificultatea de a respira același aer timp de două-trei ore cu niște necunoscuți cu care nu am idei sau interese comune. O fi grămada de hârtii pe care trebuie să le semnezi. O fi teama de părinții ultraimplicați, în fața cărora greșești orice atitudine ai etala. Or fi privirile când spun că vreau să-mi retrag copilul de la Religie. Sau toate astea la un loc.
Niciunde nu vezi diferențele între oameni mai clar decât acolo. Nicicând nu poți da sfaturile potrivite celor din jurul tău în această spinoasă privință. Niciodată nu înțelegi pe de-a-ntregul ce se discută – e ca un cerc în care fiecare se străduie să se înscrie perfect, dar de fapt ședința e o junglă pentru toată lumea. Nimeni nu vrea să fie acolo, asta e cert, în afară de marii prădători – părinții care vor să preia puterea în clasa pregătitoare și să abdice de-abia în clasa a patra –, de obicei de sex feminin (bărbații nu au inima destul de tare pentru acest tip de bătălie). Deși par pesimistă, îți pot oferi niște trucuri probate ca să treci mai senin peste această grea încercare.








Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului Școala9, creat de DoR și BRD – Groupe Société Générale.
S-ar putea să-ți mai placă:
E-mail, fobia generației mele
Cum folosesc o formă de comunicare care arată ciudat, pare ultra-formală și e mereu plină de spectatori în CC sau BCC?
Copiii rămași acasă învață să devină adulți
Tinerii dintr-un orășel din Vaslui, ai căror părinți au emigrat, descoperă că au nevoie de comunicare - și unii de alții.
Vama Veche Isn’t What It Used To Be
How a village of 15 houses became one of the most popular places at the Romanian seaside.