Svetlana Manoil

Svetlana Manoil era medic de familie într-o comună din Republica Moldova și mama a trei copii; soțul o numea „sufletul petrecerii”. Avea 64 de ani când a murit de COVID-19.

Povestit de Lena Manoil Oanei Sandu
Fotografie de Raluca Mărgescu

Această poveste face parte dintr-o serie despre cei pe care i-am pierdut în pandemie. Bijuteria din fotografie i-a aparținut Svetlanei și am primit-o de la fiica ei pentru a o include în articol. 

Mama avea 36 de ani când m-am născut eu. Mai avea un băiat de 11 și o fată de 8 ani.

Mereu a avut grijă de ea. Avea rochii frumoase, un milion de bijuterii, se farda, purta paltoane cu blană la gât, greu de găsit pe vremea aceea. Mi-o amintesc când purta un astfel de palton și o căciulă mare de blană. Era iarnă și veneam de la niște prieteni de familie; tata ne-a luat pe amândouă pe sanie spre casă.

Mama a fost medic ginecologic, apoi medic de familie în satul Bilicenii vechi. Îmi plăcea să merg cu ea la serviciu, mă jucam cu stetoscopul, spuneam poezii colegelor ei, mă simțeam acolo ca la Disneyland.

La noi veneau acasă pacienți, în special foarte de dimineață, seara sau în weekenduri și spuneau că de o săptămână le e rău. Veneau cu mașina după ea și-i spuneau: „Haideți că am venit să vă luăm că mamei îi e rău”. Și ea renunța la ce făcea și mergea. Avea pacienți care lucrau în Italia, Anglia, Franța, Germania și nu se tratau acolo. Veneau în concediu la mama să le dea medicamente, rețete, să-i ajute. 

Știa să dea sfaturi. A încurajat-o pe o prietenă să iasă din relația toxică și acea femeie și acum îi e recunoscătoare. După muncă, veneau foarte mulți oameni la noi în vizită, colegi de-ai lor, cumetrii, nași.

Se agita foarte tare ca să iasă totul perfect, să fie „n” feluri de bucate. Exista pe frigider o listă cu meniul și, în funcție de ce urma să gătească, o listă de ce trebuie cumpărat. Îmi lăsa scris pe foaie sau mă suna să-mi spună ce legume să pun la fiert până vine ea de la muncă. Uneori mă lăsa pe mine să fac salate.

Avea câteva feluri de mâncare iconice și când veneau frații mei sau rude pe care nu le vedea foarte des, ziceau: „vrem să ne gătești zamă”. Făcea colțunași cu brânză, rață la cuptor și foarte multe dulciuri, o prăjitură aerată în trei culori, cu smântână bătută cu zahăr deasupra. În 2014, eram cu colegii de organizație studențească într-o caravană, și urma să trecem și prin zona mea. Am sunat-o și i-am zis că o să vin cu un autocar cu vreo 30 de oameni. S-a mișcat repede și a făcut plăcinte pentru toți.

În liceu purtam doar blugi, tricou și hanorac, iar ea, săraca, încerca să îmi introducă în viața mea câte o bluză, câte o fustă. Acum cinci ani, după ce am început să-mi mai cumpăr câte o bluză, câte o fustă, îi arătam și-i spuneam: „Uite, în sfârșit, e și ca tine”. Sau când îmi spunea „ia-ți umbrelă”, „îmbracă-te bine”, nu-mi plăcea, dar după ce m-am mutat la București, când nu mai era acolo să mă bată la cap, am început să-i urmez sfaturile întocmai. Așa am ajuns la concluzia că a fost o mamă bună.

În martie anul trecut i-am cumpărat un medalion cu pandantiv cu o mamă care-și ține copilul în brațe. M-am gândit ca la un semn de recunoștință pentru efortul de a crește trei copii. I l-am dat în noiembrie, când am văzut-o ultima oară.

Într-o sâmbătă, în ianuarie, când vorbeam la telefon, a tușit. Am întrebat-o: „Ești răcită?”. Și ea a zis: „Avem COVID”. Și la câteva zile pe mama au transferat-o la Chișinău, tata a rămas la alt spital, și fratele meu la altul. O întrebam cum se simte prin mesaje și îmi spunea că se simte mai bine, că e mai optimistă, că o să fie totul bine.

Cel mai mult îmi lipsește atunci când fac un lucru care mă scoate din zona de confort și îmi iese bine la final. Spre exemplu, când gătesc. Și mi-aș dori să-i spun și ei.

Recent, ea și alți medici care au murit de COVID-19 au fost decorați post-mortem de președinta Maia Sandu. Sunt aproape sigură că, de acolo de unde este, este liniștită și mulțumită că-i sunt recunoscute meritele, chiar dacă în aceste condiții.

Pe platforma ViețiPierdute.ro, Code for Romania strânge, în parteneriat cu DoR, povești despre cei pe care i-am pierdut din cauza COVID-19. Dacă și tu ai pierdut pe cineva drag, poți scrie câteva rânduri în amintire aici, iar povestea va apărea pe ViețiPierdute.ro.