Un director de școală trebuie să înceapă schimbarea cu el însuși

În urmă cu 35 de ani, fiind elev al Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, mă uitam cu admirație la profesorul meu de fizică și visam să fiu ca el, profesor de fizică. Mi-a dat suficient curaj cât să-i urmez la catedră.

Acum, la 100 de ani de la înființarea colegiului, 20 dintre cei 50 de profesori suntem absolvenți ai acestei școli, iar eu sunt directorul lor. O onoare sau presiune? Ce aș putea eu să ofer școlii care m-a format? De ce mai are nevoie liceul cu cei mai buni profesori și elevi din Sighetu Marmației? Liceul în care, anual, 40 dintre cei 1.000 de elevi se califică la fazele naționale ale olimpiadelor școlare?

Totuși, anual, 30% dintre absolvenți iau note sub 7 la Bac. Mulțumitor sau semn că e nevoie de schimbare? Cum îndrept atenția profesorilor de la elevii de top spre cei care au reală nevoie de ajutor, de la stele la bolovanii de la picioarele lor?

Am început cu lucruri mici: accesul elevilor pe scările care înainte aparțineau doar profesorilor, proiecte Erasmus+ pentru elevi, cursuri de perfecționare pentru profesori, scurtarea ședințelor, un grup Alumni, o asociație de prieteni ai școlii, crearea unei reviste online a elevilor…

Am început, dar cum să merg mai departe, cum să progresez? Le-am spus colegilor mei că am nevoie de ajutorul lor pentru că vreau să fim mai buni. Un director trebuie să înceapă schimbarea cu el însuși.