
Ședința cu părinții – ghid de supraviețuire
De trei ani de când fiica mea, Olga, nouă ani, merge la școală, obiceiul ședinței cu părinții îmi stă în gât ca un sâmbure.
O fi de vină dificultatea de a respira același aer timp de două-trei ore cu niște necunoscuți cu care nu am idei sau interese comune. O fi grămada de hârtii pe care trebuie să le semnezi. O fi teama de părinții ultraimplicați, în fața cărora greșești orice atitudine ai etala. Or fi privirile când spun că vreau să-mi retrag copilul de la Religie. Sau toate astea la un loc.
Niciunde nu vezi diferențele între oameni mai clar decât acolo. Nicicând nu poți da sfaturile potrivite celor din jurul tău în această spinoasă privință. Niciodată nu înțelegi pe de-a-ntregul ce se discută – e ca un cerc în care fiecare se străduie să se înscrie perfect, dar de fapt ședința e o junglă pentru toată lumea. Nimeni nu vrea să fie acolo, asta e cert, în afară de marii prădători – părinții care vor să preia puterea în clasa pregătitoare și să abdice de-abia în clasa a patra –, de obicei de sex feminin (bărbații nu au inima destul de tare pentru acest tip de bătălie). Deși par pesimistă, îți pot oferi niște trucuri probate ca să treci mai senin peste această grea încercare.








Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului Școala9, creat de DoR și BRD – Groupe Société Générale.
S-ar putea să-ți mai placă:
Nimeni nu vrea să stea aici
O sală de cățărat aduce împreună copii și tineri dintr-un loc cu puține posibilități.
Bullying: Să nu-ți fie teamă să vorbești cu un adult
Fă pași înapoi. Pune-i întrebări. Nu răspunde cu pumnul, că devii și tu bully. O polițistă îi învață pe copii cum să se protejeze și să nu fie prinși în lanțul violenței.
Fată, diagnosticată Versiune audio
După ani de căutări, vizite la psihiatri și emoții inexplicabile, am descoperit dintr-un podcast că am tulburare de personalitate borderline.