„Agricultura ecologică îi drumul”

O familie de ţărani din Mureş arată că se poate trăi fără artificialul agriculturii chimizate.

Pe 6 iunie, de Ziua Eroilor, 30 de săteni din Țopa s-au adunat în fața unui monument dedicat celor căzuți în cele două războaie mondiale. Preotul ține o slujbă de pomenire, iar Dan Cismaș cântă în spatele lui, într-o cămașă albă, cu o carte de rugăciuni în mână. Satul se află la 10 kilometri de Sighişoara și se întinde pe o singură stradă – de la ferma ecologică a familiei Cismaş, până la o altă fermă, mai mare, din celălalt capăt. O comunitate mică şi îmbătrânită, cu vreo 250 de locuitori, două magazine, o biserică şi 15 vaci. 

Toate vacile sunt ale familiei Cismaş. Mai demult erau vreo 60 în sat, dar oamenii le-au vândut când firmele mari au început să plătească doar 60 de bani pe un litru de lapte. Odată cu vacile, din Ţopa au dispărut şi tinerii. Au ţâşnit spre fabricile din Sighişoara şi la muncă în străinătate. În comuna Albeşti, de care ține satul, s-au ridicat câţiva crescători mai mari de animale – unul are 800 de oi, de exemplu –, însă dintre oamenii rămași, puţini mai muncesc pământul şi majoritatea o fac pentru consum propriu.

După slujbă, Dan, 52 de ani și soţia lui, Tincuța, 50 de ani, se întorc la fermă – penultima gospodărie din sat până să înceapă pășunile. Ferma are o casă ţărănească cu o bucătărie unde fac gemuri și ceaiuri, o sală mare pentru mese cu turiști, o încăpere unde produc lactate și un depozit unde țin și gestiunea. Familia a locuit opt ani aici, apoi s-a mutat în casa părintească a Tincuței, în sat. În curtea fermei au o şură mare, cu 15 vaci, 10 viţei, două scroafe și șapte purcei, un țarc cu peste 100 de pui, o grădină de 300 de metri pătraţi cu două solarii, o presă de balotat, două tractoare și un container mare din tablă unde lasă la uscat petale de trandafiri și plante din flora spontană, pentru ceaiuri şi gemuri.

Familia Cismaș deține toate vacile din satul Țopa: 15.
Ca să-l ajute să-și pună pe picioare propria afacere, părinții i-au dat fiului Dragoș toți puii.

Dan intră în vestiar și se schimbă într-o pereche de blugi şi-un pulover. „Tre’ să fac brânza.” Cară cu Tincuța o oală cu zer brânzos într-o încăpere cu gresie și faianță albe, unde miroase plăcut a lapte. Înăuntru sunt trei chiuvete din tablă şi rafturi cu bucăți de brânză telemea, caș și cașcaval aşezate pe ștergare curate. Dan întinde o fâșie de tifon peste una dintre chiuvete. Toarnă în ea din oală, lasă zerul să se scurgă câteva minute, apoi adună cocoloaşele de brânză în tifon şi face un săculeț. Îl presează cu un fund de lemn și doi bolovani, să se scurgă mai bine, și-l agață de un cârlig. O tură de brânză durează cam 15 minute, iar acum, când vacile pasc în aer liber, scot și 3,5 kilograme pe zi. Unul costă 20-25 de lei.

Prepară brânzeturile într-o încăpere separată de toate celelalte produse și mărfuri.
Fac cașcaval, telemea și caș, pe care le vând turiștilor, la magazin în Sibiu sau prin pagina de Facebook.
Un kg de brânză bio costă 20-25 de lei.

Cât face brânza, Dan spune că n-a mai vrut să dea interviuri după ce niște televiziuni naționale i-au prezentat ca făcând ceva ieșit din comun. „Doar facem puțin altfel lucrurile. Nu facem nimic senzațional cu agricultura asta ecologică”, spune Dan.


Într-o duminică din 2004, bărbatul s-a dus la biserică să-i ceară ajutor lui Dumnezeu. Avea 37 de ani şi o datorie mare pe care nu ştia cum s-o plătească. S-a rugat atât de tare, că a început să plângă. A găsit răspunsul în predica din acea duminică, despre nevoia consolidării familiei. A auzit în ea vorbele Mântuitorului și spune că a avut o „revelaţie hristică”. Timp de trei săptămâni, a simțit că o forță superioară îi ghida acțiunile. L-a ajutat să depășească impasul și să găsească dragostea şi speranţa în familie. Apoi i-a arătat viitorul sub forma unei construcţii ce urma să apară în sat. 

Dan Cismaș spune că ferma ecologică a fost soluția pe care Dumnezeu i-a arătat-o când aveau mari probleme financiare și că tot Dumnezeu îi călăuzește acum deciziile.

Profeţia s-a adeverit un an mai târziu, când a apărut planul unei ferme ecologice în sat. Rodul unui parteneriat între şcoala generală din Boiu – satul învecinat, unde s-a născut – şi o fundaţie din Mediaş, înfiinţată de o altă fundație din Stuttgart. Banii pentru construcția fermei au venit dintr-un program social al nemţilor destinat comunităţilor locale din întreaga lume. Scopul ei inițial a fost educativ: să le ofere tinerilor o alternativă ecologică la agricultura chimizată din zonă, administrând şi o cultură de trandafiri plantată de elevii din Boiu.

Dan era administratorul şcolii când a apărut ideea fermei. Muncea şi la firma de construcții a fratelui său, iar înainte lucrase în Germania, într-un parc de distracţii, la mentenanţa unor carusele. A legat apariția fermei de revelația lui și şi-a convins fratele să preia ei proiectul de construcție. Au înălţat-o în 2005. Tincuța avea 36 de ani atunci şi era vânzătoare într-un magazin din Ţopa, satul ei natal. S-a angajat ca bucătărească la ferma ecologică, dar i-a plăcut mai mult să lucreze în grădină. O impresiona mai ales că, „deşi nu se foloseau chimicale, vedeai rezultate”. Dan a fost convins că acela era destinul lor: „Agricultura ecologică îi cel mai aproape de adevărul lucrurilor. Nu caută falsitatea, nu caută artificialul, merge la esenţă.” Tincuţei i-a fost şi ei clar că „ăsta-i drumul”, când s-a angajat la fermă. „N-o fost întâmplător că am ajuns să lucrez aici.” 

Ferma s-a desprins de şcoală la un moment dat, fiind prima entitate din zonă ce practica agricultura ecologică. A avut un administrator neamţ care a renunţat la post în 2009, când i-a expirat contractul. Dan și Tincuța au luat-o imediat în administrare, printr-o întreprindere individuală. Ea i-a transferat cunoştinţele dobândite acolo şi le-au completat amândoi cu lecturi de specialitate şi cu know-how-ul agricol preluat de la părinţi şi de la Fundaţia ADEPT, o organizație din Mureş care promovează biodiversitatea și dezvoltarea rurală. Au ales să facă agricultură tradiţională, cum făcuseră şi familiile lor din generații, dar după principii ecologice. 

Acum lucrează 35 de hectare cu legume, cereale, trandafiri, păşuni şi fâneţe. Dintre acestea, 16 hectare aparţin fermei, restul sunt luate în arendă sau provin de la părinţii lor. Toate sunt certificate ecologic. Procesează legume, lactate, ceaiuri, dulceţuri şi siropuri. 

Gălbenelele, trandafirii și alte plante pentru ceai se usucă într-o cameră specială.
Ceaiul bio, ambalat în punguțe de 100 de grame, costă 12 lei.

Puţini fermieri români se încăpăţânează să facă ce fac ei. Numărul celor certificaţi ecologic aproape s-a înjumătăţit între 2013 şi 2017, de la 15.200 la 8.400, conform Ministerului Agriculturii (MADR). Unul dintre principalele motive pentru această scădere, spune fostul secretar de stat MADR Alexandru Potor, ţine de piaţa de desfacere pentru produsele ecologice. Ea nu este încă suficient de matură ca să asigure o distribuţie eficientă, iar consumatorii nu sunt încă determinați să plătească mai mult pentru ele şi să asigure întoarcerea veniturilor la fermieri. 

La scăderea numărului fermierilor certificați a contat şi faptul că, până nu demult, aceştia nu puteau să cumuleze subvenţiile pe păşuni. Ele puteau fi obţinute prin două măsuri – una pe agricultură ecologică şi una pe agro-mediu –, iar aceasta din urmă oferea subvenţii mai mari, deci oamenii erau obligați să aleagă. Mulţi, în special cei din zona de deal și de munte, au optat pentru varianta a doua, spune Potor. Anul trecut însă, ministerul a permis cumularea subvenţiilor, iar numărul fermierilor ecologici a început să crească, spune Marian Cioceanu, preşedintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică.

Astfel că azi, Cioceanu estimează că ar exista peste 11.000 de operatori eco în România (datele de pe site-ul ministerului se opresc în 2018) și o suprafaţă certificată bio (înseamnă acelaşi lucru cu eco) de peste 350.000 de hectare. Asta înseamnă însă doar circa 2% din suprafața totală utilizată în agricultură la noi.

Spania, liderul UE la acest capitol, are 2,2 milioane de hectare bio. România şi-a propus să ajungă la 500.000 de hectare ecologice până în 2021 şi să dezvolte piaţa de desfacere, unde acum cererea este mai mare decât oferta, potrivit lui Cioceanu, iar importurile depășesc producția internă. UE și-a propus ca 50% din agricultură să devină bio până în 2030.

Coacăze pentru dulceață. Anul acesta nu s-au făcut prea multe. Un borcan de gem costă 10 lei.

În paralel, tot mai mulți consumatori români sunt interesați să mănânce ecologic. Un studiu World Vision România din 2019 arată, de exemplu, că aproape 80% dintre cei chestionați cumpără produse ecologice și că șapte din 10 sunt dispuși să plătească în plus pentru ele. Nu există însă date oficiale privind valoarea pieței bio din România. Marian Cioceanu spune că ea este greu de evaluat, pentru că la vamă nu se face distincția între produsele bio și cele convenționale, însă el o estimează undeva la 50-80 de milioane de euro pe an.


După ce termină cu brânza, Dan se mută în gospodăria de acasă, unde locuieşte cu Tincuţa, cu băiatul lor, Dragoş, care s-a întors să lucreze alături de ei după ce a terminat geografie-turism în Târgu Mureş, şi cu fata cea mică, Ana, care a terminat clasa a IV-a. Mai au doi copii: Dorin, preot în Cluj, și Maria, care studiază gestiunea afacerilor tot în Cluj. 

Anul acesta, Dan și Tincuța au cultivat în grădina de acasă roşii, ceapă, morcovi şi cartofi pe 500 de metri pătrați. Roşiile sunt mai greu de întreţinut, aşa că stau protejate într-un solar. La 14:30, aerul e înăbușitor sub folia de plastic, unde miroase puternic a pământ. Dan leagă plantele de roşii cu fire albastre. Le-au semănat acum o lună, iar producţia urmează să ţină din iulie până în octombrie, chiar şi noiembrie. „Ce de copilit îi aici, îi dezastru dacă pleci patru zile”, îi spune Tincuţei la telefon. Cât au fost la Bucureşti, la o conferinţă, tulpinile roşiilor s-au umplut de „copii”: lăstari fără rod care le sufocă. Dan începe să-i rupă. „Treaba asta trebuie să o faci cam la trei-patru zile în perioada de creştere, altfel se dezvoltă haotic.” Smulge și buruienile care au năpădit între plante, o muncă solicitantă care-l ţine mereu ghemuit. 

Copilitul roșiilor e o muncă de câteva ore o dată la trei-patru, în solar, la temperaturi mai mari decât cele de afară.

Agricultura ecologică cere multă muncă manuală, tot timpul trebuie să sapi și să smulgi. „În aia convenţională poţi să foloseşti erbicide şi e mai uşor.” Dacă săpatul unui hectar de porumb ecologic necesită cam 20 de muncitori și cheltuieli de circa 1.400 de lei, spune Dan, în sistem convențional costă de vreo 10 ori mai puțin să stropești aceeași suprafaţă, fără forţă de muncă.

Legumele presupun şi mai mult efort, dar se vând cel mai bine. „La roşii trebuie să intri cel puţin o dată pe săptămână să copileşti, să pliveşti, să uzi. Îngrăşământ pui o dată la trei săptămâni-o lună.” 

Așa că ei cultivă legume pe suprafeţe mici, maximum jumătate de hectar, de pe care pot recolta sute de kilograme de roşii, morcovi sau sfeclă. La porumb e un pic mai simplu. „Ai săpat de două ori şi nu mai ai treabă. Porumbul creşte mai mare şi nu mai lasă să se dezvolte buruiana, că ţine umbră.” Începe să plouă şi întreg orizontul olfactiv se umple de miros de verdeață de la culturile din jur, iar aerul din solar devine mai respirabil. 

Ca sa te certifici ecologic, mai întâi trebuie să-ţi treci pământurile printr-o perioadă de conversie de minimum doi ani, ca să elimini din el substanţele nocive. În acest timp, nu ai voie să ai același tip de cultură doi ani la rând sau să foloseşti substanţe chimice, seminţe şi plante tratate chimic sau organisme modificate genetic, adică te supui acelorași reguli ca și cum ai fi certificat. 

După conversie, prin care familia Cismaș a trecut cu toate pământurile, îţi poţi vinde produsele sub eticheta de ecologic sau bio. Apoi trebuie să-ţi reînnoieşti an de an certificatul ecologic. Pe ei îi costă în jur de 1.000 de euro pe an să se certifice cu pământurile și cu procesarea, la o firmă din Cluj. Reprezentanţii ei fac o inspecţie anuală, însă pot veni oricând şi neanunţaţi. Verifică facturile şi toată linia de producţie, de la sămânţă la recoltă, iar dacă au suspiciuni, iau probe şi le trimit la laborator. La ei au venit de două ori până acum pe nepusă masă, dar nu au găsit nimic în neregulă.  

Soarele reapare la 17:30 şi devine insuportabil de cald în solar. Dan povesteşte, ghemuit, cum tratează culturile ca să fie viguroase. Odată la trei-patru ani plantează lucernă pe loturile de pământ, ca ţăranii din trecut, să echilibreze substanţele nutritive din sol. În rest, compostul – amestec de materie organică şi vegetală – joacă un rol central în hrănirea pământului. El foloseşte cel mai mult bălegar cu paie, de la vaci, un îngrăşământ natural pe care-l lasă la macerat cel puţin un an. 

În butoiul mare de la intrarea în solar e şi găinaţ cu apă. Găinaţul este îngrășământul de origine animală cu cel mai bogat conținut de azot, spune Dan, și trebuie diluat cu multă apă ca să nu ardă planta. „Dai cu el de trei-patru ori în primele săptămâni după plantare şi plantele primesc o energie extraordinară. Au o creştere vizibilă în două săptămâni.”

Arată înspre un fir de roșie ce era să piară de la mană şi spune că energia primită de la îngrăşământ a înviat planta din morți. „O ajutăm să lupte singură. Omul trebuie să faciliteze procesele naturale, nu să le facă el. În agricultura convenţională [chimizată], nu le mai facilitezi, le faci tu.” Dan vrea să compare găinaţul cu un compost produs de viermi pe care l-a primit la Bucureşti, la conferinţa organizată de Ecoruralis, o asociaţie ţărănească din care face parte şi care susţine agricultura ecologică şi tradiţională la scară mică. A mai primit și o fiolă cu bacteria EM – un alt remediu ecologic ce stimulează planta. „Chestii nou apărute.”

Ca insecticid foloseşte preparate din urzică sau substanțe pe care le cumpără din Franța şi Germania; aici nu le găseşte. Când a avut gândaci la cartofi, a dat, de exemplu, cu o substanţă dintr-un spor de bacterie. Aceasta îi provoacă diaree dăunătorului, care se deshidratează și moare. Altădată, munca e tot manuală: „Când se mănează roşiile, le luăm pur şi simplu toate frunzele mănate, începând de jos, de la bază”. Profilaxia în agricultura ecologică, spune Dan, ţine în proporţie de 80% de calitatea genetică a seminţelor şi de pământ. „Dacă în pământ sunt substanțe în proporții OK, nu prea apar boli. Bolile apar când sunt dezechilibre la nivelul habitatului. Insecticidele chimice, de sinteză, produc dezechilibre – omoară nu doar ce e rău, ci și ce e bun.”

La ora 19, smulge ultimele buruieni şi varsă găinaţ cu apă la rădăcina firelor de roșii. Miroase ca într-o toaletă ecologică din Bucureşti. O tură de copilit şi plivit durează cam patru-cinci ore. Sus, pe strada principală, un bărbat strigă în portavoce: „Haideţi la roşii, castraveţi, ardei. Avem cireşe, piersici, vinete, fasole verde”. Producători din mari bazine legumicole ale țării – Olt, Vâlcea, Argeș, Prahova – vin cam de trei ori pe săptămână să vândă în Țopa, unde, la cât se produce, nu se acoperă necesarul de legume. Dan mai cumpără şi el ce-i lipseşte, până se fac ale lui.


A doua zi, Dan şi Tincuţa copilesc împreună într-un solariu de la fermă. Au pus în el roşii, ardei, salată verde și castraveţi, pe 100 de metri pătrați. Tincuța se laudă că se mişcă mai repede decât el, Dan o dojeneşte că nu a rupt „copiii” la timp. Ea iese din solar, umple nişte răsadniţe cu compost și scoate plăntuţe de rozmarin şi busuioc dintr-o cutie. Le plantează cu delicatețe. Îi place migala, o relaxează. O irită însă Dan, care nu a ieşit încă din solar: „Stă să lege roşiile pe căldura asta, chiar n-are minte. Sunt 50 de grade acolo”. Iese pe uşa mare a fermei şi strigă: „Dan, mă omule, eu am nevoie de tine!”. „Da’ ştii ce răcoare îi acolo când te-apleci?”, se apără el, zâmbind.

În 10 ani de când au ferma, au muncit încontinuu și au reuşit să facă o echipă de neoprit. Iar de când Dragoş, băiatul lor, a preluat mare parte din munca de pe câmp – arat, semănat, cosit, ei se ocupă mai mult de grădini şi de procesare. „Sunt momente în care nu ai bani şi nu ştii cum să treci de anumite obstacole”, spune Dan. „Eu de multe ori cedez, mi se pare că e prea greu, dar ea nu cedează, are putere mai mare decât mine.” Mai ales când se aglomerează treburile pe care le au de făcut, Tincuţa „se poate sparge în mai multe părţi”, în timp ce Dan se concentrează mai mult pe un lucru, odată ce l-a început. 

Legumele, ceaiurile, zacusca și gemurile pe care le fac primesc eticheta bio. Pe brânză însă nu mai pun, pentru că vacile nu mai sunt certificate bio. Ele fuseseră certificate la pachet cu pământurile și cu procesarea, dar, de când le-au trecut pe numele lui Dragoş, ca să-şi înceapă propria afacere, băiatul nu le-a mai certificat, ca să nu plătească taxa. Oricum furajele sunt bio, pentru că, atât timp cât pământurile fermei sunt certificate, tot ce iese de pe ele – legume, cereale, trandafiri, furaje – este ecologic. 

Dan și Tincuța vând plantele pentru ceai și gemurile cam la același preț cu cele din magazine, dar legumele – cu 1-1,5 lei mai mult pe kilogram. Totul este bio.

Ca un produs să poată fi vândut ca ecologic, 95% din conţinutul său trebuie obţinut pe căi bio. „Ai voie, de exemplu, să pui sare sau piper pentru gust, ele nu trebuie să fie bio”, spune Dan. Seminţele le produc ei, le cumpără sau le primesc la schimb prin asociaţia Ecoruralis. Nu folosesc hibrizi, doar soiuri tradiționale care nu au fost tratate chimic. Plantele şi le obţin singuri, în răsadniţe, deci sunt şi ele ecologice.

Ferma trebuie să-şi reînnoiască şi autorizaţia sanitar-veterinară ca să poată vinde. Ea costă 600 de lei pe an şi implică inspecţii trimestriale. Produsele trebuie procesate în spaţii separate, să nu se contamineze între ele, așa că ceaiurile şi gemurile ocupă bucătăria fermei, iar brânza se face în altă încăpere. Li s-a impus să facă un vestiar unde să se schimbe în haine de lucru înainte de procesare şi să meargă periodic la analize, să nu transmită virusuri produselor. „Pericole de contaminare sunt la procesare dacă treci de la o fază la alta fără să respecţi regulile. De exemplu, să vii cu papucii din grajd şi să faci brânză”, spune Dan. „Se pot transmite tot felul de bacterii care sunt bune în grajd, dar nu sunt bune în brânză.” 

Soţii Cismaş au ajuns la un echilibru financiar după 10 ani, însă spun că ce fac ei se numeşte mai degrabă supravieţuire, decât business şi că au renunţat mereu la confort. Ferma are venituri anuale de circa 50.000-60.000 de euro. Profitul ajunge la vreo 15% – bani din care mai reinvestesc –, iar restul se duce pe cheltuieli şi investiţii: zilieri, carburanţi, întreţinerea utilajelor, utilităţi. Recent au cumpărat o presă de balotat second-hand care a costat 6.000 de euro și pe care s-au chinuit s-o repare două săptămâni. 

Subvențiile pe care ferma le adună de la stat sunt de circa 370 de euro pe hectar. Anul trecut, ele au însumat în jur de 15.000 de euro. O dată e plata directă pe suprafață, pe care o primesc toți fermierii, la care se adaugă subvențiile specifice agriculturii ecologice, care se calculează în funcție de suprafață și de tipul de cultură. 

O suprafaţă trebuie să aibă minimum 3.000 de metri pătrați ca să beneficieze de subvenţie bio, spune Dan, așa că solariile lor nu se încadrează, deşi acolo muncesc cel mai mult. Se încadrează cartofii, porumbul, lucerna şi grâul. Au plantat mai demult legume și pe un hectar, pe câmp, dar au învăţat că trebuie să le restrângă la suprafeţe mici, chiar dacă nu primesc subvenții. Altfel, forţa de muncă şi consumul de energie sunt prea mari. Plus că li s-au furat recolte întregi. „Au fost ani în care aproape că plângeam de mila noastră. Şi atunci am căutat să avem legumele lângă casă.”

Dan şi-a dat seama că nu se pot lăsa doar pe mâna lui Dumnezeu după revelația pe care a avut-o. Acesta le-a arătat calea, iar ei au trebuit să pună umărul la treabă, să înfrunte greutăți şi să facă sacrificii. Au făcut-o crezând mereu cu tărie că Cel de Sus le va regla pe toate. „Încrederea că suntem în planul divinităţii, cumva, ne face să găsim soluţii, să ne mobilizăm, să nu ne lăsăm.”

Acum au ajuns într-un moment în care trebuie să se mobilizeze. Fundația care deţine ferma vrea s-o vândă şi le-a oferit trei ani la dispoziţie ca să strângă 100.000 de euro. Un an a trecut deja. 


Dan taie mărăcinii de pe o pășune, înfăşurat în hamul unei motocoase. Poartă pantaloni de trening şi un tricou pe care scrie în engleză „Micii fermieri pot hrăni lumea”. E o deviză în care crede cu tărie. Vede viitorul în mica agricultură, de tip familial, spre care țintește politica europeană. A vrut să-i demonstreze fiului său, Dragoș, că modelul pe care l-a ales este viabil economic, într-un peisaj generalizat în care tinerii de la sate nu se mai iau după părinții lor, și a învățat că cel mai important este să păstreze unitatea familiei. Așa că a ajuns la compromisuri cu Dragoş, care, la 26 de ani, vede lucrurile diferit. „Trece printr-o perioadă de căutări. Se uită în jur, la ceilalţi colegi care prosperă. Fac agricultură mai uşoară, nu se foloseşte atâta muncă manuală. Noi ani de zile am lucrat foarte mult manual şi nu am avut producţii aşa de bune ca alţii. Mi-e teamă să nu abandoneze.”

Dragoş e un tânăr înalt și subțire care nu vorbește prea mult până îl întrebi de agricultură. În facultate, de-abia aştepta să se întoarcă acasă și să muncească la câmp. Acum regretă că n-a terminat una cu profil agricol. Se bucură însă că e singurul băiat de vârsta lui care nu a muncit o zi în străinătate. A văzut dintotdeauna o șansă în agricultură și a primit de la părinți oportunitatea de a-și face un viitor. Nu se aştepta însă să fie atât de greu, credea că se poate dezvolta mai repede. Ca să facă asta, şi-a dat seama că el şi părinţii trebuie să muncească mai simplu şi mai eficient, adică mai mecanizat şi cu utilaje performante. 

Când nu aveau presă de balotat, de exemplu, trebuia să încarce fânul manual, o muncă foarte solicitantă, la câte animale au. „De aia nu am putut să mărim numărul de animale, pentru că nu puteam face furaje pentru ele.” Se gândește că le-ar prinde bine şi o maşină care să sape printre rânduri la porumb, în urma tractorului, în loc să folosească oameni. Costurile ar fi mai mici şi nici nu şi-ar mai bate capul cu zilierii, care nu mai sunt tentaţi să muncească pământul. 

A avut divergenţe pe tema asta cu Dan, care preferă lucrul manual şi agricultura la scară mică, dar au ajuns la un consens. Au realizat că, în ritmul de până acum, nu se pot dezvolta într-atât încât să poată trăi şi Dragoş cu viitoarea lui familie. „Ai mei nu au nevoie de mai mult. Pot să o ţină pe sora mea la facultate, iar Ana, dacă vrea să meargă şi ea la facultate, cu siguranţă o să poată. Dar eu, la vârsta mea, am nevoie de mai mult.”

Dragoș și-a propus să se dezvolte cât să-şi întreţină familia pe care o va avea şi nu vrea să renunţe la agricultura bio, chiar dacă nu se va certifica neapărat. „Aşa a fost plecarea, aşa am fost crescut şi aşa-i mai bine.” A luat 13 hectare în arendă, pe care are păşuni, lucernă şi grâu, şi a trecut vacile fermei pe numele lui, ca să obţină o subvenție cu care a mai cumpărat patru juninci. Puii sunt tot ai lui. Vrea să se dezvolte pe partea de animale şi se informează mereu şi cere sfaturi pe grupul de Facebook Fermierul Român, care are peste 150.000 de membri. Planul pe următorii cinci ani este să acceseze fonduri europene ca să cumpere utilaje performante pentru terenuri şi animale.

„Ţinând cont că noi facem bio, dacă nu faci lucrările la timp şi nu lucrezi bine pământul, pierzi foarte mult”, spune Dragoș. „Unul care lucrează intensiv, dacă vede că nu i-o răsărit bine porumbul, aruncă ceva şi imediat îşi revine. Simt pe pielea mea cum se schimbă clima şi parcă e tot mai scurtă perioada optimă în care poţi să însămânţezi. Ba într-un an e secetă, ba într-un an sunt ploi şi ai puţin timp la dispoziţie să lucrezi bine terenul.” Aşa că mai spune câte un „Doamne ajută” înainte să meargă la câmp, deşi nu e la fel de apropiat de Dumnezeu ca tatăl şi fratele lui. Duminica preferă să se odihnească decât să meargă la biserică, dar crede în divinitate şi îi cere ajutorul. 


Familia Cismaș vinde în primul rând sătenilor, care cumpără mai ales lapte şi brânzeturi. Au clienţi fideli şi la oraş: Sighişoara, Târgu Mureş, Sibiu, Braşov sau Bucureşti, pe care îi anunţă când au recolte. Alți clienţi sunt ocazionali: au auzit de ei şi se opresc în trecere sau comandă pe pagina lor de Facebook. Trimit comenzile prin curierat, iar când distanţa e mică, le transportă cu dubiţa. Vând şi la magazinul BioCoop din Sibiu. Acesta aparţine unei cooperative care reunea mai demult 15 producători ecologici din Sibiu şi Mureş. Acum au mai rămas familia Cismaş, preotul din Ţopa şi un producător de legume din comuna sibiană Şeica. Ceilalţi s-au retras din diverse motive, unii pentru că le-a fost prea greu să se tot certifice ecologic. 

Doi vecini au venit să-l ajute pe Dan să repare mulgătoarea.

Mai organizează mese pentru turişti aduşi de anumite firme, care costă 10 euro de persoană, şi merg periodic la târguri de producători, în Târgu Mureş, Sibiu şi Cluj. Produsele lor sunt mai scumpe decât cele convenționale, pentru plusul de muncă şi cheltuieli. Anul trecut, de exemplu, au vândut morcovii cu cinci lei kilogramul, de două ori mai scump decât alternativa lor convenţională, iar roşiile tot cu cinci lei, când unul convenţional costa trei. Anul acesta au început cu adaosuri mai mici: dau morcovii sau cartofii cu doar 1-1,5 lei mai mult. Alte produse, cum ar fi gemurile, le vând la același preț ca cele din magazin.

Le e tot mai greu să ţină pasul cu produsele convenţionale, ale căror preţuri au crescut  mult în ultima vreme. Se plâng că nu există piaţă de desfacere pentru agricultura bio, deși Tincuța a observat o creştere a cererii pentru produsele lor în ultima vreme. „Pentru că se face reclamă proastă la ce se găseşte prin magazin, tot mai multă lume conştientizează că e grav să consumi lucruri de proastă calitate. O altă categorie sunt cei bolnavi, persoane care au cancer, care nu mai au voie să mănânce carne şi atunci vor legume.” 

Au însă o concurență pe care ea o consideră neloială din partea „produselor tradiţionale”. Acestea trebuie să respecte la rândul lor anumite condiții, dar sunt mai lejere decât în agricultura ecologică şi lasă loc de interpretări – să fie fabricate din materii prime locale, fără aditivi alimentari, sau să urmeze o rețetă şi o metodă de lucru tradiționale. Unor consumatori le place mai mult cum sună „tradiţional” decât „bio”, spune Tincuţa, dar pot fi păcăliţi. „Condiţiile la tradiţional îs mai lesne. Ăia fac acasă şi-apăi nu contează cum fac, fiecare înţelege ce vrea prin tradiţie.” Și Dragoş crede că ar trebui să existe condiţii mai severe pentru „tradiţional”. „E o competiţie foarte mare pentru noi. Unii dau cu îngrăşăminte şi ierbicide şi normal că produc, apoi vând ca tradiţional. Oamenii, când văd tradiţional, zic o, e cum făcea bunica. Dar nu-i aşa.”


După 10 ani, Dan a realizat că, pentru a fi sustenabil economic, e important nu doar să-şi ţină familia alături, dar şi să-şi asigure o piață de desfacere şi să se unească cu alţii. Aşa s-a născut un proiect de 60.000 de euro, pe lanţuri scurte de vânzare – care asigură contactul direct între producători şi consumatori, fără intermediari. Soţii Cismaş l-au câştigat recent, prin Grupul de acţiune locală din zona Dealurile Târnavelor, apelând la un consultant independent. 

Recent, Dan și Tincuța au împlinit 30 de ani de căsătorie și spun că sunt îndrăgostiți unul de altul. Acum chiar mai mult decât la început.

Proiectul este o şansă de a-și lărgi piața și o resursă financiară pentru familie: Tincuţa şi Dragoş primesc salarii – ea ca manager de proiect, el ca șofer. În cadrul lui, s-au asociat cu Olimpiu Burlea, preotul din sat care produce miere ecologică și colaborează cu familia Cismaș încă din 2009. „Mergem împreună la târguri. De exemplu, eu duminica nu pot să stau la târg, că vin la biserică. Rămâne Tincuţa şi vând ei mierea. Când nu pot ei, stau eu şi le vând produsele.”

Vor închiria împreună o rulotă, o maşină frigorifică şi corturi și vor face pliante pentru produse. Au de gând să pună pe ele etichete cu un brand local nou – „Produs în Dealul Târnavelor” – şi să le promoveze în mai multe oraşe, unde le vor propune consumatorilor o schemă de tipul „coşul cu legume”. Vor să facă şi parteneriate cu şcoli, ca să le vorbească elevilor despre agricultura ecologică, şi să caute, în paralel, producători dispuși să se asocieze cu ei și să facă lucrurile curat, chiar dacă nu certificat. 

O altă idee ar fi să se dezvolte și pe agroturism, dacă ferma ar fi a lor. „Suntem aproape de Sighişoara şi am putea face nişte locuri de cazare”, spune Tincuța. „Am putea prinde mai mulţi turişti care să servească masa şi să şi cumpere după. Ce facem acum se învârte în venituri-cheltuieli-supravieţuire.”


Într-o dimineaţă, la fermă apare un ghid turistic din Bucureşti. Auzise de ea de la proprietarul unei pensiuni din Sighişoara, unde era cazat. Ar vrea să ducă acolo grupuri de străini şi e curios ce au de oferit: o întreabă pe Tincuţa dacă servesc mic dejun, dacă îi pot pune pe turişti să muncească, dacă pot organiza un foc de tabără seara. Oamenii care-l însoţesc fac un tur al gospodăriei şi cumpără caş la final. O sfătuiesc pe Tincuţa să-şi pună o vitrină din care vizitatorii să-şi poată alege produse, cu informaţii despre cum sunt făcute. 

Tincuţa e convinsă că cererea ar fi mai mare dacă şi-ar face mai multă reclamă. Acum se promovează din vorbă în vorbă, pe la târguri sau pe pagina de Facebook, unde Dan mai postează ce au cules sau ce au produs. „Noi nu ne pricepem la asta şi nici timp nu avem. Cel mai bine ar fi să reuşeşti să vinzi direct aici ce produci, prin produs finit sau servirea mesei.” Aşa că soluţia ideală este să cumpere ferma şi să facă un proiect agro-turistic. 

După ce au aflat că fundația din Mediaş vrea s-o vândă, au avut o perioadă de zbucium, dar şi de răspunsuri. O parte din soluţie a venit de la Asociația Ecoruralis. Câțiva membri au creat un soi de bancă de pământ, Acces la Pământ pentru Agroecologie (ALPA). Un organism care obţine fonduri de la entități străine interesate să sprijine practici etice şi cumpără pământ pentru tinerii care nu şi-l permit, dar vor să-l muncească. Cu condiţia de-a face agricultură ecologică, de tip familial, ca să se evite cât mai mult acapararea și comasarea pământurilor de către agricultura intensivă. Familia Cismaş va fi primul beneficiar ALPA. Aceasta va cumpăra cele 16 hectare din proprietatea fermei şi le va concesiona familiei la un preț accesibil, pe timp îndelungat.   

Fundația din Mediaș i-a ajutat împărțind suma în două – jumătate pentru pământ și jumătate pentru ferma în sine, așa că soţii Cismaş mai trebuie să strângă 50.000 de euro ca să cumpere şi unitatea de producţie. Dan e convins că vor reuși, nu şi-a pus problema că vor rămâne fără fermă. „Va trebui să fie și un efort din partea noastră, să strângem din ce producem și din subvenții.” Îl atrage şi ideea unei campanii de crowdfunding, prin care să facă scheme de parteneriat cu donatorii. „Având atâția parteneri cu care am construit o structură în anii ăștia, eu am certitudinea că lucrurile vor continua așa cum au început. În asta văd eu ajutorul lui Dumnezeu – când nu ești singur.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*