Cosmin Bumbuț
Cosmin Bumbuț a făcut 15 ani fotografii de modă și de publicitate și s-a oprit la 40 de ani, când și-a dat seama că nu mai vrea să lucreze la proiecte comerciale. În 2013 a publicat Bumbata, un album care prezintă viața cotidiană a deținuților din Penitenciarul Aiud și, câteva luni mai târziu, s-a mutat într-o autorulotă împreună cu prietena lui, jurnalista Elena Stancu. Cei doi au documentat eșecurile unui sistem de educație haotic și cultura violenței în România, au vizitat o treime din penitenciarele de la noi din țară, au trăit printre cei mai săraci și mai vulnerabili dintre români, au făcut un film documentar, Ultimul căldărar, care a fost premiat la TIFF și la alte festivaluri, și au publicat o carte, Acasă, pe drum, despre oamenii pe care i-au întâlnit în călătoriile lor. De mai bine de patru ani, Cosmin trăiește și lucrează într-o autorulotă de cinci metri lungime și doi metri lățime și spune că nu s-ar mai putea întoarce niciodată la viața pe care o ducea înainte.
N-am găsit nimic
Se pare că nu putem găsi ceea ce cauți. Probabil o căutare poate ajuta.