De ce e nevoie de brățări electronice pentru bărbații violenți?

Dacă ordinele de protecție ar fi monitorizate electronic, unele cazuri de violență domestică nu s-ar mai transforma în crime.

 „Sunt șapte ani de când o femeie care nu a săvârșit nicio infracțiune nu poate să rămână liberă pe stradă. Asta e realitatea”, mi-a spus luna asta Giulia Crișan, avocată din București, specializată pe cazuri de violență domestică. O sunasem să o întreb ce mai face Maria, victima pe care o apără și care are, până acum, un număr record de ordine de protecție împotriva fostului soț: 12.

Din 2013, de când a divorțat, acesta o agresează: vine acasă sau la locul ei de muncă și o înjură, o amenință, o lovește. Și a făcut toate astea încălcând de mai multe ori ordinele de protecție pe care polițiștii i le-au dat femeii ca să o protejeze. Vara trecută, spre exemplu, a prins-o pe stradă și a lovit-o atât de tare încât i-a rupt trei coaste.

Încălcarea ordinului de protecție e o infracțiune penală și se pedepsește cu închisoarea până la un an, dar sunt rare cazurile în care agresorii ajung să facă pușcărie pentru asta. Agresorul Mariei, spre exemplu, nu a fost arestat, timp de șase ani, deși legal exista această pârghie.

Anul trecut, avocata s-a dus la secția de poliție responsabilă de monitorizarea ordinelor de protecție ale Mariei ca să le explice că ce se întâmplă nu este eficient: „O ținem sub ordin de atâția ani și vedem că nu se întâmplă nimic, pentru că el le încalcă frecvent”. Lui Crișan îi era teamă că se poate ajunge la crimă. Crișan a făcut sesizări și la Inspectoratul General al Poliției Române în care a arătat că victima nu este protejată.

În februarie, bărbatul a venit în fața locului de muncă al Mariei și somat-o să iasă. Crișan o instruise să sune la 112 întâi, să stea ascunsă până aude sirena poliției și abia apoi să iasă să-l filmeze. Cele două mașini ale Poliției au venit din sensuri opuse și-n felul ăsta l-au prins. A fost reținut atunci pentru 24 de ore pentru încălcarea ordinului de protecție.

Judecătorii i-au dat control judiciar pentru 30 de zile, sancțiune penală care prevedea ca în fiecare săptămână agresorul să se prezinte la secția de poliție dintr-o comună din Călărași, acolo unde-și declarase domiciliul. Avocata și-a dat seama că soluția ar fi ca, pe lângă ordin de protecție, să-i fie interzis și accesul în București și a propus asta instanței, iar judecătorul a fost de acord.

Pentru Crișan, acel moment a fost o victorie. Dar nu o victorie de sistem, ci una individuală pentru un caz în care ea, și asociația Anais pe care o reprezintă, au depus multe sesizări.

În iunie, când agresorul a venit din nou în fața casei Mariei, fiul ei și-a filmat tatăl, ca să aibă probă, și apoi a sunat la 112, așa cum îi instruise avocata. Polițiștii l-au găsit prin cartier și l-au reținut pentru încălcarea ordinului de protecție. Procurorul a propus arestarea preventivă și, mai apoi, judecătorul a dispus arestarea lui pentru 30 de zile.

Cazul Mariei, spune avocata, arată câtă nevoie există ca ordinele de protecție să fie și însoțite de brățări electronice de monitorizare. Polițiștii ar fi putut vedea în timp real când agresorul se apropia de victimă și ar fi avut instantaneu dovezi. Sistemul judiciar nu ar mai fi consumat atâtea resurse (umane și financiare): plângeri penale instrumentate, acte de urmărire penală. „Tot efortul putea fi evitat dacă aveam brățările și puteau să-l sune, în momentul în care sistemul dădea alarma, și să-i spună, «Băiete, ce cauți acolo? De ce ai intrat în București?».”


În februarie, când am vorbit prima oară cu Crișan despre acest caz, șapte polițiști din Ilfov erau cercetați pentru că nu au respectat procedura într-un caz similar, când un agresor din Chitila a încălcat repetat ordinul de protecție al soției sale și nu a fost reținut. Femeia, mamă a doi copii, a fost înjunghiată mortal. Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, a spus atunci că proiectul de lege privind monitorizarea electronică a agresorilor va trebui discutat „în regim de urgență”.

Brățările electronice sunt o promisiune politică de fiecare dată când o femeie este ucisă deși avea ordin de protecție. Astfel de femicide se întâmplă anual. (Anul trecut, 44 de femei au fost ucise în familie; datele existente nu precizează însă câte au fost ucise de către parteneri și dacă aveau sau nu ordine de protecție.)

36% dintre ordinele de protecție din 2019 au fost încălcate, iar procentajul între 30 și 40 s-a tot repetat în ultimii cinci ani. De tot atâta timp, organizațiile neguvernamentale cer brățări electronice care pot salva viețile femeilor agresate. Pot proteja victimele violenței domestice care trec prin cea mai periculoasă perioadă a vieții, cea de după momentul în care raportează abuzurile. Pot arăta agresorilor că sunt monitorizați cu adevărat de polițiști, așa că încercările de a încălca ordinele vor scădea.

Este un sistem promis din 2018 în cea mai recentă modificare a legii privind prevenirea și combaterea violenței în familie. (Promisiunea a fost făcută după ce o femeie din București, cu ordin de protecție, a fost ucisă de soțul ei în grădinița pe care o conducea și unde învățau cei doi copii ai cuplului.)

În vara lui 2019, Ministerul Afacerilor Interne, pe atunci condus de Carmen Dan (PSD), împreună cu experți din Poliția Română, Ministerul Justiției, al Muncii și Serviciul de Telecomunicații Speciale au scris un proiect de lege pentru monitorizarea electronică a arestaților la domiciliu, a agresorilor domestici cu ordine de protecție sau a deținuților aflați în cercetare penală.

Proiectul a fost dus mai departe și depus în Parlament, în decembrie 2019, de ministrul de Interne Vela, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și alți senatori din PNL și USR. Inițiativa a trecut de Senat la finalul lui martie, și din aprilie așteaptă să fie discutată de câteva comisii din Camera Deputaților, înainte de a ajunge în plen. Nu se știe dacă dezbaterea parlamentară va fi reluată curând fiindcă prioritare sunt inițiativele care au legătură cu efectele pandemiei COVID-19.

Deși există progres în legislație și în mentalități, suntem departe de a fi rezolvat fenomenul violenței în familie. În România, 30% dintre femei spun că au fost afectate de violența fizică sau sexuală la un moment dat în viață. În 2019, în jur de 20.000 de femei au fost lovite în familie, potrivit datelor Poliției.

Soluțiile existente sunt deocamdată insuficiente.

De la finalul lui 2018, polițiștii pot oferi pe loc victimelor, în cazul unor incidente violente, ordine provizorii de protecție și pot scoate agresorii din case. Ordinul provizoriu este dat pe o perioadă de cinci zile, timp în care este confirmat sau infirmat de procuror și, mai apoi, ajunge la judecător. Ca ordinul să fie prelungit pe o perioadă de șase luni în instanță, victima trebuie să aducă dovezi – certificat IML, înregistrări audio-video, declarații de la un martor – așa că multă responsabilitate revine pe umerii ei.

În pandemie, și la noi, ca în majoritatea țărilor, izolarea, stresul economic și social au crescut numărul cazurilor de femei și fete abuzate. Cei care lucrează cu victimele violenței domestice spun că telefoanele au sunat mai des ca altădată. În mai, linia telefonică de urgență pentru victimele violenței domestice – 0800.500.333 – a primit cele mai multe apeluri din prima jumătate a anului – 382. Dar asta fără ca numărul cazurilor raportate la Poliție să crească fiindcă tocmai asta face izolarea: victimele nu mai pot cere ajutor fiindcă stau non-stop cu agresorii în case.

Brățările electronice sunt importante fiindcă sunt o altă piesă de puzzle dintr-un pachet de măsuri care pot ajuta femeile să fie în siguranță după ce reclamă abuzul în familie.

Cum ar putea arăta sistemul electronic de monitorizare?

Brățările vor fi parte dintr-o întreagă infrastructură națională, numită Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME), scrie în proiectul de lege votat de senatori în primăvară. Agresorul cu ordin de protecție va purta brățara la gleznă, iar victima va avea și ea un dispozitiv, pe care-l poate atașa corpului sau îl poate ține asupra sa. Când agresorul depășește limita de câteva sute de metri impusă prin ordin, sistemul va emite o alertă. Fiind o infrastructură conectată cu linia de urgență 112, alerta va ajunge direct spre secțiile de poliție.

Polițiștii vor suna agresorul și-l vor obliga să vină la cea mai apropiată secție de poliție, să sune la ofițerul care-l supraveghează și să se îndepărteze de victimă. Tot ei vor suna apoi victima și-i vor comunica unde se află agresorul. O echipă de ordine publică va fi obligată să ajungă cât mai repede la locul unde se află victima.

Persoana supravegheată nu va avea voie să-și dea singură jos brățara. În cazul în care aceasta se defectează, va emite o alarmă diferită, iar cel supravegheat va fi obligat să meargă la cea mai apropiată secție de poliție.

Tot acest sistem, la care va lucra Serviciul pentru Telecomunicații Speciale, va costa, estimează parlamentarii, 3,5 milioane de euro. Infrastructura (a Poliției Române și STS, care operează 112) va costa 1,96 milioane de euro, dispozitivele mobile – încă 1,25 milioane, iar 500 de brățări (pentru faza-pilot) – 275.000 de euro.

Comisia Juridică, de disciplină și imunități și cea pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților ar fi trebuit să dea un raport pe acest proiect încă de pe 30 aprilie. Experții din cele două comisii nu știu de ce nu s-a întâmplat asta; recunosc că e un proiect de lege important, dar spun și că momentan pe ordinea de azi ajung mai mult inițiative care au legătură cu pandemia.

Comunitatea Declic a strâns 17.500 de semnături pentru petiția „Brățări electronice pentru infractori” și a cerut acum câteva săptămâni petiționarilor să trimită e-mailuri deputaților ca să deblocheze procesul legislativ (2.046 de e-mailuri au plecat spre inboxurile parlamentarilor).

Totuși, și dacă legea va fi votată anul acesta, va mai dura până sistemul va fi în picioare. Guvernul este cel care trebuie să detalieze funcționarea lui, printr-o hotărâre, dar și să aloce finanțarea. Mai mult, experți ai Consiliului Legislativ (organ consultativ de specialitate al Parlamentului) atrag atenția, în avizul dat inițiativei legislative, că e nevoie ca în lege să fie mai clar de unde va fi finanțat acest demers.

Andreea Bragă de la Centrul FILIA, organizație din Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, care militează de ani pentru brățări electronice, își amintește că, în trecut, unul dintre motivele pentru care autoritățile nu au urgentat sistemul electronic de monitorizare era că este soluție prea costisitoare. (În același timp, în 2016, Agenția pentru Egalitate de Șanse – ANES a cheltuit 38 de milioane de euro într-un proiect pe fonduri europene prin care au cumpărat un sediu în Dorobanți, au organizat dezbateri și concerte în țară și au oferit indemnizații de 6.000 de lei supraviețuitoarelor violenței domestice.)

Obstacolul legat de costuri, spune Bragă, e ușor de demontat, fiindcă sistemul electronic de monitorizare e o modalitate de a suplini resursele limitate ale poliției. „Știm foarte bine că mai ales în mediul rural, dar nu numai, sunt oameni care nu au timp să patruleze, să se ducă prin toate văile și toate satele, sunt oameni care nu au fost formați să fie sensibili la violență și la discriminare de gen. Trăiesc în aceeași cultură patriarhală și blamează victima”, spune Bragă.

„Înțeleg că e foarte greu să se schimbe asta și atunci brățara ar veni pentru situațiile de urgență când e încălcat un ordin de protecție, când e foarte periculos pentru victimă. E doar așa, pentru situații de criză. E departe de a aduce o schimbare, dar poate salva niște vieți”, spune Bragă.


Spania are brățări de peste 10 ani

Brățările electronice salvează vieți din 2009 în Spania, doar că acolo măsura a făcut parte dintr-un set întreg de soluții împotriva violenței domestice, pe care autoritățile au început să le introducă din 1997. În acel an, o femeie de 60 de ani a fost bătută, aruncată de la balcon și apoi arsă de fostul soț, pe care-l reclamase de mai multe ori la poliție.

Acum mai bine de 10 ani, infrastructura din spate, brățările și dispozitivele victimelor au costat 6 milioane de euro. Femeile agresate primesc ordine de protecție în maximum 72 de ore de la incident. Judecătorii decid ca unele dintre ordine să fie însoțite și de brățări electronice, în funcție de gravitatea cazurilor. Victimele au dispozitive care le alertează dacă agresorul s-a apropiat la mai puțin de 500 de metri.

Activista MaJe Girona Magraner, de la organizația Fundación Mujeres, spune că, anual, în Spania, sunt folosite în jur de 1.000 de brățări. Este cu siguranță o măsură bună care ajută femeile să se simtă și mai în siguranță. Magraner spune că, la începutul implementării, au fost probleme tehnice în mediul rural, unde sistemul nu a putut localiza bine victimele și agresorii. (În câteva localități spaniole, autoritățile locale pilotează un sistem prin care victimele sunt protejate și de câini; în cazul în care alarma se activează și agresorul se apropie, femeia va fi apărată de câine până la venirea polițiștilor.)

Totuși, în Spania, nu toate femeile cu ordin de protecție primesc și sistem electronic de monitorizare. Deseori bărbații judecători sunt cei care nu obligă agresorii să poarte brățări, spune Magraner. Așa că acum rețeaua de organizații feministe din Spania încearcă să convingă autoritățile ca brățările să fie date obligatoriu la toate ordinele de protecție.

Chiar dacă Spania este din ce în ce mai atentă la inegalitatea de gen – în ultimii ani, de 8 martie, sute de mii de oameni protestează pe străzi, în fiecare oraș mare, împotriva violenței asupra femeilor, în ceea ce ei numesc „greva feministă” –, Magraner spune că încă mai sunt multe de făcut. „Într-adevăr, manifestațiile de stradă sunt puternice, pentru că arătăm Guvernului că suntem puternice. Avem o mișcare puternică de ONG-uri, dar nu e suficient.”

Judecătorii și polițiști nu fac periodic cursuri obligatorii despre cum să lucreze cu victimele astfel încât să nu le re-traumatizeze, „fiindcă dacă nu ai sensibilitatea de a înțelege victima, nu o poți ajuta”. În școli încă nu se face suficientă educație despre stereotipurile de gen. Încă există cazuri șocante, cum a fost La manada, din 2016, când o tânără a fost violată în grup, în holul unei clădiri. „Educația [despre violență de gen] e o soluție”, spune Magraner, „trebuie să existe în școli, în licee, în sistemul de sănătate, cel al poliției, în sistemul juridic.”

Moldova va avea brățări electronice până la finalul anului

Republica Moldova, unde unul dintre cei mai mari finanțatori este Uniunea Europeană, a introdus mult mai rapid decât România măsuri de protecție pentru victimele violenței în familie. (Moldova este finanțată prin European Neighbourhood Policy – ENP, o politică de sprijin pentru reformele politice, economice și sociale din mai multe țări vecine ale Uniunii Europene.)

În Moldova, ordinul de protecție (numit „ordonanță de protecție”) există din 2009, iar cel de urgență, din 2017, cu aproape doi ani înainte ca noi să-l adoptăm. În iunie, Moldova a adoptat legea privind brățările electronice și până la finalul anului sistemul va fi implementat.

Ion Oboroceanu, președinte al Asociației Centrul de drept Căușeni și lider al Mișcării Bărbații împotriva violenței și traficului de ființe umane, ONG care ajută victimele cu consultanță juridică, spune că între 30 și 60% dintre ordinele de protecție sunt doar pe hârtie, așa că era nevoie urgentă de un sistem electronic care să le monitorizeze.

Oboroceanu este avocat și în 2009 a reprezentat prima femeie care a obținut în instanță un ordin de protecție. După câteva luni, însă, agresorul a încălcat ordinul și a înjunghiat-o. Oboroceanu spune că legislația moldoveană este bună, dar încă mai e de lucru ca polițiștii, procurorii, judecătorii, asistenți sociali, primarii să înțeleagă pericolul violenței domestice.

La sfârșitul lui iunie, un agresor a intrat cu un topor și un cuțit într-un centru pentru victime, căutându-și soția și amenințând-o cu moartea. El a lovit o femeie și mai multe paturi în care dormeau copii. Polițiștii l-au reținut și apoi l-au eliberat, iar dimineața următoare bărbatul s-a întors în centru.

În Moldova, unde anul trecut au fost emise 710 ordine de protecție și au fost încălcate 422, autoritățile estimează că brățările vor costa 100.000 de euro și vor fi achiziționate cu bani din bugetul Inspectoratului Național de Probațiune sau din surse financiare ale partenerilor de dezvoltare.

Față de România, Moldova are avantaje de moment: finanțări europene și, implicit, o efervescență cu care oamenii din societatea civilă cer și lucrează la schimbări sociale. O efervescență pe care și noi o aveam în tranziția de după Revoluție și în anii de dinainte de aderare și pe care greu o găsim acum când organizațiile nonguvernamentale sunt sub-finanțate. De-asta au reușit să obțină mai repede măsuri de protecție pentru victime.

Veronica Teleucă conduce Coaliția Națională „Viața fără violență în familie” și spune că după ce, în 2014, au construit această rețea de 23 organizații nonguvernamentale și instituții publice, vocea lor comună are mai multă putere de convingere în fața autorităților. Teleucă spune că legea brățărilor electronice a fost o muncă de un an de advocacy, dar nu este doar succesul societății civile.

Ea crede că autoritățile au analizat și costurile și au înțeles că brățările electronice vor economisi o muncă de cercetare penală din sistemul judiciar, în cazul agresorilor care încalcă ordonanțele. În plus, a observat activista, uneori autoritățile moldovene par să ia mai ușor măsuri care ar putea fi în beneficiul agresorilor bărbați: „decât să stea în pușcărie, mai bine să poarte brățări și să-i atenționăm din timp”.


Brățările electronice, o piesă dintr-un puzzle

În iunie, după scandalul cu vloggerul Colo, pus de procurori sub control judiciar pentru instigare publică la viol, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a spus „că nu putem închide ochii în fața unor abateri de acest tip”. „Îmi doresc să le vorbim tinerilor despre femeile minunate care au influențat și schimbat lumea, care influențează zilnic comunități, care fac bine, muncesc enorm și se străduiesc să contribuie la dezvoltarea unei societăți sănătoase.”

La o zi după declarația asta, o fată de 17 ani din Vânju Mare, Mehedinți, a fost arsă de un bărbat de 45 de ani, eliberat condiționat din închisoare după ce și-a ispășit pedeapsa pentru mai multe crime de o violență extremă, făcute în anii ’90. Tânăra depusese plângere pentru viol împotriva bărbatului, care era un prieten de-al tatălui ei și-i vizita frecvent. Fata a suferit arsuri pe 80-90% din suprafața corpului și, între timp, agresorul s-a sinucis în arest.

În iunie, am întrebat-o pe purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți de ce fata nu a primit ordin de protecție, care ar fi ușurat monitorizarea agresorului. Purtătoarea de cuvânt mi-a spus că bărbatul era oricum în izolare la domiciliu, fiindcă era proaspăt întors în țară. Cu o zi înainte să fie arsă, fata anunțase procurorii că vrea să-și retragă plângerea.

Cazul acesta e încă un exemplu că, nici măcar după tragedia de la Caracal, în situații de violență împotriva femeilor, sistemul de ajutor – de la polițiști la procurori la asistenți sociali – nu vede pericolul. Dacă fata din Vânju Mare ar fi primit un ordin de protecție și agresorul ei, o brățară, ar fi fost șanse mai mari să nu ajungă mutilată pe viață.

La câteva zile, Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor a trimis o scrisoare deschisă ministrului Vela în care a cerut, din nou, adoptarea de urgență a sistemului electronic de monitorizare a agresorilor cu ordine de protecție. Și i-au amintit că în februarie, când femeia din Chitila a fost înjunghiată, a promis că va urgenta legea.

Dar activistele nu au cerut doar asta.

Oamenii care vorbesc zilnic cu supraviețuitoare ale violenței, care le apără în instanță, care le adăpostesc în centre, care le consiliază psihologic și le pregătesc pentru o viață independentă știu că brățările electronice nu sunt un panaceu. Sunt doar o bucățică de puzzle, o supapă de ajutor într-un sistem nepregătit și, adesea, tolerant cu violența de gen.

Au cerut formarea continuă a polițiștilor care lucrează cu victimele violenței de gen, înființarea de echipe mixte femeie-bărbat de agenți de poliție care să instrumenteze aceste cazuri, modificarea Codului Penal astfel încât cercetarea agresorilor să continue chiar dacă victima își retrage plângerea.

Mihaela Săsărman, de la asociația Transcena, parte din rețea, spune că legislația lasă în continuare responsabilitatea violenței pe umerii victimelor. „Asta înseamnă că femeia vede că agresorului i se dă dreptate.” Cifre îngrijorătoare și puțin cercetate sunt cele legate de ordinul provizoriu de urgență, pe care polițiștii îl dau pe loc și instanțele îl prelungesc.

Spre exemplu, în 2019, din 7.986 de ordine de protecție provizorii, doar 2.958 au fost transformate de instanțe în ordine de protecție. Asta înseamnă fie că procurorii (procedura prevede că ei trebuie să le confirme sau infirme înainte de a ajunge la instanță) le-au infirmat, fie că victimele nu au avut asistență juridică potrivită în instanță, fie că judecătorii au decis să nu le prelungească . (În acest moment, nu există centralizări ale cererilor victimelor de renunțare la ordinul provizoriu.)

În primele cinci luni din 2020, polițiștii au dat 3.245 de ordine provizorii. Dintre acestea, procurorii au confirmat 2.749, și, apoi, 1.508 au fost prelungite de judecători. Întrebat care ar putea fi motivele acestei diferențe, Consiliul Superior al Magistraturii mi-a răspuns că fiecare instanță decide. Partea complicată e că oamenii din justiție „au dreptul să creadă ce cred, deciziile lor nu pot fi puse la îndoială”, spune Săsărman.

Sistemul se va schimba când toate bucățile de puzzle se vor uni. Când vom avea și educație despre inegalitate de gen în școli, când vom avea curajul să investim și în discuții despre agresori și cauzele agresivității lor, când problema violenței împotriva femeilor nu va mai fi doar a femeilor și a organizațiilor care apară femeile.

Fostul soț al Mariei, care este încă în arest, a fost condamnat la începutul lunii, în primă instanță, pentru amenințare și încălcarea ordinului de protecție, la o pedeapsă de un an și două luni de închisoare. I-a fost interzis, totodată, să o contacteze sau să se apropie de Maria timp de cinci ani. Dacă decizia va rămâne definitivă, femeia va avea un an de liniște după șapte în care a trăit cu frică. Oare cât va mai dura până când și alte supraviețuitoare ale violenței domestice vor fi în siguranță?

Notă: Maria nu este numele real al victimei, am folosit un alt prenume pentru a o proteja.

Ce poți face tu:

Dacă ai cunoștințe, amice sau prietene despre care știi că au fost abuzate în trecut de partenerii lor, ține activ legătura cu ele, având grijă în același timp să nu le pui în pericol.
• Întreabă-le când le poți suna sau scrie, trimite-le către specialiști (asistenți sociali sau psihologi) care le pot ajuta să-și facă un plan de siguranță, de folos în posibile conflicte;
• Dacă ai nevoie de sfaturi pentru a ajuta pe cineva sau ești într-o situație de abuz, sună la linia telefonică națională de urgență: 0800.500.333;
• Dacă auzi violență în blocul unde locuiești, sună la 112; (am sunat și eu recent și polițiștii din sectorul 3 au fost prompți și au venit în echipă mixtă de gen).
• Dacă poți, sprijină asociațiile care activează în zona violenței în familie. (Organizațiile Rețelei pentru prevenirea și combarea violenței împotriva femeilorasociația Necuvinteasociația Touched care are și un adăpost în București). Urmează o perioadă financiară și mai grea pentru ONG-uri, din cauza pandemiei, și orice ajutor contează.
• Dacă vrei să te ajut să dai de specialiștii potriviți care te pot ghida într-o astfel de situație, fie că e vorba de povestea ta sau a cuiva apropiat, scrie-mi la oana@decatorevista.ro.

Susține DoR

Te ajută ce ai citit? La DoR, credem că jurnalismul bun ne ajută să ne transformăm viețile. Oricât de imprevizibile par aceste vremuri, vom continua să scriem cu grijă și empatie, să căutăm soluții pentru a ne simți conectați și mai rezilienți. Împreună.

Susține-ne munca. Cumpără un abonament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *