Bucureșteanul: Frigiderul cartierului
Primul frigider comunitar din București, la nouă luni de la instalare.
La poarta centrului de servicii sociale OMINIS, pe Strada Turnu Măgurele 17, se află frigiderul comunitar, unde cine dorește poate să pună mâncare și cine are nevoie poate să își ia, gratuit. Alb, de înălțimea unui frigider de apartament, are ușa în totalitate din sticlă. Este destul de ferit de ochii lumii, numai cei ce știu că se află acolo ar putea merge să lase ceva în el.
Frigiderul „nu a fost un proiect gândit, cu pixul pe hârtie, a fost o idee spontană,” spune Iuliana Ghiță, director coordonare asistență socială, la Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București. A fost instalat în toamna anului trecut de DGASMB, la sediul lor, pe Strada Foișorului 56 – 58, chiar la intrare. „Aveam în depozit un frigider pe care nu îl foloseam, în stare foarte bună. Am vrut să vedem cum funcționează varianta aceasta de ajutor pentru cel care nu are ce mânca și de combatere a risipei de mâncare.” Inspirația a venit din Arabia Saudită, unde un locuitor și-a scos propriul frigider în stradă. Punea îl el mâncare gătită, alături de alți vecini, pentru ca oamenii săraci să nu mai trebuiască să cerșească. Iuliana auzise și de „frigiderul solidarității” din Spania, plasat chiar în centrul orașului Galdako de unul dintre locuitori.
Frigidere comunitare se găsesc și în Marea Britanie, Canada și India. În orășelul Frome, din Somerset, voluntarii sortează mâncarea lăsată, astfel încât să nu ajungă alterată la cei ce au nevoie de ea. Frigiderul este înființat de o firmă ce furnizează cursuri de antreprenoriat comunitar și este o opțiune pusă la dispoziție pentru locuitori dar și pentru restaurantele și magazinele din zonă. Anul acesta, într-o lună și jumătate, aproape 750 de produse au fost salvate prin frigiderul din Frome.
Regulile pentru frigiderul din București sunt stricte: pot fi lăsate doar fructe, legume și produse ambalate, în termen de valabilitate. Carnea crudă, ouăle, mâncarea gătită sau produsele cu ambalaje deschise nu sunt acceptate, pentru a evita riscul îmbolnăvirii.
Așezarea frigiderului comunitar pe strada Foișorului a fost transmisă în presă cu entuziasm față de o idee ce ar fi putea rezolva două dintr-o lovitură: mâncare pentru cei săraci și combaterea risipei. Dar în lipsa unei persoane care să-l supervizeze și să-l facă mai cunoscut, frigiderul a avut un succes moderat. Aduceau mâncare cei ce voiau să facă o faptă bună sau cei cărora le rămânea mâncare acasă. Nu veneau foarte mulți, însă. Deși mulți dintre cei care treceau să ia mâncare aveau mare nevoie de ea, frigiderul nu le era accesibil numai lor. „De obicei cei care veneau erau vecinii noștri de peste drum,” spune Iuliana. „Chiar aveam o bătrânică, la etajul doi sau trei care urmărea când punea cineva mâncare în frigider și cobora să vadă dacă este ceva ce are nevoie. Mai vedeam copilașii care ieșeau de la școală și dacă erau iaurturi cu fructe le luau. Este un frigider al cartierului.”
Planul este ca, odată la câteva luni, frigiderul să se mute în alt sector. În felul acesta beneficiază și oamenii din alte cartiere de el. De o lună, se găsește la poarta OMINIS. Dacă lucrurile merg bine și bucureștenii vor începe să aducă mai multă mâncare la frigider, DGASMB ar putea încerca să ducă frigidere în fiecare sector.
În sectorul patru, numărul celor ce au nevoie de mâncare este mai mare față de sectorul trei. Aproape 100 de oameni vin în fiecare joi să mănânce o masă caldă la cantina socială a centrului OMINIS. Sunt bătrâni, persoane cu handicap sau care locuiesc pe stradă. „Este o doamnă care vine joi și mănâncă,” spune Carmen Stamat, angajată a centrului OMINIS. „Chiar mi-a zis odată când am întâlnit-o la poartă că se bucură mult. Că atunci când nu are nicio ieșire, îi este foame și nu are nimic de mâncare, vine și se uită în frigider. Are în jur de 40 de ani. Nu se știe exact cum a rămas pe stradă. A avut casă, un loc de muncă, însă dintr-o neînțelegere cu familia a ajuns pe stradă. Locuiește în adăpostul Primăriei Capitalei, însă e temporar.”
„La nivel național peste un milion de tone de mâncare se aruncă, în fiecare an.” spune Iuliana Ghiță. „Numai în București, sunt înregistrate în jur de 15.000 de familii care nu au ce să mănânce”. În lipsa unui cadru legislativ care să încurajeze fiscal sau administrativ supermarketurile și marii vânzători de alimente să doneze cantitățile ce sunt pe cale să expire, acestea ajung să fie arse la incinerator. Comunitatea de-clic.ro în parteneriat cu Ecoteca, Think Outside the Box și Grupul Quantic au făcut câteva propuneri de modificare a legii. Încurajarea organizațiilor cu profil social precum și a municipalităților să înființeze bănci de alimente sau magazine sociale este una dintre soluțiile propuse. Petiția mai are nevoie de 1500 de semnături pentru ca propunerile să fie luate în seamă.
O altă soluție ar fi înființarea unei Bănci a Alimentelor, un sistem prin care alimentele pe cale să expire din supermarketuri sunt centralizate și distribuite apoi către ONG-uri și instituții care îngrijesc persoane defavorizate. „Sunt convinsă că marile companii producătoare, dacă ar avea unele beneficii, ar fi dispuse să ofere aceste alimente,” spune Iuliana. „Dacă [banca] ar fi bine organizată și ar avea o evidență a alimentelor de care este nevoie, cu siguranță nu ar mai fi această risipă și nici atâtea familii care nu au ce să mănânce. Suntem printre puținele țări din Europa care nu au o lege clară pentru așa ceva.”
La centrul OMINIS, frigiderul nu are mulți susținători, în general este mai mult gol. „Nu prea pune lumea, rar când vine cineva”, spune paznicul de la poartă. Deși mutarea a fost anunțată în presă, puțini au obiceiul să aducă mâncare. Paznicul povestește că singura dată când l-a văzut plin a fost când primarul interimar Daniel Băluță a venit în vizită la centru, după ce a fost numit în funcție. „E și lume bună în cartier, ei ar putea să aducă,” spune un domn ce bea o bere în fața magazinului de lângă centru. „Da’ nu vor. Şi cred că nici nu știe multă lume de el. De aruncat se aruncă multă mâncare.” ●
Frigiderul rămâne pe strada Turnu Măgurele pentru încă două luni, cel puțin. Mâncarea poate fi lăsată în fiecare zi, la orice oră. Numai când plouă, paznicul centrului OMINIS bagă frigiderul în curte, la adăpost.
S-ar putea să-ți mai placă:
Bucureşteanul: Moşul
Un absolvent de Politehnică, o barbă finlandeză și certitudinea că Moș Crăciun există.
Bucureșteanul: Uleiosul
Un om renunță la jobul din corporație și pornește un proiect pentru binele mediului.
Bucureşteanul: Spiriduşul Soso
Un spiriduș luptă cu povești și jocuri împotriva tehnologiei și supereroilor violenți.