Bucureşteanul: Nea Sandu cu tuberozele
De mai bine de 30 de ani, nea Sandu aduce-n Militari legume, fructe și flori.
La intrare pe Drumul Timonierului, nea Sandu își parchează Dacia Break albă, ridică capota portbagajului, așază lădița cu salată verde lângă cea cu măcriș, mai aranjează puțin narcisele în găleata albă, apoi scoate un scaun pliabil și își așteaptă clienții.
Are 81 de ani și vine o dată sau de două ori pe săptămână în București, de la 30 de kilometri, din Adunații Copăceni. Vinde legume și flori de când s-a căsătorit și avea 15 ani.
„Ştii de ce m-am însurat? N-am avut părinți, mama a murit, am rămas orfan când eram de-un an jumate. Tata a plecat în război, în ‘44, și a rămas p’acolo. Cin’ să mă țină și pe mine? M-am dus la nașu’ meu, care m-a botezat. Avea la 20 de pogoane de pământ și am muncit la alea de m-au luat dracii.” Când s-a întors fratele tatălui, care fusese prizonier în Rusia, l-a ajutat pe Sandu să meargă la școală. A făcut șapte clase și, „binișor, binișor, mi-am luat carnet, am făcut trei copii și acum am rămas fără nici un copil.”
A fost așa: la 15 ani Sandu s-a cununat la biserică cu o fată cu trei ani mai mică, dar mai înaltă ca el, de s-a pus pe două cărămizi să fie egal cu nevasta lui. Imediat după nuntă a început să vină cu flori și legume prin piețele din București, pe la Dănescu, pe la Ferentari. „Mă duceam cu cireșe, cu căpșuni, nu aveam mașină, atunci puteam să intru cu căruța. Mai veneam și cu tramvaiul, le urcam la tramvai, la mașină, la autobuze.”
În primii ani după căsătorie, soția a născut trei băieți, cam la doi ani și jumătate distanță. „Eu insistam să am și eu o fată. Să am și eu o fată, zic, să vadă și de mine, m-o iubi mai bine. Dacă nu mi-a dat Dumnezeu ce să fac.”
Sandu s-a angajat mai încolo la ITB, la Lizeanu, pe Ştefan cel Mare, „pe electrocare, de-alea cu manetă și cu volan”, iar în 1980 s-a dus pentru cinci ani în Libia, să muncească în agricultură. A avut trei solare în grijă, și-a luat carnetul, a învățat arabă și când s-a întors cu banii câștigați și-a luat o mașină, s-a apucat serios de comerț și a ajuns în Militari, unde se tot întoarce de mai bine de 30 de ani.
„Mă învățasem cu lumea, cu poporul. M-am împrietenit cu ăla, cu ăla. El îmi spunea, Ce faci nea Sandu, eu îi spuneam, Să trăiești, nea Marine. Prinzi clienții tăi.”
A vândut ani buni în Piața Veteranilor, dar la piață „te hăimărește, că la poliție nu îi convine, te întreabă de tot felul”. Până la urmă a plecat de acolo și de 15 ani vinde la intrarea pe Drumul Timonierului, direct din Dacie. „Era unu’ Piedone, dacă ai auzit. Ăla mă cunoaștea, era primar. Mi-a zis, Lasă că te iau eu de aici – și m-a luat de acolo și m-a adus aici. A vorbit la poliție, Domnule, pe Sandu ăla să nu îl deranjați. Şi uite așa, de mai bine de 15 ani, nu s-a legat nimeni de mine.”
Vinde din mașină și pentru că, zice el, la piață e greu să mai prinzi un loc. „Piața era piață pentru oamenii care veneau de la țară. Acum e cu tarabe închiriate. Eu le-am spus la toți, piața e pentru țărani. Păi aicea se vând chiloți, sutiene, țigări, tutun, înainte erau numai legume. Şi dacă vrei să închiriezi, tot nu poți să mai prinzi, că e ocupat.”
Sandu s-a împrietenit cu oamenii din cartier și nu trec cinci minute fără să îl salute cineva. Îl întreabă ce mai e pe la țară, dacă e apa destulă – și el le spune că degeaba e apa destulă, dacă nu le muncești, nu se fac, nimic nu se face. Dacă vrei să vezi ceva, trebuie să muncești.
Zice despre el că e om cuminte, nu a făcut prostii și nu a înjurat pe nimeni. Nu vrea să îl dușmănească oamenii, că o dată pe săptămână sau de două ori vine și el – primăvara, vara, că iarna degeaba vii.
Când erau băieții se duceau cu marfa și în provincie. Odată au pornit cu două mașini, una cu pepeni și una cu legume, s-a rupt proțapul la remorcă și s-au spart pepenii. Nu mai cultivă pepeni, că e greu, trebuie să ai om să îi păzească. Cine să-l ajute? Băieții i-au murit, dar evită să vorbească despre asta, iar nepoții trăiesc în București – unul lucrează la Hidrocentrala de la Grozăvești și îl mai vizitează din cand în când.
Acum, Sandu care odată avea 15 ani și acum are 81 și soția lui, care a fost mireasă la 12 ani și acum are 78, cultivă doar pogonul de pământ din spatele casei, cu „flori și tuberoze, orice vreau, mazăre, fasole, cartofi, ceapă – am și vie”. ●
Bucureșteanul este o serie de articole săptămânale despre oameni și întâmplări din Capitală.
5 comentarii la Bucureşteanul: Nea Sandu cu tuberozele
Comentariile sunt închise.
S-ar putea să-ți mai placă:
[Mobilizăm Excelența] Puzzle comunitar pe Intrarea Violoncelului
Un grup de ingineri și IT-iști din București au construit împreună un spațiu de lucru prietenos cu mediul, după…
[DoR & Santal] Exprimeur
„Instrumentul meu sunt eu însumi”, spune Ovidiu Niculescu, omul care se exprimă în câte moduri artistice poate.…
Mici Victorii Civice: Calculatorul nu minte
Cu o săptămână înainte de referendumul din vară, un inginer mecatronist din Cluj a făcut un soft pentru depistarea…
Autentic nenea 🙂 !
Srasnic articol. Sa scrii mai departe tot asa. Vio
Il cunoastem de mult timp pe nea Sandu si ne face mare placere sa cumparam de la dansul. Articolul asta este o poveste de viata, una presarata cu bune si cu rele dar care reuseste sa-ti arate viata asa cum este ea.
mare parte adevarat ,dar a avut 3 baieti doi au murit ,unu traieste si locuieste cu el si mai are si 5 nepoti , 3 stranepoti dar pe uni dintre ei nici macar nu ii mai stie
sunt nepoata lui