Ce trebuie să știi despre mierea și albinele românești

Inclusiv cum să depistezi mierea falsă.

În 2018, țara noastră a fost cel mai mare producător de miere din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, înregistrăm niște paradoxuri: pe de o parte, prețul de achiziție la procesator (adică acele companii mari care cumpără mierea vrac, o pun în borcane și o vând mai departe) a fost cel mai mic – jumătate din prețul mediu la nivelul UE. Și, pe de altă parte, deși statul spune că sprijină apicultorii prin subvenții, tot statul a cerut până toamna aceasta derogări pentru a folosi neonicotinoide, pesticide care otrăvesc albinele, interzise în UE.

Cifrele spun așa: anul trecut erau peste 20.000 de apicultori înscriși în asociații de profil, care produceau împreună peste 30.000 de tone de miere. Cu tot cu numărul apicultorilor care nu aparțin de vreo asociație, România are aproape 30.000, însă nu există date despre producția totală a acestora.

Nu e clar nici cât consumăm: raportat la vânzările din supermarketuri, românii mănâncă aproximativ 500 de grame de miere de persoană pe an. Apicultorii care vând la poartă sau prin recomandări spun însă că cifra este mult mai mare.

Ca să înțelegem cum pot să coexiste aceste realități și ce pierdem când nu luăm albinele în serios, am demarat o serie de articole despre cele mai importante ființe din lume (pe cele deja publicate le găsești la final). Până atunci:

10 LUCRURI DESPRE ALBINE ȘI MIERE:

1. Dacă vrei să ai parte de nutrienții din miere, n-o adăuga în ceaiul fierbinte. Lasă-l să se răcească până la 40-45 de grade.

2. Când două regine dintr-o colonie se întâlnesc, se atacă. Se duelează până cea mai agilă străpunge abdomenul celeilalte cu acul, provocându-i moartea. Este o modalitate naturală de selecție.

3. Ca să colecteze veninul de albine (folosit în medicamente), apicultorii folosesc un aparat cu plăcuțe, care le scurtcircuitează ușor. Când vin de la cules, albinele calcă pe câte-o plăcuță așezată în dreptul urdinișului (intrarea în stup), iar impulsul le enervează și le face să înțepe. Astfel, lasă veninul.

4. O albină trăiește până la șase săptămâni în perioada primăvară-toamnă și până la șase luni în sezonul rece, când nu iese din stup. În timpul ăsta, produce cel mult a douăsprezecea parte dintr-o linguriță de miere. 

5. Pentru că mănâncă albine moarte (și astfel îndepărtează o potențială sursă de boli pentru stup), ariciul este cel mai dorit animal pe lângă stupină.

6. Există o rasă de albină românească, recunoscută în legislație: Apis melifera carpatica, adaptată la condițiile climatice de la noi. Este blândă și atacă rar alte familii. 

7. Iarna, apicultorii fac orice să păstreze liniștea în stupi. Cel mai mic zgomot provoacă neliniștea albinelor, care încep să mănânce mai mult. Ca să audă cum se descurcă albinele, apicultorul ascultă stupul cu un stetoscop.

8. Toate albinele pornesc de la zero, de la același număr de cromozomi. Se dezvoltă diferit în funcție de cât timp sunt hrănite cu lăptișor de matcă. Spre exemplu, regina este hrănită cu lăptișor de matcă toată viața ei. 

9. În stup, albinele au slujbe diferite. Unele se ocupă de hrănirea și îngrijirea larvelor, altele de curățenie (scot afară murdăria și albinele moarte), altele construiesc stupul și repară fagurii (albinele arhitect). Sunt albine care își curăță suratele de polen când se întorc în stup și se ocupă de producția de miere și sunt albine care nu fac decât să aibă grijă de regină. Sigur, există și albinele culegătoare, care ies din stup în căutarea nectarului. 

10. Albinele sunt acoperite de perișori minusculi (arată ca dinții unui pieptene), cu ajutorul cărora colectează polenul. Au perișori inclusiv pe ochi; de aceea, înainte să zboare de pe o floare, primul lucru pe care-l fac este să-și șteargă ochii. 

EXISTĂ MIERE FALSĂ?

Există ceea ce apicultorii numesc miere falsă, adică miere amestecată cu diverse siropuri de zahăr sau cereale înainte de a fi pusă în borcan și există mierea sintetică (pe care unii o numesc tot falsă), produsă de albinele care au fost hrănite cu zahăr sau sirop de zahăr chiar și când n-a fost nevoie. Cei mai puriști dintre apicultori spun că albinele nu ar trebui hrănite niciodată cu sirop de zahăr, indiferent de sezon, ci doar cu mierea rămasă în faguri (ceea ce presupune că n-ar trebui să storci fagurii de tot la extracție). 

Iată câteva metode de a depista miere falsă: 

• Dacă e cristalizată, poți pleca acasă cu ea liniștit. Mierea cristalizată e garanția autenticității. 
• Dacă e lichidă, întoarce borcanul cu capacul în jos și vezi dacă se ridică o bulă aurie deasupra. Ăsta-i semn bun. 
• Verifică dacă se diluează în apă la temperatura camerei. Ăsta-i semn că în miere e, de fapt, zahăr. 
• Ia o linguriță și lasă mierea să curgă de la 40-50 cm distanță într-o cană cu ceai. Dacă e elastică și nu se rupe în picături, ia-o acasă. 

VOCABULAR 

Iată un index al câtorva dintre cuvintele de care ne-am lovit în căutările noastre, cu care azi facem glume de tocilari. 

Apicultură pastorală înseamnă că apicultorul își duce stupii pe câmpurile de floarea-soarelui, rapiță, lucernă, salcâm sau în zone cu floră spontană, în perioadele de înflorire, care diferă în funcție de zona geografică și de anotimp. Județul Buzău, spre exemplu, are și câmpie, și deal și un pic de munte, de unde poți culege și floarea-soarelui, și tei, și rapiță. Pentru că salcâmul de câmpie înflorește timpuriu, cam pe 10 mai, iar salcâmul de la deal pe 20 mai sau la început de iunie, apicultorul se tot mută, ca să prindă mai multe înfloriri de salcâm. Cei care nu merg cu stupii în pastoral fac apicultură staționară – în propria curte sau pe platforme închiriate, unde albinele au acces la pomi fructiferi sau floră spontană. 

Stupul este casa albinelor, unde locuiește o singură familie. În el vei găsi mereu câteva rame pe care vor apărea apoi faguri din ceară și apoi miere. Când nu sunt la cules, albinele stau pe ramă și lucrează la proiectul lor: au grijă de puiet, aduc nectar sau construiesc hexagoanele. Stupul are și o ușiță, o pantă de zbor, un spațiu pentru hrănitoare (de unde mănâncă atunci când rămân fără miere și au nevoie de hrăniri suplimentare) și un capac care le protejează de musafiri nepoftiți. 

Căpăceala e foița subțire de ceară pe care albinele o țes deasupra hexagoanelor – semn că mierea e maturată și gata de extras.

Urdinișul e ușa de la intrare în stup, care se reglează în funcție de sezon. Când e iarnă și stupul e restrâns la trei sau patru rame, urdinișul e mai mic, pentru că albinele n-au nevoie să se bulucească afară. Unii apicultori îl calculează ca distanța dintre fiecare ramă din interior și numărul de rame. Dacă au 10 rame la distanță de 8 mm, urdinișul va fi de 8 cm. 

Matca e regina albinelor, singura care poate depune ouă și astfel perpetuează specia, cea care dă trântorul afară din stup la finalul verii, când nu mai are nevoie de el, singura care se distinge și vizual în mulțime, pentru că are un cap mic, corp lunguieț și colorit mai intens.

Păstura e un amestec de polen cu nectar, pe care albinele îl presează, îl îmbogățesc cu enzime și îl acoperă cu un strat de miere. Se mai numește și „pâinea albinelor”, iar specialiștii o consideră un produs minune pentru sănătate.



Un proiect editorial despre transformarea satului românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *